ACUM.TV

foto: Jurnalul national, joi – 16 martie

Dacă reacţiile, pe cît de aberante, pe atît de sinucigaşe ale d-lui Năstase, de la izbucnirea scandalului ”Mătuşa Tamara” şi pînă la depunerea de joi a demisiei, sînt totuşi de înţeles, cele atît de lente ale întregului PSD sînt pur şi simplu menite să te lase cu gura căscată şi cu degetele încremenite pe tastatură.

Pare tot mai limpede că, în ultimele vreo două luni, dl. Năstase a fost într-un fel de stare secundă. Nu înţelegea ce i se întîmplă şi, mai ales, că i se poate întîmpla aşa ceva lui, cel care fusese aproape stăpînul absolut al ţării, cel la a cărui apariţie, chiar dacă nu apărea soarele, teritoriul stătea smirnă. Iar camerele de luat vederi luau poziţie de drepţi, laolaltă cu condeiele scribilor şantajabili, care prin presiuni directe, care prin comenzi grase din publicitatea de stat.

De aici şi seria nesfîşită de reacţii cu totul inadecvate şi de declaraţii obraznice şi caraghiase, care îl înfundau tot mai mult, în loc să-l scoată la liman. Adevărul este că – cum mai spuneam odată –, cam de pe la începutul acelei perioade, d-lui Năstase i-ar fi fost cel puţin la fel de utilă o vizită la psiholog, ca şi cele de la procuror. Iar după revelaţiile privind blazonul şi alte însemne nobiliare, din ultima ediţie a revistei „Academia Caţavencu”, mă tem că nu era inutilă şi una la vreun psihiatru mai ager. Ca să nu mai amintesc că, precum Ceauşescu în final, D-Sa găsea vinovate „agenturili străine” pentru tot ceea ce i s-a întîmplat în ultimele două luni şi ceva!

De parcă acelea i-ar fi agonisit averile, i-ar fi inventat mătuşile ori s-au apucat să-i construiască multele-i case.

Însă, explicaţiile şi terapiile de natură psihologică, valabile pentru persoane, nu sînt la fel de potrivite şi pentru partide, structuri complexe de oameni, instanţe şi reguli. La ce mă refer? La faptul că, în toată această perioadă, PSD a reacţionat ca un fel de caşalot greoi din adîncurile oceanului ori precum uriaşii şi inadapatabilii dinozauri surprinşi de marea glaciaţiune.

La două zile după izbucnirea scandalului „Mătuşa”, urmat repede de cel legat de „Vila Zambaccian”, am scris aici că dl. Năstase este mort politic şi că a devenit un fel de ghiulea, de piatră de moară pentru partid, care-l va trage ireversibil în jos. Nu-mi arog mari merite pentru asta, pentru că au spus-o/scris-o şi alţii în acelaşi timp, după aceea, dacă nu cumva şi înaintea mea. A fost o observaţie comună a presei şi analiştilor politici, una de bun simţ, pînă la urmă, nu de cine ştie ce mare probă de fler politic.

Însă, cum adesea se întîmplă, ceea ce vedea tot satul, nu vedea tocmai bărbatul, astfel încît, în locul unui divorţ rapid şi elegant, am asistat la cea mai penibilă suită de acte de susţinere din toată politichia post-decembristă: ale liderilor, ale plenului partidului, în Biroul Camerei Deputaţilor, în comisia juridică ş.a.m.d.

În faţa acestei „viteze” de reacţie demnă de un melc dintre cei mai înceţi, pur şi simplu m-am îngrozit. Acest partid ne-a condus, totuşi, numai sub actualul nume, vreme de patru ani! Dacă a avut nevoie de mai bine de două luni şi de pierderea a 12 procente în sondaje, pentru a rezolva o banală criză internă de personal, ce naiba s-ar fi întîmplat dacă, pe vremea cînd ne guverna, apărea o criză naţională majoră, cu posibile urmări fatale pentru ţară?

Se cam sparie gîndul, fie şi numai la evocarea ipotezei!

PSD s-a debarasat pînă la urmă de dl. Năstase. N-am însă senzaţia că s-ar fi terminat şi criza, că ar fi găsit soluţia miracol a salvării. Nu pentru că l-a readus într-o poziţie vizibilă pe vetustul domn Iliescu, deşi ideea revitalizării cu bătrînul politruc în frunte e de-a dreptul creaţă. Nici pentru că dl. Năstase ar trebui însoţit de o liotă de lideri cu averi la fel de suspecte şi imagine la fel de proastă, de la Mitrea şi Hrebenciuc la Vanghelie, această reîncarnare comică a lui Brutus. Nici pentru că dl. Geoană a avut nevoie de două luni şi de sulele în coaste ale domnilor mai înainte amintiţi, pentru a pune piciorul în prag în chestiunea Năstase, ajungînd să ameninţe teritoriul cu propria sa demisie.

Acestea sînt doar simptome, nu cauzele prăbuşirii accelerate a PSD. Cum şi dl. Năstase este un simptom. Ci pentru că, într-un sistem cvasi-democratic, cum însearcă anevoie să devină cel aborigen, PSD este un fel de animal preistoric, într-o viziune oarecum optimistă, ultimul avatar posibil al partidului comunist. Prin urmare, netratabil doar prin mici intervenţii chirurgicale, în esenţa sa, nereformabil. Ca să avem un adevărat partid de stînga în România, absolut necesar echilibrului politic, PSD, cel puţin aşa cum este acum, trebuie să se autodizolve, să implodeze, să moară. Prelungirea agoniei nu este doar inutilă, ci de-a dreptul periculoasă. Nu doar pentru membrii oneşti ai acestuia, ci pentru sistemul nostru politic, deci pentru noi toţi.

Cum spunea cineva mai inspirat decît mine, cred că dl. Cristian Tudor Popescu într-o emisiune televizată, ca să se salveze, ca să trăiască, PSD trebuie mai întîi să înveţe să moară.

Ei, da, iată o formulă care mi se pare foarte potrivită!

Acest articol a fost publicat luni, 20 martie 2006 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.