caractere mai micireseteazacaractere mai mari

Cele mai recente contributii la rubrica Editorial



 

Cum incurcam noi criteriile-motive de demitere

de (14-5-2007)

De ce nu-mi place Traian Basescu?
Pentru ca se comporta ca si cum ar fi permanent in campanie electorala. Imaginea lui Traian Basescu e cea a unui presedinte populist, avid de asa-zisele „bai de multime”, de aplauze, de conversatii sentimentale cu pensionarele CAP, de seri cu dans si voie buna la terasa pe litoral!
Pentru ca s-a afisat exagerat cu „rapitii” din Irak, transformand o situatie dramatica in festival de zambete. Ca sa nu mai vorbim de multele semne de intrebare legate de un caz inca neclarificat.
Pentru ca e o prapastie atat de mare intre idila portocalie Basescu-Tariceanu de dupa alegerile din 2004 si ostilitatea de azi dintre cei doi oameni politici, incat nu poti sa nu te intrebi cand s-a falsat, atunci sau acum? Si s-a falsat din prefacatorie ori din naivitate? In ambele variante, imaginea domnului Basescu iese sifonata.
Pentru ca, intr-o anumita seara, dupa ce s-a cherchelit la „Golden Blitz”, s-a urcat la volan si a condus un mijloc auto. Nu posibila incalcare a unei legi sare prima oara un ochi (desi nimeni nu e mai presus de lege, parca!), ci inconstienta de a risca sanatatea primului om in stat de dragul unui capriciu, capriciul de a conduce o masina in orice conditii. Un sef de stat nu-si apartine lui insusi la fel ca un cetatean oarecare. Un sef de stat nu are program de 8 ore si restul timp liber. Un sef de stat are raspundere. Un sef de stat nu-si pune in pericol integritatea corporala cu atata usurinta, caci poate fi necesar tarii in orice moment, poate peste 5 minute!
Pentru ca are obiceiul sa amorseze mici razboaie pe care nu are sanse sa le duca la bun sfarsit, razboaie prin care devine important o perioada, dar care aluneca in uitare dupa ce nu se mai bucura de atentia opiniei publice. Exemplu: batalia cu cainii vagabonzi din Bucuresti. Traian Basescu a fost o buna perioada in centrul atentiei, a castigat popularitate, s-a conversat cu Brigitte Bardot, dar strazile Capitalei nici azi n-au scapat de maidanezi. Asa exemplu e demolarea buticurilor legale si ilegale la gramada, dupa care Capitala a ramas plina de platforme betonate inutile si inestetice.
Pentru ca a jucat la cacealma declarand ca va demisiona din functia de presedinte al Romaniei la 5 minute dupa ce va fi suspendat de Parlament, iar dupa ce parlamentarii nu au muscat momeala si au votat suspendarea, nu a gasit altceva mai bun de facut decat sa-si justifice renuntarea la demisie cu pretexte care mai de care mai puerile.
Pentru ca se complace in razboaie politice pe baza de biletele blonde, in loc sa se situeze mai presus de asemenea mizerii.
Pentru ca l-a luat pe „nu” in brate in problema numirii unui ministru de externe, punand Romania intr-o situatie jenanta, fara sa ofera solutii viabile de deblocare.
Pentru ca se foloseste de fenomenul sport ca sa castige popularitate, facand caz de prezenta sa la meciurile de fotbal si nu numai!
Pentru rolul de partener impresionat pana la lacrimi de starea de sanatate a candidatului la presedintie Stolojan, pentru ca in final sa accepte, modest, sa candideze el insusi…
Pentru ca nu traim… bine!

Iar toate acestea, sunt motive suficiente pentru ca la urmatoarele alegeri prezidentiale sa caut un alt candidat pe care sa-l votez. Insa nu ierarhizarea candidatilor la presedintie pe diferite criterii e pusa in discutie acum, ci suspendarea unui presedinte deja ales pentru o legislatura. Si tocmai aici e problema! Nimic din tot ce e scris mai sus nu poate justifica demiterea unui presedinte deja ales, caci nu putem confunda DEFECTELE cu DELICTELE!

Poate ca-mi displace profund caracterul lui Traian Basescu, poate consider catastrofal modul in care trateaza problemele de politica externa, poate ma enerveaza discursul populist, poate mi-e lehamite de imaginile prezentand un sef de stat dansand in restaurant sub stricta si discreta supraveghere a „organelor”, poate nu mi se pare normal ca un partid parlamentar si anume PD sa ajunga portavocea presedintelui, dar tara e mare si fiecare alegator are punctul lui de vedere, parerea mea valoreaza un vot, nimic mai mult si nimic mai putin! Daca Romania l-a votat pe Basescu presedinte, atunci trebuie sa-si faca mandatul pana la capat, indiferent ce cred eu despre el ca om, ca om politic, ca om de stat! Desigur, cat timp nu calca legea! Iar pana acum, ceea ce i se reproseaza lui Traian Basescu nu are legatura cu incalcarea legii, ci cu defectele sale! E ilegal sa ai defecte?

In alegerea presedintelui pe baza optiunii personale exprimate prin vot, toti cetatenii tarii sunt egali! Nu e admisibil ca, dupa ce electoratul s-a pronuntat evaluand calitatile si defectele candidatilor si alegand democratic pe unul dintre ei, un mic numar de cetateni (si anume 322) sa-si impuna punctul de vedere contra celorlalti, profitand de avantajul de a face parte din parlament si apeland la justificari legate de calitatile si defectele persoanei, insa fara sa aduca argumente pertinente legate de incalcarea vreunei legi! Chiar si campania electorala antiBasescu e penibila pana la ridicol. Cei care au fost si in 2004 in alta tabara decat actualul presedinte suspendat, de ce nu au gasit atunci un candidat cu care sa castige competitia? Pai daca nu au fost in stare atunci, de ce acum au creat situatia in care la Cotroceni a ajuns un presedinte interimar venit (culmea ironiei!) din tabara invinsului Adrian Nastase? Cat despre cei care in 2004 au sustinut candidatura lui Traian Basescu iar azi au schimbat macazul, ce credibilitate mai au?

In caz ca nu e clar, trebuie repetat de cate ori e nevoie ca legile din lumea normala nu condamna defectele individului (care sunt in fond niste parametri de stare), ci delictele individului, caci abia acestea sunt actiuni, sunt rezultatul vointei sale. A comis Traian Basescu vreun delict, vreo fapta ilegala, care il face incompatibil cu functia de presedinte? DA sau NU?

Ecouri

  • Parascan Gheorghe: (14-5-2007 la 00:00)

    Toata aceasta lista de defecte ale presedintelui Basescu, este o nimica toata pe linga cea de care nimeni nu vrea sa aminteasca. Este vorba de drepturile consfintite prin lege ale cetatenilor, drepturi care sunt subminate prin tacere generala, chiar subversiva.

    Basescu este ori incult, ori accepta directivele vechilor propagandisti din vechea securitate, propagandisti ce inca mai au in miini friiele in domenii cum ar fi cultura, invatamintul, cercetarea stiintifica, activitatile sindicale, activitatile de sprijin pentru persoane cu handicap, medicina…

    La revolutie pe cind lucram la ziarul „Pur si simplu”, am ramas deseori cu gura cascata in timpul diverselor anchete sociale…, in momentele cind in posturile cele mai diverse intilneam aceleasi personaje din mecanismul de partid al PCR. Aceiasi oameni au infiintat partide politice, sau au actionat in acestea, in scopul evident de a pastra puterea si factorii de decizie cu orice pret.

    Ii intilnesc inca in cultura, in muzeografie si institutii oficiale. Sunt parca mult mai hotariti in a distruge orice actiune liberala, independenta. Culmea, primesc tot felul de facilitati ca plata pentru serviciile lor.
    Impresia pe care o dau acesti descurcareti este ca fara ei nu se poate, ca ei detin secretul valorii absolute.

    Basescu are marele pacat nu de a vorbi aiurea, a bea, a umbla dupa blonde, ci acela ca nu vede mocirla sociala in care convietuim. Sau mai bine zis ca prin tacerea lui societatea romaneasca se scufunda si mai rau in mizerie spirituala, financiara, medicala…
    Adevaratele pacate ale lui Basescu sunt cele ce duc la neimplinirea culturala, spirituala, stiintifica si sociala a membrilor societatii noastre. Pastrind mafia in aceste domenii, fapt argumentat de neinitierea nici macar a unui discurs de ordin moral in cultura, stiinta …, il face pe Basescu partas activ, prin functia de presedinte, la subminarea spiritualitatii Romaniei.
    Acestea sunt marile pacate basesciene, aceleasi cu ale inaintasilor sai postrevolutionari.

    Votind DA, mai avem o sansa, aceea ca poate vom alerge un presedinte menit sa renasca Romania, nu doar propriile interese!
    Parascan

  • Doina: (14-5-2007 la 00:00)

    Oare cand se va trezi la realitate Romanul? Oare unde credeti ca vom mai gasi un alt presedinte ca Traian Basescu. Cine credeti ca ar putea sa-l inlocuiasca si sa fie perfect. Este cineva perfect in lumea asta? Sunteti voi, fiecare dintre voi, oare? De ce nu se pune in balanta ce a facut acest om, ca presedinte si chiar inainte, cati ani a „servit tara”, ca ministru – in perioada de tranzitie? Nu vi se pare ca a facut mai mult decat toti politrucii care ne-au condus pana acum?? Of, Doamne, cand o sa vada romanul adevarul adevarat!!!??? Va place coruptia din tara? Va plac greutatile pe care le intampinati cand vreti sa rezolvati cea ma ineinsemnata problema? Si cand cineva se ridica si i-a atitudine ii dati in cap?? Ce fel de oameni sunteti? Noroc ca majoritatea romanilor mai au inca o constiinta si pot judeca inca drept lucrurile… Of, of, mai , mai….

  • Aurel Popescu: (14-5-2007 la 00:00)

    Doamna Doina,

    Sigur ati citit articolul pana la capat? Evident, nu sunteti obligata sa o faceti daca nu va place, dar mi-ar parea sincer rau sa trageti concluzii fara sa ma fi inteles cu adevarat.

    Desi nu am fost de acord cu demiterea lui Traian Basescu (la ora aceasta deja votarea s-a incheiat si se pare ca a obtinut o victorie clara, 75%- 25%), nu cred ca trebuie sa mergem pe ideea ca singura alternativa acceptabila la Traian Basescu ar fi un imposibil om perfect. Ar insemna sa nu mai alegem pe nimeni, niciodata. In 2009 si din 5 in 5 ani vom avea alegeri prezidentiale, totusi…

    A alege un presedinte de stat nu inseamna a rasplati pe cineva pentru fapte bune facute in trecut, ci a-l angaja sa munceasca in interesul Romaniei pe durata unui mandat.

    A discuta critic despre defectele cuiva nu inseamna a-i da in cap. Si sa stiti ca daca ar fi sa alegem presedinte pe oricine ia atitudine, Cotroceniul ar fi un pic cam neincapator.

    Poate nu va vine sa credeti, dar constiinta am si eu, care nu-l simpatizez cine stie ce pe actualul presedinte insa nu sunt de acord cu demiterea de florile marului, are si domnul Parascan, care considera ca presedintele trebuia demis pentru a avea sansa de a alege un altul mai bun. Daca ne pasa de ce se intampla in jurul nostru si de ziua de maine, daca ne respectam intre noi, putem avea puncte diferite de vedere, putem sa le discutam civilizat, calm, fara sa alunecam in exprimari patetice.

    Adevaratul pericol apare atunci cand incepem sa credem ca daca o persoana are un alt punct de vedere decat noi inseamna ca trebuie trezita la realitate, ca nu vede adevarul adevarat, ca-i lipseste constiinta, pentru ca de aici pana la refuzul dialogului e doar un pas…



Dacă doriţi să scrieţi comentariul dv. cu diacritice: prelungiţi apăsarea tastei literei de bază. Apoi alegeţi cu mouse-ul litera corectă (apare alături de mai multe variante) şi ridicaţi degetul de pe litera de bază. Încercaţi!

Reguli privind comentariile

 
Citește articolul precedent:
Ziua Mondiala a Pasarilor Migratoare

Ziua Mondiala a Pasarilor Migratoare a fost sarbatorita pentru prima data în 1993 pentru a celebra incredibila calatorie a pasarilor...

Închide
18.222.114.7