Daca m-as cufunda in linistea dorului meu de oameni, poate putin prea abstract, nefiind de un tip matern, daca m-as reculege spre a vedea ce vreau sa inteleg si caut cu indarjire, m-as opri la acea seva secretata de o matca nevazuta care ne leaga pe unii de altii nu numai in clipele de acuta necesitate – ci si pentru a taifasui, a canta, a admira impreuna.
Daca as fi intrebat ce deosebire esentiala este intre unii si altii si de ce unii sunt mai fericiti iar altii mai nefericiti, m-as opri asupra credintei si nu asupra stiintei, as arata cu degetul spre inima si nu spre frunte si as adauga ca fericirea, sub indiferent ce nume am recunoaste-o, este o trasatura a fiecaruia, ca si culoarea ochilor spre exemplu, schimbandu-si doar nuanta in diferite lumini dar pastrandu-se neschimbata de-a lungul intregii vieti.
Daca as trage o linie sub toate faramele risipite de Adevar pe care mi-a fost dat sa le inteleg pana acum, adunandu-le spre a forma un tot (imperfect), daca m-as stradui sa descriu in cuvinte rezultatul acestei adunari, as spune ca, pentru fiecare, singurul adevar este el insusi sau ea insasi. As spune ca singurul zeu la care se poate inchina asteptand si un raspuns… este el insusi, ca singurul mister pe care il are de dezlegat este el insusi, ca singurul lucru cu care ramane mereu este el insusi, ca drumul cel mai scurt catre semenii lui duce prin el insusi.
Daca as fi destul de intelept pentru a sfatui, as spune mai intai ca fiecare trebuie sa asculte numai de sfaturile lui insusi, adaugand doar ca e bine sa se sfatuiasca a asculta. Apoi, adresandu-ma unui prieten, i-as spune o parere despre calea prin care poate face astfel incat soarta-i sa depinda cat mai putin de semenii lui (cu care altfel se poate afla intr-o stransa colaborare) si cat mai mult de el insusi.
« Aceasta cale duce direct prin tine, prietene. Ea iti cere sa incerci mai intai diferite moduri de a exista, invatand cat mai mult din greseli si victorii cat mai mici, precum copiii invata din joc. Iti cere apoi sa alegi drumul pentru care ai inteles ca esti construit, in unitatea diversitatii semenilor tai. Acest drum trebuie urmat chiar cu riscul unor mari intoarceri in urma. Si, in sfarsit, sa dobandesti, pe drumul ales, cat mai multa putere prin stiinta si dragoste de ceea ce faci, invatand sa nu te lasi furat si aparandu-ti demnitatea, prin respectarea tuturor regulilor liber consimtite la care te hotarasti sa aderi pe parcurs. Am o nestramutata credinta ca exista cate ceva pentru fiecare, un domeniu in care sa fie cel mai bun. »
Daca m-as cufunda in linistea dorului meu de oameni as vedea deodata ca ei sunt o singura fiinta, ca acea seva secretata de o matca nevazuta anuleaza notiunea de putere absoluta, dizolvand-o treptat.
Fiecare este liber sa-si aleaga propria etica.
(1986)
O senzatie de moment
,, Ceva imi spune ca suntem incapabili sa traim pana la capat un moment din viata. Oarecare. Ca ramanem vesnic alaturi de ce se intampla, putin mai sus, putin mai jos de lucruri, niciodata insa in miezul lor. Ca lasam sentimentele si evenimentele pe jumatate neterminate, sa darame dupa noi, nedesavarsite. Ca n-am fost niciodata deplin canalii sau deplin ingeri. Ca rugurile sufletesti pe care am ars s-au stins la jumatate. Ca am trait in eterne tranzactii cu norocul si nenorocul”. ( Mihail Sebastian)
M-as referi mai mult la emotia care o degaja acest articol. Nu stiu daca sunt nspirata anul asta dar, citind ce ai scris m-am simtit pulsand intre miinile mele atingand clapele astea atat de mecanice care insira ca margelele niste semne parca intelese de cineva si pentru cineva ca un fel de discurs neintrerupt. Caut intotdeauna lucrurile scrise nelipite si nemigalite prea mult care sa te aduca la un fruct zemos ce-l tii in palma nu pentru a-l manca.
bianca
Poate ca o deosebire intre unii si altii este permeabilitatea fata de acea seva secretata de o matca nevazuta.
Poate ca aceeasi deosebire o percepem ca pe capacitatea de a ne pasa de ceilalti, sau de fiecare dintre ceilalti.
Adevaruri spuse cu blindete si caldura. Se stie ca adevarul e greu de suportat desi, ne declaram mereu insetati de adevar.
S-a scris mult despre persoana insasi, dar nerelationata cu Creatorul divin, iar eu cred ca Dumnezeu este in toate, chiar si in noi.
Daca as afirma ca dorul nu are nimic material m-ar framanta o indoiala cauzata de durerea enorma pe care o creeaza in anumite circumstante!
Dorul Dumneavoastra de oameni s-a materializat in actiunea aceasta, devenita o explozie de artificii care se va perpetua din ce in ce mai surprinzatoare si pentru asta va multumim!
Aveti dreptate, etica este oglinda intima a fiecaruia; dupa o cautatura fugara, iesim…in lume sub reflectoare pe care nu le mai putem stinge!
Cred ca ne adunati fara a ne eticheta sever, dimpotriva, cu tandretea de care toti avem nevoie! Sa traiti si sa reusiti! Cu stima, Evelina Moraru
Dupa cum ati observat poate, am propus ca editorial un eseu pe care l-am scris acum 20 de ani. Mai am inca multe nepublicate, chiar.
Ceea ce se intampla interesant aici este ca, avand posibilitatea sa ne comparam in mod direct gandurile si experientele cu cele ale unor suflete care-si cauta realizarea in aceeasi falie de timp, ne putem da seama si prin ce suntem unici. Ne eliberam de patetismul lui „mi se intampla numai mie” si invatam sa deosebim telurile comune (in sens de obisnuite) de cele importante.
Nu pot decat sa va promit ca in continuare RLIV-ACUM se afla pe o roca stabila. Cu atat mai stabila cu cat increderea noastra, a celor care alcatuim comunitatea virtuala RLIV-ACUM (cum imi place uneori sa-i spun) este in crestere ea insasi!
Va multumesc pentru cuvintele voastre bune, adresate tanarului care am fost odata. Uneori si mie mi-e simpatic individul respectiv 🙂
ETICA, da, este o problema, care nu mai intereseaza pe nimeni, este invechita, primitia; e nebunie, fanatism si ce mai este? NIMIC!
Sa nu mai aud de ETICA!
Mi-a iesit pe nari „ietica” socialist-comunista; ca sa mai o schimb pe alta.. mai bine lipsa!
Si totusi exista o etica (ca de-aia o scriu cu litere mici), care nu se vede, simte si nici nu se accepta!
Cine cauta o gaseste, cine o cere unde trebuie primeste gratuit!
FARA ETICA! M-am saturat de atâta si atâta ETICA!
Cautand atent si patruns fiind de dorul de ceilalti te vei regasi pe tine. Cine crezi ca sunt ceilalti? Sub ochii nostri in fiece dimineata apare un univers, materializarea lui se dezvaluie doar propriei tale minti. Deci intreaba-te cine crezi ca sunt ceilalti? Putem noi oare sa ne vedem matricial dispusi? Putem noi oare , trezindu-ne din vis , sa ne vedem in ceilalti? Si asa ca intr-un exercitiu, te proiectezi in afara ta din dorinta de a te cunoaste mai bine. Din dorinta de a fi. Cunoscandu-te, te accepti, ingloband sub notiunea de sine toate aceste chipuri si destine venite din timpul prezent sau din memoria pe care o ai despre tine.
Cine crezi ca sunt ceilalti, daca nu insusi dorul de tine? Cautandu-i pe ei te regasesti pe tine.
Corespondenta ideii cu starea de fapt ar putea fi de lunga durata daca obiectul vizat dainuieste sau de scurta durata daca obiectul reflectat este iute schimbator. Atat adevarul cu bataie lunga cat si cel cu valabilitate mai redusa sunt necesare; unul strategic altul tactic. Noi aici acum ne aflam in imperiul adevarurilor relative necesare momentelor traite.
Daca nu ati publicat ce ati achizitionat din experienta ati gresit de doua ori: o data pentru ca nu ati aplicat corectiile implicite ale concluziilor (de care aveau nevoie contemporanii) si a doua oara pentru ca nimeni nu putea sa va aplice o corectie daca nu v-a cunoscut. Avand in vedere valoarea actionala a adevarurilor tactice si strategice hai sa vedem ce mai este valabil din ceea ce ati concluzionat altadata(respectiv acum 20 de ani).
Nu m-as mira, Stefane, daca ti-a placut la nebunie filmul „Forest Gump”. Cam tot aia zice si filmu’
pentru ca, asa cum o stim, noi suntem tot una cu Dumnezeu…
Toate cele bune, Stefane, pentru 2006
Este adevarat ca unii oameni ii trag in sus pe altii si asa evolueaza societatea, precum pescarul trage cu navodul pestii din mare sau ocean, iar mesele si ospetele vor fi bogate in scanteieri de fosfor, precum creierul de inteligenta asa cum o dovedesc oamenii care se daruiesc unui tel comun.
Ce ne-am face fara etica ? Ce ne-am face fara morala ? Cum ne-ar percepe oamenii din jur, rudele, etc Desigur ne-am saturat de o perioada in care ne erau masurate cuvintele cu unitati de masura invizibile, dar cu atat mai dureroase, cand ti-era frica sa spui ca cineva s-a revoltat din nu stiu ce motive, pentru ca, de fapt, acestea tineau de ” epoca de aur” . Fire nevazute ne tineau cusuti la gura si trebuia sa dam drumul doar laudelor, dar adevarul era altul, crud , nemilos, zguduia o lume intreaga, era dictatura comunista, care pentru unii era muma ,iar pentru altii era ciuma.
Cuvinte frumoase, de care orice om are nevoie cateodata. In ele imi gasesc alinarea si le caut peste tot flamanda de dorul oamenilor si deci a mea, caci am pierdut, dar am si castigat.
O sa mai public dintre eseurile pe care s-a asterut praful atator ani, fireste.
Ceea ce nu stiam atunci – si incep sa descopar abia acum, este ca acest dor de oameni nu se poate materializa intr-un bine facut lor. Dorinta de a face bine ne instraineaza. Dorinta de a fi noi insine este cea care face bine cu adevarat celor care se intampla sa fie in atentia inimii noastre.
Luati acest portal ca exemplu. Pe masura trecerii timpului el se transforma din ceea ce a fost la inceput (o „inertie” in continuarea paginii ziarului Romania libera, pe care o realizam printr-un contract anulat unilateral de catre ei), intr-un proiect de-sine-statator.
Noul proiect reprezinta o cautare personala atat pentru mine cat si pentru o serie de alte persoane pe care, in marea majoritate a lor, nu le-am intalnit si nu le voi intalni fizic niciodata. Iar in acest proces, cei care se cauta pe sine in spatiul virtual, impartasesc tot mai multa viata alaturi de oameni care gandesc la fel si cresc in mintile dar mai ales in inimile lor ceva nou, pe care l-as numi drog daca nu ar fi o miere.
Aceia dintre noi care sunt mai aproape de ei insisi, lasa in jurul lor si cele mai multe undite avand cuvinte in carlige. Este, probabil, forma prin care D-zeu se foloseste de unii dintre noi care, chiar daca este posibil sa nu ajunga ei insisi nicaieri, reusesc prin gustul minunat al momelii sa-i atraga pe altii carora le-a venit timpul sa se realizeze.
Iar frumusetea este ca uneori cei care au lasat doar undite, sunt trasi in sus de catre chiar cei care au muscat, cu multi ani in urma, din momeala.
Intamplator am intrat si eu astazi si am citit acest eseu. Rapid am inteles ca nu este un eseu oarecare… ci o creatie valoroasa, cat se poate de virtuala, caci este un adevar implacabil ca suntem „limitati” la virtual „romania libera in viitor”. Am inteles in acelasi timp ca nu este decat unul din noianul de eseuri frumoase create de Stefan la varsta de 20 de ani si nu ma pot abtine dorintei de a citi si altele pe care sper cu indarjire ca Stefan sa ni le faca cunoscute cat de curand.
Citirea acestor randuri m-a imbogatit spiritualiceste. Este mai de dorit minimul de cunoastere a lucrurilor foarte importante decat cunoasterea socotita foarte sigura a lucrurilor foarte marunte. Sunt de acord cu Stefan ca noi oamenii de bine sa ne iubim precum ingerii. Substanta relatiei dintre om si ingerul sau pazitor este iubirea. Din pacate, termenul a devenit, prin suprafrecventa si sentimentalism, aproape inutilizabil. Invocata la tot pasul, in cele mai diverse imprejurari, pe scene, pe ecrane, in romane, in parcul Cismigiu sau in Gara de Nord, „iubirea” sucomba in propria ei sublimitate. Spui „iubire” si toata asistenta surade duios, prada unei emotivitati difuze. Ah! Studentele de la ASE! Se subintelege ca s-a spus ceva foarte frumos, ceva esential, ceva despre care tot omul are o idee foarte limpede. Cuvantul are un asemenea prestigiu, incat se poate dispensa de analize si defintii. Stim foarte bine ce e iubirea! Ce e iubirea pe ascuns! Oricine a gustat din acest fruct al vietii! In filmele amerecane „te iubesc!”, „si eu pe tine”, a ajuns un fel de „ce mai faci?” In realitate ne confruntam cu unul dintre cele mai nebuloase concepte ale discursului cotidian. Si cu cat e mai nebulos, cu atat e mai frecvent. Sfera iubirii este atat de cuprinzatoare, incat e aproape imposibil de sistematizat: iubire e si afectul dintre femeie si barbat, si cel dintre femeie si amant. Exista iubire carnala, mai mult sau mai putin vinovata, iubire „egoista”, etc.
Trebuie sa te pierzi in ingerul tau pentru a descoperi conturul personal al umanitatii tale, fapt care din fericire il observam si la Stefan, dupa cum ingerul trebuie sa se piarda, o clipa, in umanitatea ta, pentru a se intoarce, implinit, la splendoarea angelicitatii tale.
Va multumesc, Valica.
Si eu cred ca toate … marturisirile noastre nu sunt prinderea unei momeli, sunt miraculoase punti de salvare si zbor.
Faptul ca domnul Stefan Maier se implica in activitatea aceasta este o garantie a caracterului onest,valoros si emotionant al demersului!
Simt uneori prinzind anumite „fire” cum particip la framantari care poate, astfel pierd din gravitate!
Nu stiu daca am mai scris asta undeva, dar o fac acum, ca sa ramana consemnat undeva.
Faptul ca nu raspund direct cuvintelor frumoase care mi se adreseaza nu inseamna ca nu apreciez mult ecourile prin care se confirma ca ajungem impreuna in poiene asemanatoare in timpul acestei perindari pe Muntele Vietii.
Singurul motiv real este ca, de indata ce un alt cititor vibreaza la ceva care scriu (si aproape in 100% din cazuri nu e ceva nou, e ceva care a mai fost spus inaintea mea) a continua cu simple multumiri ar reprezenta o diluare a unei cautari ce ar trebui sa continue fara sa ne oprim ca sa ne imbratisam sau sa ne strangem mana prieteneste, prea des.
O, daca am putea vizualiza cascadele de impulsuri electrice care ne inunda neocortextul atunci cand comunicam, aducand la suprafata capetelor fiecaruia dintre noi, impodobite de podoabe capilare mai bogate sau mai reduse, mai ingrijite sau mai putin ingijite, asezonate cu fire de par alb, avand culoarea naturala sau fiind colorate intr-o nuanta preferata… efectul gandirii!
Am vedea atunci curcubee vii si am pricepe esenta transmiterii prin cuvant a cautarilor celuilalt, am vedea cum rezonam, cum se naste de fapt o aura colectiva ca o simfonie uluitoare si magica, in care adevarurile nu se bat pe umar si nu se congratuleaza reciproc, ci incearca sa creasca impreuna si sa raspandeasca si mai multa lumina. Aceste – sa le numesc ad-hoc – vibratii pozitive au o viata a lor, in care realmente nu au timp sa multumeasca, sa se incline respectuos, sa aduleze, sa iasa pe scena pentru bis-uri sau sa se imbrace in costume noi doar pentru a face placere.
Dumnezeu ne-a dat ceva nepretuit , pentru care nu putem decat sa-i multumim si acest lucru este cuvantul. Cuvantul care poate imbraca cele mai frumoase vesminte sau pur si simplu cuvantul care doare. Cand el este deja puntea intre doua persoane care nu s-au vazut niciodata, ca doua culori care nu s-au vazut niciodata, una intoarsa spre pamant , iar alta indreptandu-se catre cer, este cel mai util lucru care s-a putut intampla si anume comunicarea pentru care multa lume se lupta in aceasta lume si fara de care, ce ne-am face ?