Soarta a facut sa traiesc lungi perioade din viata mea in culturi diferite. Am avut o perioada chiar, cu multi ani in urma, cand desi ma aflam in Romania, lecturile si modul de viata pe care mi le alesesem semanau mai degraba cu cele ale unui tanar care se pregatea sa dea vreun examen de admitere la o manastire tibetana. Abia mai tarziu aveam sa-mi dau seama insa de influenta pe termen lung pe care o poate avea imersarea cuiva intr-o cultura, de mimetismul psihologic nascut o data cu incercarea de adaptare si uneori chiar cu superba justificare a cunoasterii.
Traind intr-un anumit mediu, oricata incredere ai avea in identitatea personala, atata timp cat functionezi potrivit regulilor lui, ajungi sa fii schimbat de ritualuri, de cuvinte, de imprejurari in care te gasesti si care, desi nu sunt firesti naturii tale, devin comode, iti ofera placerile consumului simplist si iti dau avantajul turmei.
Dar sa le iau pe rand si sa ies un pic din domeniul abstractului. Nu stiu de ce, aparent fara legatura, in prima secunda ma gandesc la Romania si la manele. Nu cred ca am cunostinte apropiate care sa nu-si manifeste oripilarea fata de acest produs subcultural care, prin melodicitate si continut, vexeaza in serie. Manelele insa, dupa modesta mea opinie, sunt o expresie a unui ritual adanc inradacinat in cultura Romaniei, ritualul distractiei semibahice, reprezentand pentru cei mai multi un etalon al vietii fericite si fara de griji. (Cati dintre noi, cei plecati, nu considera mai reusita o revenire de o saptamana in tara in care ne-am nascut, daca aceasta s-a soldat si cu o betie mai mult sau mai putin moderata cu vechii prieteni?). Manelele sunt o parte din coloana sonora autentica a unui film pe care-l regizeaza in minte cei mai multi dintre cei plecati. Aceste productii nu sunt altceva decat urmasele cantecelor de tabara si de excursie (gen « Moncher vazui o bris-ca-ca » sau « Gheizasul merge pe roate » sau « Suflecata » – vi le amintiti ?) lasate in paragina de o generatie care si-a vazut de drum, preluate de « generatia pro-tv » si imbogatite cu innuendo-uri de inspiratie XXX profesionista, cu scopuri comerciale clare si nu pentru a fi fredonate pe carari de munte. Bref, Romania iubeste manelele si de aceea si sunt atat de reprezentative. Iar cei care spun ca nu le iubesc nu par sa fie in stare sa ofere o competitie la fel de vie si de autentica, se multumesc sa le maraie in sinea lor si vor sfarsi prin a recunoaste ca si lor le plac de fapt.
In egala masura, mediul coruptiei omniprezente din Romania nu doar alarmeaza de forma si isi vede linistit de viata-i parazita, dar probabil ar fi in stare (daca n-o fi si facut-o) sa genereze un prim laureat al premului Nobel pentru analiza coruptiei (daca s-ar oferi asa ceva). Presat de propriile limitari existentiale romanul nu-si mai pune problema cum sa traiasca intr-o societate curata ci cum sa gestioneze cat mai inteligent propriile parghii prin care poate participa la dulcele act al coruptiei, atasand gestului mitei cuvantul de onoare pentru discretie, atasand inselaciunii nobilul gest al donatiei, impodobind minciuna si santajul cu rugaciuni si motivatii patriotice. Iar cei care nu iubesc coruptia nu par sa fie in stare sa ofere acestui fenomen o alternativa la fel de vie si de autentica, se multumesc sa maraie cu dreapta si sa mituiasca cu stanga si vor sfarsi prin a recunoaste ca si lor le place de fapt.
Intr-un alt teritoriu unde am trait multi ani, cel al Statelor Unite, atat de idealizat de o lume intreaga, ritualurile nu difera in esenta cat in magnitudine si diversitate. Se adauga unor fenomene similare celor descrise mai sus si ritualul consumului, pe care doar un numar limitat de romani si-l poate permite deocamdata. In aspectele sale cele mai ridicole, ritualul consumului ajunge sa-i modifice pe cei care nu gasesc o cale sa i se opuna pana la stadiul in care ei cumpara obiecte si servicii care servesc altor obiecte si servicii care servesc altor obiecte si servicii si asa mai departe, la capatul lantului aflandu-se un set de obiecte si servicii primordiale presupuse a-i servi direct pe proprietarii lor, dar altfel complet inutile. Va imaginati ca, desi se plang, cei atinsi de aceasta filoxera, nu au o placere din forma de consum descrisa? Ar fi o eroare.
La sfarsitul zilei, merita sa recapitulam, oriunde am fi, unde vrem sa fim si in ce masura facem si ceva concret in sensul respectiv. Caci altfel, posibile victime ale unei increderi excesive in natura noastra reala, ne vom adapta pe nesimtite poeziilor pe care ni le soptesc zi de zi la ureche culturile in care traim si intr-o buna zi ne trezim ca personajul principal dintr-un film romanesc al anilor ’90 care intreaba intr-un monolog disperat, statuia lui Lenin din Chisinau: « Am invatat pe de rost 400 de poezii patriotice si revolutionare – si acum ce sa fac cu ele? Ca nici sa le mai spun n-am unde, nici sa le uit nu pot !!! »
Cele 400 de poezii patriotice si revolutionare nu sunt in centrul articolului, dar ma bate gandul ca n-ar strica sa fie retinute, eventual sa le invatam cu totii, pentru ca Moscova are ce n-a avut de o jumatate de secol: un tar puternic.
Ofilirea comunismului in Europa nu inseamna decat ca e necesar un nou stindard inflacarator (panslavismul este mereu la dispozitie, se poate inventa si ceva legat de lupta antiterorista, de crestinism, de ortodoxie) care sa canalizeze negativ energiile uriase ale intinselor stepe.
O caracteristica importanta a poeziilor patriotice si revolutionare este ca se pot adapta la orice doctrina cu un minimum de efort lexical.
Cat despre actualitatea mesajului lirico- ideologic, imi dau cu parerea ca asa-zisul comunism rusesc a fost o forma de feudalism de stat, care s-a lipit de sufletul MLP (masele largi populare- din lista de prescurtari de uz curent la orele de socialism stiintific si altele asemenea) nu pentru ca le-ar fi adus indestulare si fericire, ci pentru ca i-a imbatat pe oameni cu iluzia ca sunt importanti, puternici, invincibili, cu iluzia ca ei conduc lumea.
Si uite asa ne intoarcem la contaminarea psihicului cu otrava imbibata in formele pe care o natie intreaga este obligata sa le adopte, zi de zi, zeci de ani.
Uite asa, inghitim manele cand suntem invitati la o nunta sau un botez in familie, le suportam cand se aud din casa vecinului si in final manelele incep sa faca parte din zgomotul de fond al vietii de zi cu zi.
Uite asa, consumul de servicii la servicii devine o forma de snobism mic-burghez specifica secolului XXI si tarilor unde strictul necesar traiului zilnic este o ecuatie de mult solutionata.
Uite asa, acceptam sa dam spaga cand e copilul bolnav, cand ne arde buza sa rezolvam urgent o problema administrativa, sau cand pur si simplu facem ce fac toti ceilalti.
Stimate domnule Aurel Popescu,
Susţin că în perioada modernă prima “forma de feudalism de stat, care s-a lipit de sufletul MLP (masele largi populare…)” şi “ i-a imbatat pe oameni cu iluzia ca sunt importanti, puternici, invincibili, cu iluzia ca ei conduc lumea” nu a fost comunismul sovietic ci prima republică franceză. Obligativitatea afişării patriotismului reclamat de imperativul “Patria în primejdie!” este invenţia revoluţionarilor de la 1789.
Revoluţiile paşoptiste sunt de asemenea de neconceput fără lozinca “Libertate, egalitate, fraternitate!” şi fără poeziile patriotice aferente.
Cauza manelelor cred că trebuie căutată în imperativul liberal al renunţării la morala creştină în favoarea creşterii economice generate de maximizarea consumului.
Cele 400 de poezii patriotice si revolutionare erau tot atatea „lovituri” de inspiratie sovietica.
Da, domnule Gheorghe Cionoiu, aveti dreptate in legatura cu Revolutia Franceza, despre care, ramane un punct de vedere personal, cred ca s-a bazat pe manipularea opiniei publice si a dus la o baie de sange pentru care nu exista nici o justificare.
Cred ca pasoptistii nostri au crezut sincer in “Libertate, Egalitate, Fraternitate”, ca au fost patrioti adevarati si oameni cu vederi largi, ca fara actiunile, exemplul si mostenirea lor, marile realizari din urmatorii 70 de ani nu ar fi avut loc.
Presupun ca manelele se lipesc pe o anume psihologie, ca ele ofera unor oameni, pe care nu trebuie sa-i dispretuim, o placere, un moment de fericire. Exploatarea comerciala a fenomenului, ignorarea unor reguli gramaticale invatate (sau asa cred eu, cu naivitate!) in primii 8 ani de scoala, dispretuirea actului artistic care nu produce bani “fara numar-fara numar”, acestea sunt condamnabile. Lipsa de interes fata de educatie, aceasta este condamnabila. Dupa mine (va rog sa ma corectati daca gresesc) o emisiune TV dedicata manelelor nu este cu nimic diferita de alte emisiuni in care “distractia e la maxim”, in care vedete confectionate pe banii lui taticu’ sau ai sponsorului amorez de varsta a patra se intrec in concursuri jucause ori in glumite expirate.
Poate ca ar trebui sa revin la realitate si sa corectez numarul “8” din paragraful anterior. Cat sa pun? “4”? Sau “2”, la concurenta cu tramvaiul? Ori nici nu conteaza, ca textierii manelieri (sau cum sa le spun?) oricum au studiat la fara frecventa?
Un prof de mate trata anumite probleme la modul ca stabilim anumiti parametri si apoi „il lasam pe x sa varieze”.
Stii ce faci tu, Stefan? Pui momeala, arunci undita si ne ispitesti sa „variem” pe tema. Si stii ce e frumos? Ca ne place, ca e genul de momeala care face bine…
Stefan,
un editorial foarte bun…
Eu cred ca manelele s-au impus nu doar prin asocierea cu petrecerile ci si datorita exacerbarii sexului. Or asta tine de o tendinta mondiala..:)
Interesant ca taman cand muzica romaneasca ajunsese sa fie ceruta in discoteci, fie si acuzata de a fi uneori copie a celei occidentale, exact atunci a inceput sa fie parazitata de manele. Spunand manele in sensul mai larg al unui comportament, al unei imagini.
Cat despre efectele cu care ne-a indobitocit comunismul, apoi vor mai trece ani pana sa putem sa uitam cu adevarat sabloanele inoculate. Important este totusi sa nu uitam…
Manelele au invins cultura romaneasca. E dureros? Doare ca in Romania, o tinara tara capitalista, legea cererii si a ofertei functioneaza asa de bine? Manelistii fac fericiti milioane de romani, cu muzica si versurile lor. Nimeni nu ma poate contrazice, e un adevar demonstrat. Cine se ridica impotriva manelelor si a manelistilor se ridica impotriva placerii a milioane de romani.
E ca si cum te-ai ridica impotriva fotbalului.
Si fotbalul e un sport cretin cu suporteri huligani. Dar face fericiti miliarde de oameni pe planeta. Manelele? Baga cineva pe git cu forta manelele? Indoi-m-as. NU EXISTA CONCURENTA LA MANELE. Muzica usoara romaneasca e la pamint, e ridicola si in fiecare an la festivitatile MTV se face un misto crunt de muzica moderna romaneasca. Lasati manelele in pace sau sa bage guvernul roman mai multi bani in educatie si cultura, sa formeze poporul, sa-i dezvolte gustul la muzica simfonica si literatura aleasa. Deocamdata guvernul roman incurajaza telenovele oribile, de cel mai prost gust. Dar ce sa faci? Si alea aduc fericire la milioane de romani. Dulce Romanie, fa ceva ca fericirea a milioane de romani sa o aduca muzica simfonica si Coelho sau macar Shakespeare. 🙂
Manele rulzzzzzzzz…!!!!
danga, danga, danga …tzambal electric..
Sint cel mai tare din parcare
Femeile ma vrea calare
Am un Porche si-un Mercedes
Ca de, m-a facut tata ales
Sa moara enteleghentii de ciuda
Ca viata lor e grea si cruda
Zice ca nu le place manele
Dar sint cam prosti si au belele
Maneaua te face fericit
Si dupa nunti esti procopsit
16.000 de parai in doua ore
Pentru placerile sonore
etc..etc…
danga, danga, danga….
Maneaua de sus e o improvizatie a mea 🙂
dar daca ma pun serios pe treaba …sparg piata!
Stimate domnule Pohic,
Recenta dumneavoastră creaţie artistică este complet lipsită de originalitate şi mă face să mă îndoiesc că aveţi capacitatea de a sparge piaţa manelelor.
Maneaua dumneavoastră îmi aminteşte de următoarele refrenuri pe care le-am auzit şi memorat involuntar:
„Seara să te duc la bar
Şi-apoi să te iau în car”
„Banii se pot face chiar şi fără şcoală
Cu mult tupeu şi cu vrăjeală”
Îndrăznesc să afirm că o mulţime care adoră mesajul transmis de refrenurile anterioare nu poate genera o democraţie funcţională.
„Ecaterino, esti dama bine, m-ash da la tine, da’ n-am palton…” Cine nu le-a cantat p-astea-n tineretze?
Nu-i bine sa uitam de unde-am plecat; mai ca-mi dau lacrimile, zau, bre, Stefane!
Desigur, articolul n-are nimic de-a face cu 400 de cantece revolutionare, n-are nimic de-a face cu Moscova. Da-i bun, pentru ca-ti aduce aminte sa nu uiti. Departe de casa, nici n-ai cum uita usor.
Manelele? Da’ de ce nu, cata vreme-i face pe oameni fericiti? Nu se tot bate lumea cu pumnu’n piept ca vrea fericirea celorlalti?
Cine nu vrea sa le asculte vara, sa mearga la munte, nu la mare. Iar daca vecinu’ le baga
pan paretzi toata ziua, cumparatzi-va o scula de 25000 W , ca sa-i raspundeti asisderea cu
Sigismund Todutza.
In ceea ce ma priveste, prefer s-ascult manele-n Iad decat Todutza-n Rai,desi, nu stiu, zau, cum le-or fi distribuit…
Dom’Popescu
Sigur ca da, facem o formatie de textieri-Pohic&Popescu si facem texte de manele revolutionare, avangardiste si la urma rapisto-capitaliste.
Luam doar 500 $ de text. Cine vrea sa comande un text trebuie sa ne dea „ritmul” melodiei, subiectul si cuvintele cheie.
De exemplu, in Israel a fost la moda o manea cu telefon celular in ea. Iubitul cinta ca telefonul lui e „ocupat” nu mai raspunde la…dragoste. A prins fantastic, israelienii au cele mai multe celulare pe cap de locuitor, din lume. Asa ca efectul a fost…turbat.
Semnez cu un alt pseudonim al meu:
Jay Nelson Manela
Luptator pentru eliberarea manelelor de sub jugul snobilor:-)
Stimate domnule Cionoiu
Ma bucur ca m-ati luat in serios.:-) Insa mesajul meu nu l-ati inteles. Daca exista o „patura” serioasa de oameni culti si bine intentionati, care au convingerea ca manelele sint sub cultura, gunoi, dezastru national, ei bine, aceasta patura doar da din gura si nu face nimic sa se lupte cu ceva. Adica sa provoace investirea a mult mai multi bani in educatie, de catre guvernele Romaniei. Democratia e si ” nu te baga cu forta in ce-mi place mie” care are aceeasi greutate ca si ” libertatea expresiei nu trebuie confundata cu instigarea rasista”. Dar din pacate nici in Romania nici in Rusia democratia e departe de a fi inteleasa la adevarata ei valoare. Dovada ce s-a intimplat ieri la Moscova, un tinar beat care a citit literatura fascista si antisemita ( la indemina oricui ) a injunghiat grav 4 evrei intr-o sinagoga si pe alti 6 i-a injunghiat usor.
Ce vroiam sa spun? Manelele sint fructul libertatii expresiei si ele nu sint in afara democratiei. Pe cind textele rasiste nu sint libertate de expresie si ar trebui interzise de lege. stiu ca v-ar place foarte mult ca si manelele sa fie interzise de lege insa ar fi o „masura” similara cu cea a presedintelui Iranului care vrea sa interzica muzica „imperialista”:-)
Lasati manelele in pace si dati poporului o alternativa adevarata. Fapte nu vorbe !!!!
Stimate domnule Dan Teodor Pohic,
Nu vreti sa ma primiti in clubul spargatorilor de piata maneleasca? Am distrugatoare propuneri constructive, dintre care citez:
1-“Am porshanu si mertzanu
Ca baga babacii banu
M-a vrut lumea deputat
Sa fac tara de mandrie”
2-Cuvantul “enteleghentii” nu face parte din fondul principal de cuvinte a lu’ baietii jmechermani. Propun ca avand o semnificatie similara, atat cat si din punct de vedere: “papagalii”, “fraierii”, “ciumetzii”
3-Corect din punct de vedere gramatical este:
“Da’ e proshti si are belele”
Sa stiti ca versul si linia melodica sunt numai o parte din farmecul inegalabil al manelelor. Reteta se completeaza cu fetite dulci care serpuiesc in cadru, cu figura hlizinda a interpretului, cu privirea lui denotand un IQ asortat textului deversat in difuzoare si cu dese interviuri din care aflam ce de case are artistul, ce de masini, ce amintiri din copilaria grea, ce de gagici, cat de mult isi iubeste familia, cat a suferit de pe urma dusmanilor si multe alte detalii care il fac placut omului simplu, impovarat de griji. In plus, manelistul nu naste in ascultator nici un complex de inferioritate, manelistul nu va parea niciodata prea cult, prea inteligent, prea educat, gusturile lui sunt mai de cartier, vocabularul la fel, scara lui de valori e in rezonanta cu a ascultatorului, manelistul e mai de-al casei.
MI se pare incorecta atitudinea dlui Pohic fata de anumite aspecte culturale din RO.
Mi se pare un mesaj usor agresiv.
In RO este promovata si muzica simfonica si arta de calitate. Si e ca peste tot in lume, publicul larg are gusturile sale.
Nu cred ca muzica ‘usoara’ romaneasca este derizorie.
Telenovelele au si ele rostul lor.
Oricum textul lui Stefan este despre mimetism… Poate ca exemplificarea cu manelele nu este ce amai fericita pt ca deturneaza sensul …
***Manelele… sunt o expresie a unui ritual adanc inradacinat in cultura Romaniei, ritualul distractiei semibahice, reprezentand pentru cei mai multi un etalon al vietii fericite si fara de griji.***
Stimate domnule Dobrin,
Eu cred că referirea la manele este foarte bine venită şi consider că afirmaţia citată anterior (cu al cărei mesaj sunt întru totul de acord) generează în mod implicit o întrebare presantă şi foarte incomodă:
Este iresponsabilitatea socială (şi implicit cea politică) a românilor o boală veche?
Stimate domnule Pohic,
Este părerea dumneavoastră că nu am înţeles mesajul primului dumneavoastră ecou. Eu cred însă că avem viziuni oarecum diferite asupra democraţiei.
***Manelele sint fructul libertatii expresiei si ele nu sint in afara democratiei. Pe cind textele rasiste nu sint libertate de expresie si ar trebui interzise de lege.***
Afirmaţia anterior citată are iz de slogan propagandistic pentru că nu reiese de loc de ce consideraţi că anumite texte cu mesaj antisocial pot fi considerate „fructul libertatii expresiei” în vreme ce altele „nu sint libertate de expresie”.
Sunt întru totul de acord că textele rasiste ar trebui interzise de lege. Nu văd însă de ce manelele ale căror texte au un evident mesaj antisocial nu ar putea fi de asemenea interzise.
P.S. Comparaţia fotbal – manele pe care aţi făcut-o în primul ecou este mai mult decât deplasată. Mesajul unui meci de fotbal arbitrat corect nu este câtuşi de puţin antisocial iar comportamentul violent al huliganilor (care reprezintă doar o minoritate infimă a spectatorilor) este sancţionat de lege.
„Este iresponsabilitatea socială (şi implicit cea politică) a românilor o boală veche?”, se si ne intreaba Dl.Cionoiu.
Pe mine ma bate gindul ca-i deja o gena.
Stimată doamnă Dorohoi,
Explicaţia genetică pentru lipsa responsabilităţii sociale (şi implicit politice) a românilor este în mod implicit o explicaţie rasistă şi – cel puţin din punctul meu de vedere – categoric inacceptabilă.
Convingerea mea este că există o cauză spirituală, motivată cultural.
Îmi voi începe argumentaţia plecând de la o afirmaţie din replica domnului Aurel Popescu referitoare la primul meu ecou la articolul “Mimetismul psihologic”:
***Cred ca pasoptistii nostri au crezut sincer in “Libertate, Egalitate, Fraternitate”, ca au fost patrioti adevarati si oameni cu vederi largi, ca fara actiunile, exemplul si mostenirea lor, marile realizari din urmatorii 70 de ani nu ar fi avut loc.***
Îndrăznesc să afirm că afirmaţia anterioară este o lozincă patriotardă anacronică fără acoperire. Susţin că ***marile realizari din urmatorii 70 de ani*** au fost crearea unui stat ultrabirocratic şi perpetuarea stării de înapoiere în care se zbătea majoritatea covârşitoare a populaţiei.
Este evident faptul că de regulă orăşeanul mai mult sau mai puţin cult din perioada antebelică (dar şi cel de azi) este fidel oglindit de personajele lui Caragiale în vreme ce ţăranul român al perioadei moderne şi cotemporane este oglindit fidel de personajele lui Rebreanu şi Marin Preda. Din păcate însă şcoala românească insinuează că numărul românilor reali care corespund acestor personaje ar fi nesemnificativ. Făcând totodată apologia poeziei romantice a lui Eminescu – în primul rând a “Luceafărului” – şcoala românească induce în conştiinţa românilor convingerea foarte comodă că fiecare dintre ei este un geniu neînţeles, un dumnezeu mai mare sau mai mic, dar în orice caz un dumnezeu. Şi cum Dumnezeu este fără de greşeală, majoritatea covârşitoare a românilor sunt incapabili să admită că pot greşi, că au greşit măcar o dată în relaţiile cu semenii. În ceea ce îi priveşte pe majoritatea intelectualilor români, trebuie precizat şi faptul că de pe poziţia geniului neînţeles nu poate fi înţeleasă profunzimea maximei evanghelice “păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale”.
În cartea „Mihai Eminescu. Studiu critic” tipărită la Blaj în anul 1891de părintele Grama afirma următoarele:
„Purtat-a bietul român, în urma tristelor împrejurări ale timpului, destule juguri. Purtat-am noi jugul feudalismului şi al calvinilor, purtat-au fraţii noştri de dincolo jugul fanarioţilor.(…) purtat-am cu toţii jugul limbei slavice. Aşa ruşinos însă ca jugul lui Eminescu n-a fost nici unul. N-a fost nici unul, căci în acelea ne-au înjunghiat străinii, în al lui Eminescu însă ne-au înjunghiat românii, cari sunt carne din carnea noastră şi sânge din sângele nostru. Viitorul le va răsplăti, dacă nu le-a răsplătit prezentele.”
Cartea părintelui Grama a fost proscrisă încă de la apariţie şi autorul pus la stâlpul infamiei. Citatul anterior, pe care l-am folosit ca motto pentru cartea mea “Declaraţie de război”, l-am luat dintr-o carte în care era reprodusă o cuvântare a lui Vlahuţă, cuvântare în care acesta îl făcea praf pe părintele Grama. Nu ştiu dacă mai există cartea părintelui Grama, dar eu aş fi foarte curios să o citesc.
Sunt recunoscator tuturor celor care au contribuit cu idei si comentarii la propunerea de articol pe care am facut-o in aceasta saptamana.
Intre altele, prin randurile mele as fi vrut sa incit si la dezvoltarea unui alt subiect, care ar suna cam asa: de vreme ce in mod evident viata intr-un anumit mediu isi pune amprenta asupra noastra, prin repetare si imersare, prin respirarea efectiva a aerului acelui mediu, ducand inevitabil la un mimetism psihologic… cum am putea, ca oameni care isi pun astfel de probleme, sa oferim alternative viabile unor curente care nu raspund aspiratiilor si viziunilor noastre pentru o Romanie evoluata?
Stimate domnule Gheorghe Cionoiu,
Nu este cazul sa ne complicam viata cu citate din citate, asa ca trec la subiect:
1-Fraza din ecoul meu nu este o „ lozincă patriotardă anacronică fără acoperire”. Pai de ce ?
Pentru ca este suficient sa comparam situatia tarilor romane, la 1848, cu Romania Mare.
2-„Lozinca” inseamna: „Formulare concisa si pregnanta a unei idei, destinata sa retina atentia si utilizata pentru propaganda politica, publicitate, etc”
Nu stiu daca am reusit o formulare concisa si pregnanta, cred ca exista altii mai priceputi decat mine la asa ceva. Dar daca Dvs chiar credeti, sincer, ca am intentionat propaganda politica (!) sau publicitate (la ce?) inseamna ca nu ati inteles ce am vrut sa spun. Promit ca altadata o sa fiu mai explicit.
3-„Patriotard” inseamna: „Care face parada de patriotism, care manifesta, exprima un fals patriotism”
Nu cred ca a face o remarca pozitiva legata de pasoptisti este parada de patriotism; este un punct de vedere cu care puteti sau nu sa fiti de acord, fara sa ironizati pe cine are alta parere decat Dvs. Cat despre exprimarea unui fals patriotism intr-o fraza pe care nu stiu de ce o denumiti „lozinca”, eu cred ca este chiar deplasat sa ne dam cu parerea despre patriotismul altuia.
4-„Anacronic” inseamna: „Care contine un anacronism”, adica „O nepotrivire sau confuzie intre fapte, evenimente, etc si epoca in care sunt plasate; introducere in prezentarea unei epoci a unor trasaturi din alta epoca”, sau „Fapt, obicei sau opinie perimata”.
Domnule Gheorghe Cionoiu, credeti ca locul pasoptistilor nu este in secolul XIX? Sau ca o opinie pozitiva despre acestia este perimata? Care sunt anacronismele sesizate de Dvs? M-as bucura foarte mult sa nu mai gresesc repetandu-le.
5-Cum credeti Dvs ca ar suna o „lozinca patriotarda anacronica”, dar cu acoperire?
Nu vreti sa schimbam opinii fara sa ne ironizam? Este pacat sa transformam o discutie interesanta despre mimetismul psihologic intr-un schimb de „intepaturi”, ce spuneti?
Adica, Stefan, cum se poate produce un mod de viata civilizat in care sa fie atrasi tot mai multi romani, pana cand civilizatia se va imbiba in noi toti…
Aici este vorba despre educare, despre exemplul personal, despre propaganda in sprijinul ideilor bune, despre cum putem ajuta, despre curajul de a-ti exprima opinia contra curentului…
Nu cred in binele facut cu forta si nici in manipularea cu tel pozitiv. Cred ca individul trebuie convins (si nu „lamurit” ca in vechile sedinte comuniste) ca un anumit lucru este bun sau rau, dar inainte de asta ar trebui sa fie pregatit pentru a putea recepta informatia, argumentele. Iar daca nu poate fi convins, lucrurile trebuie lasate asa cum sunt, fara resentimente.
Scopul nu scuza mijloacele.
Ma opresc la prima parte a ecoului tau, Aurel, deoarece scopul meu nu este sa propun o forma de manipulare. Raspunsul este in primul rand DA, cum am putea produce un mod de viata civilizat in asa fel incat, la o adica, sa-i molipsim in mod natural si pe altii – creind un spatiu viu in jurul nostru, aratand ca lumea in care ne-ar place sa traim.
Si DA a doua oara, in special in legatura cu exemplul personal. Deci raspunsul tau la intrebare este in aceeasi linie cu modul in care gandesc si eu, atat prin afirmatiile din prima parte cat si prin delimitarea din partea a doua.
Intreaga mea prezenta in spatiul acestui portal pledeaza pentru gasirea de idei despre cum s-ar putea si AGREGA intentiile noastre bune. Si asta fara sa facem un partid, o secta, o organizatie cu o agenda politica sau similare. Deocamdata ramanem niste solitari intr-o mare de dezamagiri, renuntari si forte ostile unui mod de viata care ne-ar place, intretinut de grupuri infinit mai unite.
Are cineve vreo idee cum am putea construi un reper, cat de mic, in stare sa dea sperante? Discutam…
Stimate domnule Aurel Popescu,
Înainte de toate îndrăznesc să afirm că că nu am intenţionat câtuşi de puţin să fiu ironic la adresa dumneavoastră în ultimul meu ecou. Dimpotrivă, mi-am asumat riscul de a fi ridicol – cred că admiteţi că majoritatea covârşitoare a românilor sunt de acord cu afirmaţiile din fraza dumneavoastră citată şi comentată de mine. Cu alte cuvinte sper că admiteţi că nu v-am atacat pe dumneavoastră personal, ci un şablon care mie mi se pare greşit. În continuare voi răspunde întrebărilor dumneavoastră de fond făcând abstracţie de propoziţia evident ironică M-as bucura foarte mult sa nu mai gresesc…
***Domnule Gheorghe Cionoiu, credeti ca locul pasoptistilor nu este in secolul XIX? Sau ca o opinie pozitiva despre acestia este perimata? Care sunt anacronismele sesizate de Dvs ***
Domnule Aurel Popescu, credeţi că locul lui Hitler şi al legionarilor nu este în secolul XX? Nu admiteţi că naţionalismul aprins de paşoptişti – nu mă refer doar la cei români – a condus la cele două războaie mondiale, la exacerbarea antisemitismului şi persecutarea minorităţilor naţionale în ţările din Europa laică din perioada ante- şi interbelică?
Nu doar eu cred că o opinie pozitivă despre paşoptişti este perimată. Chiar dacă nu recunoaşte explicit acest fapt, respingând categoric naţionalismul, întreaga clasă politică din Europa de azi contestă spiritul revoluţiilor paşoptiste.
Este anacronic să fie făcută apologia României mari într-o perioadă în care toţi intelectualii care se consideră progresişti fac apologia globalizării. Precizez că eu mă consider un spirit critic, nu progresist, pentru că sunt convins că evoluţia civilizaţiei spirituale este ciclică.
După aceste scurte răspunsuri vă invit să citiţi un document istoric din anul 1866 pe care îl consider foarte important:
„Pentru a judeca echitabil şi cât se poate de complet caracterul românilor, ar trebui mai întâi să stabilim o distincţie între oamenii Vechiului Regim şi oamenii noi. Oamenii trecutului au avut toate viciile servitutii, temperate totuşi de un fel de cumsecădenie patriarhală şi de o moderaţie a sentimentelor care-i făceau indulgenţi faţă de ceilalţi, pentru că şi ei vroiau să se bucure de indulgenţa celorlalţi. Aceşti oameni dispar, n-au mai rămas decât câţiva, resturi rare ale unui edificiu prăbuşit; inutil să ne mai ocupăm de ei. Cei din noua generaţie prezintă un caracter complex, pe care voi încerca să-l determin cu o exactitate tot atât de îndepărtată de denigrare ca şi de apologie.
Înainte de toate, remarc că sentimentul religios este complet absent din sufletele lor: aceasta ţine de esenţa însăşi a religiei greco-ortodoxe, religie pe de-a-ntregul exterioară, lipsită de predicaţie şi de învăţământ teologic şi consistând aproape numai din practici puerile la care oamenii din popor ţin mult, împăcându-le totuşi în chip desăvârşit cu o mare licenţă a moravurilor şi pe care oamenii de lume le dispreţuiesc ca pe nişte copilării ridicole.
Clerul este, în general, lipsit de instruire (sunt câteva excepţii onorabile). Clerul înalt iubeşte intriga, clerul de jos are viciile ignoranţei, totul fiind dominat de un spirit de toleranţă excesivă, care ar fi o virtute dacă n-ar fi vorba despre indiferenţă. Familia nu există în România. Posibilitatea divorţului slăbeşte toate legăturile şi face din căsătorie doar un concubinaj de mai scurtă sau mai lungă durată. Mai ales în Moldova această plagă s-a întins într-atât încât în aproape fiecare căsnicie există copii din diferite căsătorii, bărbaţi şi femei pe care întâmplarea i-a adunat, pe care o altă întâmplare îi desparte. Educaţia maternă nu este posibilă acolo unde nu există o mamă. Crescuţi în absenţa acestui sentiment divin, copiii nu aduc cu ei în societate decât un trist scepticism, a cărui consecinţă imediată este o relaxare înfricoşătoare a moravurilor.
Românii îşi iubesc ţara, sau cel puţin vorbesc mult despre ea şi se lasă cu uşurinţă purtaţi de emoţie la auzul numelui patriei lor. Literatura lor se bizuie pe de-a-ntregul pe acest sentiment şi pe cel al iubirii, dar poate că totuşi imaginaţia cântăreşte mai greu decât inima în aceste emoţii violente şi rapide… Românii înţeleg uşor, pricep imediat şi au un spirit fin. Ei preferă, din toate domeniile de studiu, dreptul, pentru că acesta le pune în valoare un dublu instinct: cel al fineţei în argumentaţie şi cel al abundenţei în vorbire. Să adăugăm că mulţimea de procese face ca profesia de avocat să fie foarte lucrativă. Există, păstrând proporţia, mai mulţi doctori în drept la români decât la orice alt popor din Europa. Cei mai mulţi dintre aceştia şi-au făcut studiile la Paris. Citesc cu aviditate istoria, dar pentru a-şi satisface mai degrabă o curiozitate copilărească decât pentru a învăţa marile ei lecţii. De aceea, ei preferă istoria contemporană şi, în această istorie, partea anecdotică. Adoră pamfletele, istoria citită în alcov. Li se pare că viciile celor mari îi absolvă de propriile lor vicii. Câţiva au abordat totuşi latura de erudiţie a istoriei; ei au strâns o groază de documente, dar le lipseşte spiritul de coordonare…
În filosofie, iubesc îndestul arguţiile, dar se preocupă puţin de marile probleme religioase şi sociale… Ştiinţele exacte sunt cultivate de câţiva tineri, fiind în general neglijate de masa studenţilor.
Chestiunile politice îi preocupă în cel mai înalt grad. De zece ani, românii nu mai scriu decât articole de ziar şi aceste articole, când nu sunt scrise de personalităţi, nu dezvoltă decât teorii găunoase, cărora le lipseşte sancţiunea experienţei. Imaginaţia românilor este vie şi mobilă… Ei se entuziasmează uşor şi se potolesc nu mai puţin repede… Sensibilitatea li se aseamănă cu imaginaţia. Se îndrăgostesc repede şi uită încă şi mai repede. La ei nici o impresie nu durează; nu păstrează amintirea răului mai mult decât pe cea a binelui. Nu sunt deloc răzbunători, după cum nu sunt nici recunoscători.”
(Daniel Barbu: “Bizanţ contra Bizanţ” – Ed. Nemira 2001. Comentariul citat a fost scris în anul 1866 de către consulul general al Belgiei în România, Jacques Poumay. Traducera a fost publicată de Valeriu Stan în “Revista istorică” III/1992 cu titlul “Un raport consular belgian din 1866 despre caracterul şi moravurile românilor” de unde a fost preluată de autorul cărţii “Bizanţ contra Bizanţ”)
Completare
***Cum credeti Dvs ca ar suna o „lozinca patriotarda anacronica”, dar cu acoperire?***
O astfel de lozincă este afirmaţia „Ardealul este al nostru!” dacă este făcută de un regăţean get-beget ai cărui strămoşi au căzut pe front într-unul din războaiele mondiale.
Daca exista rase si daca discutam despre ceea ce le particularizeaza, nu inseamna ca sintem rasisti. Daca vorbim despre trasaturi specifice unui popor, nu e rasism. Problema e ca exista particularitati cu care un popor se poate mindri, iar altele mai putin de lauda.
Daca gresesc, asta e. Nu e prima oara cind ceea ce spun e interpretabil. Am cunoscut, tot in virtual, persoane care erau chiar maestre in asa ceva. Aici se discuta, iar eu, pur si simplu, nu fac fata. In plus, nu sint intotdeauna de acord cu ce se spune si nu am vocabularul si uzanta de a discuta/disputa pe marginea subiectelor lansate.
Voi ramine in postura de spectator, imi asum chiar si posibila acuzatie ca sint comoda si-o sa ma bucur, ori o sa ma intristez citindu-va.
Cu simpatie, admiratie si respect pentru tot ce se intimpla aici, va saluta sus-semnata.
Stiu bine, Stefan, ca nu te-ai gandit la o forma de manipulare. Sa stii insa ca m-am gandit eu! Mi-am pus problema unei „manipulari pozitive”, dar am inteles ca gresesc, ca orice forma de manipulare, indiferent de scop, conduce in final spre mai rau, nu spre mai bine. De asta am si incheiat ecoul spunand ca scopul nu scuza mijloacele.
Stimate domnule Gheorghe Cionoiu,
Nici gand sa gandesc o rea intentie, chiar va multumesc pentru cele scrise. Dati-mi voie sa spun si ce-mi place si ce nu-mi place persoanelor in care am incredere ca-mi acorda atentie si cu care-mi face placere (scuzati repetitia) sa schimb un cuvant.
Sa stiti ca nu sunt ironic atunci cand spun ca m-as bucura sa nu mai gresesc. In afara de greselile pe care ni le descoperim singuri si le corectam cum ne pricepem, mai sunt si altele, pe care le descopera cei din jur. Prefer sa mi se atraga atentia (chiar daca momentul nu este agreabil), decat sa persist in greseala.
Imi dati voie sa fiu nationalist? Nu urasc alte natii, dar nici nu cred intr-o lume a indivizilor si popoarelor fara radacini. Exista o familie de pozitii de echilibru, intre extreme. M-as bucura mult daca lumea s-ar indrepta spre o stare echilibrata.
Cred (nu mi-o luati in nume de rau) ca „apologia Romaniei Mari” e cam mult spus.
Of, of, ne gandim la globalizare, dar aici, la noi acasa, ne impartim in ardeleni si regateni! Daca am vorbi despre „olteni” sau „moldoveni” sau „banateni”, atunci am avea in vedere anumite traditii, anumite evenimente istorice, dar „regatean get-beget” nu prea merge, daca ne gandim ca intervalul 1881- 1918. Iar daca extindem „regatenia” in afara acestui interval (si daca vorbiti de un regatean ai caror stramosi au murit intr-unul dintre cele doua razboaie mondiale, exact asta faceti!), creem o nejustificata bariera intre romani si romani. Este un punct de vedere personal si atat.
Imi amintesc de un profesor de fizica, care obisnuia, atunci cand exista o ruptura in demonstratie (fie ca depasea nivelul nostru de cunostinte, fie ca nu mai stia el continuarea, fie din alt motiv) sa spuna „este evident ca…” si urma la o afirmatie care nu era deloc evidenta.
Nu vreau sa supar sau sa jignesc pe nimeni, in randurile de mai jos. Sunt pareri personale si atat:
Un englez este egal cu un chinez, dar douazeci de englezi formeaza o echipa, in timp ce douazeci de chinezi formeaza un pluton.
„Citoyen du monde” nu inseamna un om de nicaieri.
Stimate domnule Aurel Popescu,
Sunt întru totul de acord cu afirmaţia dumneavoastră ***„Citoyen du monde” nu inseamna un om de nicaieri.*** şi cred că din ecoul meu anterior reiese clar faptul că nu am rezerve doar faţă de cei care fac apologia
României mari ci şi faţă de cei care fac apologia globalizării.
Nu sunt însă de loc de acord cu afirmaţia ***daca extindem \”regatenia\” in afara acestui interval (1881 – 1918) creem o nejustificata bariera intre romani si romani. ***. Ţin să vă informez că numele “Cionoiu”
este un nume tipic oltenesc şi că tata a fost oltean. Mama este bănăţeancă iar eu mă consider român. De pe această poziţie îmi permit să afirm următoarele:
Am cunoscut la sfârşitul anilor ‘6o şi la începutul anilor ’70 lumea satului românesc din Oltenia şi din Banat. Indiferent dacă
dumneavoastră vă convine sau nu, la vremea respectivă lumea satului din Banat era
mult mai civilizată decât lumea satului din Oltenia – bunica din partea tatălui era analfabetă şi în satul din Oltenia singura instituţie culturală era cârciuma. Satul bunicilor din partea mamei mai avea încă o
fanfară proprie – corul s-a desfiinţat după deportările chiaburilor în Bărăgan.
Pe la sfârşitul anilor ’80 era tot mai evident că deosebirile dintre cele două lumi sunt pe cale de dispariţie – la trei decenii de la colectivizare ţăranul din Banat a început să semene din ce în ce mai mult cu
ţăranul din Oltenia care muncise până în 1945 la boier. Astăzi deosebirile sunt inexistente.
Nimeni nu vă poate interzice să fiţi naţionalist . Eu prefer însă să mă consider patriot. Pentru ca să înţelegeţi deosebirea dintre cele două noţiuni vă invit să meditaţi asupra următoarei probleme:
În Timişoara am câţiva prieteni unguri. Când naţionala de fotbal a României are ca adversară naţionala Ungariei prietenii mei ţin cu naţionala României. Credeţi că greşesc?
Stimate domnule Gheorghe Cionoiu,
1-Cred ca „patriotism” si „nationalism” nu sunt notiuni care se exclud. A-ti iubi patria si a-ti sustine (sluji) natiunea din care faci parte nu conduce la nici o contradictie. Dimpotriva, mi se pare o greseala sa se puna in opozitie nationalismul si patriotismul.
2-Nu stiu in ce context a afirmat Ady Endre ca „naţionalismul este patriotismul prostului”. Poate ma ajutati…
Luand afirmatia ca atare, rupta de context, nu pot fi de acord cu ea. Excese s-au comis, de-a lungul timpului, in numele a multe idealuri. A refuza excesele nu inseamna a condamna sau dispretui idealul ori pe cei care cred sincer (si fara sa comita excese) in el.
3-Mama e din Moldova, tata din Banat, iar eu m-am nascut la Bucuresti. Nu-mi amintesc sa fi spus ca nu-mi convine ceva legat de civilizatia satelor din Banat si Oltenia. Mai verificati, poate ati citit asa ceva in alta parte.
4-Ca sa intelegem impreuna diferenta dintre a fi patriot si a fi nationalist mai bine citim in DEX:
„Nationalism= Doctrina politica bazata pe apararea (uneori exagerata) a drepturilor si aspiratiilor nationale”
„Patriotism= Sentiment de dragoste si devotament fata de patrie si popor, statornicit in decursul istoriei”
Sa fiu sincer, nu prea vad in ce masura atitudinea la un meci de fotbal arbitreaza intre nationalism si patriotism. Ca doar nu ne legam de denumirea „nationala Romaniei” („nationala Ungariei”), nu ?!
Domnul Dobrin sustine ca muzica usoara romaneasca nu e asa cum am numit-o eu.
Sa luam niste versuri de muzica usoara, nu manele.
Versuri „Stefan Banica Jr – Durli-durli-da”
Aveam un baiat care sta la noi in bloc
Toata lumea il stia ca nu-i cuminte deloc
Cand geamuri le spargea si tragea cu prastia
Pe un mos ciufut si mic tot mereu il nimerea
Doar bunicii lui il credeau un ingeras
Toate poftele-i faceau baietelului poznas
Bani de buzunar toata ziua ii dadeau
Si sorbindu-l din priviri uite-asa il alintau.
Durli-durli-da
Il striga bunicasa`
Durli-durli-du
Il striga bunicasu`
Durli-durli-da
Pupo’ pe mamaia ta.
La scoala se ducea doar o zi pe saptamana
Avea lipita in penar poza profei de romana
Colegul lui de banca ii soptea ca-ntre golani
Sa vezi ce-i fac lu asta — peste 20 de ani
Acasa se dadea mai tot timpul obosit
Nu s-a deranjat vreodata sa ridice vreu chibrit
Parintii aveau grija sa nu fie suparat
Si ii cumparau de toate saracutului baiat.
Durli-durli-da
Il striga si maicasa
Durli-durli-du
Il striga si taicasu
Durli-durli-da
Esti baiatul lui mama.
Anii au trecut iar acum e inginer
Doar cu un costum de aere si-o creavata-n sifonier
Are o nevasta guraliva si-un baiat
Care-l cicalesc intr-una cand e foarte ocupat
Durli-durli-da
Il striga nevastasa
Durli-durli-du
Il striga baiatasu
Durli-durli-da
Da-ne toata leafa ta
Durli-durli-da
Il striga nevastasa
adica durli-durli-du
Il striga baiatasu
Durli-durli-da
Da-ne toata leafa ta
Din nou durli-durli-da
Da-ne toata leafa ta
Adica durli-durlï-da
Da-ne toata leafa ta
Domnu’ Dobrin, unde e exact calitatea?
Banica Junior e un „stalp” al muzicii usoare romanesti. Mie versurile de mai sus mi se par tot versuri de manea.
De ce sa ne ascundem dupa degete?
Un alt exemplu de „genialitate”.
Tot o Banica:
Versuri „Andreea Banica – Dansez”
(Feat. Laurentiu Duta)
Nu stiu cum faci zi dupa zi..
Tot mai mult ma atragi
Pot sa te-ating, nu esti un vis
Tu esti ce mi-am dorit
Anti refren:
ohohohohoh
Insistent ma privesti
ohohohoh
Inteleg ce-ti doresti..
Cea mai tare noapte, hai vino mai aproape
Refren
Hei..
Dansez, dansez..nu pot sa ma opresc
Dansez, dansez..cu ochii deschisi..
Visez ca ne vom iubi,l a fel in fiecare zi
In brate ma strangi si-mi soptesti..
Ca ma iubesti..
Am asteptat parca un veac..
Pana sa te-ntalnesc
Ne potrivim si ne iubim
Acum esti doar al meu..
Anti refren:
Refren
Laurentiu (2..Andreea)
Uneori cand ma gandesc la tine, spun..
„ce m-as face daca pleci de maine tu?”
Ar putea sa moara sufletu’
Dar ma linistesti cum stii numai tu
Cea mai tare noapte..hai vino mai aproape
Refren:
ohhhhhh,ohohoh..
In brate ma strangi si-mi soptesti..
Ca ma iubesti..
Domnu’ Dobrin, ce urmeaza acum e de 1000 de ori mai valoros din punct de vedere literar:
Tata …tata facultatea e gata
Unde sa mai mearga fata
Fata ratata si stricata
Tata facultatea e gata
Ajutor, am sa mor
Sau sa plec pe agor
Cand mi-oi gasi un picior cu tractor
Tata… facultatea e gata
Tata… tare e dezorientata fata
Toti satenii o dau gata
Si o arunca ca-i stricata
Tata…facultatea e fata
Tata …tata facultatea e gata
Unde sa mai mearga fata
Fata ratata si strïcata
E chiar post modernista pe linga a Banicilor.:-)
Si asta nu e cu nimic mai rea:
Stau la fereastra si plang durerea care-o am,
Caci numai vantul si soarele mai bat la mine-n geam.
Ma inchid in casa, nu mai vreau sa aud, sa vad pe nimeni.
In oglinda privesc si singur vorbesc,
Nu mai vreau ca sa traiesc.
Refren:
Viata merge inainte chiar si fara tine,
Dar eu tot am sa pastrez un gram de iubire.
Viata merge inainte nu te da invinsa,
Pentru tine usa mea va fi mereu deschisa. x2
Pe drumul vietii mele singur am ramas,
Dar umbra ta ma urmareste pas cu pas.
In viata mea ploua, fulgera si tuna,
Iubirea mea, ce-o fi ea,
Nu ma mai suna.
Refren:
Viata merge inainte chiar si fara tine,
Dar eu tot am sa pastrez un gram de iubire.
Viata merge inainte nu te da invinsa,
Pentru tine usa mea va fi mereu deschïsa.
Ati ghicit, niste manele. 🙂
Vă mulţumesc pentru replică, domnule Aurel Popescu. Acesta este răspunsul meu:
***mi se pare o greseala sa se puna in opozitie nationalismul si patriotismul***
În principiu aveţi drepate. Din definiţia din DEX (propusă de dumneavoastră) reiese însă că naţionalismul poate genera un sentiment exagerat de dragoste şi devotament faţă de propria naţiune. Istoria a demonstrat că acest sentiment exagerat poate conduce la abuz şi crimă.
Încercaţi dumneavoastră să îi convingeţi pe Gheorghe Funar, pe Vadim Tudor, pe Gigi Becali, pe Laszlo Tökes şi pe separatiştii din Transnistria să accepte valabilitatea cugetării dumneavoastră.
***Nu stiu in ce context a afirmat Ady Endre ca „naţionalismul este patriotismul prostului”. Poate ma ajutati…***
Nici eu nu ştiu în ce context a fost făcută afirmaţia respectivă. Eu am citit-o undeva, unde era prezentată ca o maximă şi consider că merită să fie considerată o maximă. Consider de asemenea că nu este neapărat necesar să ştiu în ce context a apărut o maximă.
***Nu-mi amintesc sa fi spus ca nu-mi convine ceva legat de civilizatia satelor din Banat si Oltenia. Mai verificati, poate ati citit asa ceva in alta parte. ***
Verificaţi dumneavoastră ecoul meu anterior şi arătaţi unde v-aş fi reproşat eu că aţi fi spus că nu vă ***convine ceva legat de civilizatia satelor din Banat si Oltenia. ***
***Sa fiu sincer, nu prea vad in ce masura atitudinea la un meci de fotbal arbitreaza intre nationalism si patriotism. Ca doar nu ne legam de denumirea „nationala Romaniei” („nationala Ungariei”), nu ?! ***
Ba ne legăm chiar de denumirea ***„nationala Romaniei“ („nationala Ungariei“)***. Căutaţi dumneavoastră în toată România un cetăţean român de naţionalitate maghiară care se declară naţionalist maghiar şi care ţine cu naţionala României când aceasta are meci direct cu naţionala Ungariei.
Acum, după ce am comentat afirmaţiile din ultimul dumneavoastră ecou, doresc să mai spun următoarele:
Constat că vă face plăcere să folosiţi definiţii din DEX pentru a da greutate afirmaţiilor dumneavoastră. Părerea mea este că aţi apelat la aceste definiţii doar pentru a sugera că eu nu aş cunoaşte sensul termenilor pe care i-am folosit şi că – în consecinţă – aş fi bătut câmpii.
Într-un ecou anterior am reprodus textul intitulat “Un raport consular belgian din 1866 despre caracterul şi moravurile românilor”. Dacă am înţeles eu bine, consulul belgian constatase că românii apelează cu plăcere la arguţii atunci când filosofează. Îndrăznesc să afirm că din ecourile dumneavoastră reiese că şi dumneavoastră abuzaţi de acest procedeu stilistic.
Sunteţi vă rog amabil să verificaţi în DEX dacă greşesc afirmând că termenul “arguţie” are şi sensul de “abureală” sau “gargară”?
Stimate domnule Dan Teodor Pohic,
Sanse zero sa castigam un ban muncit, din versuri de manele!
Dupa cum bine ati aratat, e altii mai buni, inclusiv pe alte domenii!
Lasand gluma, am remarcat si eu ca exista un efort al unor autori/interpreti de manele (nu generalizez) de a se perfectiona, de a creste audienta si prin text mai sentimental, mai curatel, si prin vestimentatie, si printr-o exprimare mai corecta, si printr-o atitudine mai rezervata, macar in emisiunile televizate (sunt televizorist, recunosc!). La urma urmei, cand ai bani destui, poti cumpara versuri de la poeti adevarati, poti angaja un profesor de limba si literatura romana pentru simpla verificare a textului, poti angaja un profesor de bune maniere, etc. Ma intreb daca nu se si intampla deja asta. O conditie ar fi sa considere importante astfel de lucruri.
Cred ca, daca familia nu e intotdeauna mediul in care copilul gaseste exemple de urmat, scoala trebuie sa fie! Mimetismul psihologic, exploatat, stimulat (iar alunec spre manipularea “pozitiva”) in mediul reprezentat de institutiile de invatamant primar, poate fi o solutie, pe termen lung, pentru insanatosirea morala. Nu singura!
Stimate domnule Gheorghe Cionoiu,
Subiectul articolului este altul decat cele cu care ocupam noi spatiul. Din acest motiv, foarte pe scurt:
1-Definitia din DEX nu este propusa, ci preluata de mine. Au propus-o si validat-o specialisti in domeniul lingvistic.
2- Daca tot ce “poate genera un sentiment exagerat” (care, la randul lui, “poate conduce la abuz si crima” ) trebuie condamnat, ar insemna sa facem proces de intentie oricarui indragostit, bazandu-ne pe crimele pasionale inregistrate in ultimele 24 de ore! Ar insemna sa punem la zid pe orice persoana care crede in Dumnezeu, bazandu-ne pe Noaptea Sfantului Bartolomeu, pe crimele Inchizitiei, pe cazul Tanacu!
Nu ne putem vindeca de un abuz prin alt abuz si nu putem condamna sau dispretui (sa nu-mi spuneti ca a face “prost” pe cineva e semn de pretuire!) in numele diferentei dintre patriotism si nationalism (fac referire la afirmatia lui Ady Endre citata in ecoul anterior si despre care Dvs spuneti “consider că merită să fie considerată o maximă”).
3-“Indiferent dacă dumneavoastră vă convine sau nu, la vremea respectivă lumea satului…” – etc
Sunt cuvintele Dvs, din ecoul trimis de Dvs, in care va adresati catre mine. Va respect si nu-mi permit sa comentez inainte de a citi cu atentie.
4-Termenul “nationala” (de axemplu: “nationala Romaniei”, “nationala Ungariei”, “nationala Belgiei”, “nationala Boliviei”) este folosit pentru a numi echipa care reprezinta o tara in competitiile de fotbal (si in sport in general) internationale si nu are legatura cu “nationalismul” !!! Este un lucru atat de clar, ca nici nu stiu de ce insistam pe el.
6-Nu-mi amintesc sa fi afirmat ca imi face placere sa folosesc definitii din DEX. Mai verificati, poate ati citit in alta parte. Am folosit DEX-ul pentru ca asa am considerat necesar.
7- Cred ca daca dorim sa comparam sensurile unor cuvinte la o distanta de un secol si jumatate, nu este suficient sa ne multumim cu definitii acceptate azi. In plus, punctul de vedere al unei persoane, chiar o persoana cu insarcinare oficiala, ramane un punct de vedere si nu trebuie considerat adevar stiintific.
Poate stiti mai bine: termenii “abureala” si “gargara” (propusi de Dvs pentru a se verifica daca au acelasi sens cu “argutie”!), ce sens or fi avut pe la jumatatea seculului XIX?
Sa stiti ca am citit cu interes si placere raportul consular din 1866 reprodus de Dvs.
Consider binevenit faptul că domnul Pohic subliniază două aspecte referitoare la textele manelelor şi la textele muzicii uşoare româneşti:
Există manele cu un mesaj decent.
Există cântece de muzică uşoară cu un mesaj indecent.
Aş mai preciza doar că prezenţa indecenţei în textele de muzică uşoară nu este specific românească. Dimpotrivă, eliberată de cenzura practicată în timpul dictaturii comuniste, muzica uşoară românească nu face altceva decât să se adapteze sloganului postmodern „Sex, drugs and rock’roll!”.
Azi ma gandeam ca daca e sa vorbim de limbajul din muzica si de cultura care o presupune un curent muzical, apoi e jale ce este in SUA numai dupa ce privesti ‘8 mile’..:)
Discutia nu a fost despre calitatea versurilor unor cantece. Manelele in RO au un anume impact pt ca au o legatura cu un anumit comportament necivilizat. NU, cei carora le plac manelele nu sunt necivilizati. Dar exista o perceptie … Si de multe ori asemenea locuri comune se inlatura greu. Sunt sabloane.
Oricum exista categorii de cantece care au versuri usoare si in tarile cele mai dezvoltate …Si exista si la noi cantece care au si versuri de profunzime. Depinde de tinta mesajului..:)
Stimate domnule Aurel Popescu,
Nu sunt întru totul de acord că ***subiectul articolului este altul decat cele cu care ocupam noi spatiul*** în ultimele ecouri. Cred că din comentariul care urmează şi care se referă la o caracteristică a discursului intelectualului român reiese destul de clar că disputa noastră abordează în mod original chiar tema mimetismului psihologic.
Pentru a nu plictisi cititorul voi comenta doar două din afirmaţiile din ultimul dumneavoastră ecou:
***Nu-mi amintesc sa fi afirmat ca imi face placere sa folosesc definitii din DEX. Mai verificati, poate ati citit in alta parte. Am folosit DEX-ul pentru ca asa am considerat necesar.***
Procedeul stilistic ***Mai verificati, poate ati citit in alta parte*** pare a fi o constantă de bază a repertoriului dumneavoastră.
În ecoul meu anterior eu am afirmat urătoarele: “Constat că vă face plăcere să folosiţi definiţii din DEX pentru a da greutate afirmaţiilor dumneavoastră. Părerea mea este că aţi apelat la aceste definiţii doar pentru a sugera că eu nu aş cunoaşte sensul termenilor pe care i-am folosit şi că – în consecinţă – aş fi bătut câmpii.” Nu cred că din afirmaţia mea reiese că aş fi susţinut că AŢI FI AFIRMAT că vă face plăcere să folosiţi definiţii din DEX.
***Cred ca daca dorim sa comparam sensurile unor cuvinte la o distanta de un secol si jumatate, nu este suficient sa ne multumim cu definitii acceptate azi. In plus, punctul de vedere al unei persoane, chiar o persoana cu insarcinare oficiala, ramane un punct de vedere si nu trebuie considerat adevar stiintific.
Poate stiti mai bine: termenii “abureala” si “gargara” (propusi de Dvs pentru a se verifica daca au acelasi sens cu “argutie”!), ce sens or fi avut pe la jumatatea seculului XIX? ***
În ecoul meu anterior eu am afirmat următoarele: “…Dacă am înţeles eu bine, consulul belgian constatase că românii apelează cu plăcere la arguţii atunci când filosofează. Îndrăznesc să afirm că din ecourile dumneavoastră reiese că şi dumneavoastră abuzaţi de acest procedeu stilistic.
Sunteţi vă rog amabil să verificaţi în DEX dacă greşesc afirmând că termenul “arguţie” are şi sensul de “abureală” sau “gargară”?”
Susţin că din cele scrise de mine reiese că vă reproşez că folosiţi cu plăcere şi în exces arguţiile în discursul dumneavoastră. Este absolut neesenţial ce sens au avut termenii „arguţie”, „abureală” sau „gargară” ***pe la jumatatea seculului XIX? ***. Pentru că nu aţi înţeles sau pentru că vă faceţi că nu aţi înţeles ce am vrut să spun, precizez că atunci când am afirmat că folosiţi cu plăcere şi excesiv arguţiile, am vrut să spun că folosiţi în polemică procedeul argumentaţiei sofistice, procedeu foarte îndrăgit de intelectualul român. Omul simplu nu cunoaşte termenul “argumentaţie sofistică” dar cunoaşte sinonimele acestuia: “abureală” sau “gargară”.
P.S. Eu nu ţin neapărat să am ultimul cuvânt într-o dezbatere. Dacă veţi mai scrie un ecou la acest ecou şi nu vă voi răspunde, vă rog să mă credeţi că nu doresc să obosesc cititorul şi să nu consideraţi că vreau să fiu nepoliticos faţă de dumneavoastră.