Nu ştiu, poate mai sînt în România optimişti incurabili, care fără îndoială că împărtăşesc altă părere. Însă, în ceea ce mă priveşte, cred că tot ceea ce se întîmplă în politica aborigenă, de la începul anului, dar cu rădăcinile înfipte în situaţia ambiguă a rezultatelor parlamentarelor din 2004, constituie proba irefutabilă a eşecului sistemului politic instalat în 1990 şi consacrat prin Constituţia din 1991, modificată vag în 2003. Ce spun eşec? Este vorba, de fapt, de un deces clinic, iar noi ţinem mortăciunea în viaţă, cu oxigenul fricii de reforma politică şi cu perfuziile spaimei de schimbare în general. Parcă niciodată nu şi-a găsit o mai buna potrivire proverbul „rău cu rău, dar mai rău fără rău”.
În momentul de faţă, în afară de PNL şi UDMR, care se mai recunosc parteneri la guvernare, este practic imposibil să discerni ce partide băştinaşe sînt la putere şi care dintre ele în opoziţie. Pînă la finele anului trecut, minusculul PC era la putere, acum e un opozant vajnic, mai puţin cînd vine vorba de pensii ori de combaterea preşedintelui, cînd redevine cumva guvernamental! PD a fost la putere pînă în aprilie, iar acum se consideră în opoziţie – şi face ceva puncte în sondaje pe tema asta, dar mai ales prin asocierea automată cu preşedintele –, deşi Alianţa DA n-a fost vreodată desfăcută în mod legal. Există un act juridic de înfiinţare a Alianţei, dar nu există şi unul de dizolvare. O alianţă cu un picior la putere şi altul în opoziţie, aşa ceva doar la noi poţi vedea şi poate în republica aceea bananieră pe bune ce are drept monedă naţională simbolul bărbaţiei valahe! Aliat pe hîrtie judecătorească al principalului partid de guvernămînt, dar în opoziţie, PD a declanşat cîteva moţiuni împotriva guvernului, din care făcuse parte, dar a votat legea pensiilor, deşi a mai strîmbat din nas în declaraţiile publice, să nu-l supere prea tare pe preşedinte. PSD a votat al doilea guvern Tăriceanu, pe care apoi l-a şantajat cum a vrut, însă acum, retras în munţi ca pe vremea năvălirilor tătare, îl ameninţă cu moţiunea de cenzură, dacă nu guvernează după cum dictează propriile sale interese electorale. E chiar mişto să guvernezi din opoziţie! Tot pentru moţiune caută aliaţi şi PRM – vor fi două moţiuni?! –, deşi la legea pensiilor şi la alte populisme guvernamentale a votat fără să clipească. Situaţia pare coaptă de anticipate, dacă ne uităm cum îşi arată partidele de la „opoz-putere” muşchii, dar să nu ne facem multe iluzii. Situaţia se coace de imediat după alegerile din 2004! De altfel, cu imbecilul nostru cadru constituţional şi cu europarlamentarile spre Crăciun, nici nu mai e timp de anticipate. Aşa că, asemenea d-lui Văcăroiu pe vremuri – al cărui guvern suprarealist era ameninţat zilnic cu căderea –, dl. Tăriceanu pare sortit să-şi ducă mandatul pînă la termen. Cu ce costuri electorale? Asta este deja altă poveste, deşi legea pensiilor şi celelalte populisme, precum analizele medicale la tot poporul şi rectificările bugetare peste limita suportabilităţii, i-au oferit, ca şi PNL-ului însuşi, cîteva baloane de oxigen. Inutil să mai spun că inflaţia pare să treacă de 4 procente, iar deficitele tot cresc, tot cresc, ameninţînd macrostabilizarea economică atît de dificil obţinută. Guvernatorul Băncii Naţionale trage semnale energice, dar tare mi-e teamă că, în an preelectoral, doar el şi economiştii cu ceva minte le mai aud.
De altfel, în absenţa unei reforme substanţiale a sistemului politic – nu doar a celui electoral –, această situaţie ambiguă este menită să se eternizeze pînă la calendele greceşti, în ciuda falimentului sistemic, al instalării pacientului la aparate de resuscitare, şi din motive… doctrinare. Doctrina PSD, cu cel mai mare număr de baroni pe cap de membru de partid, nu e social-democraţia, ci oportunismul de nuanţă cleptocrată. Pînă şi moţiunea cu care ameninţă nu are motive politice reale – de altfel, nu i-ar conveni căderea guvernului, ci nemulţumirea aceloraşi baroni de accesul moderat la resurse. Liberalii, cu legiunea de măsuri populiste şi încurajarea consumului neacoperit în producţie, par, mai degrabă, un fel de social-democraţi de ocazie. PD-ul, din social-democrat cum era pînă mai ieri, s-a vopsit popular, cu puternice tente populiste, iar naţionalismul PRM şi PNG nu e o doctrină politică reală, ci un discurs demagogic pentru porţiunile mai prostuţe ale electoratului. UDMR are toate doctrinele laolaltă şi e subminat de UCM, cel din urmă primind o gură de aer din partea însuşi preşedintelui. A, nu din grijă pentru maghiarime, ci ca să dea un brînci UDMR-ului, pentru participarea la procesul de suspendare. În ce priveşte PC, el limpede că nici el nu mai ştie ce doctrină are! După debutul „puriu” s-a metamorfozat conservator, că suna mai bine, iar acum nu ştie dacă s-p ia spre liberalism ori social-democraţie. Iar de aliat s-a aliat, după caz, după cum sunau foloasele. În 2004, a participat la alegeri alături de PSD, pe care l-a şi sprijit în cîştigarea conducerii camerelor, apoi a intrat la guvernare cu Alianţa şi ungurii. Cînd s-a supărat şi-a luat jucăriile şi a plecat! Ce mai e? PLD. Nu e decît o palidă dizidenţă liberală, aflată la putere alături de preşedinte şi în opoziţie faţă de guvernul consacrat de acelaşi. Asta e, oare, politică raţională? Nu, deloc, dar în schimb e foarte românească! Să ne trăiască, că doar prin voturile noastre am emanat-o!
Prezentarea articolului semnat de Domnul ANTONESEI, este cum nu se poate mai bine documentat, obiectiv si actual. N-am facut niciodata politica atât în trecut, dar nici în prezent, aceasta insa nu m-a împiedicat sa urmaresc cu MARE atentie ceea ce s-a întâmplat si se întâmpla în tara mea de origine, cât si în tara mea de adoptie.
Practic, sunt o „observatoare independenta”, care, atunci când este cazul ma implic, scriind mesaje scurte pe internet sau participând la „tribune telefonice” aici, în tara mea de adoptie, unde celor carora le adresez parerea mea, indiferent de domeniu, sunt luata în consideratie, raspunzându-mi-se scris sau telefonic, ceea ce nu se întâmpla cu cei din România. În România, daca uneori, scriu pe un FORUM al unor ziare virtuale, care se pretind „obiective”, sau vreunei Institutii cu pretentii, nu numai ca nu raspund cel putin cu o confirmare de primire, dar nici cel putin nu se obosesc sa le publice. Se stie bine ca ADEVARUL SUPARA, dar bunul-simt ar trebui sa existe. Pentru acest motiv, am abandonat complet ideea de a sugera obiectiv si „SINE IRA ET STUDIO” (Fara mânie si partinire) unele idei obiective, care eventual ar putea ajuta la modificarea unor comportamente ale celor care conduc tara din 1990, sa-i zicem, un fel de „schimb de experienta”. Dat fiind însa aceasta indolenta a celor de „sus”, al REFUZULUI TOTAL AL ACCEPTARII ca „România în loc sa mearga în amonte, continua sa mearga în aval”, nimic nu s-a schimbat în bine si nici nu se va schimba.
Cei „autorizati”, alesii poporului în loc sa contribuie la progresul României postdecembriste pe tarâm politic si social, nici cel putin nu-si dau osteneala, probabil, sa citeasca remarcile si sugestiile date de cei care au asimilat o mai mare experienta datorita faptului ca traiesc în alte tari în care exista o adevarata democratie, si de-a lungul anilor au putut sa absoarba cu eficacitate cum se desfasoara situatia politica si sociala în alta lume decât în România.
Degringolada, instabilitatea si incompetenta majoritatii celor care se afla în fruntea Statului, zis de Drept, certurile politice, insultele obsecene etc., etc., neaplicarea Legilor AD LITTERAM, pe care ei însisi le-au creat, afacerile incontrolabile si nepedepsite, hotarâri judecatoresti tergiversale si neaplicate de ani de zile, megaconstructiile comerciale, lipsa de îngrijire a Patrimoniului national cultural, al Bibliotecilor, al scolilor care sunt complet delasate etc., etc., toate acestea în detrimentul populatiei civile, a tineretului, care în loc sa învete, pleaca pe tarlalele straine sa culeaga rodul pamântului, sa practice prostitutia si pedofilia, sa-si paraseasca copiii care se sinucid din lipsa parintilor, la care se adauga încurajarea de catre stat. De ce? Bineînteles, interesul material predomina, pentru ca în acest fel intra în bancile românesti valuta forte de miliarde, care este folosita de cine si în ce scopuri?
Mai sunt posibile schimbari? Sigur ca DA! Dar cine sa le aduca la îndeplinire, pentru ca „Pleaca ai nostri, vin tot ai nostri”?
La noi in politica nu exista „stanga” si „dreapta”, ci numai discurs electoral axat pe sensibilitati de loc si moment. Nu programul conteaza, si nici faptele, ci numai capacitatea de a fi simpatic la momentul oportun.
Dar daca vrem sa mergem la cauza, nu putem sa nu tinem cont si de mentalitatea cetateanului cu drept de vot. In buna parte, ceea ce vedem pe scena politica e si oglinda acestei mentalitati. In fond, suntem un neam de naivi cinstiti pacaliti de vulpoi politici, ori suntem un neam de escroci condusi de cei mai escroci dintre noi?
Ca un atent lcturant al scrierilor lui Liviu Antonesei as mentiona ca regret ca locul lui nu e intr-o pozitie de decizie in guvern in Bucuresti, ca si alti oameni de bine si buni vizionari. Din pacate se deruleaza in fotolii aceleasi personaje caragialesti si care nu vad decat propriile lor avantaje.
Vreau sa va multumesc pentru atentie si sa-mi cer scuze de intirziere, dar de-abia ieri am sosit dintr-o scurta vacanta in Creta. Cred ca sint ceva mai optimist decit la plecare, cind am scris articolul. Schimbarea profunda va fi produsa tocmai de acea parte din cele 3 milioane de romani plecati la munca in momentul de fata, care vor reveni cu mintile reimprospatate dintr-o lume mult mai normala decit a noastra – lumi complet normale nu exista, pentru ca ar trebui sa dispara, nemaiavind un motor care sa provoace schimbarile! Am intilnit, in trenul Iasi – Bucuresti, la dus si la intors, sute de asemenea oameni. Un lucru e sigur – gindesc cu totul altfel decit vecinii mei sedentari, uneori chiar si decit mine, desi ma laud ca-s destul de destupat la minte! Va dura? De buna seama, dar si comunismul a durat…