ACUM.TV

Joi 19 aprilie 2007, Escorialul lui Ceausescu a fost gazda unui concert simfonic de exceptie. Livretul muzical a fost semnat de senatorul Antonie Iorgovan, care nu a putut sa asiste fiind spitalizat. La trombon s-a aflat Felix, alamurile au fost asigurate de PC, percutia de PNL, instrumentele cu coarde de PSD. Dirijorul orchestrei a fost septuagenarul Ion Iliescu, asistat ca aranjor muzical de Viorel Hrebenciuc. Timp de 6 ore, cateva zeci de instrumentisti au intonat o patetica oda a urii, versiunea damboviteana a Odei bucuriei – imnul oficial al Uniunii la care am aderat.

Critica spectacolului nu le-a fost favorabila organizatorilor. In afara presei aservite financiar (Adevarul, Ziua sau Jurnalul National), titlurile care au umplut prima pagina a ziarelor nationale au sunat cam asa: „Razbunarea” (Tia Serbanescu – Curentul), „Ziua rusinii nationale”, „Al patrulea mandat pentru Iliescu” (Cotidianul), „Frica de Basescu” (Sabina Fati – Romania libera).

In discursurile lor, parlamentarii actualei coalitii PNL-PSD-PC-UDMR s-au intrecut in a convinge electoratul ca suspendarea presedintelui este necesara deoarece acesta ar fi un marxist-leninist inrait (Felix), un recalcitrant (Marko Bela), ultimul presedinte al tranzitiei (Geoana), si tot asa pana la saturatie. In zadar au incercat reprezentantii PD-ului si PLD-ului sa-si convinga colegii de ilegalitatea suspendarii unui presedinte care a fost exonerat de Curtea Constitutionala: Vadim Tudor a chemat in ajutor si sufletele cainilor eutanasiati la ordinul lui Basescu pe vremea cand era primar al capitalei.

Ceea ce este demn de remarcat este faptul ca parlamentarii actuali au reusit sa valideze, cu 322 de voturi, o destituire lipsita de legalitate si de sens, atat constitutional cat si electoral. Ura celor prezenti in sala putea fi taiata cu cutitul. Noroc ca armele albe au fost lasate la garderoba si ca Basescu nu s-a prezentat la sedinta. Daca acelasi consens ar fi fost intrunit pentru obiective constructive, Romaniei nu i-ar fi lipsit astazi autostrazile, legile anticoruptie si respectabilitatea internationala pe care poporul ei o doreste.

Prin demonizarea presedintelui, parlamentarii nostri au incercat sa ascunda faptul ca ei sunt in realitate mostenitorii lui Ceausescu, nicidecum Basescu. In propaganda sa, guvernul Tariceanu face recurs la sabloanele de gandire ale epocii de aur, sustinand ca el vrea mai mult pentru Romania decat statutul ei actual de membru NATO si UE. Poate o noua flota? Un nou centru spatial la Caracal ?

Ceausescu l-a avut ca vice-prim-ministru pe Ianos Fazekas – secuiul care detinea monopolul aprobarilor pentru importuri de autoturisme Lada. Nedorind sa fie mai prejos, Tariceanu are si el viciile (pardon, vicele) lui: pe Marko Bela, cu ajutorul caruia continua traditia de guvernare minoritara si nedemocratica de tip ceausist. Multi primari sau chiar presedintele Camerei Deputatilor si-au obtinut functiile cu votul PRM; activistii fostului partid comunist au functii de conducere in PNL la nivel local si judetean. Atitudinea manifesta anti-NATO a premierului este deghizata intr-o falsa grija pentru soarta militarilor din Irak – care, in treacat fie spus, o duc mai bine acolo, in caz de boala, decat in spitalele pastorite de liberalul Nicolaescu – iar interesele personale ca importator de autoturisme sunt deghizate in grija fata de calitatea aerului pe care il respiram (il citez pe Constantin Balaceanu-Stolnici).

Ca istoric, am considerat intotdeauna ca profesia noastra are o responsabilitate speciala pentru soarta Romaniei, deoarece actul de nastere al Romaniei si fondarea statului modern sunt in principal opera istoricului Mihail Kogalniceanu. Potrivit istoricului si cercetatorului iesean Al. Zub, nu exista nici un act sau lege fondatoare a statului roman care sa nu fi fost semnate sau contrasemnate de Kogalniceanu. In consecinta, as fi fost printre primii care sa reactioneze daca as fi detectat tendinte dictatoriale in personalitatea sau activitatea presedintelui Basescu. Am facut-o in cazul lui Ceausescu, am denuntat si pseudo-democratia lui Ion Iliescu, as fi facut-o si in cazul lui Basescu. Pe acesta, intre noi fie vorba, nu l-au adus in situatia actuala greselile lui, ci faptele lui cele mari (sustinerea independentei justitiei, campaniile anti-coruptie, condamnarea comunismului).

Cuza si Kogalniceanu au fost doi boieri liberali care nu s-au impacat cu conservatorismul si venalitatea propriei clase, s-au ridicat impotriva acesteia si au asigurat romanilor un viitor liber si independent. La randul lui, Basescu s-a ridicat impotriva complexului securisto-comunist care controleaza astazi trei sferturi din parlamentul Romaniei si majoritatea afacerilor locale. Este de datoria noastra sa nu permitem istoriei sa se repete, ajutandu-l sa evite destinul trist al colonelului de rosiori.

Acest articol a fost publicat luni, 23 aprilie 2007 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.