„Tema seductiei exercitate de mitul marxist asupra intelectualilor ramane extrem de actuala„.
Chiar daca religia seculara comunista a capotat, mai ales odata cu naruirea blocului sovietic, atractia radicalismului milenarist nu a disparut.
Voi reveni la acest subiect cand voi scrie despre recent disparutul istoric Norman Cohn, unul dintre cei mai respectati cercetatori ai doctrinelor chiliastice in diversele lor ipostaze. Amintesc aici si cartea lui Raymond Aron, „Opiul intelectualilor”, recent publicata in traducere romaneasca la Editura Curtea Veche, in colectia „Constelatii”.
In prelegerea tinuta la Scoala de Vara de la Sighet, editia 2007, publicata in revista „22”, din 7-13 august, Andrei Plesu ofera o patrunzatoare incursiune in acea matrice de iluzii si asteptari care explica persistenta crezului salvationist de provenienta marxista. Este bizar sa constatam ca se incearca exonerarea nucleului originar al doctrinei marxiste prin artificiala separare a teoriei de ceea ce s-a probat a fi o practica dezastruoasa.
Se invoca din nou „racilele” capitalismului, consumerismul si alienarea, pentru a se justifica un profetism in care scientismul ostentativ s-a combinat cu un romantism politic iresponsabil. Revolutia totala anuntata de Marx era, de fapt, un clocotitor scenariu apocaliptic inradacinat in resentiment care nu avea cum sa zamisleasca o lume a libertatii. Cultul violentei si dispretul pentru intregi categorii umane fac parte din insasi esenta viziunii marxiste.
Din pacate, multi dintre admiratorii de ultima ora ai lui Marx au citit prea putina marxologie si par sa nu stie ca printre criticii „materialismului istoric” au fost ganditori si militanti ai stangii anti-autoritare de la Proudhon si Lassalle la Korsch si Castoriadis. A celebra marxismul ignorand practicile barbare ale comunismului mi se pare o proba de alarmanta cecitate etica.
Nu se pune nicicum problema unei culpabilizari a stangii in genere. Vorbim aici despre stanga totalitara, inrudita, prin afinitati vizibile si invizibile, cu dreapta fascista, si ea totalitara. Admiratorii unui „inocent” comunism arhetipal ar avea de castigat din lectura unor carti de Robert Conquest ori Richard Pipes.
In prelegerea sa, exemplara prin rafinament conceptual, melancolica ironie si solida coerenta a argumentatiei, dl Plesu isi pune pe buna dreptate o serie de intrebari legate de obstinatia unor oameni altminteri inteligenti de a acorda suspecte alibiuri unui determinism monist care a fost suportul experimentelor dictatoriale de tip leninist: „Mi-am repus aceasta intrebare in ultimele luni, cand am constatat ca exista si in Romania o generatie, printre ai carei reprezentanti se gasesc simpatizanti ai marxismului, ba chiar ai comunismului. Cum se explica faptul ca, la numai 17 ani dupa caderea regimului comunist, el recupereaza ceva din seductia originara? Comunismul nu pare sa fie compromis. Sunt foarte putini oameni dispusi sa spuna cu voce tare: „Am fost nazist in tinerete”.
Dar oameni care sa spuna: „Am fost comunist in tinerete, stiu ca s-au facut greseli, dar ideea ramane inca una foarte atragatoare” exista. Parte din problema provine, cred eu, din dificultatea de a admite ca un proiect ce se pretindea expresia „umanismului absolut” (Gramsci) a devenit o legitimare a universului concentrationar in versiunea sa leninist-stalinista. La care se adauga pariurile existentiale ale diversilor militanti, identificarile emotionale cu sistemul comunist, nedorinta (ori neputinta) de a admite ca sustinerea comunismului a insemnat o forma de capitulare in fata Raului radical.
Andrei Plesu are dreptate, asemenea oameni nu pot recunoaste ca au gresit, ca si-au jucat viata pe un miraj, ca de pe urma comunismului, ca si de pe urma fascismului, nu ramane decat amintirea unei enorme, morbide, maniacale ambitii de a „curata” umanitatea de toti presupusii dusmani. Comunismul ca sistem s-a bazat pe aparatul birocratic, iar acesta a fost format din militantii devotati unui corp de dogme si unei camarile mafiote in frunte cu secretarul general. Cu cuvintele lui Andrei Plesu: „Activistul e, prin definitie, cineva care n-are timp sa gandeasca, care e activ pana la insomnie”. Aparatcikul este „Omul Nou” in statu nascendi.
Care este responsabilitatea ideologiei, deci a marxismului (oricat de vulgarizat)? A compara marxismul cu crestinismul inseamna sa ignori ca, in cazul „socialismului stiintific”, este vorba de o promisiune de a instaura societatea perfecta, aici si acum, cu orice pret si cu orice metode.
Mitul marxist este, de fapt, o vindicativa teologie seculara in care aparatul (substituit proletariatului) joaca rolul de „mantuitor”. Dictatura cadrelor este „paradisul” leninist. Avem de-a face cu un mesianism bazat pe o fictiune sociologica, pe impostura etica si pe o imposibilitate antropologica. Aceste date cruciale le-au inteles cei care, de la Souvarine si Istrati la Koestler, Milosz, Orwell si Kolakowski, au avut curajul rupturii cu vraja narcotizanta a utopiei marxiste.
Problema nu se pune pentru Romania.Sau Europa de Est.
Problema atractiei comunismului sau a unor idei si/sau practici comuniste ramine deschisa pentru intelectualitatea occidentala (in special lumea artistilor si filozofilor). Si mai ales pentru muncitorimea care nu are pregatirea intelectuala necesara si nici experienta practica.
La noi, problema este deschisa doar pentru fostul aparat de partid, aparatul represiv, ‘curtile’ lor de credinciosi interesati si citiva rataciti. Pentru ultimii, se poate invoca insuccesul personal, inabilitatea ‘orientarii’ intr-un alt tip de societate, pierderea (sau amenintarea cu pierderea) unor privilegii importante. Privilegii care nu existau in teoria marxista, ci doar in practica total abuziva. (Tocmai aici este un punct nevralgic al stingii: ei atrag fostii stabi prin garantarea vechilor privilegii acordate de partidul unic (pachete la usa, mindrute la usa, protectie in fata justitiei, promovarea copiilor lor in functii de conducere indiferent de valoarea personala) si in acelasi timp, promit multimii ‘eradicarea viciilor’ din societate, etc. Ei cred ca daca dau multimii ‘salam cu soia’, pot sa-si continue practicile amintite la infinit, impotriva maselor.)
Eu condamn si teoria si practica marxista si chiar a intregii stingi contemporane. Multe, foarte multe idei si practici au fost vehiculate intre cele doua forte ‘surori’. Si inca si mai multe practici comuniste si activisti(activiste) din est isi gasesc refugiul in lumea stingista din Vest. (Din pacate.)
Dar nu se poate sa nu observati ca a existat dintotdeauna o diferenta clara intre teorie si practica in lumea comunista. Intre teoreticieni si practicieni, atunci cind tereticienii nu erau si lideri politici. In acest din urma caz, situatia devine de-a dreptul hilara, pentru ca aceeasi oameni trebuie sa se contrazica de la un moment la altul. (Sa ne amintim numai de teza autodeterminarii popoarelor enuntata inainte de 1917 si practica leninista in domeniu; ca sa vorbim chiar de inceputuri si de cel mai mare ‘antimarxist’.)
Sistemul teoretic marxist, are o mare forta de atractie. In special pentru tineri (deci, cei fara experienta in societate) si unii intelectuali. Aici, spectrul este mai mare: idealisti, semidocti, meschine interese personale, lipsa experientei pesonale in viata cetatii (ruptura dintre teorie si practica la nivel individual) sau neintelegerea imixtiunii cetatii in viata personala (abuziva si permanent prezenta, la toti indivizii, in societatea comunista).
Eu cred ca este mult mai cinstit sa se abordeze problema pornind de la aceasta realitate, adaugindu-se elementele negative ale societatii burgheze-democratice. Pentru ca altfel, ascunzind adevarurile sub pres, veti ajunge in aceeasi situatie ca ‘ideologia’ comunista: indepartarea de adevar, solutii practice eronate si mai ales ascunderea in minciuna. Care devine din ce in ce mai mare si inghite, in final, totul.
Desi putini mai contesta azi religia, nu uitati ca in Romania exista o zicala cu mult tilc: ‘Sa nu faci ce face popa! Sa faci ce zice popa!’
Ideologii, sunt ‘popii noi’ stingisti, sau mai putin stingisti. Daca nu sunt cinstiti cu ei insisi si cu cei din jurul lor, repercursiunile negative nu vor intirzia sa apara si sa se manifeste.
In ceea ce priveste mileniarismul comunismului, va inselati.
Exista foarte multe asemanari intre cele doua curente. Al naibii de multe.
Dar mileniaristii vad lupta dintre Bine si Rau continua. De la inceputuri, pina la sfirsitul omenirii. In acest interval, se va ajunge la un moment dat, la ‘Pacea’ de 1000 de ani.
Comunistii vad evolutia societatii omenesti, bazata pe evolutia ‘bazei de productie’ ce determina schimbarea ‘suprastructurii’ societatii in citeva tablouri ‘fixe’: societatea primitiva, sclavagismul, feudalismul, capitalismul si suma tuturor experientelor si evolutiei:comunismul.
In interiorul lor, societatea stagneaza, acumulind cantitativ schimbari ce vor determina in final, saltul calitativ spre etapa superioara.
Tabloul este fortat si scolaresc. Sclavagismul apare ca atare doar in doua state: Roma si Grecia antica. ‘Modul de productie’ asitic, redenumit de cercetatori contemporani tributar nu este analizat (eu cred ca si comunismul este un astfel de sistem), iar comunismul este stadiul ultim al dezvboltarii omenirii. Dupa el, nu mai exista nimic. Adica, evolutia se opreste. ‘Contrariile’ nu mai exista si nu mai actioneaza, etc.
Repet: nu consider ca teoria stingista este corecta. Dar practica este un dezastru.(A fost si este.) Insa teoria marxista, inca este atractiva pentru multi si in special, multe. Ceea ce este ironic este ca aceasta atractivitate este mai mare in Vest. Normal, ei NU ‘Au vazut fata Raului’.
Hm… „Sunt putini oameni dispusi sa spuna am fost nazist in tineretze” – sau cam asa ceva.
Nu ma duc mai departe cu analiza, observ doar ca dispretzul pentru largile masse nu e apanajul comunismului.
Vorbim aicea de sisteme totalitare – si trebuie spus sus si tare, foarte citetz: comunismul n-a fost niciodata prizat de masse, a fost doar un vehicul pentru o mana de aventurieri pentru a pune mana pe putere si-a folosi-o cum shtim. Odata chestia asta bine incotzopanita (e greu s-o combatzi), la ce bun atata sgomot *dupa*?
Nici n-ar mai trebui sa vorbim de ideologii, pentru ca ideologiile n-au fost decat vehiculul (mda, imi repugna sa ma repet, da’ o chiar fac) pentru obtzinerea si pastrarea puterii, pentru legitimare.
Asta a fost comunismul, fascismul si chiar, la vremea ei, biserica (catolica): vehicul pentru legitimare si doar atat.
„Mesele”? – cum zicea un revolutzionar din Timisoara in 1990? Pai mesele, daca-s
luate-n baioneta si duse-n gulaguri, ce poa’ sa spuna mesele? Ishi pleaca capul…
Si-atunci, de unde atata fuss si melancolie si despicarea firului in patru?
Cand se stie bine ca ‘telectualii si multzi altzii, de fapt totzi cei care nu mai au *baza economica* – caci le-a fost trasa ca preshul de subt picere- *nu pot supravietzui daca sotzietatea nu-i sustzine*, de unde, asadar, atata fuss?
Nu, nu vorbim aicea de amaratzi precum Sartre si altzii, di Vest, carora li s-ar fi potrivit, probabil, o reeducare de vreo 5 ani in Coreea de Nord. Vorbim de populatzii intregi care n-au fost nascute
de catre mamele lor eroi si care *trebuiau sa traiasca*. Ce sa mai vorbim de faptul ca milioane, multe milioane *s-au nascut in sistem*?
Asadar, despre ce fel de „melancolii” si „ironii” mai vorbim noi aicea, domnule Tismaneanu?
Dl Plesu, care-a fost, cum stitzi, membru PCR (cum am fost si eu si si Dvs.), ar face mai bine, mult mai bine, sa TACA. Si , precum foarte bine stitzi, si altzii.
Uite, eu am o mare musca neagra pe caciula mea proprie, anume: „fost membru al partidului COMUNIST roman”. P-a Dvs. nu sta? Diferentza intre noi doi? Pai, e simpla: eu TAC si-mi asum rushinea, nu-ncerc sa ma spal *post factum*.
Stiu, stiu ca e dureros, dar sper din toata inima ca e si foarte clar.
Si-asadar, stiind cu totzii prea bine cum stam, de ce? De ce anume glossatzi in neshtire, chiar pana la greatza, p-o singura tema? P-o chiar SINGURA tema?
Lumea, credeti-ma, stie, lumea n-a uitat.
Dar, nu e oare vremea, dupe 20 de ani, sa privim INAINTE?
Romanii nu-s singurii care regreta fostul regim. Ia uitatzi-va la nemtzii din Rasaritul Germaniei? Ia uitatzi-va la multzi dintre unguri samd? De ce-l regreta? Pai, e simplu: pentru multa lume, sigurantza zilei de maine, scoala pe gratis a copiilor, samd, e mai importanta decat libertatea si printzipiile.
E oare drept? Nu e, pentru ca pretzul, cum am vazut, e sacrificarea altora, a atatora care-au pierit in gulaguri si-aiurea. E oare, insa, normal? Aicea se poate discuta o droaie. N-am timp insa si nici chef s-o fac, altzii sunt expertzii
in pshihologia „meselor”.
Chestiile astea, parerea mea, sunt cu mult *deasupra* noastra: e ushor, foarte ushor a condamna populatzii intregi, „mese” intregi c-ar fi asha si pa dincolea, cu domoala ironie si cu duioashie. Pentru ca au stat, pentru 40 de ani, subt talpa comunismului.
Dar daca milioane „au stat” , te cam face sa te cam gandeshti: oare de ce? Si daca
multzi au nostalgii azi, la 18 ani dupe, iar te face sa te gandeshti (daca eshti un om deshtept): oare de ce?
Ai putea zice ca putirintza de-a ne intreba, de-a ne mira, ne deosebeshte, pe noi, oamenii care scriem pa sarma, de Badea Gheorghe, care sta la coada vacii. Pai nu? Ei bine, pe mine, Nea Gheorghe nu m-a dezamagit niciodata.
Retzinetzi va rog: poporul roman *nu e singurul* care-a „stat” 40 de ani subt comunism. Si da, a avut zvacnirile trebuincioase si-n ’77 si-n ’87 si si-n ’89. Poporul roman e cu nimic mai prejos de altele, in contra a ceea ce se incearca sa ni se picure-n ureche, precum i se picura tatalui lui Hamlet, de, iata, vreo chiar 18 ani.
Ia mai terminatzi mai, cu acuzele aduse acestui popor napastuit si ia concentratzi-va mai degraba asupra „varfurilor”, asupra „elitelor” actuale care, la caldurica, n-au facut nimic, chiar nimic *inainte* si care, acuma, se tzin dupe vechiul proverb romnesc, ala cu la placinte inainte…
Dinescu? Da. Tripleta atat de prizata de cocoane, adica Pleshu, Patapievici si (cum ii zice celui de-al treilea tenor, ca nu-l mai tzin, zau, minte?) NU. Si-adaugatzi si pa altzii p-acilea, pa la NU, ca zau, e plina sticla , hartia si sarma de ei…
Oricat de mult ar durea comentariile mele, sper c-or sa treaca de editori.
Nu-s decat comentarii de bun simtz. Atata tot. Daca nu trec, daca nu trec drept „ecou” macar, pentru mine e foarte clar: e vremea sa ma duc d-acilea. Si nu, nu e deloc cazul de-a fi contactat pa sarma: nu pot renuntza la acest ecou: e ceea ce gandesc, *chiar* ceea ce gandesc si-a face altfel, adicatelea a nu mi-l accepta
ar narui insashi baza articolului d-lui Tismaneanu: adicatelea, ce diferentza este in 2007 fatza de 1989?
Toate cele bune, Nea Marin
Profesoara intreaba:
-Bula, ia spune tu care e diferenta dintre capitalism si comunism!
-Pai, tovarasa, in capitalism are loc exploatarea omului de catre om.
-Bravo, Bula! Si in comunism?
-In comunism e invers!
Aceasta anecdota, veche de nizte zeci de ani, spune totul despre dreptatea comunista.
Stimate domnule Tismaneanu,
Vehiculati niste idei care va apartin Dvstra.,dar nu sunt total conforme cu realitatea autentica ,asa cum am trait-o,ci se sincronizeaza cu niste aprecieri personale.
In ROMANIA,poate au existat o mana de …veleitari comunisti…care credeau in comunism ca ordine ideala….dupa 45 acestia au devenit criminali notorii…si mai apoi s-au adaptat in bisnitzari…Poporul romana avut criminali ,a avut securisti de formatie stalinista,a avut tradatori,oportunisti,tot soiul de neispraviti….a avut parte de necazuri…dar noi,romanii ,in marea majoritate,n-a impartasit ideologia prosteasca,marginita a comunistilor.
Asa se explica supravietuirea unora dintre noi…in special in perioada de pana in anii 6o.Atunci s-au distrus multe ,prea multe in ROMANIA.In perioada ceausista,multi dintre asa zisii comunisti..si-au gasit vocatia de profitori si bisnitari…Cand in 70…dvstra.cred ca mai erati in Romania…Ceausescu a introdus preeminenta partidului conducator,a conducatorului de partid si de stat,a unicului conducator..desigur el…comunistii s-au transformat din criminali in bisnitari…Atunci au fost inlaturati din nou..oameni de valoare si inlocuiti cu cei de partid…S-au adus iar pagube ROMANIEI.Nota bene..si se cuvine subliniat..in 90 oamenii s-au ridicat contra comunismului,reprezentat doar de Ceausescu si s-au manifestat pentru libertate.Ca n-a iesit cum doream este alta istorie.
Seful nostru de cadre,fost colonel de securitate,in perioada stalinista…,cand ma chema la cadre prin anii 80 si tipa la mine,in legatura cu scrisorile in strainatate..iar eu radeam…obisnuia sa zica…
Vezi,am invatat sa discutam cu oamenii,ne-am schimbat …
Dvstra trebuie sa faceti…fiindca va manifestati public..distinctia intre ce a fost pana in anii 63..teroare si lupta de clasa,mereu ascutita,stalinism si ce a urmat pana in 90…dictatura,asa zisa democratie socialista si bisnitareala de partid.
Pacat ca dupa 90..nu s-a produs SCHIMBAREA asteptata.
Eu va scriu cu simpatie…dar pentru conformitate cu adevarul..trebuie sa tratati clar distinct ,diferentele ,nu doar de nuanta ,aparute in perioada comunista,diferente pe care cei din puscarii..le simteu atunci direct ,in modul in care tortionarii se purtau cu ei.
La Multi Ani !
Dr.Ing.L.LM.Dan Florian Samarescu
In privinta modelului Dvstra…Andrei Plesu…si la el se vadeste jumatatea de masura..Nu este infailibil..Parerea mea : Andrei Plesu este si el marcat de ideologia socialista…A fost cumva ministru PSD?
Imi amintesc afirmatia lui Gabriel Liiceanu…
referindu-se la activitatea lor de pana in 90..
-Ce-am facut…?!N-am facut nimic deosebit…
Si asa este -Andrei Plesu a fost lasat sa publice..dupa meditatia transcedentala..si perioada Tetzcani…cand am inteles a locuit in casa lui Nicolae Manoliu Tetzcanu…autentic boier moldovean,conu Nicusor..pe care l-am cunoscut bine in casa parintilor mei,Preot Florian I.Samarescu si profesoara Maria Darie Samarescu,in anii domiciliului fortat la Pitesti.Ani lungi si grei.
Ce mica este lumea…
Cu bine,
Dan Samarescu