ACUM.TV

Actul daruirii este tema pe care as fi vrut sa v-o propun ca meditatie in aceasta saptamana, si incep sa scriu cu temerea de a nu repeta ceea ce puteti citi in Biblie sau in alte carti sfinte, la tot pasul. Vorbind despre actul daruirii exista riscul de a aluneca intr-un discurs motivational, de a folosi un ton parintesc sau, mai rau, din care sa transpire un usor aer de superioritate sau de ipocrizie. As fi vrut sa scriu despre a darui, in cei mai simpli termeni posibili, cautand exemple din viata de zi cu zi si invitandu-va sa veniti cu completari si opinii personale.

Sir Winston Churchill, ale carui cuvinte intelepte pot fi efectiv catalogate intr-un urias dictionar de concepte, spune «Traim din ceea ce primim, dar ne cream o viata din ceea ce daruim». O alta expresie preferata apartine Annei Franck: «Nimeni n-a devenit vreodata sarac, daruind». In fine, Ralph Waldo Emerson, poet si filozof american din secolul al XIX-lea spune: “Dorim sa ne sustinem pe noi insine. Pe cel care ne daruie nu-l iertam niciodata complet. Mana care ne hraneste este mereu in pericol de a fi muscata”.

O stire care a facut inconjurul lumii saptamana trecuta ni-l prezinta pe Bill Gates, omul cel mai bogat din lume, retragandu-se de la conducerea Microsoft, corporatia gigantica pe cel putin unsprezece niveluri de ierarhie, pentru a se dedica fundatiei non-profit cu o capitalizare de 29 de miliarde de dolari pe care tot el a creat-o. Dupa ani de munca si venituri astronomice (a fost nevoie de ceea ce a oferit Microsoft omenirii, de vreme ce s-a cumparat atat de mult), Gates se retrage in fine si, probabil, abia de acum incolo se pregateste sa intre in istorie – daruind. Multi pot spune „bineinteles, pai ii da mana, ia s-ajungem si noi ca el”. Indraznesc insa sa presupun ca Gates (care nu-mi este simpatic in nici un mod particular de altfel) a fost preocupat de a darui dintotdeauna, de vreme ce a dobandit atat de mult!

Romania imi pare astazi o tara condusa de structuri politice si institutionale care n-au auzit nici in vis de conceptul de a darui. Cu mici exceptii incapabile sa dea un ton sau macar sa fie notabile, toata spuma gravitand pe diferite niveluri in jurul Puterii, functionari de stat si administrativi, descurcareti si invartitori, politicieni, oameni ai legii, pana si cei avand atributiuni in domeniul educatiei, sunt pusi pe apucat. Toti vor sa primeasca. Iminenta intrarii in tara a Fondurilor Structurale asociate intrarii in UE imbata deja de multa vreme sute de mii de minti in legatura cu ce se va da. Si febra este in crestere, iar interesul pentru gestionarea cat mai corecta a fondurilor, in scadere. In paralel, alte sute de mii de minti omenesti aflate la vest de Romania, jubileaza la gandul ca au cui darui (conditionat) miliarde si miliarde de Euro, controland prin aceste donatii mersul unui intreg popor catre un fagas al eficientei, al legalitatii, al performantei civilizatoare. Dar poate ca exemplul este nepotrivit, prin magnitudinea cifrelor.

Inapoi pe pamant, la noi acasa. Cati dintre noi nu sunt mai buni si mai bogati in micul nostru cotidian pentru ca avem cui darui ceva, fie ca acel ceva se numeste dragoste filiala sau parinteasca, adapost, caldura, stiinta, hrana, bani, un cuvant bun? Cati dintre noi suntem nefericiti pentru ca nu exista acel recipient care sa primeasca din preaplinul nostru de ganduri, de avant de a fi buni si generosi, de pasiune pentru descoperirile pe care le facem deschizand ochii pe un colt sau altul al lumii si ridicand cate un colt de voal de pe cate un secret care, parca, ni se infatiseaza numai noua?

Am un sentiment special de respect pentru aceia dintre dv. care, poate infrangandu-si timiditatea, participa la micul dialog al acestei comunitati virtuale cu poeme, fragmente de proza, eseuri, stiri, articole, traduceri, ecouri, anunturi si asa mai departe. Toti acesti oameni au capacitatea de a darui pur si simplu pentru ca asa simt ei, au aceasta chemare speciala de a impartasi si de a schimba idei, stiind de la inceput ca nu-i asteapta premii, celebritate, tiraj.

Un coleg de serviciu – si intamplator multi ani webmaster chiar al sitului romanialibera.com imi povestea astazi despre soarta unui site web pe care l-a construit din pasiunea pe care o are pentru monitorizarea satelitilor artificiali ai Pamantului, pe baza unor informatii pe care o institutie apartinand Guvernului SUA a considerat ca i le poate oferi cu regularitate. Institutia respectiva a inteles ideea lui de a darui acel web-site comunitatii internationale. Colegul meu urma sa dea un mic interviu asta-seara cunoscutului cotidian Wall Street Journal (WSJ).

Mi-am amintit fara sa vreau, de pe vremea cand lucram la ambasada, cu cate eforturi se incerca «apucarea» cate unui interviu sau macar a unei notite in WSJ pentru vreuna dintre personalitatile istoriei pasagere a Romaniei (nu dau nume, cum nu dau nici numele colegului, desi el ar merita). «Apucatorii Romaniei» incercau sa apuce atentia WSJ. Colegului meu care daruieste dezinteresat, WSJ ii daruieste atentie si respect.

Oare cand vom invata, in lumea asta in care nu scapam nici o ocazie sa ne autovictimizam, ca suntem datori sa oferim acestei lumi cel putin atata cat ne-a oferit ea? N-o spun eu, a spus-o Albert Einstein. Iata ca nu reusesc sa vin cu nimic nou pe tema lui «a darui». Dar poate imi daruie cate cineva o mana de ajutor …

Acest articol a fost publicat luni, 19 iunie 2006 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.