Sînt unul dintre cei care înţeleg greu ce vor, ce şi de ce spun şi, mai ales, ce fac partidele baştinaşe. Iată, recent, preşedintele Băsescu a anunţat în stilul său cumva haiducesc că, dacă Parlamentul nu adoptă în timp util legea „votului uninominal”, va propune organizarea unui referendum în această chestiune simultan cu alegerile europarlamentare. Partidele, cumva trezite din gălăgioasa amorţeală estivală, au sărit ca arse! Dar şi o mulţime de comentatori s-au trezit brusc că se încheie zbuciumata vacanţă politică. Preşedintele este acuzat că, prin cuplare, se transformă în agentul electoral al PD, într-o veritabilă locomotivă a partidului dumisale de suflet. Aşa şi este, că doar ne este foarte dificil să ni-l imaginăm pe firavul domn Boc în această postură contra naturii dumisale. Unii polticieni şi comentatori adaugă că, marşînd pe proiectul de lege al PSD în dauna celui al Pro Democraţia, preşedintele destabilizează consensul la care au ajuns partidele în Comisia pentru codul electoral. Şi asta este adevărat! În fine, dl. Geoană plusează, amintindu-ne că Bruxellesul nu acceptă asocierea alegerilor pentru Parlamentul european cu oricare alt gen de alegeri. D-Sa nu minte! Nici premierul nu e în eroare cînd, brusc, îşi aduce aminte acelaşi lucru.
Cu toate acestea, eu nu înţeleg ce vor partidele. Nu s-ar fi ajuns în această situaţie, în care preşedintele poate apăsa pe ce pedale doreşte – îi şi place foarte mult asta! –, dacă partidele şi-ar fi respectat angajamentele luate pe la sfîrşitul iernii în ce priveşte modificarea sistemului electoral. În loc de asta, ele s-au jucat de-a imposibila suspendare, au aruncat apoi puzderie de moţiuni peste un guvern pe care l-au votat cu vreo 350 de voturi la investitură, şi-au schimbat zilnic poziţia în Comisia de cod electoral, au făcut tot ce s-a putut face – şi chiar mai mult decît atît! – pentru a amîna împlinirea unui angajament luat fără să le oblige nimeni. Decît poate oportunismul electoral, de care au uitat sub avalanşa altor oportunisme. Chiar şi acum, PSD tocmai ameninţă cu o moţiune de cenzură lipsită de şanse, al cărei scop pare mai degrabă destabilizarea poziţiei d-lui Geoană decît cea a guvernului. Deşi se poartă conform poreclei date de dl. Iliescu, cel din urmă a sesizat pericolul şi ar da la schimb moţiunea pe 7 – 8 posturi în guvern! Ce surpriză! Dl. Geoană şi partidul dumisale par să se fi săturat să guverneze din opoziţie, unde e mai comod! Şi chiar aşa este, par, că nu s-au săturat cu adevărat, se gîndesc numai, cam în ultimul ceas, la efectele căderii moţiunii şi, mai abitir încă, la cele ale trecerii acesteia. Nu credeam să ajung vreodată să-l citez pe dl. Meleşcanu, dar de data aceasta D-Sa are dreptate – fie că trece, fie că nu trece moţiunea, PSD oricum cade prost. Cu vorbele dumisale – ori cade în rahat, ori se face de tot rahatul. Dl. Meleşcanu n-a folosit aici un limbaj excesiv de diplomatic, dar e unul foarte exact.
Întreb şi eu: ce vor partidele? Să întărească iarăşi poziţia preşedintelui, cum s-a întîmplat la referendum? Vor reuşi negreşit. Apoi, cum ne-au obişnuit, se vor plînge de „tiran”, trecînd sub tăcere că nimeni nu devine „tiran” fără complicitatea contextului politic. Nu sînt un fan al d-lui Băsescu, dar nu pot să nu constat că D-Sa ştie să-şi joace cărţile, în vreme ce partidele par să fi uitat nu doar care-s la putere şi care în opoziţie, ori ce doctrine au, dacă au, ci şi cum le cheamă. Nu sînt nici fan al „votului uninominal”. În absenţa reformei sistemului politic, plecînd de la fundamentele sale constituţionale pline de lacune şi ambiguităţi, singurul efect pozitiv al acestui sistem de votare va fi remotivarea electoratului în alegeri, deci o prezenţă crescută la vot. Pentru că prezenţa la ultimele două referendumuri trezeşte semne de îngrijorare. Cum un semnal şi mai serios privind participarea populaţiei la viaţa politică vom primi la europarlamentarele de la sfîrşitul toamnei. Chiar nu înţeleg de ce partidele nu văd ceea ce preşedintele a văzut, ceea ce toată lumea vede – formidabila pondere electorală a problemei, în condiţiile în care 80% din populaţie doreşte schimbarea sistemului de vot. Prin urmare: ce naiba vor, ce spun şi ce fac bravele noastre partide? Dacă chiar sînt partide politice în sensul modern şi occidental al cuvîntului şi nu nişte simple însăilări, nişte grupări clientelare, cvasi-mafiote, care nu pot vedea dincolo de lungul nasului. După cum se comportă, eu înclin spre ultima variantă de răspuns. Şi, după vreo optsprezece ani de pluralism politic şi alegeri democratice, mi se pare îngrozitor de puţin.