23-28 noiembrie 2010, Grand Palais, Paris
Grand Palais, ©Marina Nicolaev
Aflat la a V-a Ediţie, în perioada 23-28 noiembrie Salonul Internaţional „ART EN CAPITAL” şi-a deschis porţile la Grand Palais la Paris pe Champs Elysées.
În acest spaţiu generos se întâlnesc întotdeauna cinci saloane reprezentative importante unde şansa de a fi remarcat de galerişti, colecţionari sau public creste exponenţial incredibil pentru fiecare dintre cei 2000 de artişti plastici expuşi. Aici în acest an, am întâlnit pictori, sculptori, gravori, plasticieni, fotografi, arhitecţi din toate colţurile lumii, fiecare având alt stil, altă manieră de a se exprima plastic, altă şcoală într-o simbioză eclectică de excepţie.
arh. Taylor Ishmael (dr) şi colegii, ©Marina Nicolaev
Cele 5 saloane istorice sunt:
Société des Artistes Français – Societatea Artiştilor Francezi
Această Societate ce reuneşte aşa cum ne confirmă si site-ul oficial al evenimentului anual, delegaţii de artişti din „Cambodgia până în Columbia şi din Honduras până în România” este prezidată de Viviane Guybet.
Salon des Artistes Indépendants – Salonul Artistilor Independenti
Un alt salon cu tradiţie fondat în 1884 aflat sub conducerea preşedintei Dominique Chapelle a oferit vizitatorilor în acest an lucrările delegaţiilor din China, Grecia, Italia, Brazilia şi Rusia. Sloganul arhicunoscut « Ni Jury Ni Récompense » permite expunerea fără o selecţie prealabilă.
Comparaisons – Comparatii
Salon fondat in 1956 de o femeie Andrée Bordeaux-Le-Pecq, este astazi condus de Paul Alexis. De-a lungul timpului, aici au expus artişti consacraţi printre care: André Lhote, Antonio Tapies, Poliakoff, Matta, Arman, Yves Klein, Veira Da Silva, Alechinsky, Lindström, François Morellet, Utrillo, Vlaminck, Chaissac, Raysse, René Magritte, Jean Messagier, Mimmo Rotella, Man Ray, Picasso, Salvador Dali, Antoni Clavé, Van Dongen, Christo, André Masson, Bernard Buffet, Olivier Debré, César, Jacques de Villegle, Niki de Saint Phalle, Atlan, Hains, Lanskoy…Un spaţiu generos în care este o onoare să fii invitat să expui.
Salon de Dessin et de la Peinture à l’eau – Salonul de Desen şi Acuarelă
Este un salon fondat în 1949 de către Masson, Villon, Berthommé Saint-André, Cadiou, Planson, Chapelain-Midy, Raymond-Martin, Brayer, Dunoyer de Segonzac, de Waroquier ş.a. Iniţial dedicat desenului în 1954 a fost adăugată şi secţiunea Acuarelă şi a devenit Salonul de Desen şi Acuarelă. Este prezidat de Jean-Maxime Relange. În acest an invitatul de onoare al acestui salon artistul Christian Billet, Artist oficial al Armatei Franceze, Chevalier des Arts et des Lettres, membru fondator al Salonului „Art en Capital” şi Preşedinte de onoare al Artiştilor Francezi. Salonul prezintă delegaţii de artişti din China, Suedia, Monaco şi Japonia. Pe simezele Salonului de Desen şi Acuarelă au fost prezenţi artiştii cărora li s-a organizat retrospective in acest an: Berthommé Saint-André, Villon, André Lhote, Zao Wou Ki.
Printre mulţi alţi artisti mai mult sau mai puţin cunoscuţi, am întâlnit-o pe pictoriţa franceză de origine română, Raluca Vulcan a cărei operă am mai semnalat-o.
Raluca Vulcan şi alţi invitaţi ©Marina Nicolaev
Société Nationale des Beaux-Arts – Societatea Naţională a Artelor Frumoase.
Înfiinţată în 1900, Societatea Naţională a Artelor Frumoase are o prestigioasă evoluţie de-a lungul timpului. Astăzi este condusă de François Bellec.
Salonul „ART EN CAPITAL” 2010 mi-a oferit o surpriză neaşteptată prin premierea cu Medalia de aur pentru Arhitectură a colegului Fabrizio Exposito, arhitect artist, membru al Asociaţiei „Ligne et couleur”, care în 2008, a fost prezent la Salonul internaţional ARTIS din Bucureşti.
Fabrizio Expozito ©Marina Nicolaev
Însă surpriza cea mai mare a Salonului „ART EN CAPITAL” 2010 o constituie Medalia de Onoare obţinută de sculptorul VIRGIL Artist oficial al Armatei Franceze din 2007, de naţionalitate franceză, originar din Cluj, a cărei creaţie autentică şi originală este realmente excepţională.
VIRGIL şi admiratorii săi, ©Marina Nicolaev
Salonul „ART EN CAPITAL” 2010 a constituit o revelaţie estetică şi în acest an, prilej de meditaţie şi deschidere spre frontispiciile încununate cu lauri ale Artei contemporane.