Este cunoscuta in folclorul romanesc urmatoarea povestire:
«Intr-o zi, un taran iesi pe ogor, la semanat. Un graunte, ramas pe varful unui bulgare de pamant, incepu sa se laude catre altul, nimerit adanc sub brazda:
– Vezi tu, frate, zaci acolo luptandu-te cu frigul pamantului si cu bezna, tanjind dupa o raza de soare, dupa lumina si caldura. Eu, fratioare, o duc mult mai bine, in timp ce tu te chinui.
Dar, in clipa aceea, o cioara cobori pe neasteptate din vazduh si inghiti grauntele ramas la vedere. In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste o vreme si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si dadu roade.
Speranta si smerenia celui de-al doilea i-au adus implinirea vietii, in timp ce superficialitatea l-a costat scump pe primul.»
Povestirea continua, in forma ei originala, cu o morala religioasa usor de intuit. Dar nu asta ma preocupa. Ceea ce m-ar interesa ar fi sa aflu si alte pareri despre cum vedeti dumneavoastra soarta celor doua graunte. Sa ne imaginam pentru o clipa ca grauntele ramas pe varful bulgarelui de pamant este simbolul celor care au preferat dezradacinarea, parasind Romania – cei mai multi definitiv, poate o parte avand in minte termenul «nedeterminat», iar grauntele ramas sub brazda ii reprezinta pe cei ramasi acasa. Pare un subiect banal, scolaresc aproape, dar din fericire aici il putem discuta deschis.
Pentru cei care ati plecat definitiv:
Ati mai reveni pentru a va stabili in Romania? Puteti sa explicati de ce, sau ce fel de conditii v-ar face sa luati o decizie sau alta? Cum ii percepeti pe cei ramasi acasa?
Pentru cei din Romania: ati pleca definitiv daca ati avea conditiile optime (asa cum vi le imaginati dv.)? Puteti motiva?
Indraznesc sa fac o anticipare: vom avea cel putin de cinci ori mai multe raspunsuri favorabile emigrarii din Romania decat raspunsuri favorabile ramanerii in Romania. Pe ce ma bazez? Pe o statistica banala: o cautare in Google dupa «Emigrare Romania» indica existenta a circa 313000 pagini web care trateaza, fie si colateral, acest subiect. Cautand «Imigrare Romania» gasim doar putin peste 60000 de pagini. Va invit sa va spuneti parerea, nu costa nimic. Aflam insa cum se gandeste in mica noastra comunitate, o data in plus. Mai dobandim, posibil, un graunte de adevar.
Emigram, dar unde? Cand vorbim despre emigrarea din Romania, ne gandim la emigrarea intr-o tara cu un nivel de trai mai ridicat. Chiar si in urma cu 20-30 de ani, emigra cineva intr-o tara mai saraca, daca nu era, eventual, o problema de familie? Acum, ar emigra cineva intr-o tara mai saraca decat Romania?
Cu cat in Romania se va trai mai bine, cu atat emigratia se va reduce. Daca in Romania s-ar trai mai bine decat in statele actualmente membre UE, ar trebui gasite mecanisme de stavilire a imigratiei dinspre aceste state.
Reintoarcerea depinde de motivul care te-a dus la hotarirea plecarii din Romania.
Daca motivul a fost politic, sau politico-ideologic, iar schimbarile din Romania de azi sint in sensul celor ce te-au facut sa pleci, te gindesti la revenire pe pamintul natal, caci cauzele au disparut.
Daca motivul a fost economic, si te-ai realizat, te gindesti la revenire pe pamintul natal, caci te-ai realizat.
Daca motivul a fost reintegrarea familiei, si ai reusit sa te integrezi in noua-ti tara, ramii cu nostalgia pamintului natal.
Daca motivul a fost religios, si nu ti-ai gasit locul, astazi ai posibilitatea intoarcerii.
Ceea ce ati publicat nu este in mare masura adevarat, pentru mine si cred ca pentru fiecare cel mai bun loc este acela unde te simti bine, am lucrat 3 ani in Romania in CADRUL ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE si intimplarea a facut ca in aceste inprejurari sa cunosc un cetatean luxemburghez, sunt stabilita de 3 ani aici si nu am simtit o singura clipa ca imi lipseste Romania. Este adevarat poate familia cite o data, dar va spun cit se poate de adevarat ca daca eu nu eram aici ei nu puteau niciodata sa vada Europa si nu numai! De exemplu au mers cu mine in Jamaica, Elvetia, Anglia, Danemarca, Suedia.
Oare de ce are nevoie omul, daca nu de libertatea de miscare pe pamint, un pic de hrana zilnica, iubire si un adapost modest? – spune dl Gheorghe Parascan in articolul dumnealui de la Opinii, in aceasta editie.
Subscriu intru totul celor spuse de domnia sa.
Cu toate acestea, as zbura, efectiv as vrea sa zbor, sa plec de aici, din acest loc, din aceasta tara. Insa nu stiu unde… Oricum, cat mai departe… As prefera sa ma opresc in acele colivii, de care tu, Stefan, vorbesti in acest editorial. Sa intonez de aici triluri, vesele sau triste, vestind astfel despre acea speranta, acel miracol… Apoi sa zbor mai departe… Sau poate, cine stie: o ploaie imi va ingreuna zborul si voi sta putin mai mult in colivie… Sau mi se rupe vreo aripa si atunci norocul meu e cu atat mai mare…
As vrea sa am aripi. Sa zbor… Atat.
Un Gand Bun tuturor! Voi continua sa il trimit, orice ar fi…
A. N.
Ca individ care am fost plecat prin Europa occidentala aproape 8 ani de zile, fara a-mi gasi locul, pentru a ma intoarce apoi in Romania, fara a imi (re)gasi nici aici locul, pot spune doar atat: libertatea inseamna ca fiecare poate ramane sau pleca din Romania, dupa cum il duce capul, dorinta si putinta. Insa, in caz de emigratie, trebuie stiut bine un lucru: o data plecat, greu te mai intorci. Daca te intorci, o vei lua aproape de la zero, chiar in propria tara, unde te astepti sa-ti fie totusi mai usor. Insa nu-i totdeauna chiar asa.
In acest sens, desi poate exagerata, mi se pare interesanta o scena pe care am vazut-o odata intr-un film. Dupa vreo cativa ani de la revolutia comunista din Rusia, cu toata lupta si incompatibilitatea ideologica dintre rusii dizidenti din Occident si cei ramasi acasa, la un moment dat se da un decret care zice: rusii plecati, “tradatorii”, care vor sa se intoarca si sa puna umarul la mama Rusie, sunt bineveniti, vor primi conditii, casa, servici, etc.
Multi n-au crezut, insa unii au crezut, si scena din film ii prezenta pe cei care se intorceau pe un vapor, intr-o atmosfera de lux occidental. Isi impartaseau cu generozitate in stanga si-n dreapta sperantele lor odata cu reintoarcerea in Rusia leninist-stalinista. Totul udat cu sampanie si de fata cu politrucii care faceau pe ghizii reintoarcerii lor in patrie, si care laudau Rusia leninist-stalinista, promitand lapte si miere. Politrucii au notat in carnetele, despre fiecare.
O data ajunsi la destinatie, in mama Rusie, in loc de cele promise, casa si servici, au primit un glont in cap. Impuscati la debarcare. Doar eroul filmului si sotia lui parca au scapat, nu mai stiu daca prin noroc sau crutati de politrucul ce nota in carnetele. Apoi filmul prezenta zbaterile vietii celor doi, in Rusia in care au aterizat.
Mda, „grauntele” meu…
Stefan,
eream in anul I la Cluj, la matematica. Si am fost respins de la un concurs de matematica (amanuntele nu conteaza; fapt e ca eram mai greu de cap).
Fumand eu in draci, pe un coridor, de nacaz, vine X si ma-ntreaba ce si cum; explic, si-mi zice: „Bai baiete, matematica nu e un *sprint* de o suta de metri. E un maraton de-o viazta. Du-te de citeste-n biblioteca, lasa-te dreakului de fumat, insoara-te abea la 40 de ani si pa urma mai discutam”.
Hm… Fumez s-acuma, m-am insurat la 25. Dar m-am dus la biblioteca.
Cine mai stie cine-a castigat „Lalescu” in 1977? NIMENI.
Avea dreptate moshu’ Pic, fie iertat: viatza e un maraton, nu-i un sprint de o suta de metri.
Ai aicea, Stefane, povestea cu grauntzele, in incarnarea ei subiectiva.
Faina treaba! Chestia, adica. Vezi bine, am glossat peste intrebarile tale…
Nea Marin
Reintregirea familiei e un punct care nu face parte din ce ne inchipuim ca inseamna emigrarea!
Nu pleci deact din motivul familiar!
Dorin
Un graunte de adevar: poporul evreu cu greu a reusit sa-si construiesca o casa, isi doreste mereu sa fie in siguranta, si cum a si dovedit se retrage… se retrage pentru a fi in siguranta.
Cum astazi e ziua nationala a Israelului sa-i dorim multi ani si, mai mult sa reziste la puhoiul teroristilor de tot felul, cam cu radacini arabe, si mai mult milioane de islamisti care, pe undeva asteapta sa ne macelareasca!
Deci reintegrarea noastra nu e un considerent, cum ar fi la unii:
„ubi bene, ibi patria” din experienta, va zic ca am pornit de la zero si am ajuns… adjunct sef de sectie intr-o meserie grea, ca femeie si, am sosit in Israel numai pentru a fi impreuna cu familia. Daca am reusit, zic e ca e o loterie pe care nu multi o castiga!
HAG ATZMAUT SAMEACH!
SARBATURI FERICITE IN BUCURIE!
levana
Sunt emigrat in Canada de 5 ani din motive sa le spunem economice. Aici in Canada nu as putea sa spun ca m-am realizat material asa cum au reusit altii. Daca ar fi sa ma intorc in tara ar trebui sa o iau chiar de la zero ceea ce nu e foarte usor. Cand am plecat mi-am vandul locuinta si masina pentru cateva mii de dolari ca sa pot emigra. Acum aceeasi locuinta costa de 10 ori mai mult. In plus am 45 de ani, varsta la care prea putini patroni mai angajeaza. Multe anunturi de locuri de munca specifica varsta maxima (in Canada asa ceva ar fi considerat discriminare).
Anul trecut, dupa 4 ani de la emigrare m-am intors in tara sa-mi vizitez parintii. Nu stiu de ce dar nu mi-a mai placut Romania asa cum imi placea cand locuiam in tara. Mi s-a parut gri, mizerie, oamni stresati, multa nesimtire. Un lucru e cert: nu mi-ar mai place sa locuiesc in Romania. Chiar ma intreb acum cum de am putut sa locuiesc atatea ani acolo? Am crezut ca doar eu am simtit lucrul asta dar am vorbit cu multa lume care a plecat din tara. Aproape toti au avut acelease sentimete. Un prieten care locuieste in Spania de 3 ani si care are un salariu normal mi-a spus ca nici prin gand nu-i mai trece sa se reintoarca in Romania. Oricum viata e mult mai scumpa acum in Romania decat in oricare alt loc in Europa sau America de Nord.
A ramane in tara sa ‘contribui la dezvoltarea Romaniei’ mi se pare o stupizenie atata timp cat clasa politica mafioata fura miliarde de dolari iar oamnii obisnuiti sunt nevoiti sa supravietuiasca de pe o zi pe alta. Din pacate pentru Romania marea majoritate a tinerilor vor pleca din tara in urmatorii 5 ani iar Romania va ramane cu o populatie imbatranita.
Ai numi pe cei care pleaca tradatori e o dovada de nesimtire absoluta. De ce ar ramane un absolvent de facultate in Romania pentru un salariu de 300 euro cand ar putea sa lucreze in straintate pentru 1500 euro?
Patru graunte,
Hai ca m-ati provocat cu totii!!
… Intr-una din zilele lui April’ 19…, dupa ce l-am visat pe Bill Clinton (… si azi mai visez bill-uri, adica numai bill-uri), abia scotand din cutia postala un plic masiv cu invitatia de a emigra definitiv in USA, „Congratulations” am fost pus cred ca… in cea mai mare dilema a vietii mele. A lua o hotarare ca asta insemna a-ti taia sau nu singur craca sau mai plastic spus, a-ti defini eu-l, ori a dovedi ca intr-adevar esti ceea ce pretinzi a fi, capabil, de a sustine o hotarare luata, pana la capat.(punct)
…si atunci a inceput numaratoarea (si inversa) a grauntelor din glodul care parea ca ne-a prins bine de tot in aceasta ograda numita Romania. Atunci am inceput sa investighez cu adevarat potentialul personalitatii mele ca „graunte cap de familie” si a celorlalte „graunte” parte a familiei mele, adica-te-lea cu mine-n frunte, 2,3 si 4. A trebuit sa recunoastem ca, desi climatul economic prognozat la fiecare patru ani prin glasul conducatorilor politici ai vremii, a celor peste 22 de milioane de graunte, suna din ce in ce a… mai ecou, ca totul merge spre o mai… ceva, cu totii cred ca am decis si constatat totodata ca solul in care ne-am infipt tot neamul radacinile de mii de ani, a inceput sa ne otraveasca. Siii…. pentru ca ma pretind un graunte mai rasarit, mi-am zis „hai sa scrutam orizonturilii si sa ne urcam intr-o ciaora sau mai multe si sa ne gasim un sol cu reale sanse de a ne dezvolta cu mic cu mare”;… si pentru ca asa-i „veat’a”, la inceput a fost un carabus care ne-a dus din Cluj pan’la Budapesta, pe urma, dupa ce am ajutat (eu, saritor fiind) o matusa din Zalau sa-si urce doua huidume de geamantane pline cu sticle de plastic cu tuica de prune din aceeasi zona folclorica, in prima „cioara”, cred ca era un Air-bus catra Londra, mi-am tintuit in curele de siguranta pe locurile rezervate si grauntele mele inca nedumerite de ceea ce se intampla cu ele, spre o destinatie cu adevarat ca-n filme. O alta „cioara” mai tare, un Boeing 747, ne-a asezat silentios pe solul cu God Bless America, un sol plin cu dolarii adevarati in care se lafaie alte peste 248 de milioane de graunte de mai toate culorile, unii mai republicani decat democratii si invers. Insa cert era un lucru, oricat te-ai fi pretins de viguros ca soi, topoganul social te-a invaluit intr-o democratie de o corectitudine politica inconfundabila, Liberty, Wow, Liberty!!!! urla sa-mi tasneasca inima-mi din piept, si-atunci mi-am amintit de matusa din Zalau cu tuicile ei de prune cu tot, ce-as mai fi tras o dusca, care disparuse cu o alta „cioara” catre Florida cred, spunand ca-si va plati si drumu-ntors spre casa dupa sase luni de sedere ca turista cu banii scosi din plin de pe urma acestui transport (I mean>>) „import-esport”. Sa-mi fie scuzate neologismele, dar uneori inca ma desfat cu ele si ma tin aproape de glia pe care tocmai am parasit-o de ani de zile si ma face sa judec intr-o inertie de o nostalgie nepatata ca, sincer sa fiu: n-am gresit si nu regret, dragele mele graunte romane-carpatine de acasa sau de peste tot din toata lumea! Vlastarele mele in schimb, au crescut si s-au armonizat cu ceea ce ne place noua sa spunem, „up to date” la tot ce pot visa milioane de alte graunte din intreaga lume, jinduind a gusta din solul acestei democratii. As putea continua la infinit asa cum multi au inceput si n-au terminat aceasta poveste inaintea mea, pentru ca aceasta este o „poveste far’ de sfarsit” a milioane de graunte ce-si incearca norocul in fiecare zi si pentru care am doar un singur indemn: sa-i iubim, pentru ca sunt graunte ca si noi, indiferent ca sunt crestini, musulmani, budisti, comunisti, satanisti, neo-stilisti cu aceleasi sanse in fata lui Dumnezeu, ca vrem sau nu.
Am mai vazut un reportaj istoric acum cativa ani, care si asta m-a pus pe ganduri. Era vorba de mineri polonezi, care dupa primul razboi mondial (prin 1920) au venit in Franta sa lucreze in mine, parca prin Masivul Central. Au venit in numar destul de mare, caci era mult de munca, perioada de crestere economica, entuziasmul de dupa razboi, etc. Au venit barbatii, apoi daca au vazut ca merge treaba bine si-au adus si familiile, sotiile si copiii. O adevarata comunitate, venita acolo cu catel si purcel, sa se stabileasca in noua tara care le-a oferit o paine mai buna.
Ani de zile totul a mers bine. Apoi, a venit perioada de criza (nu mai tin minte exact, dar probabil a fost in jurul perioadei 1929-1933… in orice caz, inainte sa inceapa al doilea razboi mondial) si nu a mai fost de lucru asa de mult in minele respective. Fiind straini, minerii polonezi au fost primii disponibilizati. Atunci, probabil guvernului francez nu prea i-a mai convenit sa plateasca ajutoare sociale pentru niste „straini”. Polonezii si-au rupt ei spatele si otravit plamanii prin minele din Masivul Central, dar tot degeaba.
In asa situatie, autoritatile franceze i-au dat pur si simplu afara, mai precis i-au suit fortat pe toti in trenuri cu destinatia Polonia. Acolo nu cred ca le-a fost „aterizarea” chiar asa de dulce si lina.
Q: Ati mai reveni pentru a va stabili in Romania? Puteti sa explicati de ce, sau ce fel de conditii v-ar face sa luati o decizie sau alta? Cum ii percepeti pe cei ramasi acasa?
A: chit ca urasac sa vorbesc chestii de astea care ma trqag in jos (adica ma fac sa uit de rostul meu aicea), uite raspunsul:
1. m-as intorce, sa am de ce, nu la ce !
2. Cauza – Iubesc America si Romania la fel. Romania mai mult din cauza ca avem distantze mici si munti de poti sa umblu singura ca nimeni nu ma intreaba ce fac pe acolo 🙂 deocamdata !!
3. cei ramasi acasa: fuduli pe degeaba! rupti complect de lumea noua (economic si social) dar sunt oameni buni la suflet, insa televizorul si vorba de la altu inca mai conduce! O sa fiu iarasi molestata la faza asta! I do not care. Trebuie sa recunosteam ca „paianjenii care ar trebui sa ne intereseze sunt numai ai nostri nu si ai veciniilor” si „capra vecinului nu e cea ce conduce”.
Am citit aici un ecou si cunosc si cazuri care nu s-au mai acomodat inapoi in Ro. Aici e ff importanta firea omului, cat de curajos si dur e. Nu e regula.
Ma surprinde un pic faptul ca intrebarea lui Stefan nu e complet raspunsa de predecesori.
Daca as locui cu un munte langa mine, si sa vad munte pe geam , as fi legata mult mai mult de America.
Acum 30 de ani se simtea clar de tot emigrarea din Ro in USA sau alte tzari. Era mare diferentza. Acum se imputinesc diferentzele intre ro si restul. Emigrarea se reduce la individ: ce vrea? Daca stie ce vrea, stie ca „nu pot” nu face parte din vocabular!
well, fiecare cu bazdacu lui !
numai bine
Livia
Pentru a dinamiza polemica propusă, Ştefan apelează la un procedeu stilistic interesant. Raportarea cetăţeanului care refuză să-şi părăsească patria şi a cetăţeanului care optează pentru emigrare la cele două seminţe din fabula de inspiraţie folclorică care comentează celebra parabolă a semănătorului este provocatoare pentru că simplifică evident unilateral datele referitoare la problematica emigrării.
Convins că adevărul trebuie căutat undeva la mijloc, dar fără a ignora poziţiile extreme, îndrăznesc să propun în replică o metaforă – preluată tot din folclorul românesc, dar mai dură – care simplifică de asemenea unilateral, dar în sensul opus, această problematică.
“Doi viermi, mama şi fiul, ies dintr-o balegă. Fiul, care vede pentru prima oară lumea din afară, întrebă mirat:
– Mamă, de ce stăm noi în balega asta puturoasă şi nu plecăm să stăm în lumea asta frumoasă?
– Nu putem pleca pentru că asta este patria noastră! – răspunde viermele adult.”
Una din problemele inca nerezolvate pentru cei ce cocheteaza cu ideea unei batrineti linistite pe meleagurile natale sint asigurarile pe care le au acolo unde traiesc fata de cele romanesti, si transferul de drepturi de pensie.
Incurajat de ecourile primite de la majoritatea celor care au raspuns, indraznesc sa emit inca o ipoteza care ar putea sa ne dea de gandit in weekend.
Lumea contemporana, prin convergentele culturale pe care le traim si prin accesul quasi-instantaneu la informatie, in special cea vizuala, prin posibilitatea imersiei la cerere („on demand”) in medii de viata personalizate (limba vorbita, cartile citite, ambientul, comunicarea, etc.) se desprinde usor-usor de conceptul clasic de patrie. Patria inceteaza a fi acea matca unica, acea brazda in care grauntele poate creste viguros si se poate realiza. Patrie devine locul unde iti poti manifesta plenar identitatea, unde este nevoie de tine, unde ai un loc de munca, unde poti sa-ti cresti copiii cu speranta si sanatate, unde esti respectat si poti respecta fara compromisuri.
Patria devine, in ultima instanta, acel loc in care iti poti manifesta identitatea in conditii optime. Celelalte conditii, care tin de teritorialismul copilariei si adolescentei, uneori al primei tinereti, cum ar fi „frumusetea naturii”, „dulceata limbii”, „prietenii”, „ospitalitatea”, etc…etc… devin dintr-o data secundare in raport cu realizarea economica si profesionala. Natura e frumoasa pretutindeni daca asta cautam, limba are o frumusete aparte atunci cand comunici cu cineva prietenos si solidar chiar daca nu o faci in limba materna, prietenii sunt oameni de orice rasa sau religie in compania carora te simti bine, iar despre mitul ospitalitatii ce sa mai vorbim.
Vi se pare un punct de vedere exagerat?
Cred ca sint putini cei care au reusit sa se integreze in mod „absolut” in noua tara. Nu ma refer la copii, ci la cei ce au optat pentru alta tara dupa ce s-au format.
Sigur ca majoritatea au ajuns la un statut respectat si s-au realizat pe plan economic; dar au ramas in „ghetoul” adus cu ei.
Sigur ca nici o data nu te vei reintoarce in tara copilariei si a tineretii, cel mult te vei intoarce in vizite pe pamintul natal.
Este o mare discrepanta intre ce-ai parasit si ce-ai regasit in vizitele pe pamintul natal (chiar daca discrepanta este pozitiva).
Chiar daca te-ai reintoarce nu ti-ai regasi locul. Deci nu-ti ramine decit sa ramai in „ghetoul” cu care ai plecat, cu amintirile si cu vizitele. (vizitele pot fi si virtuale, nu numai fizice).
Niciodata, niciodata, Stefan,
slujba, banu’, situatia (chiar a progeniturilor), nu va putea alina sufletu’.
Stiind-o pa asta prea bine, n-am emigrat ci m-am „expatriat”, termenul la moda acum.
S-asha, le am p-amandoua, n-asha?
Dovada c-am dreptate? Pai, nu d-aia scrim noi p-acilea? Ca dac-ar fi *altfel*, daca Patria ti-ar fi SUA, de ce te-ai (ne-am) mai obosi?
****In schimb, fratele sau de sub brazda incolti peste o vreme si, din micul graunte, iesi din pamant un spic frumos si trainic. De-abia acum, lumina si caldura soarelui ii faceau cu adevarat bine. Cu vremea, spicul deveni copt si dadu roade.*******
——————-
si aici intervine alta situatie, de fapt situatia cea mai raspandita, situatia multora din noi…
cand spicul trainic si frumos, care se prajeste la caldura soarelui, ia piciorele la spinare, ia cateva carti romanesti si cateva discuri si pleaca sa gaseasca pamant mai rodnic si soare mai cald… aici va rog sa spuneti adevarul, cum va doare sufletul de biblioteca carata peste mari si tari, copii nu mai stiu romaneste, muzica romaneasca ii enerveaza, iar cu nepotii cu greu avem dialog; ziarele le cautam in romana, prietenii, la fel.
Pamantul e mai rodnic si soarele mai cald, dar nu pentru radacinile noastre obosite.
Cat timp alergi, muncesti, aduni, economisesti, trimiti acasa sau la prieteni, vesti si bani si poze si filme video, e suportabil, ai speranta si ai elan.
Dar vine si vremea cand te opresti putin, cand vrei sa te odihnesti si sa te bucuri de truda, atunci vedem cat de mare e golul din jurul nostru, vedem ca am jucat un spectacol in care noi suntem reali, iar partenerii – umbre pe panza, sau invers.
Sa te intorci? ce haz are? locul tau e ocupat de mult, asa ca nu ai nici unde sa-ti mai pui radacinile.
In final: felicitari George, toti ne uitam in oglinda, putini insa sunt dispusi sa recunosca ceea ce vad.
Exagerat ? Nope ! Chiar ce e exagerat ?
De cand lumea si pamantu’ lumea a plecat dintr-o parte in alta. Pleacare nu e numai din tzara in tzara, de pe un continent pe altul. Si atuncea era tot plecare, tot in masa (1920-1930) … ce lipsea atuncea: comunicarea, presa, internetul etc.
Parintii nostrii ,si ei or plecat, chiar daca e dintr-un orash in alt orash..tot plecare se cheama.
Acuma in timpuriile moderne e alta traba:
1 comunicarea, cuvantu pleaca repede si da la lume de gandit, si aice devine split :
– priceput ca cine citeste e cat de cat umblat prin lume si site ce e munca si locuitu intre straini.
– nepriceput ca cine citeste pe romania acuma acuma, ar putea sa zica ca „ui si la aia , se lafaie in US ce stie cutare ce greu o ducem ! ” Oare ?
2. o situatie financiara se poate face ? si in ro, si in US …diferentzele e pe masura fiecaruia cum vrea sa le fumeze!
regula: cine pleca si nu stie de ce , mai bine sa nu plece !!!!
3. Noi astia plecatii, vorbim altfel …cat de cat deshis , uitati-va pe forumuri romanesti si o sa vede-ti numa injuraturi !
4. si cred ca cel mai important: am invatzat sa ne multumim cu ce suntem si ce avem, si am invatat ca nu e usor sa razbesti pozitiv intr-o alta lume: am mai spus si ma repet : imi plac carpatii, da asta nu ma impedica sa nu imi placa si muntii stancosi.
In ziua de azi, mi se pare normal sa fie tam tam , ca deja e taota lumea sucita, nu doar Romania. Deja e fenomenu: globarizare. Chestia cu acomodarea e dupa porneala fiecaruia.
Patriot raman clar, patriot si de RO si de US , ia sa incerce cineva sa ma opresca !
numa bine
Livia
În cartea mea „Procesul tranziţiei” am scris următoarele:
„Definesc prin patriotism capacitatea şi disponibilitatea individului de a fi util comunităţii (poporului) din care provine, precum şi legătura mistică pe care omul o poate realiza cu mediul în care a trăit.
Nu cred că pot fi acuzaţi de lipsă de patriotism toţi cei care au părăsit România pentru a se stabili în străinătate. Există oameni care îşi poartă patria în suflet, aşteptând cu nerăbdare prilejul de a se reîntoarce pentru câteva zile, există oameni care se reîntorc câteodată doar pentru a-şi da importanţă şi oameni care şi-au propus să uite de unde au plecat.”
1. Repet – convingerea mea este că nu toţi cetăţenii care au emigrat dovedesc în mod automat lipsă de patriotism.
2. Nu toţi cetăţenii care nu au emigrat şi care îşi trâmbiţează eventual pretinsul patriotism sunt în mod necesar patrioţi.
3. Consider că patriotismul nu este posibil în lipsa respectului faţă de adevăr, proprietate şi valorile familiei.
Am emigrat din Romania de 4 ani, dar m-as intoarce daca conditiile de trai din tara mea natala ar fi la fel ca in tara care m-a primit. Nici aici nu umbla ciini cu covrigi in coada, trebuie sa lucrezi pe brinci cum s-ar spune, dar ai bani, poti sa asiguri copiilor o educatie multilaterala si pe deasupra mai poti ajuta cu ceva pe cei ramasi acasa. Intreb: poti face asa ceva in Romania de azi?
Am plecat din Romania 14 ani de zile in urma. In 1992 Iliescu and Co. au venit la putere pe spatele oamenilor batrini. Eu eram tinar si am vazut lucruri de neiertat in Piata Universitatii. Acelasi Presedinte a fost la putere inca 12 ani de zile. Ce vrei de la mine?
Sa vin inapoi si sa vad acceasi oameni dar cu o fata occidentala. Eu te intreb pe tine acum.
Cum poti sa fii mindru de a sta intr-o tara care are un Presedinte educat in Moscova comunista? A… stai asa… e un Presedinte nou care a fost capitan de vas pe timpul lui Ceausescu. Singurul mod, pentru mine de a veni in Romania e sa-i vad pe Iliescu and Co. la pirnae pentru crimele pe care le-au facut dupa revolutie. Romania are nevoie de vindecare nu de vorbaraie.
Limba materna este si ea o patrie, se adauga acelor multe repere care alcatuiesc mediul in care simtim ca suntem *acasa*. De aceea multi dintre noi se regasesc in paginile RLIV – aici se pot publica poeme, eseuri si proza pe care le scriem in limba materna, oriunde am fi. Aici citim stiri si articole despre Romania sau despre alte subiecte, in romaneste, scrise de romani. In fine, putem da curs unor dispute, in aceeasi limba in care ne certam cu prietenii in copilarie. (Nu si in acelasi limbaj, fireste).
Ideea la care ma refeream coincide partial cu punctul de vedere al lui Nea Marin deci, ca daca ne-am simti perfect acolo unde am ajuns n-am mai avea ce cauta pe aici. Dar eu incerc sa sugerez chiar mai mult, si anume ca fiecare isi creaza o patrie personala.
Timpii in care traim incep sa destrame granitele conventionale, aparate cu strasnicie de industria teritoriarismului. Devine posibil sa-ti compui o patrie personala, potrivita individualitatii tale unice, scapata de sub clopotul oricarei statistici.
Am ales comparatia cu un graunte. Dar grauntele acesta are libertatea de a se sustrage lanului si lumii vegetale, inventandu-si o patrie proprie.
Pe fond, vreau doar sa spun – si interventiile din ecourile care s-au scris aici o confirma – ca DA, libertatea este posibila si nu ar trebui sa existe nici o minciuna patetico-propagandistica in masura sa impiedice un om curajos in incercarea lui de a-si crea o patrie. Pe cat posibil, alta decat cea propovaduita de catre cei care nu vad in oameni decat graunte bune de creat o recolta care sa ajunga in hambarele lor.
RLIV-ACUM ramane, in acest context, o minuscula componenta a mii si mii de posibile patrii personale, oriunde pe glob s-ar afla grauntele sufletelor noastre 🙂
Da! se poate spune intr-un fel ca Patria nu mai are granite; e undeva in noi, sufleteste, nu teritorial.
Intr-un viitor, nu prea indepartat, datorita globalizarii, acest lucru o sa fie si mai evident. Putem sa ne consideram pionierii acestei dezvoltari.