În vreo două săptămîni, PSD şi-a pierdut, prin autospuspendări inexistente în statut, doi lideri importanţi, care au intrat puternic în vizorul justiţiei şi al Comisiei de verificare a averilor. Socialiştii europeni, care îl sprijiniseră pe faţă în ultima campanie electorală, i-au întors spatele, iar sondajele indică reducerea spre jumătate a sprijinului electoral. Ceea ce te uimeşte în această situaţie nu este atît faptul că s-a petrecut – sînt bune şi presiunile europene la ceva, iar presa a procedat excelent luînd în serios declaraţiile de avere ale demnitarilor! –, cît reacţiile complet inadecvate ale acestui partid gigantesc şi, mai ales, ale liderilor rămaşi în funcţii.
În loc să se fi trezit din pumni şi să găsească soluţiile potrivite gravităţii situaţiei, liderii pesedişti, cu memershipul lor cu tot, par să nu înţeleagă ce li se întîmplă. Aici nu este vorba despre o criză prin care trec periodic toate partidele, ci este chiar Criza, cu C! În urma unui asemenea eveniment, ori reacţionezi prompt, inclusiv lăsînd lestul în urmă, ori dispari. Dar, în locul unei soluţii radicale, care ar fi însemnat şi bifarea reală a reformei profunde asumată la ultimul congres, pesediştii au preferat paleativele, care vor accentua criza în loc s-o învingă. Autosuspendările din funcţiile de partid nu au valoare, nu vor avea nici efect. Efect ar fi avut renunţarea la poziţiile de stat, deci parlamentare, după cum atrăgea atenţia şi dl. Petrişor Morar, şeful DPA, pe mîinile căruia au încăput d-nii Năstase şi Dan Ioan Popescu. Este, de altfel, si cazul autosuspendării d-lui Copos de la PC.
Aceşti trei domni nu pricep că nerenunţînd la funcţiile respective fac un rău şi mai mare partidelor lor. Ce să înţeleagă publicul? Că e mai importantă imaginea partidului decît cea a guvernului, a Parlamentului şi, pe cale de consecinţă, a ţării?
Are dreptate şi dl. Iliescu o dată – dacă tot s-au retras strategic cei doi proeminenţi lideri pesedişti, ei ar fi trebuit urmaţi de toţi cei care afectează, într-un fel sau altul, imaginea partidului. Pentru că, esenţial, criza PSD este una de imagine – partid corupt, partid al săracilor de la oraşe şi sate condus de cei mai bogaţi politicieni, partid al baronilor centrali şi locali etc. În politică, imaginea este aproape totul. Dacă îţi strici imaginea, n-o poţi repara printr-o simplă sulemenire, ci doar printr-o veritabilă operaţie estetică, chirurgical, tăind în carne vie, cum s-ar spune. Or, aceasta nu se poate ameliora cu „două flori” autosuspendate, cum nici primăvara nu e anunţată doar de două floricele. Dacă nu intervine chirurgia, vine mai tîrziu autopsia! Imaginea PSD, nu poate deveni mai bună cu dl. Mitrea – nu mai puţin bogat decît ceilalţi doi, a cărui avere e la fel de controversată – şi cu dl. Geoană – care n-a putut încă explicaa covingător originea a vreo 200.000 de dolari din declaraţia de avere! – în fruntea bucatelor, nici cu dl. Hrebenciuc în măruntaiele partidului ori cu celebrii domni Oprişan, Vanghelie şi Mazăre în teritoriu. Nici atacul disperat înspre politicienii puterii – de care, iată, slavă Domnului!, tot presa se ocupă – nu mai ajută la nimic, cum nu sînt de nici un folos nici lăcrămaţiile disperate la Strasbourg şi Bruxelles. Cît priveşte, „recursul la Iliescu”, acesta a fost respins de însuşi bătrînul politruc, mai realist se pare decît „junii corupţi”. Este ceea ce nu pricep nicimembrii de rînd, nici simpatizanţii fostului partid de guvernîmînt. Ultimul sondaj CURS, relevă că membrii PSD sînt conştienţi de criza partidului dar, în ceea ce priveşte soluţiile, umblă după cai verzi, se scaldă în iluzii de genul că dl. Iliescu ar mai putea salva ceva. Numai că fostul preşedinte al ţării şi al PSD va avea, în perioada ce urmează, mult de lucru la propria sa salvare, încolţit cum este în trei procese penale – Revoluţia, mineriada din 1990 şi mituirea electoratului împreună cu neverosimilul domn Vanghelie „de la sectorul patru”!
PSD nu înţelege, prin urmare, ce i se întîmplă. Nici că singura soluţie de salvare este una radicală şi decisă ca o lovitură de sabie – adică, alţi lideri, alt discurs, alte maniere, mai puţin lacome şi arogante. Dacă nu va înţelege asta rapid, PSD dispare ca un castel de nisip pe vremuri de furtună! Nu asta este problema, că nu sînt dintre cei care îi vor duce dorul, dar va trebui inventat un alt partid de stînga, că altfel fug voturile spre Vadim şi Becali. Ceea ce deja se întîmplă! PRM şi-a dublat scorul în mai puţin de un an, deşi a trecut prin puternice convulsii interne, cu dezertări şi expulzări în lanţ, iar sondajele din ultima săptămînă spun că PNG ar fi ajuns deja la pragul electoral! Dacă Steaua îşi continuă parcursul în „primăvara europeană”, ne trezim că-şi dublează scorul, că la noi fotbalul, afacerile şi politica sînt cam acelaşi lucru! Cum se întîmplă în ţările din lumea a treia.
Pînă la urmă, poate nici n-ar fi de tot regretabilă dispariţia PSD, care nu e un adevărat partid de stînga, ci un fel de „stîngă caviar”, pe deasupra şi cleptocrată. Ideologia sa n-a fost pînă acum social-democraţia, ci lăcomia. Pentru echilibrul cîmpului politic, oricînd ar fi de preferat un veritabil partid social-democrat, chiar socialist, deci situat declarat şi onest la stînga eşichierului politic, în măsura în care distincţia stînga-dreapta, datînd tocmai de pe vremea Revoluţiei franceze, mai este pertinentă.
Ca fost membru al Partidului Social Democrat din Romania pana la unificarea fortata
de tradatorii partidului,ca urmas de ideologie social democrata a tatalui si bunicului meu, la randul lor membri ai aceluiasi PSDR, solicit re-venirea PSDR la Statutul lui de dinainte de anul 2000, anul tradarii conducerii de atunci-presedinte Alexandru Atanasiu-si reintegrarea acestui partid in viata politica a tarii. Este momentul de a desparti graul de neghina si a condamna public pe cei care, pentru un post caldut si avantaje materiale, si-au tradat menirea sociala si istorica.
Va inteleg prea bine revolta, dar efectiv nu stiu daca ceea ce propuneti d-voastra mai este posibil acum. Vreau sa spun sa iasa ceva care sa aiba si sanse politic-electorale reale. Din acest motiv, eu as fi multumit macar cu o anume „purificare” a PSD-ului actual, iar daca nu este posibila, m-as multumi cu disparitia sa si cu aparitia unui partid de stinga modern si mult mai curat, pe structura fostului PSDR ori pur si simplu inventat de la zero. Auguri.
Nu cred ca mai e cale de intoarcere! Germania plateste inca pentru atrocitatile naziste, de ce nu ar plati si comunistii si urmasii lor deghizati in psd-isti? Eu zic ca e mai grav ca acum in plin avant de eliberare de sub un jug comunist sa se repete in Romania saracirea poporului si a mintirii lui. Nu cred ca m-as identifica niciodata cu Sechelariu si daca as fi membru PSD mi-as da urgent demisia sa stiu cu cine ma adun, ca sa nu ma aseman cu ei.
Cat despre neghina… stim ca exista din plin… mai putin cereale de calitate, in politica psd-ista. Felicitari inca o data lui Liviu Antonesei pentru editoriale.
Cu tot OPTIMISMUL meu, care însa e pe cale de disparitie – NIMENI, NICIODATA – nu va plati /oalele sparte/. Cei de la /frânele/ sarmanei Românii, încearca sa schimbe „p-ici, pe colo, prin partile esentiale”, câte ceva, în asa fel ca plebea naiva sa creada ca sunt activi si ca se „face ceva în favoarea poporului”. ILUZIE si INDUCERE ÎN EROARE! Realitatea este ca, indiferent de partid, TOTI SUNT O APA SI-UN PAMÂNT. Cum se face ca numai dupa 16 ani încep, foarte timid, sa apara cei care au fost mari sefi si activisti în securitate, iar în prezent detin tot functii „înalte”? Cum se face ca ION TIRIAC, foloseste în JET-ul personal, stewardeze pensionare, cu pensii fabuloase, care au servit si pe cei din PCR, acum fiind platiti în plus de pensie, cu EURO? Interesul personal a primat si primeaza, atâta vreme cât sunt la putere. Fiecare are grije sa agoniseasca cât mai mult pentru „eventualele” zile negre, dar care, oricum vor fi mai „albe” decât a pensionarului amarât din România, care cerseste si doarme în frig. Copiii trimisi în occident pentru studii, acumulari de bunuri mobile si imobile care au apartinut celor care au muncit cinstit înainte de 1945, procese, peste procese, fara concluzii definitive si fara pedepse exemplare s.a.m.d.
În România se traieste sub deviza lui Juvenalis – PANEM ET CIRCENSES, la care adaug ceea ce a spus celebrul umorist si pamfletist Constantin TANASE în anul 1947: „TOT ERA MAI BINE, CÂND ERA MAI RAU”.
Parca erati mai tonica! Pai, daca as crede integral ceea ce spuneti, n-ar mai fi decit solutia sa inchidem pravalia de tot. Si aceasta, mica, de aici, si toata tara. Nebunia este ca eu, care sint de obicei mai pesimist decit d-voastra, simt acum nevoia sa va contrazic! Poate asta ati dorit? Nu stiu, se poate. Cit priveste pensionarii de aici, sa nu mai vorbim. Cunosc cel putin doi care reusesc sa traiasca relativ decent numai pentru ca sint eu in plina putere si pot avea mai multe surse de venit! Auguri!
Optimismul sau pesimismul personal, nu conteaza atunci când se analizeaza o situatie. Este o stare de fapt temporara sau de durata, în functie de felul cum se desfasoara o actiune, fie ea politica, sociala sau personala, pe care ne-o putem manifesta, fara a avea pretentia ca vom putem schimba ceva în mod radical sau chiar partial. Analizând însa „starea natiunii” (recte a României) – este o chestiune extrem de importanta si nu-mi (si nu ne apartine), aceasta facând parte din obligatiile guvernantilor, ceea ce pâna acum, în acesti 16 ani, nici nu am citit, nici n-am auzit sau vazut un RAPORT care sa fie cunoscut întregului popor, asa cum se procedeaza în Canada sau Statele Unite ale Americii, aceasta neexcluzând interventia noastra cu idei concrete, prin intermediul constiincios si obiectiv al mediilor de informare. Ceea ce ne apartine, noua românilor din tara si diaspora, este o datorie, /sa punem degetul pe rana/ facând tot posibilul pentru ameliorarea „durerii” si eventual sa ajutam la „cicatrizarea” ei. Aceasta se poate face prin comunicare pe orice cale, venind însa cu solutii concrete. Metaforic vorbind, nu trebuie „sa tragem obloanele”, dimpotriva, „sa tinem pravalia deschisa”, dar sa fim capabili sa si prezentam „marfa proaspata”, accesibila oricarui individ.
Pina la urma, s-ar zice ca sintem de acord! Dar pesimismul sau optimismul sint foarte importante chiar si in simpla analiza, pentru ca aceasta va fi „colorata” de pesimism/optimism. Daca trecem la atitudine, conteaza si mai mult! Auguri.
Trebuie aruncate aceste conserve expirate. Primenire! Aceasta este cererea actuala. O cura nationalista ar prinde bine romanilor batjocoriti. Mai multa demnitate se cere romanilor. Oricum burghezia s-a autoblocat si nici nu putea ajunge altfel pentru ca nu sunt un factor progresist pentru popor.