Numărătoarea voturilor în alegerile parlamentare din Republica Moldova e aproape de sfârșit. Un singur lucru e însă clar: Partidul Comuniștilor (PCRM) a obținut mai puține mandate – 42 față de 48 din 101 – decât la scrutinul anterior, cel din 29 iulie 2009. Partidul condus de Vladimir Voronin are însă peste 41 de mandate, număr ce îi permite să blocheze alegerea președintelui Republicii și să forțeze o nouă repetare a alegerilor – a treia.
Marele învingător al acestui scrutin este însă Partidul Liberal Democrat (PLDM), creditat cu 28% și 32 (+14) de mandate. Partidul condus de premierul Vladimir Filat era indicat de un sondaj de opinie la ieșirea de la urne ca devansând PCRM, iar în altul practic la egalitate.
Doar două alte formațiuni – Partidul Democrat (PDM) – condus de Marian Lupu – 15 (+2) și Partidul Liberal (PL) – condus de președintele Parlamentului și șef interimar al statului, Mihai Ghimpu – 12 (-3), au trecut pragul electoral. PDM este creditat cu 13,4% și 15 mandate, iar PL cu 8,5% și 11 mandate.
Cele trei partide ale fostei coaliții guvernamentale Alianța pentru Integrare Europeană (AIE) – PLDM, PDM, PL – vor avea din nou mai multe mandate împreună decât PCRM. Dar de data aceasta, PLDM are mai multe mandate împreună decât cei doi parteneri ai săi și asta se datorează fără doar și poate liderului său, premierul Filat, la ora actuală cel mai popular om politic din țară, după cum spun sondajele de opinie.
Expunerea mediatică și competența guvernării l-au ajutat. În sfârșit, Republica Moldova are un lider care vorbește limba română curată și nu cea moldobolovănească, care se prezintă ca un politician al secolului XXI, nu ca un politruc neobolșevic și care are la activ niște rezultate economice mulțumitoare. Republica Moldova nu a căzut în colaps economic și nici în război civil, așa cum preziceau cu iresponsabilitate anul trecut Comuniștii.
Relația cu România și cea cu Uniunea Europeană – puse în pericol de paranoia regimului Voronin – sunt excelente, iar relația cu Federația Rusă destul de bune, oricum mai bune decât pe vremea guvernării PCRM între anii 2003 și 2006.
Nu știu care vor fi rezultatele finale și dacă PCRM va avea minoritatea de blocaj, dar un lucru e cert – AIE trebuie să continue, cu o distribuție similară celei din 2009: Filat prim ministru, Ghimpu președinte al Parlamentului și Lupu candidat la președinție și apoi ales președinte, pentru că obstrucția PCRM în Parlament ar fi impardonabilă în acest caz.
Chiar dacă este cel mai popular politician, Filat nu trebuie să se lase atras de mirajul președinției: el trebuie să meargă pe drumul deja început și să parlamentarizeze complet Republica Moldova, dând, en-passant, lecții și României. Lupu (al cărui partid deține totuși balanța puterii între PCRM-ul pro-rusesc și PLDM și PL pro-românești) are șansa să devină un președinte non-partizan, care să taie panglici și acreditează ambasadori, iar Ghimpu ar trebui să se limiteze la rolul care i se potrivește de minune, acela de „speaker”, căci este mult prea strident și partizan pentru rolul de șef de stat imparțial.
Cât despre Voronin, el nu mai are decât o singură opțiune: retragerea din viața politică. Fruntașul comunist și-a depășit cu cel puțin un an termenul de expirare, fiind responsabil de reculul continuu al PCRM imediat după alegerile din 5 aprilie 2009 când a vrut să-și supraliciteze victoria.
În orice caz, electoratul din Republica Moldova a arătat cel mai clar în 20 de ani că dorește un viitor orientat către Occident. Rămâne ca tripleta Filat-Lupu-Ghimpu să nu înșele așteptările.
domnule Clej. nu-ti prea sta bine toga de vizionar. in ce consta esecul l;ui ghimpu si al lui lupu. sau asteptarile tale din supozitii eronate, ireale au fost altele?
Domnule sau doamna „ionel”,
Pentru un lider de partid ca Mihai Ghimpu, care ca sef de stat a avut o vizibilitate mediatica exceptionala sa pierzi un sfert din mandate poate fi apreciat, chiar euifemistic as zice, un esec. Iar sporul de doar doua mandate al partidului condus de Lupu, mai ales avand pretentiile sale, poate fi de asemenea calificat drept esec, mai ales in termeni relativi, comparat cu Filat, care a sarit de la 18 la 31 dew mandate, mai mult decat PDM si PL luate la un loc. Mi se pare evident, dar poate pentru dumneavoastra aceasta aritmetica electorala e prea complicata. In incheiere pot sa va asigur ca nu am niciun parti pris in politica din Republica Moldova.
Interesanta analiza, domnule Clej.
Dar partidul comunist se poate lauda cu cele mai multe mandate in parlament. Ei sunt perdantii acestor alegeri doar daca celelalte trei forte politice aleg sa nu guverneze in coalitie.
Ma intreb prin ce logica electorala a reusit partidul comunist sa obtina in 2001 majoritatea in parlament, in 2005 un confortabil 46% iar acum sa fie din nou castigatori. Tot aud despre aspiratiile pro-europene ale acestui stat – dar cand iau la bani marunti legislatura prezenta si cele trecute, reiese un singur fapt, clar ca lumina zilei: o mare felie de electorat, aproape jumatate, voteaza constant comunismul.
De ce? Sunt sigur ca nu le-a placut viata sub Voronin, Moldova e o tara saraca, poate cea mai saraca din Europa. Chiar daca le-or fi promis marea cu sarea, au avut mai multe legislaturi in care si-au demosntrat incompetenta. Etnici rusi nu sunt asa de multi. Nostalgici uresesisti sunt si mai putini. Ramane o mare masa de romani sau moldoveni sau cum vreti sa le spuneti, care nu a invatat absolut nimic din pataniile Romaniei si ale altor tari sub comunism. Acesti oameni se duc, scrutin de scrutin si pun stampila pe secera si ciocan.
De ce?
Domnule Cristea, ca sa discutam plecand de la date, va reamintesc numarul de mandate obtinut de PCRM in ultimii 12 ani in alegeri parlamentare: 1998 – 40 (din 101), 2001 – 71, 2005 – 56, 5/04/2009 – 60, 29/07/2009 – 48, 28/11/2010 – 42.
Deci, cu exceptia scrutinului din aprilie 2009, al carui rezultat a fost puternic contestat de opozitie, scorul PCRM nu a incetat sa scada de la victoria istorica din 2001.
De ce nu a scazut mai mult? In primul rand pe segmentul de electorat traditional – minoritati etnice (circa un sfert din electorat) sau nord (Briceni, Ocnita, Balti, Edinet) comunistii inca nu au rivali. Moldova Unita sau Ravnopravie sint niste pacaleli. Apoi, exista o serie de alegatori, mai ales pensionarii, pentru care anii 2001 – 2009 au fost ani de stabilitate si avantaje materiale.
Dar Voronin a intins coarda prea mult si acum e intr-o pozitie ingrata, in care obstructia de dragul obstructiei nu se mai justifica si nu va cum votul sau mai poate rezista unui al treilea scrutin repetat.
Va multumesc pentru precizare.
Putea fi mult mai bine, dar… şi mult mai rau. Deci sa culegem roadele! Prea mult comunism le-a fost infiltrat oamenilor în gândire decenii la rând, nu e uşor să le schimbi mentalitatea în câţiva ani. Răul se prinde mult mai uşor, dar şi mult mai greu se lasă stârpit. Cei care au călătorit, au văzut o altă lume, îşi dau seama de faptul că merită un alt nivel de trai, o altă viaţă. Pe când alţii (marea majoritate bătrâni), deşi au suportat calvarul unui regim inuman, din obişnuinţă (aceasta fiind şi un mare pericol!), nu doresc schimbare. Acceptă un confort iluzoriu. Apoi, mai există şi categoria aşa zişilor „mancurţi” (după legenda lui Aitmatov, când omului i se ia memoria), cărora nu le pasă nici de neam, nici de istorie, nici de limbă – de nimic! Pe aceştia nu-i convinge decât, poate, banul. Pe rusofonul incapabil să înveţe o limbă, nu se poate miza. El îşi apără „impotenţa” şi ambiţia de „eliberator”. Fiind la o întâlnire cu oamenii din satul meu, am zis:”Amintiţi-vă de acea groaznică noapte când au fost „ridicaţi” gospodarii satului (zişi cheaburi!) şi duşi în Siberia, aduceţi-vă aminte de cel care a închis bisericile, transformându-le în depozite, spitale de bolnavi psihic… Amintiţi-vă de foametea îndurată, după ce vi s-au măturat podurile…” Şi-au amintit, unii au lăcrimat. Şi, totuşi, marea majoritate au votat comuniştii. E ciudat şi paradoxal acest fenomen al călăului şi victimei! Este motivul care mă preocupă. Vreau să-l pătrund şi să-l descriu. Poate astfel aş putea să-i conving pe unii. Ar fi o terapie psihanalitică (o revigorare a memoriei atrofiate). Experienţa diabolică s-a produs în acest spaţiu românesc foarte subtil, diabolic. De aceea îmi şi zic, urmărind rezultatele alegerilor: e bine că… nu e mai rău! Dar va urma o şi mai grea încercare. O testare! Dacă liderii cărora li se oferă şansa de a obţine până la urmă încrederea lumii într-un alt viitor, vor depăşi propriul orgoliu, în numele unei cauze naţionale, vor face (fiecare!)un compromis (apropo de distribuirea funcţiilor – sunt de aceeaşi părere cu cea din editorialul DVS), dacă îşi vor conştientiza misiunea vis-a-vis de istoria şi destinul unui neam… Atunci capul balaurului roşu va fi tăiat pentru totdeauna. Altfel, va reînvia – şi mai agresiv, şi mai distructiv. Aş avea mai multe de spus, dar mă depăşesc emoţiile – atât cele de profundă tristeţe, cât şi cele de optimism şi speranţă. Doresc să-i lumineze Dumnezeu pe cei care ne-ar putea schimba la toţi (şi la acei care se împotrivesc din ignoranţă) Destinul.
Are dreptate dl>Clej.Este insa posibil ca voturile de afara sa schimbe situatia si sa nu mai fie necesare alte alegeri>Sa le uram noroc doritorilor si facatorilor de bine(?)daca ei exista.