Desigur, nu sunt nici primul nici ultimul care spune ceea ce va voi propune ca subiect de meditatie in editorialul de azi. Este vorba de o realitate cu care personal nu ma impac, dar care este atat de omniprezenta si de usor de inteles incat ar pricepe-o si un copil daca i s-ar putea explica in vocabularul varstei lui.
Sa cream imaginar un grafic in forma unei taieturi verticale pe mijlocul unui clop taranesc avand borurile mult alungite de-o parte si de alta. Cei mai multi dintre cititorii RLIV-ACUM stiu ca asa se reprezinta grafic distributia gaussiana.
Un cuantum de trasaturi psihologice care se pot evalua prin baterii de teste pot indica sintetic tipuri de caractere variind intre ciclotimicul perfect si schizofrenicul paranoic.
Ciclotimicul perfect este omul care traieste in deplina concordanta cu ciclurile naturale, sociale si personale. Dominantele reactiilor lui se gasesc in starea vremii, moda, birfa curenta a cetatii, foame, somn si alti parametri similari. Schizoidul este un razvratit, are o opinie personala despre cam orisice, este capabil sa-i sacrifice pe altii fara sa clipeasca si uneori chiar pe sine insusi. S-au scris tomuri pe tema aceasta iar cercetarile moderne concentrate asupra creierului sunt chiar in masura sa puna comportamentele caracteriale de mai sus pe seama echilibrului electrochimic al organului gandirii.
Ciclotimicul crede in lucruri palpabile, concrete, este capabil de empatie si are disponibilitatea de a asculta, de a face pe plac celorlalti, de a se manifesta gregar in mod natural. Schizoidul are idealuri abstracte, iar derulari ale evenimentelor care nu corespund indeplinirii acestora sunt tratate ca si afronturi personale. Comportamentul lui gregar are scopul exclusiv de a-l pune in evidenta cu orice pret.
Ei bine, este dovedit ca majoritatea coplesitoare a liderilor speciei umane sunt persoane care, pe un grafic indicand distributia naturala ciclotimic/schizoid (fiecare avem trasaturi in ambele registre) au clar inclinatii schizoide. Si, din pacate, ciclotimicii ii urmeaza, precum in turme specimenele «alfa» sunt urmate de restul reprezentantilor speciei.
Pentru a-si satisface inclinatia naturala de a domina, cei mai multi schizoizi isi creaza universuri personale programatice, in care ei trebuie sa atinga un tel, iar aceste teluri sunt tot atat de diverse cat si aria preocuparilor umane. Ele se pot situa in domeniul artelor spectacolului, al stiintei, al politicului, al religiei, al cautarii fericirii personale, al bunastarii materiale si cate si mai cate, plus combinatiile lor.
Din pacate, evolutia tehnologica si informationala a speciei umane face posibile concentrari din ce in ce mai mari de putere (atat figurativ cat si la propriu) in spatiul de decizie a unor grupuri din ce in ce mai mici de oameni. La limita, concentrarea se poate produce in mainile unui singur schizoid care fie decide sa comita un atentat terorist pentru a-si indeplini un ideal personal fie se afla la conducerea unui complex militaro-industrial care-si permite sa dea cu tifla intregii civilizatii detonand o bomba atomica in pofida acordurilor internationale.
In fine, ajung sa va spun si ceea ce ma deconcerteaza de fapt complet in fata acestor realitati – motivul pentru care de altfel si scriu, in speranta ca vor exista ganduri pe care sa le impartasim pe acest subiect. Efectiv ma lasa complet dezarmat, cel putin in prima secunda, increderea deplina a schizoizilor care ajung sa actioneze impotriva speciei umane in baza unor idealuri care, pe fond, nu se gasesc decat in capul lor.
Nu inteleg increderea teroristului ca in raiul promis lui, il asteapta 72 de fecioare. Nu inteleg deplina incredere in sine a uriasei retele de distrugere in masa care a facut posibil Holocaustul sau alte genociduri, inclusiv contemporane. Nu-i inteleg pe patronii de firme care isi numesc intermediari in functii de management, fara a mai asculta parerile angajatilor. Nu-i inteleg pe fundamentalistii religiosi de orice confesiune. Nu inteleg siguranta de sine a Omului, prin care isi taie sistematic si iremediabil, craca de sub picioare.
Lumea noastra nu va fi niciodata mai buna atata timp cat nu va fi condusa de oameni care au si dubii. Se citeaza destul de des celebra fraza a lui Descartes «Cogito ergo sum» (Gandesc, deci exist). Inaintea acesteia insa, Descartes a spus «Dubito, ergo cogito» (Am dubii, deci gandesc). Din pacate, asa cum incerc sa demonstrez mai sus, societatea umana, desi atat de perfectionata tehnologic, continua sa se autostructureze in intimitatea mecanismelor ei pe principii specifice legii junglei. Rezultatul este «strutocamila» cu peste 6 miliarde de inimi batand simultan, alcatuind un strat infinitezimal pe suprafata unei neobisnuite planete ce se roteste in jurul uneia dintre miliardele de miliarde de stele de pe-aici.
In lipsa unei culturi sociale capabile sa-si selecteze oameni reali pentru a fi in slujba destinelor unor oameni reali, vom continua sa ne lasam condusi de cei care vor sti sa minta si sa fure cel mai bine, de cei care, in numele idealurilor lor ne vor sacrifica fara sa clipeasca, de cei care se vor lupta nu doar ca sa ne conduca dar sa ne si educe, pentru ca nu le va fi niciodata suficient sa ne zdrobeasca, vor dori mereu sa cantam despre bucuria de a marsalui in genunchi.
Va doresc o saptamana cu cat mai multe dubii benefice. O viata mai buna nu se construieste pe convingeri imuabile – si cu atat mai putin pe convingerile unor lideri care nici ei nu stiu de fapt despre ce vorbesc. Indemnul meu, draga cititorule, este sa fii propriul tau sef si, daca se poate, sa mai ai si dubii in legatura cu unele decizii pe care le iei…
Carevasazica, Stefane: „Dubito, ergo sum”. Sau cam asa ceva, ca tot nu-s ecouri p-acilea.
De dragul incingerii discutiei, ti-as aminti doar asta: ca absolut toate marile avansuri in cultura, civilizatie, politica au fost facute de acei schizoizi.
Nu iese absolut nimic daca nu crezi in ceva anume orbeste, nebuneste, concentrat si obsesiv.
Poate ca asa-i viatza si ca asta se datoreaza rezistentei celorlalti, care au *intotdeauna* dubii.
Tre’ s-avem dubii, fara indoiala. Da’ nici sa ne transformam, cum ne indeamna unii, in oameni dilematici, nu-i chiar bine. Nu se poate trai despicand intr-una firu-n patru, tre’ sa te decizi si sa iei tauru’ de coarne. Caci viatza e viatza, e viatza, e viatza.
Problema cu cei care ne conduc nu e ca sunt manati orbeste/schizoid de idealuri ci consta in faptul ca acele idealuri sunt de o calitate indoielnica. Ce mai tura-vura, e vorba de capatuiala proprie in primul rand.
In ceea ce ma priveste, sunt mandru ca sunt in proportzie de 60% schitzoid. Ca, daca m-as fi lasat, la indemnaul atatora, prada indoielilor, daca n-as fi crezut in ceva anume, n-as fi ajuns sa fac absolut nimic.
Nu c-as fi dat eu coada la pruna. Da’ zau: mancat de indoieli, macinat de incertitudini, n-as fi facut *absolut nimic*.
Dupa parerea mea, acele urme de shizoidie prezente-n noi toti ne ajuta sa functionam intr-o lume, iata, tot mai plina de incertitudini.
Toate cele bune,
Nea Marin
Mariane Mariane,
Daca as fi fost schizoid la randul meu, n-as fi putut sa-mi doresc o interventie mai edificatoare in confirmarea celor scrise de mine decat ecoul tau.
Problema generala a schizoizilor, aceea de a crede ca ei sunt cei mai grozavi si ca „absolut toate marile avansuri in cultura, civilizatie, politica au fost facute de acei schizoizi” (te-am citat) nu te evita nici pe tine. Cu incredere folosesti acest termen („absolut”) in doua fraze consecutive.
Om bun, eu nu-i pun pe schizoizi la zid, atrag doar atentia ca ei se considera in mod fals varfurile acestei lumi, si nu e cazul sa fie crezuti intotdeauna de cei multi, mai ales daca se intampla sa alerge dupa pozitii de lideri politici.
Iti recomand un articol interesant (in limba engleza) la adresa: http://serendip.brynmawr.edu/serendipia/Serendipia-Preti.html.
Vei afla de acolo o serie de nume apartinand unor persoane ale caror trasaturi psihopatologice s-au aflat de partea cealalta a clopotului gaussian, in zona maniaco-depresiva.
Daca mi-ai fi spus ca exista o corelatie intre tzakaneala si creativitate, n-as fi zis nimic. Dar sa-i anulezi dintr-un condei pe Boltzmann, cel care a sintetizat primul cel mai sofisticat concept care guverneaza universul nostru, pe Babbage, parintele calculatoarelor prin care comunicam azi, pe Rossini sau pe Ceaikovski, pe Churchill sau pe Lincoln (iata si exemple de oameni politici) pe van Gogh sau Pollock; pe Wittgenstein sau Kierkegaard; pe Pavese sau pe Hemingway… nu se poate.
Nu se poate, pur si simplu. Toti acestia au fost nu schizoizi ci ciclotimici spre maniaco-depresivi si destui au murit de propria mana, din fericire nu inainte de a lasa omenirii ceea ce spui tu ca doar schizoizii pot lasa.
Mariane, documenteaza-te te rog si hai sa avem polemici productive!
Stimati domni participanti la ecouri,
Sunteti va rog draguti sa mai explicati o data ce-s aia schizoizi? Trebuie sa va marturisesc ca eu ma asteptam sa fie ei cumva un fel de extraterestri adica astroizi. Dumneavoastra insa… incerc sa inteleg ca va referiti la altcineva, un fel de politicieni. Aici in Lumea Civilizata, adica in Canada si mai ales in America, nu am auzit sa circule astfel de Schizoizi si nici nu am citit despre asta in journal de Montreal desi si acolo se scriu toate prostiile.
As aprecia foarte mult un raspuns din partea Dumneavoastra. Multumec d’avance.
Valica
Stefan,
vad ca raspunsul meu anterior nu s-a incarcat (e clar ca din motive tehnice care mie imi scapa).
Desigur, esti mult mai documentat decat mine in
problema ciclotimicilor versus schizoizi.
Ma pun asadar pe spate si ma predau. Si tutusi, hai sa revenim la discutia initiala.
Problema nu era aceea a diverselor simptome in boli nervoase. Problema era: cine ne conduce?
Mai ales in politica?
Hai sa revenim la problema. Eu imi mentin pozitia: doar cei ce cred *obsesiv* intr-o idee fac ceva in lumea asta.
Exemplul tau cu Churchill nu tzine: Churchill, mentionat de tine in tabara celor impacati cu lumea, gregari etc., a fost in stare, crezand obsesiv intr-o idee, sa trimita la moarte sigura (sigur ca el n-o shtia!) mii de insi intr-o debarcare-n Turcia in primul razboi mondial. Ca era „nuts”, iar imi da mie apa la moara.
Il mai mentionezi si pe Van Gogh (pe care eu il iubesc nespus): pai, daca Van Gogh era gregar si echilibrat si impacat cu lumea, eu chiar ma predau, cu labele-n sus…
Hai sa-mi precizez pozitia: fara o idee pentru care iti dai si veatza, fara un plan „strategic” *obsesiv*, caruia sa-i sacrifici orice, nu se poate face mai nimic (ma refer aici la ceva care chiar inseamna ceva, de restul nu ne pasa aici).
Desigur, planul poate fi bolnav (vezi Hitler si altii). Dar, fara obsesie, nu se poate face nimic.
Din aceasta cauza, cei mai *buni* politicieni (si, tre’ sa conced, *cei mai rai*), au fost cei schizoizi, cum ii numesti tu.
Ca sa scurtez (in mesajul original taiam firu’n patru): eu as lua-o cam asa:
Exist, deci *cred* (in ceva anume). Deorece *cred cu adevarat*, sunt fortzat sa actionez. Deoarece actionez, sunt fortzat sa am dubii. Deoarece am dubii, gandesc..
Pe scurt: exist, deci gandesc. Nu, nu suna atat de spectaculos precum zicala carteziana. Si pana la urma, combinata cu zicala amintita, conduce la banalitatea: exist daca si numai daca gandesc.
Cu o mica (importanta) precizare: actiunea *precede* pe dubito. Invers, dam de analisti de opinie, de scartza scartza pe hartie…
Vrei „dubito”? Apai n-ai ce cauta pe scena lumii, esti condamnat la a fi spectator. Parerea mea (si am *dreptul* la ea, adica am *dreptul* sa n-am dubii in privintza asta).
Nu-l vad pe de Gaulle cu dubito, il vad mai degraba pe Malraux scriind zicala carteziana. Desi, cum bine stim, si la Malraux dubito vine *dupa* actiune…
N. B. Nici cand noi (si altii) discutam aici in contradictoriu nu e altfel. Fara a crede sincer si hotarat in ce sustii, nu poti initia o discutie, nu?
Abia *dupe aia* incepi sa vezi ca poate ca si celalalt poate avea dreptate, dom’le, ia sa-mi mai inmoi eu pozitia asta.
Politicienii, sa actioneze! Ailalti, care au dubii, sa stea de-o parte. Mai precis, sa stea mai la spate, in staff-urile celor care au actiunea in prim-plan. Cu dubii nu se face nici o treaba, daca gresesti, *tre’ s-o corectezi din mers*.
Tot asa-ti vor spune si cei din armata si din multe alte domenii, spre ezemplu inginerie.
Toate cele bune,
Nea Marin
P.S. Nu uita ca insashi philosophia, stiinta celor care adora indoiala, pune la baza cateva chestii *fara de indoiala*, ca spre ezemplu faptul ca lumea ezista (altfel, de ce ne-am obosi s-o explicam?)
Marian,
Nu sunt o autoritate in domeniul psihiatriei nici pe departe. Am citit cate ceva, ei si?
Cu toate acestea, daca recitesc atent ceea ce scriu, constat ca articolul meu nu este altceva decat o pledoarie pentru o gandire lucida, pentru o evaluare a discursului celor care ne conduc de pe pozitii cat mai realiste.
In propunerea mea de meditatie nu spun decat ca schizoizii pretind ca stiu mai bine decat altii despre ce vorbesc iar aceasta este o minciuna, chiar daca este involuntara. Negresit ei cred cu tarie intr-o idee. Revin si spun ca faptul ca ei cred nu inseamna automat ca trebuie sa credem si noi, toti cei care ne nimerim pe canalele de comunicare pe care le acapareaza cu atata lacomie unii dintre ei. Pe aici exista expresia „Cool down, baby!” Asta as fi vrut sa le pot spune, intr-un limbaj potrivit, alegatorilor care casca ochii si urechile la discursurile unor candidati.
In rest, de acord ca trebuie sa crezi intr-o idee ca s-o si realizezi. Trebuie sa crezi dincolo de rational, stim amandoi asta. Iluzia unei realizari nu da in parg decat la o anumita „temperatura de fierbere”, dar asta nu are legatura cu tipul caracterial depresiv sau schizoid.
Draga Valica,
vechiul meu amic: schizoid sunt eu. Zau, nu ma dau mare, chiar asa este: tre’ sa cred obsesiv intr-o treaba inainte de-a ma apuca sa dau cu capu’nainte.
Schizoid? Dupa umila mea citire: UNU’ CARE TRAIESTE INTR-O LUME IMAGINARA.
Dar, hei, cine n-o face? Cine nu traieste-ntr-o lume imaginara? De fapt, dupe parerea vechiului tau amic, singura lume in care *pute trai* e lumea noastra proprie, adica lumea imaginara.
Desigur, asta ia panea de la gura acelor shrinks, care se imbogatzesc dand lectzii despre cum *potzi sa scapi* din acea lume.
Si eu te-ntreb: *merita, oare banii?*
Toate cele bune, ma da un mail,
Nea Marin