caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Solicitare Doliu National pentru MONICA LOVINESCU

de (21-4-2008)

Am primit urmatoarea scrisoare deschisa din partea d-lui Sorin ILIESIU. Redactia noastra se alatura acestei solicitari si va invita sa postati ecouri in memoria curajoasei luptatoare anticomuniste, distinsa doamna de cultura si personalitate care a fost Monica Lovinescu.

Scrisoare deschisă
D-lui Traian Băsescu – Preşedintele României
D-lui Călin Popescu Tăriceanu – Prim Ministru

Stimate Domnule Preşedinte,
Stimate Domnule Prim Ministru,

Având în vedere importanţa decisivă a luptei anticomuniste pe care a dus-o Doamna Monica Lovinescu timp de peste 50 de ani, vă solicităm să decretaţi doliu naţional în ziua în înmormântării, precum şi acordarea post-mortem a celor mai înalte distincţii şi recunoaşteri din partea statului român anticomunist, prodemocratic.

21 aprilie 2008

Cu încredere,

Sorin Ilieşiu – Vicepreşedintele Alianţei Civice
Vladimir Tismăneanu – Preşedintele CPADCR
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Seniorii Ligii Studenţilor 1990, avocat Antonie Popescu
Asociaţia Copiilor Revoluţiei, Catalin Giurcanu – Preşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Fundaţia Culturală Timpul – Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
Asociaţia Cives, Ioan Roşca – Preşedinte
Federaţia naţională Omenia a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România, Gheorghe Tiber – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, Marian Mititelu – Preşedinte
Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte

Iar Grupul pentru Dialog Social a emis un comunicat cu privire la incetarea din viata a Monicai Lovinescu.

Grupul pentru Dialog Social regreta disparitia Monicai Lovinescu, personalitate a culturii romane, simbol al libertatii de gandire si al tenacitatii in anii intunecati ai comunismului.

Membri ai Grupului pentru Dialog Social au tinut o legatura afectiva constanta cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca, ale caror opinii si intransigente morale i-au calauzit de-a lungul timpului.

Grupul pentru Dialog Social a acordat in 1999 “Premiul GDS” Monicai Lovinescu si lui Virgil Ierunca, “drept recunostinta ca au tinut Jurnalul unor vremuri pe care le-am trait fara sa le putem comenta si care, fara ei, ar fi ramas o simpla groapa comuna a istoriei, acoperita de tacere si uitare”.

Vocea Monicai Lovinescu, strecurata pe undele “Europei Libere”, va ramane pentru multi un reper al constiintei.

Consiliul de Administratie al GDS

Ecouri

  • Munteanu Mircea: (21-4-2008 la 00:00)

    Tot respectul pentru marea doamnă dispărută. Dar nu cred că trebuie să folosiţi prilejul pentru ca toţi pigmeii să se „măreasca pe ei” prin discursurile de rigoare.

    Mai ales că statul român, în atîta amar de timp de la revoluţie, nu a găsit momentul şi modul de a-şi arăta aprecierea pentru una din puţinele voci care au apărat valorile reale ale culturii (şi nu numai) române în anii cei mai grei prin care a trecut România in toată existenţa ei.

    Se continuă practica din vreme comunistă: nu ştim să ne purtăm cu omul de cultură cît trăieşte sau îi ignorăm existenţa şi eforturile, dar ne ploconim în faţa defuncţilor, eventual le ridicăm monumente.

    „Dumnezeu s-o odihnească!”

  • Venera: (21-4-2008 la 00:00)

    Dictonul latinesc „POST MORTEM NIHIL EST” (Dupa moarte nu mai este nimic)lansat dupa filosofia stoica, al carei exponent a fost Seneca, refuza sa accepte nemurirea sufletului. Expresia era folosita pentru a sublinia caracterul definitiv, ireversibil al mortii sau pentru a scoate în evidenta urmarile nedorite ale unui final ce se abate pe neasteptate.

    În zilele noastre, se pare ca nu ne mai conducem dupa vechea filosofie stoica. Personal, cred în nemurirea sufletului si sunt convinsa, din îndelungata mea experienta, ca totusi dupa moarte, exista o alta viata…

    Din pacate, cel putin în România,(si aceasta o spun „Sine ira et studio” = Fara mânie si partinire) cultul celor care au parasit LUMEA TERESTRA, dupa ce au înfaptuit lucruri marete, aproape ca nu mai exista.

    CULTUL MORTILOR în general si în special al celor care au realizat ceva drept si obiectiv pentru România, dar care din nefericire au ales EXILUL, au fost dati pe „linie moarta”.

    MONICA LOVINESCU si colaboratorii ei, au hranit ani de zile sufletele românilor din diaspora si tara de origine, cu sperante de viitor…Din pacate, rezultatele le vedem, ea totusi a fost perseverenta.

    MONICA LOVINESCU a fost socotita, de altfel ca multi alti români din diaspora, PERSONA NON GRATA. Expresia „neagreat” dateaza din timpuri vechi si era aplicata în general în cadrul diplomatic, dar prin extensie, ea s-a aplicat si se aplica înca si altor cetateni de rând si în special ziaristilor, comentatorilor radio si televiziune, al caror comportament, declaratii sau activitati au fost socotite de cei de „sus” ca un prejudiciu adus conducatorilor timpului, prezenta lor nefiind întotdeauna binevenita, ba de cele mai multe ori fiind terorizati si ajungând prin închisori cu un final lugubru.

    MONICA LOVINESCU va ramâne în memoria celor nascuti mult înainte de anul 1950, cea care a dat sperante într-un viitor mai bun, mai civilizat, mai egal pentru muritorul de rând.

    REQUIESCAT IN PACE MONICA !



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Pe o tema de Bianca Marcovici

ma uit la femeie ascunsa in pantofi se intinde pana la stele urcand intr-o viceversa la marginea absentei unde o...

Închide
3.15.223.129