Toată lumea îşi închipuie că actuala criză politică, una cronică, dar cu puternice accente acute, ca nişte zvîrcoliri agonice dar energice, s-ar datora „bileţelului roz”, de acum o lună jumătate. Sau – cei cu memorie mai bună se gîndesc că va fi început din pricina refuzului premierului de a accepta alegerile anticipate pe vremea inundaţiilor din 2005. Nimic mai eronat. Asistăm în momentul de faţă la blocajul total al sistemului politic, în care preşedintele şi Parlamentul se obstaculează reciproc prin „apelul la popor”, iar cel dintîi se ciondăneşte non-stop şi cu premierul. Sîntem, de fapt, martori ai eşecului complet al acestui sistem instalat imediat după 22 decembrie 1989 şi consacrat de Constituţia din 1991, cu modificările sale din 2003. Prin urmare, dacă e să găsim un vinovat nominal acesta este dl. Iorgovan, cel care a condus Comisia de redactare a proiectului de Constituţie şi, în sens mai larg, Comisia ca atare, Adunarea Constituantă şi noi toţi, care am votat-o cu elan tineresc de două ori, a doua oară cu modificări necesare dar insuficiente. Dacă prima Republică, cea comunistă, a eşuat în sînge întrucît nu erau respectate drepturile şi libertăţile cetăţeneşti prevăzute în Constituţia sa, cea de-a doua a ajuns la „stop joc”, din pricina imperfecţiunilor sale structurale, care o fac o Constituţie ce conduce obligatoriu la criză. Nu e o criză (doar) de persoane, că persoanele s-au mai şi schimbat. Să ne amintim tensiunile dintre domnii Iliescu şi Roman, rezolvate, de bună seamă extra-constituţional, prin apelul la mineri, deci printr-o lovitură de stat. Să ne amintim şi de acelea dintre acelaşi domn Iliescu şi premierul Năstase, rezolvate, de asemenea extra-constituţional, dar paşnic, prin arătarea pisicii conţinută în nişte dosare, ce au ieşit la lumină de-abia după alegerile din 2004. Sau, de ce nu?, la cele dintre dl, Constantinescu şi premierul Radu Vasile, rezolvate tot în marginea Constituţiei, prin trucuri politicianiste cu retragerea unor miniştri din guvern etc. Singurul premier care nu a avut probleme cu preşedintele a fost dl. Văcăroiu, dar nu neapărat spre lauda sa, întrucît nu era decît un pseudonim pentru dl. Iliescu, care-şi asumase complet şi sarcinile executivului. Această Constituţie, cu toate modificările sale, este deci generatoare de criză „zi de zi şi ceas de ceas, în proporţie de massă”, ca să-l mai citez odată pe Lenin! Nu conduce la criză decît doar atunci cînd premierul are mandat limitat, „cazul Stolojan”, ori este sluga preaplecată a preşedintelui, „cazul Văcăroiu”.
Miercuri seara, în Parlament, preşedintele a dat o magistrală lovitură politică, răspunzînd la referendumul pentru suspendarea d-sale cu cel pentru votul uninominal. Din păcate, nu este decît o lovitură politicianistă, care reechilibrează puţin situaţia între părţi, dar nu conduce un pas la rezolvarea crizei politice. Probabil, o şi agravează. În plus, chiar dacă am presupune că toţi actorii meciului politic sînt de bună credinţă – ceea ce este o iluzie, dar iau şi această eventualitate în calcul –, propunerea prezidenţială se bazează ea însăşi pe o iluzie – aceea că singura cauză a crizei politice ţine de sistemul electoral. Or, sistemele electorale sînt aproape neimportante. Toate au avantaje şi dezavantaje teoretice şi practice. Teoretic vorbind, sistemul votului de listă trebuia să conducă la întărirea partidelor, dar la noi, le-a transformat pe acestea în structuri clientelare, dacă nu chiar mafiote. Sistemul de vot uninominal ar trebui să conducă la responsabilizarea aleşilor faţă de alegători dar, la noi, dincolo de reducerea drastică a pluralismului spre un fel de bipartitism, aproape sigur va conduce şi la consolidarea sistemului oligarhic, al cărui inamic însuşi preşedintele se declară. Probabil, cel mai potrivit pentru o democraţie destul de tînără şi aproximativă, cum este a noastră, ar fi votul preferenţial pe listă, ori un sistem mixt, deci parţial de listă, parţial uninominal. Cum spuneam însă, eventuala ameliorare a sistemului electoral nu garantează prin nimic şi ameliorarea sistemului politic şi nici a climatului public devenit tot mai irespirabil.
Pentru că, repet, răul nu stă în primul rînd în sistemul electoral, ci în sistemul politic însuşi, aşa cum este acesta statuat în actuala Constituţie. Prin urmare, dacă chiar dorim să avem un sistem politic mai performant şi mai curat, ne trebuie o altă Constituţie. Nu o sulemenire a celei actuale, din care, cu oricîte eforturi, nu poate fi scoasă una mai bună, cum s-a văzut cu prilejul modificărilor din 2003, ci o cu totul alta. A treia Republică – dacă ne decidem că aceasta este forma de guvernămînt care ne trebuie –, după eşecul în sînge al celei dintîi şi în blocaj complet al celei de-a doua, nu poate fi pusă în operă decît cu o nouă Constituţie. Care să reglementeze clar, fără echivocuri, fără lacune şi imprecizii, raporturile dintre puterile şi instituţiile statului. Dar voi intra în detalii săptămîna viitoare.
Daca este ca aceste idei sa nu ramana doar pe hartie, atunci ele ar trebui asumate de unul din partidele spectrului politic actual. Ori nu vad nici unul dispus si/sau capabil de asa ceva.
D-le Antonesei,
Foarte buna analiza. Subscriu intru totul.
Cum sublinia d-l Virgil mai sus, este o excelenta platforma pentru un partid. Dar cum mai toate s-au dovedit „ticalosite” nu ne ramine decit sa speram ca, cineva, se va gindi dincolo de implicatiile politice ale alegerilor din 2008.
Cu stima,
Sorin Cismaru
Felul de republica asortat cu tara noastra este cu imparat in frunte. Romanii nu vad in actul electoral un contract cu viitorul presedinte (privit ca un angajat cu drepturi si obligatii), ci o oferire de tron imparatesc celui mai iubit/ simpatic/ dulceag candidat.
Suntem fericiti sa ne alegem imparatul, ca sa-l rasplatim pentru cat de mult ne-a placut de el de-a lungul anilor si mai ales in campania electorala. Odata ales, nu exista satisfactii mai mari decat sa-l aratam cu degetul pentru tot ce merge prost sau deloc, sa-l luam la misto in bancuri spumoase si sa-i cautam inlocuitori. In acelasi timp, insa, vom accepta sa ne fie tatuc iubitor si o sa ne si placa.
Singurul fel de republica, cu sanse de succes pe aici, este republica imparateasca.
D-le Popescu,
Iata o viziune care adauga dimensiunea caragialesca la spiritul nostru romanesc. Pe care de fapt il intregeste!
Am ris cu pofta!… Republica imparateasca, suna bine….un concept de care cu siguranta vom mai auzi de aici incolo.
Constat cu placere ca opiniile profesionale exprimate de mine in studiul „Deceniul Pierdut al Romaniei” sunt impartasite ad literam si de colegul meu iesean L. Antonesei. Studiul face parte dintr-un volum de articole si eseuri, care isi asteapta publicarea de doi ani la Editura Institutul European, tot din Iasi.
Am criticat pentru prima data actuala constitutie intr-un eseu, publicat de ziarul „Ziua” in noiembrie 1995 si distribuit invitatilor straini care participau la o conferinta organizata de prestigioasa revista „Economist” la Sofitel Bucuresti. La vremea respectiva, puneam problema caracterului semi-prezidential al constitutiei din 1991, subliniind si alte carente ale acesteia si avansind solutii politico-administrative care, impreuna, ar fi putut conduce la evitarea crizei actuale Pacat !
Profesor Florian Pantazi
Liceul „N. Titulescu” Brasov.
Ce pacat ca Liviu Antonesei nu face parte din grupul de analisti politici aflati in prim plan la unele emisiuni televizate cu popularizare larga in Romania. Opiniile sale ar fi benefice si mai mult decat atat constructive. Romania are nevoie de politicieni nepatati si totodata bine inentionati. Se pare ca un post comunism se deruleaza in ciuda asa ziei europenizari. Mai sunt parlamentari si politicieni obezi si parveniti, insa buni la latrat si ros ciolane nemeritate.
Domnule Predescu, aveti dreptate, insa nu disperati: experienta altor tari demonstreaza ca acei specialisti care emit opinii considerate „fringe”, dar care sunt integri si au dreptate, devin „mainstream” cu timpul. Este, cred, si cazul domnului Antonesei si – de ce nu ?- al meu personal si al altora asemenea.