Fiul meu a primit de la scoala o lista de definitii de concepte economice, pe care trebuie sa le cam invete pe de rost, ca de prins sensul nu le prea prinde. E in clasa a treia si am reusit in cele din urma, prin exemple (si vad ca a si prins figura asta) sa-i explic cate ceva despre notiunea de resurse. Dupa discutii care mi s-au parut interminabile si chiar frustrante pe alocuri, l-am intrebat, de fata cu familia reunita :
– Deci de ce resurse am avut noi nevoie aseara ca sa construim robotelul de plastic ?
– Pai… de piese, de unelte, de planul de montaj si de timpul nostru!
– Mai fir-ar sa fie, uite ca a stiut de data asta!
– Deci ce sunt resursele ?
– Resursele sunt lucruri pe care le punem impreuna ca sa obtinem bunuri sau servicii…
– Bine, m-ai convins. Poti sa pleci sa te joci la calculator. (Dar lasa ca te intreb si maine, mi-am zis in sinea mea).
Asa se face ca, uitandu-ma la lista lui de clasa a treia am inceput sa imi pun si eu o serie de intrebari, pe care vi le propun ca tema de reflectie in aceasta saptamana.
In primul rand, m-am intrebat ce facem noi la RLIV-ACUM. Ca de intrat in categoria bunuri nu intra nicicum. Copiilor li s-a spus ca bunurile sunt tangibile. Daca nu e bun, atunci este serviciu. E clar serviciu, ca nu poti sa-l atingi.
Cui serveste acest serviciu? Ultimele statistici (www.statistici.ro) arata ca avem 2508 de cititori unici pe saptamana. Scazand, in mod quasi-arbitrar, vreo cincime care ajung la romanialibera.com confundandu-ne cu ziarul Romania Libera, sa zicem ca ar fi vreo 2000 totusi. Ce credeti ca gasesc acesti cititori interesant in RLIV-ACUM, de revin saptamana de saptamana? (Apreciez la vreo 1500 numarul cititorilor FIDELI care deschid editia macar o data pe saptamana). Poate aveti vreo idee, m-as bucura sa o intoarcem pe 2-3 parti!
Exista si peste 350 de membri inregistrati in portal, din vreo 40 de tari ale lumii, majoritatea din Romania, SUA, Israel si Canada. Cativa dintre ei sunt colaboratori activi, unii sunt editori. Ma intreb insa, majoritatea ce asteptau atunci cand s-au inregistrat si daca nu cumva i-am dezamagit. Iata o alta intrebare pe tema careia m-as bucura sa dialogam. Mai ales ca as vrea sa le scriem acestor sute de membri, sa-i invitam sa devina mai activi, sa progreseze impreuna cu noi in directia in care tot spunem ca vom face o diferenta, mai reducand din cele ce nu ne plac in Romania sau legat de romani si mai incurajand valoarea si filonul cultural care ne face atat de minunati si de admirabili luati separat si atat de greu de inteles si de respectat luati impreuna. Vreo idee ce le-am putea scrie ?
Portalul RLIV-ACUM nu se bazeaza pe un mecanism economic viabil, el este realizat cu resurse voluntare (articole contribuite de autori, unele reluari, bani, timp, unelte). Are cineva vreo idee despre cum ar putea RLIV-ACUM sa se autosustina ? Ce sa ofere cititorilor lui unici, membrilor, ca acestia sa fie interesati sa-l sustina fie prin contributii voluntare, fie prin resurse? (nu ma refer la bani!)
Ma intreba cu mai bine o luna in urma, o cunostinta: «Ce-ti aduce tie RLIV?».
«E un sentiment aparte», i-am raspuns. Am senzatia ca e o lume in formare, in care suntem in jurul unei mese rotunde si ne straduim sa fim mai buni. E o societate virtuala despre care imi place sa cred ca este alcatuita din oameni speciali si ma simt bine sa fac parte din grupul lor. Se creaza o iluzie frumoasa. Nu stiu unde va duce sau daca macar duce undeva. Pur si simplu este interesant si voi continua sa asigur existenta portalului ani de zile de acum incolo, fie ca el va deveni o entitate economic viabila, fie ca nu.
Incerc, adresandu-va aceste intrebari, pe de o parte sa va stimulez in a propune idei noi care sa largeasca mica noastra societate si sa-i extinda valorile in care cred cei care isi asuma si riscul de a semna articole, comentarii, ecouri urbane. Pe de alta parte, ma bucur sa va asigur inca o data ca RLIV-ACUM va continua in aceasta lume, chiar daca nu intotdeauna gasim prieteni in spatele usilor la care batem. M-as bucura ca mica noastra societate sa inceapa, prin ideile dv, sa capete o dimensiune mai consistenta.
Lista este deschisa !
Idei de rentabilizare RLIV-ACUM,
Crearea de pagini de comercializare jocuri, muzica, incasari de mici taxe pentru publicarea de publicitate cu limita de timp, gazduirea de imagini in expozitii de fotografie, pictura, grafica, sculptura…
Transformarea RLIV-ACUM intr-o importanta imagine a Romaniei contemporane, a romanilor si vietii lor de pretutindeni. Aici sa poata exista deschiderea spre implinirea unor visuri artistice prin: publicarea unei colectii contra cost, de C.V.-uri, imagini legate de C.V.-uri.
Organizarea de concursuri de caricatura cu taxa! Lucrarile se expun in RLIV si se acorda premii in urma voturilor vizitatorilor, a unei comisii, …
Realizarea de donatii pe internet pentru proiecte culturale, sociale si calamitati naturale.
Crearea cu ajutorul colaboratorilor a unui circuit de camere de luat vedere, deschise pretutindeni pe planeta.
Inregistrari video-sonore, cu evenimente saptaminale.
Lansarea de proiecte majore cu taxa de participare si donatii.
Crearea primei colectii de idei si teorii stiintifice, contra unei taxe de depozitare.
Asigurarea contra unei taxe, de lectii de pictura, programare…
Gheorghe Parascan
Eu cred ca, fara resurse financiare, RLIV nu poate trece de stadiul la care se afla acum.
RLIV este, cel mult, o rampa de lansare pentru viitorii jurnalisti profesionisti, un loc in care acestia „sa-si faca mana”.
Acum, ce-i drept, eu nu traiesc in afara granitelor Romaniei. Probabil ca, daca as fi un roman aflat in Mauritania, as fi avid dupa tot ce e scris in romaneste, inclusiv RLIV. Cand te afli in desert, absorbi cu nesat orice picatura de apa, chiar daca e una cam tulbure.
De aceea, cred ca aprecierile romanilor aflati in strainatate vizavi de RLIV sunt influentate de pofta de a citi romaneste, obiectivitatea fiind serios alterata in acest caz. In concluzie, parerile lor nu pot constitui un factor relevant de care sa tii seama atunci cand te gandesti la schitarea unei politici editoriale.
Inteleg ca este un impas, dar aceasta nu inseamna ca trebuie abdicat. Daca e vorba de a contribui financiar sunt printre primii contribuabili si sa trimit bani si sa sustin site-ul.
Pe de alta parte, zic eu, fiecare dintre cei ce scriu ar putea face o campanie civilizata si piramidala in a face cunoscut site-ul altor romani din afara tarii si din tara.
Eu zic ca trebuie sa luptam pentru neintelegera iscata: romani din tara si din diaspora. Nu suntem absolut deloc in competitie si daca tot folosim limba romana si ne exprimam in haina acesteia atunci sa construim un climat comun, si sa ne regasim in munca si abnegatia altor comunitati luand exemplul lor (evrei, italieni, mexicani, sa) unde ideea de limba si de tara de origine nu se schimba.
O relatie stransa cu Romania si cu cei ce scriu in Romania este binevenita. Sa invitam cat mai multi scriitori si ziaristi din Romania, portalul nostru sa devina un centru de apropiere intre romani si intre cei ce cinstesc amintirea unei istorii de oameni minunati, caci Romania nu este apanajul doar al raului si al demonismului.
Cred ca ar trebui clar separate treburile. Eu nu am sperat sa castig bani din ceea ce fac aici. Altceva ma misca pe mine aici.
Totusi pentru a castiga bani sa ne uitam la ceea ce fac alte grupuri cu o publicatiile. Am ramas surprins cand atras de seriozitatea unor titluri din Ziarul Financiar am incercat sa le citesc textele. Stop. Trebuia platit. M-am intrebat imediat pe ce se bazeaza. Nu am verificat. Poate stiti dumneavoastra. Eu cred ca detin informatii de valoare de le vand. Oricum unul din secrete este valoarea practica si teoretica a informatiei vandute. Fiti siguri ca vizitatorii vor da si bani daca prin informatia scoasa din publicatie vor rezolva probleme vitale. Deci se pune problema informatiei ca marfa: calitate si cantitate. Bineinteles ca poate derapa totul in defavoarea functiei educative a publicatiei si eu personal sunt impotriva. Plecam de aici de mult daca publicatia nu era si formativa pe langa functia informativa.
Este posibil ca articolul “Ce facem noi aici” sa fie inceputul unei dezbateri mai ample. Vedem cum d-nul Gabriel Andronache, inca poseda o gindire partizana, acceptind ca ziariatica doar fenomenul intern Romaniei. Uita ca de fapt Romania nu mai are de peste 60 de ani presa si ca la pseudorevolutie a ratat din nou. As vrea sa numeasca un singur titlu independent, un singur ziar, revista, post de radio sau de televiziune care sa nu urmeze politica unui anume proprietar, de regula destul de bagat, care “acumuleaza presa” din interese meschine.
Am mereu ocazia sa vad redactorii presei din Romania, jenati de partizanatul publicatiilor la care colaboreaza. Au o politica atit de restrinsa si sever cenzurata, incit pina si fenomenele culturale sunt in redactii triate, sugrumate, facute nule.
Care sunt directiile editoriale ale presei din Romania:
– Nu se publica decit materiale la evenimente generalizate si majore! (Cind insa este vorba de familiile si afacerile patronilor presei, principiul cade. Unii din proprietari isi ridica prin redactorii sefi, adevarate osanale, cu scopul unei urcari grabnice pe scara politicii);
– Fiecare numar de ziar, revista, emisiune, trebuie sa aiba un titlu BOMBA. Aceasta tendinta duce de regula la inventarea de subiecte. Daca subiectele nu sunt inventate, devin macabre… Presa ne vine in intimpinare zilnic umpluta de singele crimelor aberante. Conceptia falsa a colectivelor redactionale ca listele de morti si crimele salveaza de la faliment presa, este o idee extrem de periculoasa;
– Refuzul multor publicatii de a acorda dreptul la replica;
– Bagatelizarea Artelor, Culturii si Stiintelor;
– Promovarea vedetismului. Crearea de false personalitati conform modei timpului. Cum adevaratele vedete fauritoare de civilizatie nu sunt pentru presa interesante, nu apar decit accidental in scrierile romanesti;
– Promovarea unei false culturi, strategii, cu origini in anii comunismului si cenzurii absolute.
– Acceptarea cenzurii patronale, chiar cu pretul pierderii eului redactorului de presa;
– Uneori presa este folosita pe post de argument in santaje diverse;
– Ideea ca SPONSORUL, livrarea de PUBLICITATE, ii fac pe cei implicati, sfintii sfintilor!
Iata asadar ce inseamna sa ai “mina buna de redactor” in Romania de azi!
Este normal ca umilirea redactorilor, pastrarea lor in general la un minim de salariu, izolarea de restul planetei, sa dea o reticenta fata de presa libera. Ii inteleg, pentru ca si eu am mincat o piine alaturi de ei. Am avut insa bunul simt de a ma retrage atunci cind simteam ca nu mai am optiunea libertatii. Refuzul de a fi sclav a fost prioritar. Si acest refuz este mai important decit toata presa romaneasca, decit toate politicile editoriale, si profesionale.
Pentru ca RLIV este inca in perioada de cautare de cai noi de explorat, nu il face cu nimic inferior presei romanesti, presa ce se chinuie ea insasi sa se autodefineasca. RLIV este un exemplu de redefinire a firii romanului.
Si la urma urmei pentru cine mai scrie presa din Romania?
Milioane de romani traiesc in intreaga lume, fugari de o civilizatie in care presa a fost partasa la tradare. Milioane de pensionari, momiti cu premii (“Cumparati mai multe exemplare si cistigati mai mult… “). A sfatui un cumparator sa cumpere mai multe exemplare a unui numar de ziar este cea mai mare aberatie ziaristica. Acest fapt demonstreaza o politica de dezinteres profesional, accentuind politica de ZAR. Putinii patroni si multii necajiti aproape ca nu mai citesc. Nu mai au rabdare, nu mai cred in nimic. Pe vremuri presa folosea stiti bine la ce! Azi presa scrisa incepe sa semene tot mai mult cu un post de televiziune nocturna, uitat deschis, in timp ce ultimii ramasi in tara trag un pui de somn, presarat cu vise macabre, generate de politica presei noastre sfinte.
Nu totul sint banii, efectivitatea si altele legate de viata de consum.
Mai exista si spirit, si suflet.
Si la urma, urmei, spiritul si sufletul, chiar daca unii spun ca ordinea e inversa, este sau sint motorul tuturor lucrurilor.
Deci, bine ca putem sa ne ocupam si de spirit si de suflet, dupa placul nostru.
Multumesc pe aceasta cale initiatorilor acestei reviste electronice.
Si Creatorul sa le dee viata lunga, iar noi se ne bucuram alaturi de ei de http://www.romanialibera.com
Ecourile primite pana in acest moment sunt foarte imbucuratoare. Fiecare dintre ele deschide o posibilitate de, sa-i spunem, crestere a substantialitatii a ceea ce facem.
Unul dintre obiectivele la care ma gandeam era sa cream unul sau doua locuri de munca in Romania. Aceasta directie mi se pare cumva realista, concreta, de substanta. Noi, cei aflati departe de tara, sa finantam pentru inceput salariile a 1-2 persoane care sa ne sprijine cu tot felul de informatii de interes public, sa ne ajute sa luam legatura cu cineva care nu are Internet si sa transmita un mesaj, sa se intereseze pentru noi dand un telefon, s.a.m.d. (gasiti chiar dv. alte tipuri de activitati pe care le-ar putea avea 1-2 persoane carora sa le platim niste salarii – indiferent daca folosim personal serviciile oferite sau nu, caci mai devreme sau mai tarziu putem avea nevoie de un ajutor).
Vi se pare o utopie? Sigur, e nevoie de ceva organizare, de transparenta, de procese care sa previna orice abuz in ambele sensuri… Dar se poate discuta despre toate astea, iar de capete inteligente care sa rezolve problema, nu ducem lipsa, la RLIV-ACUM…
In ce ma priveste, as pune la dispozitie infrastructura necesara, mediul de lucru pentru aceste persoane, iar angajarea am face-o prin concurs, angajatii fiind selectati prin vot deschis. Cum v-ati simti sa stiti ca sunteti reprezentat(a) in Romania de catre o persoana de incredere, a carei performanta o puteti discuta public in cadrul micii noastre comunitati – si deci acest feedback ar fi o permanenta garantie a mentinerii calitatii si seriozitatii? (Iar am luat-o razna, dar nu-i nimic, voi fi readus la realitate…)
Bineinteles, intre rolurile acestor persoane ar fi si acela de a ne informa periodic, echilibrat si pe intelesul nostru, despre ce se intampla in Romania, dincolo de senzationalul gazetaresc.
Cred ca un plan de marketing bine pus la punct si cu putina rabdare RLIV-ACUM, ar putea deveni o realitate. Nu este foarte greu de iesit pe piata cu o asemnea revista mai ales ca are si articole politice, interviuri si multe altele. Cred ca ar avea succes pe piata mai ales pentru ca este deschisa spre orizonturi noi.
In fine, trec peste faptul ca trebuie sa raspund unui ECOU si nu unui nume, fie el si fictiv.
Pentru ca ECOUL spune ca in Romania nu exista presa independenta, intreb ECOUL daca exista in vreo tara din lumea asta un ziar perfect independent, care sa nu apartina unui om sau trust de presa.
Or fi existand gazete de perete, unde scrie colectivul clasei, dar toate ziarele serioase sunt in mana unor grupuri financiare puternice.
Il rog pe Gabriel Andronache sa ma ierte pentru ca am uitat realmente sa ma semnez. Ma numesc Gheorghe Parascan. Am avut citiva colegi importanti din presa scrisa si audiovizuala actuala din Romania, am lucrat in presa scrisa, am colaborat…
Din pacate cunosc fenomenul si il inteleg ca nimeni altul. Multe din nenorocirile Romaniei de azi au plecat din compilatiile unor redactii. Personaje de care aud aproape zilnic in presa, radio si TV au fost implicate in activitati redactionale. Astazi sunt bogati, puscariasi, patroni de ziare si reviste importante, redactori sefi…
Cred ca gluma neputintei existentei unei prese libere sa nu fie impamintenita prea mult in noua democratie. Altfel la ce bun noua deschidere a Romaniei spre lumea mare? Chiar nu suntem in stare sa ne imaginam o presa libera? Atit de impregnati sa fim de mizeriile curente incit sa nu pricepem ca omul este mai important decit masinatiunile? Cui DUMNEZEULE foloseste imbuibarea negativa a libertatii cuvintului? Sa ne gindim numai ca presa se vrea partasa la puterea in STAT! Ce exemplu da ea politicienilor, justitiei, daca chiar ea considera ca este normala sa faca jocurile unei parti minore a societatii?
A considera normalitate coruptia cuvintului, este o decadere umana de neiertat. Atunci la ce bun sa mai numim oameni pe cei ce isi asuma dreptul manipularii prin cuvint?
Gheorghe Parascan
Nu stiu…. pe mine ma ingrijoreaza absolutizarile astea de genul „presa libera”.
Presa este libera in masura in care un om poate fi liber. Or, noi nu traim intr-o societate perfect libera, asadar trebuie sa ne asumam si imperfectiunea presei.
Intr-un regim totalitar, da. Acolo totul e perfect, iar presa este absolut libera. Putea nega cineva, oficial, ca in Romania de dinainte de 89 oamenii muncii nu se bucurau de o presa „libera”, scoasa din mainile chiaburilor? Nu putea.
Eu prefer o lume plina de rechini de presa, decat o lume mustind de falsi arhangheli care propovaduiessc o iluzorie virginitate a cuvantului de presa.
Pentru a raspunde celor ce sunt de acord cu faptul ca presa trebuie sa apartina rechinilor si ca visul unei prese libere este o utopie sa descriem putin realitatea romaneasca in domeniu:
In orasul in care ma aflu exista mai multe cotidiane si o multitudine de alte ziare si reviste ce se intind pe o arie intinsa de activitate, de la politic la cultural!
Rechinii cei mari au cumparat tot ce au putut cumpara din presa, de regula inaintea alegerilor, vadit pentru manipularea maselor. Dar oricit de mult ar fi vrut sa cumpere tot si toate, aparea imediat opozitia care avea aceeasi tendinta, infiintind, parca la infinit alte si alte titluri, care mai de care mai pompoase. Aceste noi cotidiane traiau intens perioada lansarii si cea politica, urmind un traseu existential, in genere, indreptat spre colaps, sau spre un minim hirsiit zilnic. Aceasta ultima perioada din viata unui ziar are un pic de libertinism, asemanator cu moartea lebedei.
Sa zicem ca asta este democratie, tinind cont ca este deja prin optiunea unei astfel de stari, vadit incalcat dreptul omului la informare reala si nu prin lupa unor tabere, pe care le doare undeva de cititori…
La ce a dus o astfel de presa jalnica:
– Eliminarea in procent de 99% a relatarii despre arte, cultura si stiinte;
– Aparitia unor controverse vadit partizane in presa, cu beneficiari ce au ajuns ades in justitie;
– Marea masa a orasului a fost manipulata, ani intregi. Momita cu firimituri la mesele afaceristilor-politicieni. Presa a fost tocmai cea care i-a inaltat pe piedestale de lut. Redactorii sefi avind rolul de guduratori, in caz contrar pierzind rolul si salariile avute.
Ce a avut de cistigat presa?
PUBLICITATE, deci cresteri salariale directionate…
O perioada de invitatii la viata mondena, a citorva redactori;
O efemera cariera a cite unui redactor sef, in urma unei lovituri de teatru, adevarata marioneta a unui individ sau grup:
Folosind presa, patronii acesteia si-au eliminat nu odata concurenta , chiar prietenii, din viata salbatica a economicului-politic.
Nu cred ca mai are rost sa amintim toate racilele unei prese in care se accepta tutela unui patronaj interesat doar in exploatarea sistemului, prin manipularea cititorului sau a celor criticabili.
Mai util este sa definim ideea de presa libera!
Presa libera ar putea fi o asociere de indivizi si optiuni in sens de neinchinaciune. Libertatea i-ar da sens, o mai mare credibilitate. Acceptarea criticii in interiorul sistemului ar fi esentiala. Sa nu uitam ca nici un partid si nici o redactie nu admit criticile interne vizibile, transparente.
O astfel de presa s-ar implica mai mult in viata pozitiva a comunitatilor umane si nu doar pozitiv in cea a patronilor si negativ in marea masa. Nu inteleg de ce unii redactori refuza binele izvorit din presa, bine destinat cititorilor, dar slavesc binele facut de bani si relatii in cazul patronilor presei! La urma urmei o presa exclusiv a rechinilor este o stare la fel de extrema ca si cea a presei libere.
Adevarul trebuie sa stea la mijloc.
Conditia este ca libertatea sa fie impreuna cu adevarul, in caz cotrar avind parte de orice numai de presa nu.
Din pacate redactorul roman este atit de infipt in pielea rechinismului, incit nu reuseste sa accepte ideea unei alte optiuni. Nu voi uita niciodata cele citeva zile ale presei de dupa revolutie. Poate singurul moment cind toate ziarele erau de partea cititorilor si nu a patronajului.
Dar, poate ar trebui sa revenim la problemele ridicate de articolul dezbatut.
Cum putem transforma RLIV, in asa fel incit sa devina: liber, viabil si mai ales util.
Gheorghe Parascan
Din autoapararea domnului Parascan se observa ca reveleaza adevarul pentru ca este constrans de adversari. Noi am avea nevoie de oameni care spun adevarul dintr-un mobil propriu personalitatii sale. Cazul confirma ca atata vreme cat efectul pozitiv nu se origineaza in compozitia sufleteasca, oamenii sunt nevoiti sa caute solutii in dispunerea si redispunerea continua a elementelor sistemului social. Stiti ca adeptii lui Marx au esuat tocmai din aceasta cauza? Deci aplicand ideea la cazul acestei publicatii s-ar concluziona ca trebuie gasiti din totalul contributorilor acei oameni ce sunt miscati de o contradictie spirituala proprie deci care au in ei motorul miscarii si nu cei ce actioneaza din constrangere interumana. Aceia vor scrie pentru ca nu pot sa nu scrie ce au de scris si nu pentru ca sunt platiti sau ca sunt santajati sau din alte cauze exterioare si deci neautentice uman. Examinand motivele comunicarii fiecaruia putem intrevedea evolutia sau involutia publicatiei. Daca de exemplu iau ca punct de reper gustul prost format de presa capitalista, ca sa ma mentin pe piata publicistica trebuie sa ma transform intr-un circar care va juca tontoroiu in fata fiecarei fufe si a fiecarui mogaldan cu timpul dobandind o personalitate caricaturala. Din educator si instructor voi ajunge elevul prostilor. De o asemenea publicatie care coboara in loc sa ridice omul, eu nu am nevoie.
Poate ca nu întotdeauna îti este usor, Stefan, sa-ti lasi ferestrele gândirii deschise dar trebuie sa fii ( si chiar esti!) un râu care curge în nestire, ducându-si apele în jos, tot mai jos, lin si agitat, strângându-si afluentii, acesti oameni minunati care ti s-au alaturat, supusi unor cauze simple dar necunoscute.
Acum câtiva ani când am batut timid la usa voastra nu aveam de unde banui evenimentele inedite ce aveau sa mi se întâmple. Am avut foarte multe de învatat de la voi si nu pot decât sa multumesc.
Fie ca apei râului tau sa i se alature mereu si mereu alti afluenti, sa aiba puterea sa strabata obstacolele nedorite dar mai ales sa nu sece niciodata!
Tu trebuie sa curgi mai departe!
Suntem inca un grup foarte mic si in continuare ne cautam un rost. Nu e nimic rau in asta. RLIV-ACUM seamana in imaginatia mea cu una dintre acele casute de lemn care se fixeaza in doua cuie pe cate un brad, sau se anina in gradina, de un suport metalic subtire infipt in pamant si incovoiat la capat in forma de carlig.
Intr-o astfel de casuta nu pui o pasare pur si simplu. Ea vine acolo daca se simte bine. Pasarea isi creste niste pui, apoi pleaca mai departe. Casutele astea de lemn sunt ceva cam fara rost, caci neamul pasaresc a supravietuit atatea milioane de ani si fara cuiburile noastre aninate.
Cand si cand insa, stand pe terasa si band un ceai, iti face placere sa auzi de undeva dintre arbori, un tril care aminteste ca lumea nu e facuta doar din materie si material, din griji imposibile si nefericiri, ca exista undeva speranta si miracol.