caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Ex Oriente Lux

de (6-8-2007)

Recent, la manastirea Condrita, a avut loc o intalnire faustiana intre militianul-sef al Republicii Moldova si clerul moldovean, comentata pe larg de Florian Bichir in editorialul sau de duminica din Evenimentul Zilei („Iisus s-a inscris in partidul comunist”). Scopul urmarit de Voronin, se pare, a fost acela de a convinge preotimea micii republici sa-l sustina electoral. Argumentele folosite au uluit audienta in sutana prezenta la intalnire: „Dupa parerea noastra, a comunistilor, Iisus Hristos a fost primul comunist”, a sustinut Voronin, explicand ca „nicaieri, in Vechiul sau Noul Testament, nu veti gasi nimic de rau despre comunisti” (?!) .

In vara anului trecut, am solicitat printr-o adresa inspectorului de specialitate din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Satu Mare sa retraga din liceele judetului manualul de istorie de clasa a IX-a editat de Nicoleta Dumitrescu, Mihai Manea si Catalin Bojica (aprobare MEC 3886/24.05.2004), pe motiv ca este plin de erori grave de interpretare sau prezentare a adevarului istoric. Citez din paragraful din adresa referitor la crestinism: „Mai serioase par a fi erorile privitoare la crestinism si la raspandirea acestuia: la pagina 44 aflam cu stupoare ca raspandirea noii religii se face rapid (desi crestinarea Europei a durat un mileniu). Mai mult, Iisus Hristos este, se pare, primul comunist din istorie, deoarece mesajul crestin propovaduieste egalitatea oamenilor […] La pagina 9, manualul isi informeaza cititorii ca In societatea egipteana femeia este considerata egala barbatului […] Din mileniul I i.Hr. se practica si casatoria de proba„. Nicaieri, manualul nu mentioneaza faptul ca societatea egipteana se baza pe sclavie… (Probabil ca Moise, in mentalitatea autorilor, a parasit Egiptul cu poporul sau pentru ca asa l-a apucat!) Potrivit aceluiasi manual, romanii au purtat doua razboaie pustiitoare impotriva dacilor, prezentati ca niste veritabili precursori ai ecologistilor de astazi, adica tatuati si unii dintre ei vegetarieni (in realitate, aflam de la Culianu, obiceiul tatuajului si vegetarianismul sunt intalnite la getii din Moesia). Daca ministerul va continua sa aprobe asemenea manuale, s-ar putea sa aflam in editiile viitoare ca dacii erau precursorii consumatorilor de marijuana de astazi…

Ca si cand marxism-leninismul autorilor manualului de istorie amintit nu ar fi de ajuns, domnii Alfred Bulai si Vladimir Pasti, conferentiar si respectiv profesor universitari la SNSPA, au redactat un manual de sociologie pentru clasa a XI-a care ii introduce pe elevii nostri de liceul in tainele si subtilitatile comunismului „cu fata umana”, atat de drag lui Ion Iliescu. Astfel, sub-capitolul „Teorii ale schimbarii sociale”, la paginile 123-126, acestia dedica un paragraf lui Herbert Spencer, unul lui Emile Durkheim, unul lui Max Weber, insa aloca un spatiu generos materialismului istoric al lui Karl Marx si teoriei bolsevice a revolutiei „ganditorului si omului politic rus Vladimir Ilici Ulianov”. Teoria este prezentata necritic, chiar apologetic, ca fiind „cea mai influenta teorie evolutionista a societatii” vreodata, socialismul ca o simpla etapa in evolutia societatilor catre comunism, „ultima pe scara evolutiei” (sic!). Teoria bolsevica a revolutiei, expusa in manual admirativ de catre cei doi autori, invita elevul la admiratie si respect pentru revolutionarul „de profesie”, omitand sa mentioneze ca schimbarea sociala adusa prin asemenea revolutii presupune utilizarea terorii in masa ca metoda principala de guvernare (vezi mineriadele, care isi gasesc acolo o justificare teoretica).

Daca ar fi fost un sociolog onest, domnul Pasti ar fi putut explica intr-un paragraf ca Marx nu a facut altceva decat sa preia teoria hegeliana a „sfarsitului istoriei”, substituind proletariatul industrial burgheziei. Pentru cei mai lenesi dintre elevii nostri, care s-ar putea sa nu citeasca textul, au fost incluse in manual atat fotografia lui Marx, „unul dintre cei mai mari ganditori ai modernitatii”, precum si un facsimil dupa coperta „Das Kapital” si o info-caseta cu informatii esentiale despre Manifestul Partidului Comunist.

Situatia nu este mai roza nici in cazul altor manuale de socio-umane. Manualele de Educatie Antreprenoriala sunt majoritatea inutilizabile, scrise de autori care, la fel ca Marx, nu si-au murdarit mainile in economia reala nici macar pentru o zi. Manualele de Economie sunt pline de calcul tabelar al utilitatilor marginale, productivitatii, samd, dar omit cu desavarsire prezentarea teoriilor valorii, teoriei cererii si teoriei ofertei, la moda astazi, sau o discutie a avantajelor si dezavantajelor macroeconomice pe care le presupune curba Laffer. Sunt, in schimb, discutate notiuni marxiste desuete ca „viteza de rotatie a capitalului”, si influenta acesteia asupra ratei profitului, o notiune marxista abandonata demult de profesorii de la ASE Bucuresti.

Majoritatea liceelor pastreaza clasele de uman in situatia de Cenusareasa a invatamantului romanesc, oferind o singura clasa, maximum doua per liceu, restul claselor fiind calse de real (matematica-fizica, matematica-informatica, fizica-chimie). Clasele de uman sunt dominate in proportie de 80-90 % de fete, majoritatea doritoare sa invete limbi straine, exact ca in anii ’70, desi in prezent cererea de psihologi, sociologi, juristi sau specialisti in relatii internationale a crescut exponential. Materiile de socio-umane sunt predate fie de „veterani” ai vechiului sistem comunist, fie de fatuce care habar nu au ce predau si au fost calificate, multe, in universitatile aparute ca ciupercile dupa 1989, care acorda si doctorate pe banda rulanta.

Daca asemenea cadre didactice si-ar desfasura activitatea in universitatile sau scolile din Havana sau Caracas, manuale ca cele de mai sus nu ar deranja pe nimeni. Intr-o tara ca Romania, unde experimentul comunist a umplut cimitirele de victime, asemenea ideologi nu ar mai trebui lasati sa ne afecteze tineretul, ci lustrati. Din pacate, asa cum semnala si Ioana Lupea intr-un editorial, singurul candidat recent la postul de director cu problemele invatamantului preuniversitar in MEC este un fost activist notoriu al UASCR si Uniunii Tineretului Comunist din regimul trecut.

Desi comunismul a fost condamnat formal in baza Raportului Tismaneanu inca din decembrie 2006, reprezentantii „comunismului cu fata umana” editeaza inca manuale, sunt invitati la talk-show-uri la Radio Romania Actualitati, si continua nestingheriti sa-si raspandeasca otrava ideologica in scolile si universitatile noastre. Totul se petrece pe banii contribuabililor romani, aceiasi care sunt nevoiti sa plateasca si pensii exorbitante fostilor nomenclaturisti, pentru privilegiul de a fi fost vctimele acestora timp de 60 de ani.

Sa nu fim nerezonabili, totusi. Impreuna cu Smirnov, Vladimir Voronin ar putea incerca sa organizeze in Transnistria o „republica a comunistilor cu fata umana”. El ar putea apela la autoritatile ruse pentru transferarea ramasitelor pamantesti ale lui Stalin, Lenin si Beria care se pot transforma in moaste la Tiraspol. Cu putin noroc, zona ar putea deveni un centru european de pelerinaj al „miscarii”. Patriarhul Rusiei ar putea chiar decide – daca asa primeste ordin ! – sa beatifice si apoi sa sanctifice (rapid, cum altfel ?) pe cei trei bolsevici mentionati mai sus. Scoli si universitati cu limba de predare moldoveneasca ar putea atrage si de la noi cadre didactice, „verificate” ideologic in timpul tranzitiei, in Romania, Bulgaria sau aiurea. Le donam noi manualele.

Note si comentarii

Nota #1
Incercarea de a-l transforma de Iisus in „primul comunist din istorie”, apartine ideologilor glasnostului, care in anii ’80 au inceput la televiziunile occidentale o ofensiva mediatica in acest sens. Rezultatele au fost, ca sa fim gingasi, dezastruoase.

Nota #2
Nu degeaba Republica Moldova a fost supranumita de observatori „Cuba Europei”. Comunismul cu fata umana al lui Gorbaciov a reusit totusi sa satelizeze ideologic, pentru cateva decenii, tari ca Romania sau Moldova, fiind absent in Polonia, Ungaria sau Slovenia. Aceasta versiune a comunismului nu a lasat in urma milioane de victime, insa a avut costuri financiare imense, pe care functionarea lui in practica le presupun, si a generat saracie.

Nota #3
Spre deosebire de comunismul clasic, care a speculat ignoranta, ura si invidia maselor, comunismul cu fata umana speculeaza naivitatea si buna credinta a adolescentilor si tinerilor, care sunt incurajati sa adopte un stil de viata specific popoarelor primitive sau subdezvoltate si sa consume droguri, cu justificarea ca aceste popoare „nu distrug natura sau echilibrul ecologic al planetei”. Aproape invariabil, in umbra miscarilor ecologiste gasim astazi veterani ai miscarii comuniste, in versiunea cu „fata umana” (vezi participarea lui Iliescu la mai toate reuniunile verzilor din Romania). In realitate, tocmai tarile cele mai subdezvoltate economic sunt si cei mai mari poluatori ai planetei.

Ecouri

  • MUNTEANU MIRCEA: (6-8-2007 la 00:00)

    Ati uitat de plagiat, de mentinerea activistilor si securistilor (de grad superior: colonei, generali) in invatamintul superior dincolo de 65 de ani (ba chiar de 70,75). Este impropriu sa spunem mentinerea. Retragerea lor din activitate, coincide cu preluarea experientei domniilor (sau tovarasiilor) lor in… invatamintul superior romanesc. Democratic!
    Felicitari pentru articol.

  • Florian Pantazi: (6-8-2007 la 00:00)

    Domnule Munteanu,

    Editorialele mele nu-si propun sa epuizeze un subiect, ma bucur pentru completarile dumneavoastra si va invit sa o faceti si alta data. In legatura cu plagiatorii din sistemul nostru de invatamant, si din cultura romaneasca in genere, s-a publicat in 2005 o intreaga carte, daca va intereseaza o sa va trimit detaliile in mail. Oricum, fenomenul este atat de raspandit incat ti se face parul maciuca, literalmente…

    Pentru perioada interbelica, in legatura cu subiectul plagiatului sau „inspiratii” de proasta factura din cultura romana, va recomand si volumasul de critica literara intitulat „Nu” al lui Eugen Ionesco, reeditat recent de Humanitas.

  • Florian Pantazi: (6-8-2007 la 00:00)

    Multe din problemele teoretice si practice pe care ni le-a creat marxism-leninismul isi au originea in teoria stadiilor. Asa cum stiti, majoritatea scolilor de sociologie includ in teoria schimbarii sociale si teorii privind stadiile (etapele) evolutiei sociale si istorice.

    Lenin a venit cu ideea potrivit careia este OK sa „sari” anumite etape de dezvoltare, sa faci tranzitia de la un stadiu feudal de dezvoltare a unei societati, direct, fara a parcurge etapa de dezvoltare socio-economica burgheza. Acest fapt a afectat grav multe natiuni, ale caror elite intelectuale sau politice au adoptat marxism-leninismul (China, Rusia, Romania, Cuba, Venezuela, etc).

    Astfel, in Romania progresul economic si politic in perioada interbelica a fost serios afectat, de oameni ca C.D. Gherea (marxist, seful PSD) sau Constantin Stere (poporanist de tip rus, devenit membru PNT), prin crearea de confuzie ideologica referitoare la stadiile de dezvoltare. Acestia sunt inaintasii locali ai dlui Pasti, care in mod tragic scrie carti despre tranzitie si i-a consiliat pe Melescanu sau Nastase.

    In cultura si educatie, marxism-leninismul a facut posibila ascensiunea unor pseudoelite intelectuale, care au „sarit” diverse etape in formarea lor profesionala, sau au recurs la furt intelectual masiv (plagiat) pentru a dobandi anumite posturi importante si pentru a ramane in ele.

    Din nefericire, plagiatul incepe la noi de pe bancile scolii generale si continua in liceu, sub forma copiatului in masa la teze sau examene. Elevii sunt incurajati de foarte multi dintre profesori in aceasta directie, deoarece acestia din urma isi doresc salarii marite si nefericitele lor de grade didactice, care ar trebui desfiintate. Daca absolventii nostri ar fi pusi in situatia sa nu poate copia la examene, spre exemplu, rezultatele scolare ale romanilor ar arata mult mai dezastruoase decat sunt acum.

  • Ion,tzaranu': (6-8-2007 la 00:00)

    Comentariul meu nu este unul de corectare. Evident, sunt mult mai multe aspecte ale situatiei discutate. Nu puteti sa le acoperiti pe toate. Nici eu. Am adus doar 2 idei, pentru a largi cercul discutiei. Ma asteptam ca si altii sa vina cu alte idei. Se pare ca sunt tare rusinosi la o astfel de tema.
    Desi sunt sigur ca despre plagiatul a carui victima sunt nu se scrie nimic, ma intereseaza cartea amintita. Felicitari pentru articol si curajul de a srie pe o asemena tema! Pacat ca nu exista curajul sau competenta necesara pentru comentarii.

  • Zob Gheorghe: (6-8-2007 la 00:00)

    Toţi sunteţi în eroare începând de la autor până la cel din urma comentator.

    Aici nu am loc de întors dar vă scriu câteva idei fără de care nu se poate mişca nimic în materie de sociologie şi acţiune socială.

    1. Tendinţa omenirii nu este nici spre capitalism nici spre comunism. Acestea sunt nişte faze, nişte alternative relative, istorice. Dincolo şi dincoace de ele este omul şi sensul devenirii lui. De la el pornim şi la el ne vom întoarce atăta vreme cât vom fi oameni.

    2. Problema grea este nu să găseşti o formulă sociologică ce asigură optimul realizării de sine a omului individual în cadrul unui sistem social real. Problema autentică este să descoperi temeiul, direcţia şi sensul existenţei omului în Univers. Cu alte cuvinte să ştii ce vrea Natura în privinţa omului. Aceasta este axioma şi regula de acţiune primordială. Deoarece Natura ne-a făcut, dreptate va avea cel ce aude glasul Naturii şi intuieşte sensul său de evoluţie. Restul sunt uscăciuni şi vânări de vânt.



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Dupa război şi un an, ora şase

Din ce e făcut războiul? din soldaţi răpiţi (prizonieri ce ne tulbură liniştea vorbind prin gura unui tată palid, fară...

Închide
18.188.218.134