Cu ocazia vizitei sale din 2002 in Romania, presedintele George W. Bush a cerut politicienilor romani sa construiasca punti intre alianta NATO si Rusia. Recenta tensionare a relatiilor politice si diplomatice NATO-Rusia, precum si geopolitica de tip revolut promovata de Rusia vizavi de fostii sai sateliti din Balcani au facut, insa, imposibila atingerea acestui obiectiv, cel putin deocamdata.
In planul politicii externe romanesti diplomatia noastra dispune de o alta oportunitate majora, de care presedintele Basescu ar putea sa tina seama in viitor. Ca fost satelit al Beijing-ului pana in 1989, Romania se poate pozitiona astazi ca intermediar („honest broker”) intre lumea euroatlantica si China, cu toate consecintele benefice pe care asumarea cu succes a unui asemenea rol diplomatic l-ar putea avea pentru toti cei implicati.
La mai bine de 25 de ani de la aplicarea politicii dengiste a „portilor deschise”, China este pe cale de a dobandi statutul de principala putere economica din Asia; ratele sale de crestere economica au depasit in ultimii 10 ani cele mai optimiste previziuni ale analistilor occidentali, surprinzand probabil chiar si sustinatorii interni ai reformelor economice declansate de Deng Xiaoping.
Singura intre statele care au decis sa abandoneze economia de comanda si control de tip marxist, in favoarea economiei de schimb, China dispune de cateva avantaje de invidiat.
In primul rand, nicio alta tara europeana, cu exceptia Germaniei, nu dispune – asa cum este cazul Chinei – de cateva milioane de intreprinzatori cu experienta de sute de ani in functionarea economiei de piata. Asa-numitii „chinezi maritimi”, raspanditi, ca si sasii pana la 1945, in diaspora, au ajuns sa domine economiile multor tari din sud-estul Asiei. Dealtfel, sutele de miliarde de dolari investiti in ultimii ani in economia chineza provin, in mare parte, tocmai de la investitori chinezi din Taiwan, Singapore, Malaysia, Indonezia sau Filipine. Acesti chinezi, uitati de catre China timp de sute de ani pana recent, intocmai ca si saxonii uitati de Germania pana in perioada interbelica, au devenit principalul motor investitional al economiei chineze.
In al doilea rand, China are marele atu al unei conceptii tradionale despre lume si viata cum este confucianismul. Prin caracterul esentialmente burghez al confucianismului sau pragmatismului sau, China are mai multe in comun cu Statele Unite ale Americii si pragmatismul lor, decat cu expirata ideologie marxist-leninista sau cu traditia sovietica in materie de politica si economie. Nu este niciun secret faptul ca majoritatea specialistilor occidentali crediteaza confucianismul pentru succesul economic deosebit obtinut de „tigrii asiatici” in ultimii 50 de ani, in special din Coreea de Sud si Taiwan. Este foarte posibil ca celebra maxima a lui Deng Xiaoping referitoare la reformele de tip capitalist – „daca mananca soareci, nu conteaza culoarea pisicii” – sa reprezinte tocmai o revenire la principiile fundamentale ale confucianismului pragmatic chinez, si nu atat o adaptare a doctrinei comunismului la cerintele economiei de piata.
Comparatia cu istoria politica a Germaniei postbelice si China nu se limiteaza numai la atat. Nu trebuie sa uitam faptul ca nicio alta tara din fostul bloc comunist, in afara Chinei, nu dispune de existenta unui partid de opozitie intact, perfect functional si cu o experienta politica de guvernare la fel de indelungata cu cea a Partidului Comunist chinez, cum este Kuomintangul. In eventualitatea unei posibile de-monopolizari a vietii politice chineze, acesta are si infrastructura logistica si puterea financiara necesare pentru a se organiza rapid pe tot teritoriul Chinei continentale.
Exista, desigur, si probleme legate de evolutiile recente din China, mai ales in plan politic si militar. Astfel, conceptul „o tara – doua sisteme”, lansat acum mai bine de 10 ani in scopul reintegrarii Hong Kongului si al atragerii Taiwanului, nu a avut acelasi succes ca liberalizarea economica a Chinei. Modelul de democratie propus de Beijing si aplicat in Hong Kong a fost etichetat drept „democratie de colivie” de catre taiwanezi si genereaza frecvente proteste pro-democratice in fosta colonie britanica.
Inca mai importante au fost consecintele schimbarilor constitutionale operate de guvernul de la Beijing incepand cu anul 2000. Asa cum atrageam atentia inca din acea perioada, eforturile conducerii chineze de a garanta proprietatea privata, in conditiile pastrarii monopolului politic al Partidului Comunist asupra societatii chineze, au determinat, in practica, tranzitia Chinei de la o societate comunista la una de tip fascist (intre specialisti este cunoscut faptul ca in timp ce comunismul este un totalitarism care se bazeaza pe proprietatea colectiva a statului, fascismul este un totalitarism care recunoaste si protejeaza proprietatea privata). La vremea respectiva constatarea mea a produs consternare in cercurile intelectuale din Washington D.C., astazi, insa, ea fiind dovedita ca valida.
Implicatiile militare ale tranzitiei Chinei de la comunism la fascism au inceput sa fie evidente inca din 1999. Cu acea ocazie, atrageam atentia, intr-un comentariu publicat de Business Week, asupra intentiilor belicoase ale fostului presedinte Jiang Zemin, care dorea sa poarte un „mic razboi” impotriva Taiwanului pentru a-i ascunde populatiei faptul ca economia chineza intrase in recesiune datorita crizei financiare asiatice („Inefficient State Companies Are Dragging China’s Economy Down”, Business Week Asian Edition, octombrie 1999). Cresterea constanta a cheltuielilor militare ale Chinei si tensiunile acumulate in legatura cu Taiwanul i-au determinat pe multi analisti militari americani sa considere ca, in absenta unor progrese politico-militare, ne putem astepta in urmatorii 10-15 ani la un razboi regional in toata regula, generat de dorinta de anexare cu orice pret a Taiwanului, considerat de Beijing o simpla provincie rebela.
In aceasta situatie complexa, diplomatia romaneasca poate contribui semnificativ la detensionarea situatiei si la reorientarea prioritatilor politice si militare ale Beijingului. Astfel, presedintele Romaniei ar putea incerca sa convinga conducerea politica a Chinei ca democratizarea acestei tari este imperativa, daca Regatul de Mijloc doreste sa acceada la statutul de mare putere industriala a lumii. In vederea atingerii acestui obiectiv, aceiasi lideri chinezi pot si trebuie convinsi ca reunificarea cu Taiwanul se poate face pe cale pasnica, si anume prin acordarea Kuomintangului a dreptului de a se organiza in China continentala si de a participa la conducerea statului chinez.
In paralel, comunistii chinezi ar trebui convinsi sa isi metamorfozeze partidul dintr-unul marxist intr-un partid social-democratic de tip german, ideologie politica mult mai compatibila cu paternalismul doctrinei confuciene decat a fost vreodata cazul marxism-leninismului. Cum metamorfozele politice au devenit o specialitate romaneasca, aceste talente locale au devenit exportabile.
Romania ar putea convinge, pe de alta parte, Vestul sa renunte la sprijinirea unor pseudo-miscari religioase de genul Falun Gong, sau la instigarea de proteste pro-democratice in Hong Kong. Pentru cei care cunosc istoria politica a Chinei, este clar faptul ca schimbarile majore de directie nu pot proveni decat de la conducerea suprema a tarii, aceasta reprezentand o alta constanta a traditiei sale confucianiste. Pana cand acestea se vor produce, SUA si NATO vor trebui sa continue sa acorde garantii de securitate Taiwanului.
Prin decizia de a adopta un sistem politic bipartit si prin metamorfozarea partidului comunist intr-unul social-democrat, China va putea in sfarsit sa obtina statutul de mare putere militara asiatica, precum si cel de superputere industriala, pe care il merita. Cu toate ca in prezent relatiile Vestului cu republica chineza sunt destul de tensionate, increderea mea in intelepciunea liderilor chinezi, care este reala, ma indeamna sa cred ca rezolvarea problemelor existente va putea avea loc prin evitarea unui conflict militar similar cu cel declansat de Germania nazista in 1939.
Note si comentarii
Nota #1
In realitate, foarte putini politicieni Kuomintang taiwanezi – cu exceptia nativilor insulei – isi doresc o confruntare cu China, sau obtinerea independentei cu orice pret. Profit de aceasta ocazie pentru a multumi pentru studiile si materialele puse la dispozitie doctorului Su Chi (Mainland Affairs Council, Taiwan) si domnului Pong Cheng, director la misiunea culturala a Taiwanului din Sydney.
Nota #2
Preocuparea mea profesionala in legatura cu evolutiile politice si militare din sud-estul Asiei dateaza din 1998, cand am protestat, intr-un comentariu publicat de revista Business Week, impotriva transferului de tehnologii inalte cu aplicatii militare din SUA catre China, promovat de anumiti consilieri ai presedintelui Clinton („China Can’t Be Allowed to Peek at US Technology”, Business Week International edition, 27 iulie,1998)
O analiza buna. In ce priveste solutiile, cred ca e mai bine sa-i lasam pe chinezi sa si le aleaga. Asemanarea cu fascismul mi se pare fortata. Oricum,este singura cale viabila deocamdata. Vedeti ce a rezolvat Rusia pina acum si in ce pozitie este. Clinton si ai lui, fiind jumatate comunisti, vor da intotdeauna tehnologie militara Chinei. Nu uitati ca multi faceau afirmatia ca P.D.(USA) au primit fonduri generoase ptr. campania electorala a lui Clinton, de la chinezi. Contrabalansarea politicii externe romanesti Rusia-China nu e o noutate. (De asemenea arabi-Israel, sau SUA-Rusia) Astea erau specializarile lui Ceausescu si a aparatului sau.
Ce faci, iei comentariile si faci noi articole? Este bine sa le pui pe ecran. Si, sa nu uit: politica nu este o catedra, de unde poti da unda verde unei politici sau alteia, unei idei sau alteia. In politica reala, trebuie sa tii cont de raportul de putere. Faci ceea ce poti, nu ceea ce vrei!
Ma bucur ca va place articolul meu. Daca sunteti Mircea Munteanu cercetatorul de la George Washington University, doresc sa va amintesc ca analiza comunismului/fascismului la care am apelat, si definirea fascismului ca atare, apartine marelui profesor Joseph Alois Schumpeter, de la Harvard. Va recomand, in special, sa cititi celebrul CSD al acestuia.
Comparatia chinezilor maritimi cu sasii este una importanta. Pentru cei care nu cunosc, dupa 1945 Stalin i-a fortat pe etnicii germani din tarile baltice si central-europene sa plece in Germania. Nativii tarii nu au prea vrut sa-i primeasca, tara fiind distrusa de razboi. Cei care au intervenit si acea ocazie au fost autoritatile SUA, care au insistat ca refugiatii sa fie integrati. Astazi, acestia constituie cel mai bogat si mai influent grup din Germania, majoritatea fiind membri sau suporteri CSU-CDU. In fapt, acestia au fost principalii actori ai miracolului economic german de dupa razboi, la care s-au adaugat banii oferiti prin planul Marshall de catre aceeasi americani.
Ca sociolog al istoriei, sunt convins ca americanii au facut un imens serviciu civilizatiei chineze protejandu-i pe taiwanezi pana la implozia comunismului din China continentala, care este in curs, in ciuda propagandei care sustine contrariul.
Imi pare rau ca va dezamagesc, sunt Munteanu Mircea, fost cercetator la Institutul roman de tracologie. Am descoperit paleoliticul in Baragan, am corectat „greselile” de la Gradistea Coslogeni (de ce nu ati scris nimic?), am mobilat Bronzul Mijlociu in sud-estul Romaniei (idee plagiata in Tratatul de ist. a romanilor; daca va intereseaza subiectul, voi reveni) si, nu in ultimul rind, am redatat topoarele de piatra cu profil curbat, din epoca bronzului (de tip Borodino).
In prezent am propria firma si ma lupt sa supravietuiesc in ec. de piata.
Ideea este ca nu cred in faptul ca fascismul este un comunism cu proprietate privata, indiferent cine a facut afirmatia. Dictaturile militare unde sunt plasate? Asa cum nu cred ca se poate pune semnul identitatii intre mileniarism si comunism. Sunt foarte multe asemanari. Este adevarat. Dar nu identitati. Dar asta este alt subiect.
Art. dv. este f. bun, numai ca faceti evaluari si propuneti solutii. Nu cred ca este bine. Chinezii vor sti ei sa rezolve problemele care se vor ivi, pe cale pasnica. Orice solutie, rebuie sa tina cont de raportul de forte ce exista in acel moment, altfel…
In ceea ce priveste evaluarile, este suficient sa privim la Rusia sau la momentul de pornire a reformelor in China si vom intelege.
In 1992 am participat la o expeditie stiintifica in Mongolia, organizata de UNESCO. Am scris un eseu itorico-filozofic. De atunci ma lupt sa gasesc un sponsor ptr. a-l publica. Pentru epoca contemporana, ideea era ca Deng Xioa-ping este un mare reformator,d e aceeasi talie cu Feisal, Attaturk sau Tito. Chiar am folosit expresia „marele Deng”. Evident, lichelele sistemului mi-au reprosat sintagma. Aceiasi oameni care inainte de ’89 verificau sa nu cumva sa scriu ceva impotriva comunismului sau impotriva tov…, acum se inghesuie sa ma sfatuiasca si sa verifice sa nu scriu pro… Cred ca ar fi mult mai bine fara ei. Articolul dv. explica tocmai validitatea acestei sintagme. Cu sau fara chinezi „maritimi”.
Va asigur de aprecierea mea, dar imi rezerv dreptul de a putea critica (total sau partial) ideile pe care nu le consider corecte.
Autorul acestui articol utilizează căteva judecăţi adevărate pentru a instiga la dezbinarea şi eventual dezmembrarea Chinei iar pe români la coparticipare.
De unde ştie o dictatură militară cum este cea americană ce este democraţia ca să o impună altor popoare?
Ce democraţie au făcut românii în cârdăşia tâlhărească din Irak şi Afganistan?
Chinezii învaţă şi ştiu din practica imperialistă a ultimilor ani că trebuie să se salveze pe ei ca existenţă şi nu un model sau altul de organizare arbitrară. Monopolul puterii este determinat de instinctul naţional de conservare şi nu de vreo doctrină.
Cred ca domnul Zob Gh. greseste.:
1. Autorul propune utilizarea relatiilor amiabile dintre Romania si China pentru a netezi relatiile SUA-China. In acest context, sfaturile noastre nu cred ca-si au rostul. Evident, relatiile noastre cu Rusia sunt prea deteriorate ptr. a putea mijloci acum relatiile Rusia-China. Si atunci autorul cauta un alt debuseu. Nu cred ca situatia Chinei este atit de delicata incit sa ne asteptam la dezmembrarea ei. Dar, tocmai pentru a evita acuzatii de tip Zob, m-am exprimat anterior impotriva „sfaturilor” pe care am putea sa le dam. Daca ni se va cere parerea, putem discuta la modul general. Daca nu, stam potoliti. Stiu ei mai bine de ce au nevoie. Au dovedit-o!
2. Ho, ho, ho, domnule Zob, incepeti sa deveniti patetic: „dictatura militara cum este cea americana”… Imi aduceti aminte de titluri de carti de prin anii ’70: „Rapublica imperialista…” fiti serios, credeti ca va mai crede cineva acum?
3.” Ce democratie au facut romanii in cirdasia tilhareasca…” ?!!! Un limbaj proletcultist. Anii ’50 redivivus. V-ati facut studiile atunci? Chiar daca, lumea se mai schimba. Noi suntem doar aliati militari, nu ne propunem constructii politice. Ne ajutam noii aliati. (PUNCT.) Daca ni se va cere opinia, poate vom avea idei cu care sa putem ajuta. Daca nu, ne indeplinim doar obligatiile militare „intocmai si la timp”. Trebuie sa atrag atentia aliatilor nostri ca intirzierea trupelor in Iraq este o grava greseala. Din doua motive.
a. – Situatia militara tensionata impiedica punerea in valoare a terenurilor petrolifere si rafinariilor iraqiene. Asta duce la marirea pretului petrolului pe piata mondiala. Pierde: SUA banii cheltuiti cu trupele, Iraq-ul cu pierderea pietelor, devizelor ce ar fi intrat in tara. Cistig: Rusia ce vinde petrol si gaze la preturi mai mari decit normal. Este un supraprofit speculativ. Normal ca ea isi va folosi toate vechile relatii in Iraq si va dezvolta altele noi, pentru a fanatiza cetatenii iraqieni si a-i ridica la lupta de partizani sau a-i instiga la sinucidere.
b. – Imaginea SUA se deterioreaza pe zi ce trece; armata sa nu reuseste sa faca fata; ceva asemanator cu Vietman. In plus, fortele de stinga din SUA si UE, vor utiliza din plin situatia pentru a declansa o ofensiva politica impotriva dreptei americane. Este mai bine daca armata se va retrage si serviciile secrete vor prelua stafeta, pentru ca rusii lupta cu serviciile secrete acolo, nu cu armata. Oricum, calendarul retragerii nu trebuie dictat, batut in cuie. Asta ar fi cea mai mare prostie pe care stingistii ar putea sa o impuna.
4 – Chinezii, au experimentat mai multe solutii in ultimii 100 de ani. Ei si-au dat seama de limitele comunismului si ale capitalismului. Incearca o noua solutie. Poate vor reusi, poate nu. Merita sa incerce. Si noi am avut aceasta sansa in ’90, dar am ratat-o prosteste pentru dorinta activului de partid, nomenclaturii si securitatii de a mentine mai departe puterea totala. (Si politica si ec. si adm. si ap. represiv si presa). De multe ori chiar aceeasi persoana care sa tina toate friiele in mina. Din acest punct de vedere, Iliescu, Vacaroiu, Petre Roman, Nastase si Hrebenciuc sunt cu adevarat culpabili. Ei nu pot fi judecati pentru asa ceva, dar greseala lor este imensa si impardonabila. Iar Geoana, in loc sa incerce remedierea situatiei, a intrat in siajul lor. Practic, este tras la edec.
Stimati domni,
Domnul Munteanu are dreptate, domnule Zob: in articolul meu sugerez conducerii politice a Romaniei sa contribuie la medierea tensiunilor sino-taiwaneze si la democratizarea Chinei. De altfel, unul din comentariile mele publicate tot de Business Week inainte de actuala administratie americana se intitula „Press the Chinese for More Democracy”.
Domnule Munteanu, puteti publica, in plina epoca a dictaturii militare americane (?), studiul dv. folosind metoda blogului, care este utilizata democratic si de ministri, scriitori, etc. Exista chiar posibilitatea ca cititorii sa plateasca online prin facilitati gen PayPal. Articolul meu despre firmele chineze, citat mai sus, a fost revandut ani de zile intr-un asemenea sistem cu suma de $2.95/buc in SUA de catre o biblioteca electronica pentru oamenii de afaceri (Northern Lights Special Documents Library).
Impartasesc buna dv. opinie despre Deng, care a suferit mult din cauza revolutiei culturale a lui Mao, indreptata in principal impotriva confucianismului. Din pacate, desi Deng a asistat personal la inaugurarea lui Ceausescu ca lider al PCR, dictatorul roman nu a fost capabil sa intreprinda nici cele mai elementare reforme pro-piata („goulash comunismul” lui Yuri Andropov, din Ungaria) si cu atat mai putin reforme economice ca acelea din China anilor ’70.