Puciul parlamentar dambovitean (Wall Street Journal, Frankfurter Allgemeine Zeitung), la care asistam de cateva saptamani are drept tel final instaurarea dictaturii parlamentului in Romania. Puciul a avut loc deoarece la noi cultura democratica este subreda, majoritatea romanilor fiind derutati de cei 60 de ani de comunism, de minciuna oficiala si indoctrinare ideologica.
Cei 322 de pucisti incearca, fara consultarea electoratului, sa impuna la noi o versiune a sistemului parlamentar de tip Westminster. Partide bine finantate ca PNL sau bine organizate ca PSD sunt dispuse sa distruga orice alta institutie a statului – Presedintie, Justitie, SRI, Curte Constitutionala – care are indrazneala sa le stea in cale. O republica parlamentara controlata de oligarhi nu poate servi intereselor euroatlantice sau ale romanilor, ci numai cele de grup ale organizatorilor puciului si cele ale Moscovei.
Regimul parlamentar de tip Westminster mai functioneaza cu oarecare eficienta in tari cu puternice traditii democratice, ca Marea Britanie, Olanda, regatele nordice sau Germania. In Italia, regimul parlamentar functioneaza defectuos: in ultimii 50 de ani inainte de 1989, Italia a schimbat nu mai putin de 47 de guverne.
In sistemul parlamentar de tip Westminster, executivul (guvernul) este o simpla emanatie a legislativului (parlamentul), iar presedintele este ales de parlamentari, in cazul in care nu avem de-a face cu o monarhie constitutionala cu caracter ereditar.
Mai putin feudal si mai functional este sistemul congresional, perfectat de Statele Unite ale Americii. Acesta se bazeaza ferm pe principiul impartirii puterilor (power-sharing) intre institutiile statului – legislativ, executiv si puterea judecatoreasca – precum si pe separatia acestor puteri, care se controleaza si echilibreaza reciproc. Presedintele nu are rol decorativ ca in sistemul Westminster, ci este responsabil de buna functionare a executivului, pe care il conduce direct (cazul SUA) sau cu ajutorul unui prim ministru (cazul Frantei).
Experienta din secolul trecut din Europa demonstreaza clar ca societatile organizate pe baza principiilor specifice sistemului congresional sunt mult mai dinamice, mai dezvoltate economic, mai libere. Ele permit participarea plenara a majoritatii cetatenilor la actul deciziei politice si creaza conditiile pentru o reala egalitate a sanselor. Atat aparitia Uniunii Europene, care emuleaza structurile federale ale SUA, precum si devolutia din Marea Britanie, legislatia lui Berlusconi din Italia sau adoptarea agendei de la Lisabona sunt tot atatea dovezi ale superioritatii si succesului modelului congresional american, la scara nationala sau continentala.
Majoritatea sociologilor americani considera ca sistemul Westminster contine serioase imperfectiuni, conducand in practica la o veritabila „dictatura electiva” intre perioadele electorale. Intre aceste perioade, excesele, greselile sau eventualele abuzuri ale executivului si legislativului nu pot fi stopate sau controlate.
Revenind la situatia actuala de criza din Romania, doresc sa amintesc faptul ca sistemul parlamentar instaurat la noi prin Constitutia de la 1866 s-a dovedit falimentar in perioada interbelica. Regimul parlamentar romanesc a permis ascensiunea unei singure familii la putere (Bratianu) si monopolul unui singur partid (PNL) asupra destinelor politice ale natiei. Aceasta performanta s-a realizat cu sprijinul nu tocmai dezinteresat al monarhilor din familia Hohenzollern. Cu toate acestea, regimul de monopol politic exercitat de PNL nu a condus la modernizarea Romaniei sau la o dezvoltare economica spectaculoasa, si nu a facut din statul roman un stat al dreptatii si legalitatii, ci unul al abuzurilor si coruptiei. Potrivit profesorului Ioan Stanomir, pana in prezent Romania nu a beneficiat de o reala independenta a Justitiei, care a fost intotdeauna la noi slujnica Puterii.
Ne aflam cu totii la un moment de rascruce al istoriei noastre nationale care nu ne mai permite erori. Am pierdut sansa primei modernizari, in perioada interbelica, si am ratat si modernizarea de tip totalitar incercata de comunisti. In asemenea conditii, repetarea erorilor trecutului s-ar putea dovedi fatala. Lehamitea unei populatii care este silita sa-si duca traiul in conditii de plata si existenta africane (raport al Bancii Mondiale 2007) este de rau augur pentru decidentii politici damboviteni si pentru sansele de viitor ale tarii, cu toate ca am aderat recent la Uniunea Europeana.
Una din tendintele la moda este sa consideram, din cauza repetatelor esecuri din trecut, ca romanilor le lipseste talentul de a se guverna singuri. Nu a fost intotdeauna asa. Astfel, in timp ce tari ca Germania sau Italia s-au unificat la sfarsitul sec. al XIX-lea prin „sange si foc”, romanii au atins acest ideal national folosindu-se de Congresul de Pace de la Paris (1856) si de o intensa activitate de lobby. Prin dubla alegere a lui Cuza in cele doua Principate, ei au dat dovada de o ingeniozitate politica deosebita. Institutia preferata de romani nu a fost monarhia constitutionala, ci „domnia electiva”, precursoarea institutiei prezidentiale de astazi.
Amenintata cu dezintegrarea de puternicii sai vecini, romanii s-au vazut siliti sa importe o familie domnitoare inrudita cu monarhiile europene. Demersurile au fost incepute in 1863 de insusi domnitorul Cuza, care ii cerea lui Napoleon III printr-o scrisoare sa-l inlocuiasca cu un principe din dinastia Saxa-Coburg. La vremea respectiva existau in Europa doar 2 republici, Franta si Elvetia, iar influenta internationala a SUA era echivalenta cu cea a regatului Muntenegru (H. Kissinger).
Ca istoric, propun romanilor schimbarea actualului regim semi-prezidential cu o republica prezidentiala bazata ferm pe principiul separatiei puterilor in stat. Contextul international ne este mult mai favorabil decat in secolul XIX, numarul republicilor de pe continentul nostru este semnificativ, iar SUA este singura superputere mondiala. Adoptarea unei variante a sistemului congresional american in Romania va inlatura posibilitatea tiraniei politice si va conduce la stabilitate, libertate si echilibru intre puterile statului. Prin adoptarea unui sistem parlamentar, nu putem ajunge decat la dictatura electiva, fapt dovedit in ultimele saptamani de pucistii care compun astazi parlamentul roman.
Neglijati de toti guvernantii de la Alexandru Ioan Cuza incoace, romanii au astazi nevoie de institutii statale puternice, de valori politice sigure si de conducatori care sa faca din Romania o tara a bunastarii pentru toti locuitorii ei, indiferent de etnie, stare sociala sau nivel cultural. Sa speram ca impreuna vom reusi.
NOTA 1. Recomandarea unei versiuni a sistemului congresional in Romania se intemeiaza pe modul de formare al statului modern la noi. Astfel, spre deosebire de majoritatea celorlalte state europene, Romania a fost creata ca expresie a vointei romanilor insisi.
Altfel spus, Romania nu este rezultatul casatoriilor regale (ca Spania sau Imperiul Habsburgic, spre exemplu), sau al razboaielor de cucerire si unificare intreprinse de regii medievali. Aceasta particularitate a istoriei noastre nationale este similara cu decizia fondatoare a colonistilor americani de acum doua secole si jumatate.
In multe tari europene sunt evidente nostalgii imperiale sau regale, fapt care este de inteles data fiind contributia esentiala a institutiilor la istoria lor nationala. Gaullismul din Franta, spre exemplu, a incercat chiar sa instaureze, prin constitutia de la 1953, o „monarhie populara”, care a condus la hipertrofierea institutiei prezidentiale in dauna legislativului francez si a puterii judecatoresti (Lacan, Coignard, La Republique Bananiere, 1989).
Faptul ilustreaza adevarul potrivit caruia vidul politic care se creaza prin abandonarea institutiei monarhice in tari cu puternice traditii monarhice poate fi numai cu mare greutate suplinit de institutii echivalente de tip republican.
In Romania nu exista o asemenea traditie monarhica seculara, deci nu avem in realitate nici problema substituirii monarhiei constitutionale cu o forma de guvernamint republicana, daca este judicios aleasa.
NOTA 2 Parlamentele europene moderne au avut o evolutie indelungata, provenind din perioada medievala.. Tarile Romane nu au avut insa nici Cortesuri (Spania) nici Parlament (Anglia) Stari Generale (Franta) sau Seim (Polonia).
Institutia care a dominat evul mediu romanesc a fost Domnia, (Voda) care isi alegea in mod discretionar dregatorii, era seful armatei, al administratiei si al justitiei. Absenta unor contraponderi la puterea domneasca a generat, nu de putine ori, multe revolte ale boierilor sau parasirea temporara a tarii de catre tarani.
Este foarte posibil ca esecul regimului parlamentar romanesc din perioada interbelica sa se datoreze, in mare masura, inexistentei unor solide traditii parlamentare romanesti mostenite din perioada evului mediu, asa cum este cazul multor alte tari membre ale Uniunii Europene.
Singura exceptie o constituie traditia parlamentara a maghiarilor din Ardeal, care este insa de trista amintire pentru transilvaneni” Dieta de la Cluj a „reusit”, vreme de secole, sa priveze populatia majoritara din aceasta provincie romaneasca de drepturi politice. Aceasta traditie monopolista, care exclude abuziv majoritatea electoratului, pare sa fie astazi zestrea pe care o valorifica UDMR, deloc jenat de situatia minoritara in care se gaseste actualul guvern.
Aceasta fiind situatia noastra istorica, este greu de conceput ca tranformarea actualului sistem de la noi intr-o republica parlamentara ar putea avea sanse reale de reusita.
Singura explicatie logica pentru acest proiect pare sa fie aceea avansata de mine in editorialul „Cacealmaua”: republica parlamentara este necesara astazi deoarece detinatorul real al puterii in Romania continua sa fie Ion Iliescu, care nu mai este presedinte, ci senator.
Fara de discutzie (si pentru mine e un fenomen fericit, dar din pacate prea rar), sunt 100% cu dvs., domnule Pantazi in aceasta analiza.
Noua ne trebuie o schimbare radicala, s-a facut o mare greseala adoptand modelul francez (ma rog, cu „corecturile” care le erau necesare atunci de rigoare).
Toate cele bune,
Nea Marin
Si eu subscriu la propunerea dumneavoastra, numai ca, judecand dupa declaratiile recente ale d-lui Basescu, dupa intalnirea de la GDS, dansul propune mai degraba o republica semiprezidentiala de tip francez si spune ca sistemul american nu e in traditia culturala a Europei. Adopta aceasta pozitie probabil ca sa nu alimenteze acuzatiile ca este ahtiat de putere.
Prin urmare initiativa modificarii constitutiei in sensul propus de dumneavoastra nu poate sa apartina decat societatii civile.
Domnule Iordache,
Am auzit de intilnirea de la GDS a presedintelui. Poate aveti dreptate, insa republica semi-prezidentiala avem chiar acum, iar cea franceza este prezidentiala de-a dreptul.
Cred, fara sa fiu sigur, ca presedintele vrea sa spuna ca nu isi va asuma rolul de sef al guvernului, ca in cazul republicii prezidentiale americane, ci isi va exercita controlul executiv prin intermediul unui prim-ministru, numit si revocat de acesta. – o simpla adaptare europeana a modelului congresional american.. Asa cum stau lucrurile acum, puterea presedintelui francez este mai mare decit a celui american !
Modelul american trebuie, oricum, adaptat si nu copiat intocmai. Puterea executiva trebuie insa sa fie in mina presedintelui si separatia puterilor trebuie inscrisa ferm in constitutie. Exista si posibilitatea federalizarii, sau regionalizarii, care l-a speriat atit pe Iliescu, cit si pe Constantinescu, insa fara rost.