De la o vreme nu-mi mai vine sa scriu si ma bate uneori gandul chiar sa ma retrag o vreme. Modalitatea asta de a spune ceva periodic, saptamanal (daca nu exista un editorial scris de un condei inspirat trebuie sa scriu eu, am sau n-am ceva de spus!) contravine efectiv scopului pentru care ne-am straduit sa mentinem acest site.
Si daca n-am nimic de zis? Nici o idee remarcabila, nici un comentariu intors magistral din condei? Iata, aveti in fata un astfel de text, in care va invit sa folositi acelasi timp pe care l-ati fi petrecut citind randurile mele, gandind la propria dv. conditie.
Poate ati fi pierdut zece minute citind editorialul meu. Retrageti-va zece minute intr-un loc linistit si ganditi-va la dv., la cei apropiati, la viata dumneavoastra. Voi proceda la fel, salvand un timp in care n-as fi in stare decat sa pun pe pagina electronica mai mult decat o acrobatie de litere in legatura cu ceva despre care oricum stiati.
Si, ca de obicei, voi raspunde cu placere ecourilor dv. De data asta insa, mai degraba ecouri la propriile dv. ganduri.
O saptamana buna!
Daca modalitatea de a scrie ceva periodic contravine scopului pentru care a fost constituit acest site, ma intreb care este acest scop?
Orice publicatie are o anumita periodicitate.
Editorialul trebuie sa tina pasul cu aceasta ritmicitate.
Daca prezenta editorialului contravine scopului unei publicatii, cum este, in cazul de fata, ACUM, inseamna ca ACUM nu este publicatie.
Daca nu e publicatie, atunci ce este ACUM?
Cine sunt toti cei care scriu aici?
Care este scopul prezentei celor care scriu aici?
Dar…ce a scris dl. Maier e o provocare literara, textul nu trebuie inteles ad literam, ca n-ar mai avea chef sa scrie, sau ca ar indemna la anarhie. Ritmicitatea e una, constringerea e alta. In plus, un hiatus de felul asta e stimultativ, incitant si s-a si vazut ca e asa. Pe mine ma stringe in spate ideea ca toata existenta trebuie sa fie perfect organizata si precisa ca un ceas elvetian. Insa e doar optica personala, nu-i asa? Si mi-am permis s-o exprim pentru ca am fost invitata, nu-i asa?
Normal este ca ideile majore sa vina la intrevale mai mari de timp. Trebuie un timp de incubatie oricum .Editorialul nu poate fi un text despre detaliu. Un alt factor al lentorii miscarii este neimplicarea in actiuni majore (macar asupra spiritului). La angajari minore produsele vor fi minore. Cercul vicios se inchide dand amaraciune.
Daca la noi e zi de alegeri in Israel si m-am dus sa votez -ca tot omul- pe drum, eu am optat pentru Partidul Kadima iar sotul meu pentru Partidul „pensionarilor”…
asa ca, merge poemul de mai jos ca turnat:
magia lehamitei
zile şi zile
lungi şi aceleaşi
nici o durere
doar plictis astringent
afara se stinge încă o zi
cercurile de rugină de pe frunze
se măresc
ca o plagă
doar o gloabă autentică
se plimbă pe faleză.
***
revelaţie cu scaune neocupate
vinovăţia se perindă printre
spini şi paragrafe de lege
dobândesc zilnic culoarea
cameleonului
***
striviri teritoriale
în casa comună
regenerarea aşteaptă la uşă supusă
nu răspund la singura mea şansă.
Bianca Marcovici
FELICITARI DOMNULE MAIER PENTRU EDITORIALUL SCURT SI CUPRINZATOR. AVETI PERFECTA DREPTATE!
Personal, de aproape 3 ani de când colaborez la aceasta gazeta virtuala, al carei initiator sunteti, activitate ce o întreprindeti cu deosebit profesionalism pentru cititorii din diaspora si nu numai, în dorinta de a face cunoscut celor „curiosi” noutati, în special din lumea întreaga, din experienta si viata personala si nu în ultimul rând a noutatilor din tara de origine, respectiv România.
Ceea ce am constatat în ultimul timp…si vad ca si Dvs.ati sesizat, este faptul ca apar multe articole axate în mod special pe situatia politica din România, cu criticile respective, dar fara prea multe sau deloc IDEI de îndreptarea situatiei. Cine este interesat de STAREA DISPERATA A NATIUNII ROMÂNE, sunt convinsa ca o poate face singur, citind publicatiile românesti (sute) care se gasesc pe internet, sau din contactul pe care-l au cu cei din tara. Deci, noi, cei din diaspora, presupunându-se ca avem o alta experienta, care ar putea conduce la îmbunatatirea multor stari negative din România, sa venim cu exemple concrete, cu idei noi, în speranta ca cititorii interesati vor fi capabili sa „elimine grauntele rele de cele bune”.
Desigur RLIV este o publicatie care cuprinde multe aspecte din diverse domenii, dar, cel putin în ultimul timp, am constatat prea multa „beletristica”, în defavoarea situatiilor „arzatoare la ordinea zilei”.
LUMEA ÎNTREAGA traieste momente grele, instabile si insuportabile pentru mai bine de 80% din populatia Pamântului, ori, aici trebuie insistat – CE PUTEM FACE NOI, cei care avem acces la aceasta MINUNE A SECOLULUI? Parerea mea este ca cei care vor într-adevar sa sprijine aceasta MISCARE MONDIALA în mod POZITIV, sa vina cu idei concrete din experienta traita, pentru ca NUMAI CUNOSCÂND TRECUTUL, PUTEM AVEA UN PREZENT SI UN VIITOR MAI BUN. Sa lasam povestile cu FETI FRUMOSI si SCUFITA ROSIE, pentru ca tineretul acestui secol XXI, VITORUL OMENIRII, nici n-au auzit de ele si nici nu-i intereseaza. Ei sunt speranta OMENIRII, fata de ei avem OBLIGATIA si DATORIA sa-i îndrumam si aceasta în exclusivitate cu situatii CONCRETE, TRAITE, AUZITE.
VORBA MULTA, SARACIA OMULUI.
VERBA VOLANT, SCRIPTA MANET. Trebuie sa se scrie, dar nu orice si oricum. LIBERTATEA PRESEI, A CUVÂNTULUI ÎN GENERAL, este o libertate pe care multe tari nu au avut-o, în special România pe care o cunosc de 3/4 de secol. În perioada antebelica a existat o presa libera în România, totusi exista o decenta, o oarecare /cenzura/, adica nu se putea tipari orice /aberatie/, insulte scabroase, exista un „control” al sefilor de rubrici si OK-ul /BUN DE TIPAR/ apartinea redactorului sef.
Acum, vremurile s-au schimbat, cum se zice /merge fata la baiat/, fiecare scrie ce vrea, oricum, iar de lipsa civismului, sa nu mai vorbim.
Exista însa o „motivare”, sa zicem, la toate acestea si anume, în special tarile care au trait sub DICTATURA, alias România, timp de mai bine de 50 de ani, dându-se frâu liber tuturor actiunilor, scrise, vorbite sau practicate, /frânele/ au disparut si a aparut ANARHIA. Lumea – asa-zis liberalizata – a scapat ca din /cusca leilor/ considerând ca TOTUL SE CUVINE, ignorând decenta si respectul legilor si a bunului-simt. Este suficient sa privim ce se întâmpla astazi în România si Franta, tara pe care am considerat-o /cea mai cea/, ca sa putem trage o concluzie si anume ca LIBERTATEA este buna, dar ca este foarte important ca oamenii sa fie REEDUCATI. A fi liber, nu înseamn a omorâ la drumul mare, „a ne da poalele peste cap” (scuzati vulgarismul), dar asta e realitatea CRUDA SI ADEVARATA. Oamenilor ELIBERATI le trebuie înca foarte multa vreme pentru a o aprecia si a o folosi, ori aceasta se poate realiza în exclusivitate prin REEDUCARE.
Am vazut aprecieri maxime ale acestui editorial.
Personal, nu le inteleg.
Cand editorul unei publicatii spune ca i-a cam pierit cheful sa se ocupe de ea, pentru mine acest lucru mi se pare intristator si ingrijorator.
Mai mult, vad un ecou extrem de laudativ, cu titlu in majuscule, cam cum se scriau lozincile omagiale pe vremea lui Ceausescu.
Eu, unul, nu m-as simti deloc confortabil in fata acestor adulari suspecte de o pierdere de contact cu realitatea.
M-am bucurat sa vad ca ecourile la propunerea pe care v-am facut-o nu au intarziat. De data asta se pare ca va fi mai mult de scris la ecouri dect am avut de spus in Editorial. Deci, fara a minimiza interventiile nici unuia dintre dv., va raspund punctual, pentru moment in cadrul aceleiasi interventii.
Domnului Gabriel Andronache:
Scopul acestui site este de a da posibilitatea celor care au ceva de spus, sa spuna, fara ingradirea impusa de persoane care se considera singure detinatoare ale adevarului sau care ii privesc pe ceilalti de pe socluri imaginare. Ma bucura enorm de exemplu ca la rubrica Poeme, Eseuri, Proza, avem deja o echipa coordonata de poetul Dan David. Echipa acorda note si in functie de acestea apar sau nu materialele propuse. Rubrica aceea e a lor, ei au painea si cutitul!
Daca nu avem editorial, nu avem. Cine e de vina ca nu are nimeni nimic de spus – original si de substanta? Va invit sa scrieti, sa va exprimati, sa veniti cu propuneri.
ACUM nu este o publicatie in sensul obisnuit al cuvantului. Este un mijloc de comunicare apartinad unei comunitati virtuale. Incercam sa functionam ca publicatie, dar comunitatea virtuala careia ii apartine n-a atins inca acea masa critica pentru a transforma ea insasi ACUM intr-o publicatie, pentru a plati salariile redactorilor ei. Orice publicatie este, inainte de orice, pentru a supravietui, o afacere care plateste taxe. Nefiind o afacere, ACUM nu este inca nici publicatie in adevaratul sens al cuvantului.
Cine sunt toti cei care scriu aici? Oameni ca mine si ca dv., care cauta sa faca parte dintr-un grup in care se regasesc, in care isi cauta parteneri de comunicare intr-o lume din ce in ce mai fragmentata si mai instabila.
Domnului Zob Gheorghe:
Aveti dreptate, dar mai mult nu stiu ce sa va raspund. Dv. insiva sunteti cand trist cand cinic, uneori pesimist, alteori introspectiv, uneori stralucitor, alteori tern. Va multumesc pentru prezenta dv. care incita.
Doamnei Bianca Marcovici:
desi poemul dv. nu are legatura aparenta cu ceea ce scriu, este cat se poate de nimerit. Asta ati vrut sa scrieti ca ecou, asta ati scris. Un poem reusit!
Doamnei Venera Dumitrescu:
Gabriel caracterizeaza fraza dv. laudativa ca fiind un omagiu de tip ceausist. (Nu mai raspund provocarii amicale a lui Gabi). L-am lasat ca atare, daca dv. ati simtit nevoia sa spuneti asta. O interpretez ca o pe apreciere sincera si n-aveti nici o vina ca a existat un Ceausescu, pentru a va fi teama de ridicol in orice exprimare laudativa la ceva care v-a placut. Nu cred ca fantoma lui Nea Nicu are dreptul sa cenzureze exclamatiile de admiratie ale nimanui. Asa ati considerat dv., ma bucur si va multumesc. Mai mult, s-ar putea sa nici nu mi-o iau in cap ci sa interpretez ecoul dv. ca fiind exact ceea ce este, adica un ecou venit din partea distinsei doamne Venera Dumitrescu. Nu trebuie sa ma simt un mic ceausescu daca am reusit sa aduc un zambet pe chipul dv.
Raman pe receptie!
Citind prima fraza si eu am fost usor descumpanmit.
Vazand continuarea am intuit o idee foarte buna pt un editorial..:)
O provocare..:) Programata cred..:) Oricum inspirata.
Poate fi asemuita si cu gestul clasic din piesa ESCU a lui Tudor Musatescu..:)
Oricum in ecouri Stefan isi duce proiectul mai departe, deslusind o data in plus sensul demersului sau.
Teoretic editorialul este cel mai vizibil intr-o publicatie…Trebuie sa dea tonul esantionului publicisitic la momentul respectiv.
Acum e un indemn la introspectie..:) Sa fim noi insine personajele de pe scena vizibila si comentata..:)
Nu e piesa Titanic Vals?
He, he, acum intelegi in sfarsit, Stefane, de ce-am refuzat (chiar cu acest argument) de-a fi redactor/responsabil sau cum s-o mai fi numind?
Toate cele bune, Nea Marin
In continuare multumiri pentru ecouri:
Domnului Marius Dobrin:
Intr-adevar, ati intuit invitatia!
Domnului Marian Deaconescu:
Am inteles, Nea Marine, dar in continuare tu scrii mai mult decat un editor, in forum si prin ecouri, deci nu trebuie sa te angajezi la nimic!
Domnului Florin Predescu:
Florin, nu e tocmai o stare melancolica, continui sa cred ca o lume mai buna o facem noi insine. Tocmai ca avem nevoie de o gandire colectiva cumulativa pentru asta, desprinsa de teritorialism si orgolii de doi bani, in care sa jucam roluri reale. Nu interpreta ca si cum ti-as spune tie personal asta, e pur si simplu o ocazie ca sa spun ce gandesc!
si din nou Domnului Gabriel Andronache:
N-am apucat sa validez propriul meu ecou pana sa ajunga comentariul dv. (cel care urmeaza mai jos).
Daca la RLIV am vinde tacamuri de pui, as fi de acord cu dv. Am sta cu pravalia deschisa si am spune celor care ar intra: asteptam tacamuri de pui dar n-au venit inca. Aici incercam insa sa vindem cat mai multe unicate. Cand nu sunt, le spunem cumparatorilor: n-avem, folositi timpul dv. pentru ceva mai bun. Mi se pare foarte simplu.
A – daca am avea vreun redactor platit ar fi cu totul alta situatie. Ei ar avea obligatia sa produca acele unicate. Este cineva dintre cei care citesc acest ecou dispus sa plateasca un abonament la RLIV timp de un an, ca sa vedem daca facem de-un salariu pentru un redactor platit? Ia sa vedem. Primul care se aboneaza sunt eu insumi in acest caz 🙂
Scuze,
intr-adevar e vorba de „Titanic Vals”…
Multumesc Doru!
Inteleg starea putin melancolica, insa trebuie avut in vedere ca acest site a devenit un portal sincer si spontan, si nu o productie d articole si randuri scrise la comanda sau sub presiunea vrunui partid politic sau a vreunei sabii. Eu zic ca straduinta de a pastra in scris valorile limbii romane si faptul ca nu suntem departe de spatiul natal este un pas pozitiv. Eu zic ca multi plecati in lume ca emigranti sunt constienti ca nu pot schimba evenimentele sinuoase ale Romaniei. Sunt insa aproape de cei dragi,de locurile copilariei si poate intr-o zi vom fi martorii ai unei lumi mai bune. Daca nu noi, poate urmasii nostri.
Eu raman la parerea ca, ai sau nu ceva de spus, trebuie sa pastrezi sustinut ritmul aparitiei editorialului.
Emitentii celorlalte ecouri au cautat tot felul de substraturi ale celor scrise de Stefan.
Mie nu-mi suna bine aceasta unanimitate aplaudaca. Totul e prea siropos in ecouri. Chiar nu se gaseste nimeni sa spuna o vorba altfel decat in spiritul unei lancezeli mediocre?
Repet, redactorii unei publicatii nu scriu pentru ei insisi, ci pentru cititori.
E ca si cum proprietarul unui magazin nu si-ar deschide pravalia marti pentru ca, pur si simplu, n-are chef. Credeti ca ar pica bine clientilor aceasta absenta? Eu sunt convins ca nu.
Cand ai intrat in hora, trebuie sa joci. Ai scos o publicatie, ramai pe piata pana te scoate indiferenta cititorilor si nu lehamitea proprie.
Asa e corect.
Draga Stefan,
ne spui: „Cand nu sunt (tacamuri), le spunem cumparatorilor: n-avem, folositi timpul dv. pentru ceva mai bun”.
Asadar, ii indrumi direct la concurenta. Clientul-cititor se va gandi: „Ia stai, nene, pai daca baietii de la pravalia ACUM stau rezemati in usa si fumeaza o tigara, recomandandu-mi sa-mi folosesc timpul altfel decat cumparand de la dansii, atunci ma duc la X-ulescu de vizavi, care, naiba stie cum face, dar are marfa de calitate tot timpul”.
Candva, trageam semnalul de alarma ca nu cumva sa ajungem ca noi sa scriem si tot noi sa ne citim. Cred ca e cea mai neagra fundatura in care poate ajunge o publicatie.
Unui redactor, in conditiile in care nu este inclus pe un stat de plat, ii ramane motivatia de a fi citit de cat mai multa lume.
Insa daca ajunge sa fie citit doar de el, de colegii sai si de doua-trei matusi, va pleca fix la acel X-ulescu de care spuneam.
Pentru ca X-ulescu nu si-a facut pravalia pentru un circuit inchis de prieteni, ci s-a avantat pe piata, cu toate riscurile aferente.
Eu sper ca profesionismul sa apara si la ACUM.
Altfel, putem infiinta un grup de discutie pe yahoo, unde sa ne dam cu parerea pana ne plictisim unii de altii.
Am ezitat sa ma bag in discutie, ptr ca nici eu nu prea mai gasesc rostul palavragelilor, de care sunt satul!
Lipsa editorialului, cred ca va afecta considerabil editia D-vs.
Eu personal nu citesc chiar totul, cel mult diagonala, in general ma opresc la editorial considerând ca un analist baban despica firul in patru a celor mai spinoase probleme de actualitate. Din pacate in ultima vreme nici editorialele nu capteza interesul meu, motiv ptr care nu mai dau ecou.
Cu toate acestea cred ca editorialul trebuie ramâne in viata. As propune sa nu ne mai limitam doar la problemele din România, care in fapt nu prea mai este nimic de spus, de peste 16 ani, acelasi tablou, cliseu imi este dat sa aud-vad!
Domnul Stefan Maier, poate îsi aduce aminte de inceputul R.L dupa 1990, care a tinut pâna prin 1994, in care existau editoriale, analize de foarte mare calitate, dupa care Dl bacanul a decis sa faca o bacanie sateasca, azi RL nu este altceva decât un tabloid care nu mai poate fi citit. Eu personal am fost abonat al RL, platit bani grasi, tripulu, extrem de scump ptr noi cei din afara granitelor, insa din solidaritate am participat la sutinerea publicatiei. Daca stiam ca va ajunge un tabloid, care si-a tradat cititori, sfidat, poate ca nu as fii facut niciodata abonament.
In rest; consider ca publicatia D-vs, ACUM, inca nu si-a gasit linia, in ciuda faptuli ca este patronata de un profesionsit in jurnalistica! Nu cred ca lipsa banilor sunt problema ci oameni insasi, care fie nu au nimic de spus, fie le este teama expune ce gândesc, simt, astfel bat apa in piua, rezultând articole pe care mai nimeni nu le citeste, identica situatie si in presa!
Prin acest ecou imi exprim si protestul meu fata de dezinformarea, prostituarea presei, in care nu mai am absolut nici un dram de incredere! Am sperat ca publicatia ACUM sa suplineasca, devina alternativa informationala, din pacate pâna in clipa de fata nu am aceasta senzatie, poate gresesc, poate sunt eu mai catâr, posibil!
Cu stima
O.M
Gabriel,
cum de nu intelegi ca aici e vorba de *decenta*, de respectul pentru tine insuti si de respectul pentru ceilalti?
A scrie de dragul de-a scrie (cum e atat de comun pan ziare) e o insulta adusa inteligentei cititorilor, nu?
De aia si sunt extrem de putini jurnalisti de calitate: cei mai multi n-au destula imaginatie ca sa scrie o coloana ca lumea in fiecare saptamana.
Cui îi este „lehamite” de ceva… indiferent ce ar fi, nu e obligat sa continue. Unii oameni au obsesia trecutului, ma refer la anii comunismului dictatorial din România, ca fiind ceva în EXCLUSIVITATE NEGATIV, ori nu este adevarat, pentru ca DOCTRINA COMUNISTA, ar fi avut si ea parti pozitive, daca ar fi fost aplicate AD LITTERAM, cu toate ca este utopic. Dar a fi EXCLUSIVIST, înseamna a avea niste idei fixe si noi stim bine cine are ‘idei fixe’. Extremismul si exclusivismul nu ar trebui sa constituie un MODUS VIVENDI, deoarece între ALB si NEGRU, mai exista si culoarea GRI.
Pornirea de la premize false, niciodata nu au dat rezultatele scontate, adica UNIVERSAL VALABILE.
Uneori, când intram în HORA, sa-i zicem HORA UNIRII, normal ar trebui sa jucam pâna când muzica înceteaza si toti partenerii sunt obositi, dar nu toata lumea poate avea aceiasi rezistenta si atunci ne retragem, pentru ca e mai bine sa ne retragem onorabil, decât sa fim dati afara ca nu tinem RITMUL.
Domnule Stefan Maier, cu toate ca n-am fost si nu sunt „o politiciana”, nici nascuta, nici crescuta, totusi de 18 ani de când ma aflu în aceasta tara minunata – Canada, dat fiind multiplele posibilitati de a ma informa, am început sa urmaresc zilnic evolutia sau daca vreti sensul politicii, al democratiei, al alegerilor celor mai buni dintre cei buni care sa conduca /destinele tarilor si deci ale oamenilor/, al libertatii, transformata de cele mai multe ori în anarhie, concluziile fiind mai mult sau mai putin DEZASTRUOASE.
Sugerez un eventual subiect pentru EDITORIALUL RLIV, cu rugamintea de a va apartina comentariul, intitulat /LA CE SERVESC PROGRAMELE ELECTORALE ? sau /DACA ÎN CORUPTIA POLITICA, PROBLEMA ESTE DEMOCRATIA/, stiind foarte bine ca aceasta /coruptie politica/ exista la ora actuala în absolut toate tarile, fie ele „democrate” sau „dictatoriale”.
Personal, voi încerca cu timiditate sa abordez acest subiect, asa cum ma pricep, eventual pentru rubrica OPINII, dat fiind ca am trait în România antebelica, pe când era o adevarata DEMOCRATIE sub MONARHIE, apoi EPOCA COMUNISTA DICTATORIALA, iar în prezent într-o tara DEMOCRATA, asa cum este prevazut în /LA CHARTE CANADIENNE DES DROITS ET LIBERTÉS/ existenta si aplicata AD LITTERAM, din anul 1980.
Daca v-ar interesa umila mea interventie, v-as ruga sa-mi raspundeti la ECOURI.
O sa spuneti ca poate n-are nici o legatura cu ce am scris de data asta, dar am vrut la un moment dat sa scriu un editorial despre cum am putea noi inlocui editorialul ACUM cu ceva nou si neobisnuit pentru presa scrisa.
Mai precis, cu un dialog moderat de cineva care are priceprea, timpul s-o faca si se ofera si voluntar, pe un subiect de interes.
In loc sa avem un autor care ne serveste niste adevaruri definitive sub forma unor speculatii personale sau anticipari ale viitorului (si stim bine ca niciodata nu se intampla asa cum e prevazut), sa ne fie editorialist al saptamanii un coleg care are mai degraba o suferinta decat convingeri. Cineva care are mai degraba intrebari decat raspunsuri. De cate ori n-am scris chiar eu cu aerul ca STIU? Da stiu, stiu ca sunt atatia altii care stiu mai bine decat mine!
Si, intr-un dialog asemenea acestuia care s-a infiripat aici, sa ne dam cu parerea pe tema respectiva in mod urban, poate chiar cu pasiune daca e sa fie, dar in orice caz cu buna credinta.
Nu mai am entuziasmul tineretii ca sa va intreb „ce ziceti de ideea asta?” Stiu doar ca, daca e ceva necesar, va prinde. Daca nu, cel putin am incercat.
Ofera cineva o tema pentru saptamana ce vine?