Domnule Timofte, Domnule Fulga, declarati-ma spion!
Acum o luna, dupa patru ani de asteptare, am primit de la CNSAS un raspuns stupefiant, in care se spunea ca, dupa ce au cautat asa de amarnic, bravii cercetatori de acolo n-au gasit nici un dosar de-al vechii Securitati, pe numele meu, nici in arhivele primite de la SRI, nici in cele de la SIE, nici macar in ce-au primit de la Arhivele militare. Mai, sa fie, mi-am spus si am denuntat in mai multe articole din presa respectivul raspuns. Se vede treaba ca, in România, doar scandalul ajuta pentru ca, dupa alte doua saptamini, am primit un nou raspuns, in care mi se comunica ca s-au gasit 11 file despre mine! Intre timp, am fost deja la sediul institutiei si am consultat, de fapt, citeva zeci de pagini despre mine, redactate pre limba de lemn a Securitatii.
Dar sa nu ne bucuram prematur, ca nu am avut acces la propriul dosar, ci doar la niste file din ampla facatura a SRI numita „Literatura si Arta”, citeva zeci de dosare, in mai multe volume, in care sint aruncate cu furca documente referitoare la brava noastra lume culturala din vremea comunismului. O facatura sinistra, ca sa fiu mai precis care, dupa toate aparentele, va fi servit d-lor Mihai Pelin si Virgil Magureanu la confectionarea volumului „cultural” din „Cartea Neagra a Securitatii”. In acelasi volum de documente, poti gasi inscrisuri din anii 50, urmate de altele din anii 80, dupa care vin altele din anii 60, dupa o logica care n-are nimic nici cu ratiunea, nici cu arhivistica. Daca nu erau tinerii cercetatori de la CNSAS, amabili si suparati rau ca nu-ti pot da ceea ce le tot ceri, in veci n-as fi dat, in acel haliomis, de documentele in care este vorba despre mine. Desi nu mi-am vazut dosarul, sint multumit de cele vazute, inclusiv pentru ca mi-am dat seama de ce nu imi voi vedea in veci dosarul propriu, sau cel putin cita vreme SRI si celelalte servicii misterioase românesti nu o rup complet si definitiv cu vechea Securitate. Iata cheia, desprinsa dintr-un document despre eminentul critic Gheorghe Grigurcu, trimis de Securitatea Judetului Gorj catre Directia I de la Bucuresti: „A fost identificata ca legatura a sa Antonesei Liviu cercetator la Centrul de stiinte sociale Iasi, cunoscut cu preocupari literare, seful redactiei „Opinia studenteasca” din Iasi, despre care ni s-a comunicat ca este urmarit pe linie de contraspionaj, ca urmare a legaturilor ce le are cu lectorii francezi, dosarul de urmarire informativa aflindu-se in faza de finalizare”. Documentul e datat 19 aprilie 1984 si, in pasajul citat, face referirea la ancheta la care au fost supusi peste 20 de tineri scriitori din Iasi – perchezitii, interogatorii, confiscari de literatura „suspecta”, interdictia semnaturii pe diverse termene etc – incepind cu 18 mai 1983! Aflu ca, desi fusesem dat afara de la conducerea Opiniei dupa ancheta din mai 1983, pentru Securitatea din Gorj, mai eram sef dupa un an! Nu stia stinga ce facea dreapta, probabil! Dar, de-abia acum, am mai aflat si ca eram spion francez! Or asta este foarte important! Pentru ca din acest motiv nu am acces la propriul dosar, care probabil a ramas operativ, ca spionii nu mor niciodata! Cum dupa 1990, am calatorit relativ mult in strainatate, intilnind sute, poate chiar mii de cetateni straini din toata lumea, cum fiica mea a emigrat in SUA, ginerele s-a angajat in Air Force, iar nepotul e american prin nastere, imi pot imagina ca dosarul meu are chiar mai multe pagini de dupa 1990 decit de pina atunci!
Prin urmare, stimate Domnule Timofte, va somez sa ma declarati oficial spion – francez, american, israelian, sovietic, dupa pofta inimii d-voastra – ori sa-mi eliberati urgent dosarul. Daca sint spion, arestati-ma. Dar daca nu sint – si amindoi stim la fel de bine acest lucru! –, nu inteleg de ce imi tineti dosarul pe de o parte, inchis, adica in arhive, si totodata deschis, deci operativ. Somatia e adresata, de asemenea, si dlui Fulga, pentru ca nu stiu cum v-ati repartizat mostenirea sinistra a Securitatii!
Insa aceasta mica intimplare este plina de invataminte si dincolo de cazul meu. Ea releva, in filigran, conceptia despre securitatea nationala a statului român de astazi. Exact aceeasi ca si pina in 1989, deci national-comunista si securista, desi România tot pleaca din comunism de vreo 16 – 17 ani, Pactul de la Varsovia si-a dat obstescul sfirsit si, de aproape un cincinal, sintem membri NATO! In principiu, ne-am schimbat orientarea de politica internationala, avem alti inamici si alti aliati. Asta in principiu, dupa cum vad! D-lui Pacepa, de frica americanilor, i-ati retrocedat si bunurile confiscate. Or, eu nu doresc decit eliberarea din inchisoarea securista a propriului meu dosar. Ce sa fac, sa ma pling pe la ambasade?
PS Nu de mult un functionar cu functie de conducere de la Garda Financiara Iasi a declarat ca a fost securist, dar ca nu ar fi facut politie politica. Un document, copiat de mine la CNSAS, datat 3 august 1987, semnat de dl capitan Florin Gavril, in calitate de sef de serviciu, si de colonelul Constantin Ciurlau, seful Securitatii Iasi, anunta Securitatea din Brasov ca sint „lucrat in dosar de urmarire informativa” si, dupa ce-mi enumera patru prieteni scriitori de acolo, se incheia: „Va rugam sa ne comunicati cum sint cunoscute acestea (n.m. L. A. respectivele persoane) pe linie de securitate si sa ne trimiteti spre explotare eventualele materiale ce le detineti despre obiectivul nostru”. Adica, eu! Ba spion, ba obiectiv! O fi asta „politie politica” ori doar un mic schimb de amabilitati?
Se pare ca rasare soarele in Romania, desi furtunile nu se vor abtine, pe-alocuri.
De un lucru insa fi sigur draga Liviu Antonesei si anume ca ceea ce nu trebuie sa se vada, vor face ei tot posibilul „sa se vada” asa cum vor ei, daca tot veni vorba de profesionalismul in a fi identificat cu un obiectiv anume cineva. Cert este ca o noua structura, rupta complet de apucaturile securiste mostenite, trebuie sa-si instaleze adevaratii ochi vigilenti care sa fie realmente in slujba celor multi care-i platesc contribuind la bugetul de stat si nu sa-si faca de lucru doar ca sa-si justifice „stabul salarial”, manjind, terfelind, intimidand si denigrand oameni cinstiti.
Domnule Antonesei, nu trebuie sa va entuziasmati pentru aceasta prima tentativa de reusita. Baietii sint, trebuie sa recunoastem, niste meseriasi. Au scoala. Pot preda lejer la academiile ocidentale de profil.
Arhivele sint o uriasa mina de aur, exploatata cu sirguinta, inca din primele zile ale lui `90. Cine a pus mina pe Arhive a detinut, din umbra, puterea!
Sau, ca sa nu se spuna ca ma hazardez, a influentat intr-un mod decisiv puterea.
Parerea mea, vorba lui nea Nicu Vacaroiu….
Sint convins ca la conducerea CNSAS -ului este necesara o doza de entuziasm, dar nu e, nici pe departe, suficienta…
Dar parea entuziasmat? In nici un caz n-am vrut asta! Sint doar putin multumit pentru ca, din ce am putut consulta si copia acolo, am inteles mai bine mecanismul. De pilda, inteleg cam ce timpenii pastreaza baietii, ca fiind dosare ce pot afecta siguranta nationala. Apoi, tinind cont si din ce aveam dinainte din dosarul meu – procese verbale de perchezitie, note informative ale Secu catre ultima prim-secretara PCR a judetului, acestea din urma cumparate de pe piata libera!!!! -, am afla ca am fost urmarit cel putin din 1982 pina in 1989. Ca spion francez. Cum nu am fost arestat niciodata, decit la domiciliu, in toamna lui 1989, cind am semnat apelul impotriva realegerii lui Ceausescu, inteleg ca nu m-au dovedit de spion francez! Atunci, de ce imi tin dosarul la pastrare si, posibil, inca operativ? Daca nu vedeam ce am vazut, acum exact doua saptamini, nu puteam pune intrebarile astea. Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenirea din Ro!!!
Si sa nu uitam insa un exemplu mult mai dur pe care nu stiu cati dintre noi l-au sesizat. Marele IVAN ori URS (a se intelege, Rusia)! As vrea stiu cati dintre presedintii acestui colos n-au fost la origine „securisti” si cred ca exemplele ar putea continua spre rasarit la o mai atenta investigare.
E clar ca inca exista o intreaga ramificatie, o increngatura subterana, bine organizata.
Asa ca, nici vorba de o ruptura definitiva cu vechile structuri! Nici nu ar avea cum. Oameni sintem, ce Dumnezeu! Cu prieteni, cu familie, cu neamuri, cu fini, cu nasi…
O astfel de organizatie profesionista nu poate fi combatuta decit de profesionisti!
Or, in cazul CNSAS, cel putin, de unde?
Judecind dupa timpul pe care l-au avut la dispozitie, mie mi s-au parut total ineficienti stimatii domni de acolo, ca sa nu le zic diletanti…
Cei patru colegi scriitori/turnatori va erau prieteni?
Acum ce mai fac? Bine-mersi, banuiesc…
Nu, nu, nu, cei patru nu au fost turnatori! Pur si simplu, Securitatea din Iasi stia ca sint prieten cu ei si a trimis mai multe adrese catre Securitatea Brasov sa vada ce se stie acolo despre relatiile dintre mine si ei si ar putea fi exploatat informativ. Am gasit doua asemenea adrese. In cea de-a doua, datata noiembrie 1989, cei de la Iasi ii intrebau pe cei din Brasov daca stiu ceva despre vreo intilnire recenta a mea cu ei, daca vreunul a fost in Iasi, daca urmeaza sa plece careva in strainatate, pentru ca ar fi avut informatii ca eu as fi dorit sa expediez „materiale” contestatare in strainatate. Nici nu mai stiu daca voiam ori ba, dar vorbisem despre asta cu niste „prieteni”. De unde se vede ca nu toti sint ce par a fi! Dar nu e vorba de brasovenii aceia, care mai degraba au avut probleme, cum vad, din pricina relatiilor pe care le aveau cu mine!
Este de presupus ca, oriunde in lume, Serviciile Secrete fac mari eforturi de a-si tine secrete prezentul, viitorul, dar mai ales trecutul. CNSAS ar avea nevoie de un regiment de angajati extrem de meticulosi numai ca sa puna ordine in documente. La prima vedere, nu este cazul. Cu fiecare an care trece, informatiile aduse la lumina au tot mai mica importanta practica si se constituie din ce in ce mai mult doar in reparatii morale.
Serviciile Secrete sunt un instrument. Lucrul cel mai important este sa fie folosit pentru binele Romaniei si al romanilor. Definirea acestui „bine” (sau al acestor „bine”) este o problema delicata si spinoasa totodata. Privind la ce inseamna alesii neamului si alesii lor executivi, ma intreb daca nu cumva tara ar fi mai bine slujita daca Serviciile Secrete de la noi s-ar conduce si controla singure.
Ar fi doar citeva probleme. Prima se refera la faptul daca Ro de acum e aceeasi cu cea dinainte de 1989. Daca da, e firesc ca serviciile sa se afle in splendida continuitate. Daca insa e adevarat ca am trecut printr-o Revolutie anticomunista, ca ne-am schimbat viziunea si optiunile de politica internationala, ca aliatii si adversarii nostri sint altii decit inainte, pastrarea oricarui dosar al vechii Securitati de catre noile servicii e nu doar ilogica, ci periculoasa chiar si pentru ele, pentru ca asta subliniaza ca ruptura necesara nu s-a produs la nivelul lor.
A doua se refera la activitatea CNSAS. Daca Basescu s-ar fi tinut de cuvint si ar fi dispus nu doar transferul tuturor arhivelor, ci si pe cel al cartotecilor, munca de la CNSAS s-ar simplifica complet. E ceea ce cere Ticu Dumitrescu, ceilalti membri ai CNSAS, societatea civila. Doar ca, cu prilejul intilnirii de la Cotroceni, cu Comisia Tismaneanu, presedintele a uitat de cartoteci si a pomenit de niste transpuneri electronice efectuat de SRI, despre care se stie ca sint incomplete si selective. Daca adaug marturia de acum doua zile a doamnei Renata Weber despre Basescu – din ianuarie 2005 si cel recent -, incep sa si inteleg. Acest Basescu, promotor al intereselor securiste, inclusiv prin asa numitul pachet de legi al sigurantei nationale – pe care se ambitioneaza sa-l promoveze, desi nici D-sa, nici CSAT nu au drept de initiativa legislativa! – i se pare d-nei Weber un ins cuprins de frica. Cum nu era cel din ianuarie 2005. Frica de trecut, de buna seama, de unde si toate temporizarile in chestiunea dosarelor. Desi, daca ar marturisi barbateste eventualele vinovatii, ar fi absolvit si liber!
In fine, ideea de a lasa serviciile sa se conduca si controleze singure e creata de tot! Pai, pe politruci ii vedem, ii criticam, ii injuram si tot ne fac figura!!! Ce ne-ar face baietii cu ochi albastri, care nu difera antropologic de politruci, ca tot romani sint!, de capul lor? Se sperie gindul!!!!
Cred ca e prea mult spus „revolutie anticomunista”. Nu cred ca a fost vorba de asa ceva. Daca era o astfel de revolutie, ar mai fi luat puterea „un comunist cu fata umana”?
Haideti sa fim realisti!
Se pare ca acei 20 de ani, preconizati de catre oracolul din Damaroaia ca ar fi necesari pentru schimbare, sint insuficienti…
Domnule Antonesei,
pe mine ma cam mira ca nu va dati seama: cel mai bun mijloc de-a „linisti” pe cineva e a-l ignora, treaba pe care-au invatat-o bine baietii intre timp.
Nu-i vorba de nici un fel de spionaj aici. Vor doar sa va priveze de dovada faptului c-ati „carait” *si* inainte: micsorand astfel pe potentialii „inamici”, ei cred ca fac nu-sh ce gaura-n cer. N-o mai fac, caci mai nimeni nu mai da nici macar un dublu k pa ei…
Cu ocazia asta va rog „bagati” un scurt mesaj la adresa stiuta, caci v-am pierdut adresa din neatentie.
Nea Marin