Discutiile in contradictoriu iscate de articolul precedent mi-au readus in memorie viziunea pe care acest web site isi propunea s-o impartaseasca, intr-o incercare ce urma sa dureze vreo zece ani (si din care au mai ramas vreo opt si ceva). Despre aceasta incercare as fi vrut sa va propun un subiect de meditatie in aceasta saptamana.
Intrebarea pe care mi-o adresez, si v-o adresez in egala masura, ar fi mai degraba fiosofica daca nu ar avea legaturi atat de intime cu soarta noastra, prin impactul pe care il are continutul informatiei publice asupra cotidianului fiecaruia dintre noi.
Pentru individ, evenimentele si faptele care in trecut ii bateau la usa, constituiau un adevar palpabil precum realitatea rasaritului si apusului soarelui, umflarea sau secarea raurilor ori ridicarea si coborarea mareelor. Astazi cea mai mare parte a informatiilor privind evenimente ce vor avea un impact asupra vietii noastre ne sunt la dispozitie prin prognoze meteorologice, medicale, programe de guvernare (in tarile in care acestea exista si sunt urmate, desigur), teste de aptitudini (stim chiar si despre noi cum ne vom comporta in situatii ipotetice), trenduri economice, analize ale unor retorici politice, testare si simulare.
Si totusi in acest paradis informational in care traim nimeni nu detine adevaruri suficient de solide incat sa se poata construi pe ele cu probabilitate de 100%.
Este in stare o comunitate virtuala sa tinda totusi catre acest 100% prin diversitate de opinii, buna credinta, urbanitate, independenta de gandire si dorinta de a comunica? Aceasta este intrebarea.
Nu i-am aflat raspunsul, dar am sa va relatez ce se intampla cu saptamanalul ACUM, din a carei oferta saptamanala de articole cititi chiar acum aceste randuri. Treptat-treptat, intr-un proces care va dura probabil inca un timp de ordinul anilor, ACUM va deveni, prin diversitatea de opinii si autoselectia autorilor, acel loc in care va veti regasi pentru ca, pe de o parte nu va va agresa nimeni ca sa va vanda sau convinga de ceva, pe de alta parte pentru ca agendele noastre editoriale sunt la vedere iar independenta noastra este independenta cititorilor nostri care sunt si autori. Senzatia mea – si va rog sa ma contraziceti daca aveti argumente – este ca din ce in ce mai multe persoane capabile de comunicare lucida si urbana vor dori sa-si exprime opiniile sau sa ofere informatii prin paginile noastre pentru simplul motiv ca adevarul este pur si simplu stimulat sa iasa la suprafata prin mecanismele editoriale pe care le-am pus in functiune, tot la sugestiile dumneavoastra.
Va voi reaminti cateva dintre aceste caracteristici.
Fiecare articol dupa aparitie devine un mini-forum in care o idee exprimata poate fi intoarsa pe toate partile, argumentele cele mai bune iesind invingatoare. Toti cei care se angajeaza in aceste dialoguri ale ecourilor la articole intra automat pe o lista de distributie proprie acelui articol si primesc toate ecourile ulterioare.
Periodic eliminam din lista celor care au drepturi de notare (o forma non-verbala de exprimare a opiniei in legatura cu un articol) pe cei care dau note minime in mod persistent, fara a exprima o opinie. Sa arunce cu tomate unde sunt bine veniti.
Nu pot posta articole decat persoane autorizate. (Nu toate persoanele autorizate posteaza articole si este posibil sa reducem numarul persoanelor autorizate in curand, limitandu-l doar la cei care efectiv contribuie cu materiale). In schimb oricine poate posta in Forum.
Incercam sa clasificam materialele cat mai adecvat subiectelor lor. Editori ca Dan David, Gheorghe Cionoiu, Marius Dobrin, Sorin Cismaru si altii au completa independenta in alegerea materialelor care apar (uneori ne sfatuim, dar asta se intampla destul de rar) iar ei la randul lor lucreaza cu colaboratori sau adevarate echipe (cum este cazul lui Dan). Avem mereu nevoie de noi editori si colaboratori, iar mecanismele sitului permit o acomodare rapida fara nici un fel de cunostinte tehnice. Scrieti-ne direct daca simtiti ca puteti ajuta cu ceva!
Vine cuiva sa creada ca toata aceasta nastere a unui adevar sub ochii nostri este urmarea unui efort voluntar, doar de dragul adevarului? Bine ar fi sa credeti, caci asa se si intampla. De aceea si continui sa cred in viitorul acestui site – vazand calitatea celor care ni se alatura zi de zi, cunoscand pe propria piele pretul pe care as fi dispus sa-l platesc pentru adevar, pentru opinii responsabile si morale care se supun dialogului.
Va veni o zi cand parerea celor care scriu aici, pentru ca se va supune feedback-ului public, va atarna foarte greu in delimitarea adevarului. Inclusiv, sau poate mai ales despre Romania si cei legati de ea.
Despre adevar si tranzitia de la vederea monocroma la vederea in culori.
Mi s-a intamplat numai o data sa simt ca am descoperit piatra filozofala, deci adevarul suprem. Era pe la sfarsitul clasei a saptea cand am descoperit… [stiam ca veti zambi…] mecanica de clasa a noua.
Bineinteles, aceasta descoperire “uluitoare” nu numai ca mi-a schimbat radical statutul printre copii (eram pe atunci in stare sa explic [aproape] orice folosind (numai!!!) principiul actiunii si reactiunii – colegele mele de clasa erau mute de uimire si admiratie… ce vremuri!), dar m-a facut sa ma gandesc la a rescrie intreaga stiinta si de a explica toate cele inconjuratoare folosind viziunea mecanicista (m-am gandit…. cum de i-o fi scapat asta bietului Einstein… sa’l ajut deci!).
Lucrurile pareau sa mearga struna: pornind de la viziunea mecanicista si de la binecunoscuta poveste a marului “profetic”, l-am descoperit pe Cartezius care l-a randul lui m-a aruncat in bratele logicii dualiste (batranul Aristotel): afirmatiile sunt fie adevarate fie false, lucrurile sunt fie albe fie negre – o lume relativa simpla in doua culori, in care nu exista nici nuante nici cale de mijloc. Definitia adevarului absolut incepuse a se contura promitator la orizont: o colectie cat mai larga de propozitii adevarate si gata… am rescris istoria!!! Si totul a mers struna vreme de vreo doi ani: invidia colegilor crestea proportional cu admiratia colegelor si ingrijorarea parintilor vazandu-ma ca incep sa pierd prea multe nopti. Lucrurile s-au complicat in mod ireparabil cand mi-a venit ideea de a explica reactiile celor din jur folosind jocuri simple de-a “adevarat sau fals” sau „cauza-efect”. Din pacate, logica umana parea sa nu aiba prea multe in comun cu aceasta viziune. Cei din jur devenisera subit fiinte contradictorii si complicate. Tata de exemplu, dispretuia comunismul dar nu il injura decat sub plapuma, ascultand Europa Libera (pai, ori era pentru, ori contra, cum vine chestia asta???). Mama imi spunea de fiecare data sa il ascult pe tata, ca el stie mai bine ce am de facut… dupa care o auzeam boscorodindu-l sa imi accepte pasiunile relativ bizare pentru virsta mea [”Lasa omule baiatu’n pace – ai uitat cand stateai noaptea ca bezmeticu’ pe tarla asteptandu-i pe americani – dac’asa ii place lui sa stea nedormit, treaba lui, macar nu sta treaz pe camp ca tine! ”]. Deci, in mod clar, contradictii la tot pasul si ceva in mod clar nu functiona in schema mea… Lucrurile deveneau din ce in ce mai chinuitoare. Marea mea poveste de dragoste cu lumea mecanicista si viziunea dualista a lucrurilor si-a gasit sfarsitul in anii de liceu… Incepuse revolutia, lucrurile din jur, dinainte suficient de complicate, deveneau pe zi ce trece si mai complicate… si aveau de a face din ce in ce mai putin cu logica si viziunea mea. Pana si statutul meu privilegiat intre colegi se naruia… fetele nu prea mai aratau nici un interes pentru abilitatea mea de a explica “mecanicist” lucrurile, fiindca altele devenisera atractiile vremii… Coca Cola aparuse mai peste tot, Mac Do’ devenise de ”tres bon ton”, discotecile stateau deschise toata noaptea si cate si mai cate alte minunatii….! Dar lovitura de gratie am primit-o de fapt cand am citit despre natura duala a luminii: nici unda, nici corpuscul, amandoua deodata si niciuna cateodata!!! Lucrurile s-au schimbat atunci radical pentru mine. Adevarul incetase a fi o colectie de propozitii adevarate sau false… era toate acestea si nimic, deci totul depindea de contextul in care sunt enuntate si de… perceptia ascultatorului. Lumea devenise brusc multicolora si plina de nuante greu de clasificat si inteles. Dilema era chinuitoare. Lucrurile nu mai erau in final nici albe, nici negre… doar nuante de gri. Deci, nu existau nici solutii complete nici adevaruri ultime, doar puncte de vedere viabile, perspective si pareri mai mult sau mai putin documentate. Si toate aceste lucruri, depind de context si de lentila prin care privim lucrurile. Asa cum lumina din exemplul de mai sus se manifesta uneori ca unda, alteori corpuscular.
Am ramas fidel acestui punct de vedere timp de aproape douazeci de ani… si astfel, tocmai mi-am dezamagit un student la cursul de ecuatii diferentiale. La primul curs, m-a intrebat, daca ecuatiile diferentiale pot descrie in mod integral natura inconjuratoare. Am raspuns ca in principiu da, numai ca acele ecuatii le voi preda poate anul viitor fiindca anul acesta lucrez inca la ele si pentru moment… mi-am pierdut credinta in ele.
Dar sa incerc acum sa ma refer la intrebarea initiala a articolului.
„Este in stare o comunitate virtuala sa tinda totusi catre acest 100% prin diversitate de opinii, buna credinta, urbanitate, independenta de gandire si dorinta de a comunica?“
O comunitate virtuala nu poate raspunde tuturor intrebarilor fiindca, in primul rand, nu le poate nici macar formula. Orice raspuns corect la o intrebare va naste in scurt timp o alta intrebare.
Pe de alta parte, un dialog corect (dupa cum spunea autorul articolului initial, ”buna credinta, urbanitate, independenta de gandire si dorinta de a comunica”) poate fi numai benefic. Invatam unii din experientele si opiniile celorlalti, intelegem mai mult despre lucruri ce ne-au framantat in trecut. Invatam fiecare din „nuantele” adevarului celuilalt. In contextul actual, simt ca e mare nevoie de asa ceva. Una din tragediile romanului actual, cred, este ca lucrurile s-au derulat prea rapid in ultimii cincisprezece ani si sensurile lor inca ii scapa, definitiile s-au rasturnat. Este probabil mai multa nevoie decat oricand de o privire interioara atenta, de un dialog civilizat (desi contradictoriu, daca lucrurile nu converg „dupa plan”) si consistent din care fiecare sa castige (informatie) fara a fi lezat in nici un fel. Si acest lucru nu e deloc trivial fiindca, dupa cum spuneam, suntem aici intr-un imperiu al nuantelor. Pentru noi, nu stiu daca exista adevar absolut. Exista doar perceptia noastra despre adeavar, propria noastra „lentila” si, dupa cum spuneam, un numar de afirmatii validate sau invalidate. Marele rol al unui astfel de spatiu virtual ar fi, in opinia mea, de a sintetiza cateva idei valabile dintr-un manunchi de perceptii personale. Si acest lucru este cu siguranta posibil.
Spuneati ceva de zece ani???- sa ne grabim.
Amical,
Teodor I. Burghelea
Domnule Profesor Burghelea,
Nu pot decat sa scot palaria in fata modului cum nuantati problema spinoasa a adevarului. Desi nu va referiti direct la politica, reliefati totusi ca pana si adevarurile stiintifice, desi diferite si relative, pot oferi explicatii complementare asupra lumii. La fel si adevarurile care ajung sa se stabileasca prin dialogul nostru capata valoare tocmai prin aproximarile succesive pe care le incercam, cum spuneam, cu buna credinta. Ele inceteaza a fi relative totusi atunci cand opun simtul civic marlaniei, multiculturalismul xenofobiei, dorintei de incredere umana si de constructivism paranoiei si individualismului parsiv si asa mai departe.
Si cred ca aceia care se regasesc in incercarea noastra nu au nimic impotriva sa defineasca astfel de repere politice pe care ei insisi le propun si le cizeleaza prin dialog.
Va multumesc pentru interventia dv. si sper sa va simtiti „acasa” la RLIV-ACUM!
Ma asociez primului ECOU, semnat de Domnul Teodor Burghelea (nu stiu daca d-sa este descendent al renumitului Prof. dr. docent universar Burghelea, renumit chirurg, fost ministru etc.), dar are dreptate.
ADEVARUL ABSOLUT s-ar parea ca nu exista, cel putin în timpul real, actual, întrucât întotdeauna vor fi opozanti, cu alte idei si alte „dovezi”, unele din simpla contradictie, altele, poate motivate. Oamenii, în general sunt predispusi la contradictie, chiar daca nu detin un ADEVAR PALPABIL. Vrem sa infirmam existenta lui Iisus (vezi DA VINCI COD s.a.) Istoria, descopeririile si tot ce cunoastem de când exista umanitatea, unele s-au dovedit ADEVARATE altele NU. Ca atare, sa lasam TIMPUL sa decida, aceasta însa nu exclude afirmarea scrisa sau orala a celor care considera ca au argumente – fie ele VALABILE sau nu. Importanta este PREMIZA de la care pornim.
Informatiile pe care le primim le prelucram in mod constient si subconstient in functie de educatia primita si experientele acumulate. Oricum am privi filozofic, fiecare din noi are propriul adevar.
In lumea de azi, si presupun ca intr-un viitor nu prea indepartat, informatiile le vom primi prin lumea virtuala a Internetului, lume care ne permite intr-un fel compactarea timpului.
Presupun ca lumea virtuala pe care ne-o creem datorita acestui web site, corespunde si tinde spre 100% al adevarurile noastre. Sigur ca fiecare din noi facem o selectie a informatiilor pe care le transmitem celorlalti participanti ai site-ului.
Incerc sa raspund pe scurt si cat de cat logic intrebarii puse-n material.
O fac asa: cum vrei, Stefane, sa ai 100% (sau chiar, sa zicem, sa *tinzi* catre 100%) acceptand acea diversitate de care aminteshti?
Pai, dupe parerea mea de oltean, chiar *aicea-i* farmecu’. Aicea-i klenciu’, cu K mare..
In *diversitate* de opinii, in fermecatorul caleidoscop, care nu-i altceva decat umbra diversitatii vietzii pa acest pamant.
O fi mult, o fi putzin? Nu stiu, da’ sa shtii ca eu asta apreciez in viatza, diversitatea,
*lipsa de unanimitate*. Unanimitatea, suta la suta?
S-o lasam lu’ Castro, lu’ Lucashenko si altora ca ei.
Iar noi, sa ne bucuram, bre, Stefane (multam c-ai dus mai departe acest site) de faptul ca putem schimba opinii in *contradictoriu*.
Asta e treaba care de fapt *incheaga* lumea (ia gandeste-te cam care incarcaturi electrice se atrag!)…
Toate cele bune,
Nea Marin
Da, avem aceeasi perceptie. Se tinde catre acel 100% (respectiv reflectarea cat mai multor fatele ale adevarului) inclusiv prin pareri contradictorii – care sunt bine venite! Nu *unanimitatea* este ceea ce intereseaza ci atractia (si chiar respingerea) contrariilor care dau dimensiunea plenara a unui fenomen sau altul. Deci, „The Show Goes On!”
Abia astept sa va ofer ca subiect de meditatie in saptamana ce vine un interviu cu Vladimir Tismaneanu, in exclusivitate pentru ACUM.