Incerc sa inteleg de ceva timp ce este mai important in marketing. Bineinteles, am incercat sa (re)definesc marketingul cat mai simplist si mai general, aducand conceptul la o forma suficient de cuprinzatoare pentru ca in ea sa incapa deopotriva produse si servicii, relatii si concepte, comunicare si mister. Daca toate acestea, inclusiv acest articol continand idei pe care vreau sa ti le vand tie, stimate cititor, sunt o marfa, atunci mi-am explicat marketingul ca fiind acea activitate prin care se incearca vinderea a ceva cuiva, in mod deliberat.
Actul vanzarii-cumpararii contine actorii (vanzatorul si cumparatorul), marfa, precum si tranzactia propriu-zisa, pe care s-o numim experienta vanzarii-cumpararii (tot din aceasta experienta face parte si pretul platit de cumparator vanzatorului). Si deci m-am intrebat: oare care dintre acestea conteaza cel mai mult pentru ca o actiune de marketing sa fie de succes.
Cineva ar putea crede ca e vorba de calitatea marfii. Nu excludem asta, dar de multe ori calitatea recomanda o marfa de la sine prin simplul fapt ca este un parametru cu certificare in timp. Marketingul produselor de calitate recunoscuta are caracteristici speciale, adresandu-se cunoscatorilor si bazandu-se pe respectul acestora. Un roman care isi va cauta un loc de munca in Europa de exemplu, nu va reusi sa aplice in strategiile lui de a se vinde pentru un angajament cat mai bun un marketing specific produselor de calitate deoarece simpla calitate etnica va constitui un handicap initial. Sper ca nu mai este nevoie sa explic de ce – poate o vor face ecouri la acest material.
Altcineva poate afirma ca e vorba de actori. Depinde de cine vinde si cine cumpara. Bineinteles ca actorii sunt foarte importanti, dar totusi acest element devine din ce in ce mai putin determinant in economiile deschise, competitive, in care marfurile se vand pe piete libere si nu prin canale de cumetrii, rubedenii, relatii de partid, etc. pentru a ajunge in cele din urma la populatii fara alternative. Discutam aici din nou de marfuri generice, care pot constitui vanzari-cumparari de licitatii pentru asfaltarea unei sosele, vanzari-cumparari de fonduri culturale sau chiar discursuri si prezente televizate.
Teza pe care o propun spre meditatie este ca experienta vanzarii-cumpararii este ceea ce conteaza cel mai mult in marketing. Prin aceasta, care este de fapt un act de comunicare, vanzatorul poate vinde o marfa proasta pe post de o marfa buna, cumparatorul poate obtine o marfa buna la un pret foarte convenabil. Dintr-o tranzactie in care actorii au avut o buna experienta impreuna se poate naste o relatie mai apropiata. Avem tendinta naturala de a mari vanzarea-cumpararea pe pietele in care experientele noastre sunt favorabile.
Dimpotriva, experientele neplacute, indiferent de calitatea marfii, fie ca suntem vanzatori, fie ca suntem cumparatori, ne tin mereu atentia activa, in cautare de piete noi. Cei care au un simt dezvoltat al marketingului simt imediat daca un interlocutor este « pe piata » pentru o anumita marfa. Cumparatorii abili stiu sa-si ascunda interesul, pentru a obtine ceea ce doresc, mai aproape de termenii lor decat de cei ai vanzatorului. Vanzatorii nepriceputi se bazeaza pe calitatea intrinseca a marfii pe care o au la dispozitie (se aplica destul de des la caractere umane, in special la cei care sunt infatuati), neglijand ca la urma urmelor nimeni nu doreste o marfa, oricat de buna, cu ORICE pret.
Si speculatiile pe aceasta tema generoasa pot continua. Nu-mi ramane decat sa astept ecourile dv.
Promit sa ma mai gandesc si eu (totodata cumpar gratis de la mine insumi gandul de a ma opri aici, mai ales ca s-a facut cam tarziu !)
Iata un editorial excelent, construit ireprosabil, pe o idee care mie mi se pare falsa. Supun dialogului insa aceasta perceptie a mea…
Ideea – teza lui Stefan: piata explica totul. Pina si incercarea de a dialoga. Caci, in aceasta viziune, a dialoga – mai ales intr-un spatiu public (dar… orice dialog ce implica mai mult de citiva interlocutori este unul public, nu-i asa?), ar fi o tentativa de a vinde ceva: idei de exemplu.
Este o idee pe care eu, in aceasta varianta „totalitara” (generalizata) o consider falsa. O idee falsa, expusa insa excelent.
De unde se vede ca „forma” nu poate tine locul continutului.
Draga Aurora, in interventia ta incerci sa vinzi urmatoarele idei:
1. Ca articolul este excelent si ireprosabil. Nu cumpar aceasta idee, desi ma avantajeaza, pentru ca pe de o parte se putea scrie mai bine pe tema asta, pe de alta se putea scrie mai mult.
2. Ca articolul se bazeaza pe ideea falsa ca piata explica totul. Nu cumpar nici aceasta idee, deoarece nicaieri in materialul meu nu fac aceasta afirmatie. Mecanismele de piata explica (sau se preteaza la analogii) cu multe-multe, dar nu cu TOTUL.
3. Ca supui dialogului opinia ta. Cumpar aceasta propunere cu placere!
4. Ca forma nu poate tine de cald in locul continutului. Nu cumpar aceasta provocare, pentru ca iar o dam pe filosofie si ajungem la chestiuni de gust! Pentru mine e clar ca forma tine binisor loc de continut. Uita-te in jurul tau cate perechi de oameni sunt alcatuite din un partener de substanta si unul gaunos, numai pentru ca partenerul cu probleme e mai interesant ca forma… Forma aia tine chiar de cald, desi logica, morala, bunele maniere, etc… refuza aceasta afirmatie. Viata o accepta insa si culmea, in destule cazuri cei in cauza mai si traiesc fericiti pana la adanci batraneti.
Mai fac o precizare. Nu orice incercare de a prezenta ceva este si o incercare de a vinde.
Unii oameni pun pur si simplu o marfa la vedere nu pentru a imbia cumparatorii, ci pentru a oferi pietei produsul lor DACA doreste sa cumpere cineva. As zice ca oarecum acesta este chiar spiritul publicatiei noastre, nu incercam sa convingem pe nimeni, de nimic – dar prin extrapolare de fapt vindem foarte bine perceptia ca DA, este posibila o democratie a exprimarii si un jurnalism fara agenda politica partizana. Intre altele.
Ce vreau sa vand? Cui? Contra ce moneda? La ce pret, in moneda respectiva?
Subiect inepuizabil.
Vand bunavointa manifestata prin trafic de influenta. Cui imi da ce-mi trebuie. Contra spaga in bani. Sau contra spaga in produse. Sau contra spaga in contraservicii solicitate pe loc. Sau contra spaga in sex. Sau contra spaga in bunavointa pentru vreodata cand voi avea eu nevoie.
Vand creatii intelectuale. Cui vrea sa le popularizeze. Contra laude. In cantitate cat mai mare.
Vand sfaturi si pareri. Oricui mi se nimereste in cale. Contra recunostinta. Netarmurita. Poate indrazneste sa nu-mi multumeasca!
Vand 5% din avere. Cui e tipa supermisto. Contra casnicie supermediatizata. Mai mult sau mai putin superfericita. Contra a cativa ani din viata. Cati sunt de ajuns pentru superorgoliul meu si superplictiseala ei.
Vand suflet. Cui il iubesc. Contra dragoste. Cata vrea sa-mi dea.
Vand zambet. Cui ma priveste. Contra privirea.
Vand o vorba. Cui nu ma ignora. Contra putina atentie. Ce trista e singuratatea…
Vand promisiuni electorale. Cui ma asculta. Contra ovatii. Contra vot. Contra incredere toanta.
Vand timpul meu. Cui mi-e drag sa fim impreuna. Contra prezenta.
Vand tot ce gandesc. Oamenilor. Contra puterii lor de ma intelege.
Vand linistea mea. Cui stie sa-mi coloreze viata. Contra fericire.
Unele lucruri par a nu fi de vanzare. Poate pentru ca unii oameni nu le vand contra monedei in care vinde majoritatea. Poate pentru ca nu vrem sa includem daruirea a ceva in capitolul Vanzari.
Unele lucruri par a fi numai si numai de vanzare. Poate pentru ca unii oameni nu stiu sa daruiasca.
E interesant, de multe ori sunt aceleasi.
Aurel, dau mai mult pe ecoul tau decat pe propriul meu articol. Stiu ca nu e de vanzare, e gata daruit, am vrut doar sa-ti multumesc!