M-am intalnit cu oameni cu care nu mai aveam ce sta de vorba din cauza ca ne-am spus tot ce ne puteam spune prin intermediul Internetului. La adapost de perturbatii specifice comunicarii directe in care suntem preocupati de modul cum aratam pe moment, trece o masina cu o sirena asurzitoare pe strada, unul fumeaza altul nu, unul e racit altul e sanatos, unul se grabeste la o alta intalnire iar altul are tot timpul din lume si asa mai departe, mintile noastre s-au intalnit nestingherite pe chat si am pus tot globul pamantesc la cale. Intalnindu-ne, nu mai ramanea decat sa actionam sincron intr-o anumita directie. Dar actiunea este cel mai adesea imposibila atata timp cat fiecare dintre interlocutori nu-si face lectiile independent. Am inceput sa vorbesc mai putin prin Internet.
Am intalnit persoane a caror profesiune pare sa fie « decolarea de avioane ». Toata lumea stie sa decoleze avioane (traiasca imaginatia si pilotii automati), dar putini isi pun problema daca au destul combustibil, daca au cel putin un aeroport de rezerva, daca au un copilot si daca ruta pe care vor sa zboare a mai fost parcursa de cineva vreodata si cu ce dificultati. Am inceput sa ma fac ca nu observ multe dintre aceste decolari – si sunt tot mai putin dezamagit de norul de fum care se ridica de dupa dealurile care ascund prabusirile.
Am rugat pe unii si pe altii sa mute un creion din punctul A in punctul B dar in loc sa am bucuria de a vedea cum acest lucru se si intampla, am primit sfaturi savante despre cum as putea putea realiza eu insumi mai bine aceasta. Analize sofisticate, grafice PERT, referiri la Teoria Complexitatii… intre timp am mutat singur creionul de la A la B si totul a fost in regula.
Am vrut sa stiu ce se mai intampla in Romania si am incercat sa citesc presa. Doar pentru a constata ca presa este plina de chipuri vorbitoare care nu-si fac nici un fel de lectii independent (ci doar vorbesc despre lectiile pe care si le vor face candva si despre lectiile pe care nu si le fac altii), de indivizi care decoleaza cele mai nastrusnice avioane (sunt destui care, constienti de soarta acestora nici nu le mai pun piloti) si de sfaturi despre cum se muta creionul de la A la B. Am inceput sa citesc presa din ce in ce mai rar – pe principiul ca oricum ceea ce este important ajunge cumva si la urechile mele.
Ceva minunat mi s-a intamplat insa totusi in acest an 2005. Pentru prima data in viata sunt in ipostaza de a simti nevoia sa imbratisez un grup de necunoscuti – cu majoritatea probabil nici nu ma voi intalni in persoana vreodata – pentru timpul si increderea pe care au acordat-o acestui portal. Ma refer aici la persoanele care se ocupa de aspectele tehnice, de secretariat de redactie si de design, ma refer la editori si la autori, la poetii si poetele in ale caror versuri ma regasesc cu o fidelitate inspaimantatoare uneori, ma refer la cititorii care au cotat cu obiectivitate si pasiune articolele, eseurile, relatarile.
Nu pot sa cred ca intr-un singur an, un fenomen atat de imaterial si de volatil a putut sa creeze atata fidelitate, atata confidenta si sa consume atatea ore voluntare din timpul atator oameni. E o sete de comunicare in tot ce facem aici, care imi da increderea ca abia am scrijelit crusta unui fenomen major al anilor viitori – capabil, asa cum am visat dintru inceput, sa faca o diferenta in Romania.
Vom reusi sa si actionam impreuna, dupa ce ne-am spus atatea in paginile unui simplu portal? Vom reusi sa decolam avioane capabile sa ajunga la o destinatie ? Din miile de creioane pe care le mutam fiecare de la A la B va iesi oare acel testament de identitate capabil sa ne apropie mai mult de realizarea noastra ca indivizi apartinatori unei culturi a progresului ?
Ramane de vazut. Urmeaza 2006.
Un an in care va doresc sa aveti parte de dragoste!
Da, fideliatea, increderea, rabdarea de a ne cunoaste nu numai reactiile, cititul sunt argumentele cele mai plauzibile care te fac sa te implici, sa cauti, sa te cauti, sa te simti parte integranta, bilant meritos si imprevizibil, lantz continuu de prietenii, cumulari necesare, curbura spatiului din noi, fericirea climatul nedscriminatoriu, sarbatoarea luminii din noi, Hanuca! Norocul!
UN AN BUN, 2006
poeta BIANCA MARCOVICI DIN HAIFA
Ca de obicei, am apreciat si apreciez scrierile Domnului Stefan Maier, cel care, împreuna cu colectivul redactional ne-au pus la dispozitie aceasta comunicare virtuala, motiv pentru care le doresc tuturor – MULT SUCCES în continuare. În schimb, noi, cei care din când în când contribuim cu ceea ce consideram a fi folositor cititorilor, relatând din experienta trecutului, sa constituie un fel de ghid, pentru generatiile care ne vor urma.
Personal, sunt de acord cu progresul în toate domeniile si în special al acestui mecanism virtual la care m-am adaptat de 5 ani, dar cu regret trebuie sa afirm ca aceasta „minune” a secolului, dauneaza comportamentului uman, în sensul relatiilor fizice, directe, de comunicare verbala si nu numai scrisa si cu atât mai mult cea virtuala.
Privind retrospectiv, am realizat ca persoanele cu care comunicam înainte de anul 2000, prin scrisori manuscrise, felicitari sau telefoane, în acesti ultimi ani au început sa dispara. Primeam zeci de felicitari minunate ocazionate de marile sarbatori calendaristice, aniversari sau onomastice, diverse alte ocazii importante etc. Toate acestea le pastrez si nu numai cele din ultimii ani, ci de zeci de ani, o viata de om; posed mii de scrisori si carduri de felicitari, pe care le citesc din când în când, deschizând „cutia Pandorei”.
De când cu progresul si rapiditatea, „stocul” a scazut, telefoanele suna rarissim, costa mult (vorbesc de cele outre mer) si, din pacate nu mai primesc, bineînteles eu fiind cea cu impulsurile si impulsionarile.
În final, constat o /îndepartare/ si nu o /apropiere/umana. Personal vreau sa aud vocea, sa vad grafia, sa am un contact permanent cu cei de care ma despart 16 mii km. Pastrez si în /mes documents virtual/ tot ceea ce-mi apare pe ordinator, dar nu e acelasi lucru. Este ceva fals, ceva ce poate disparea daca un /virus îsi baga coada/.
În sfârsit, nu mai întind „vorba”…sunt adepta progresului, dar nu cea a disparitiei contactului UMAN, PALPABIL.
VIVAT, CRESCAT, FLOREAT ! /Sa traiasca, sa creasca, sa înfloreasca/ relatiile dintre oameni.
MULTI ANI CU SANATATE SI PACE ÎN LUME! Doresc tuturor colaboratorilor RLIV, pentru 2006 si înca pentru multi, multi ani în continuare.
Cind eram copii, ziarul Scinteia avea 2 pagini
de hirtie igienica si cea mai interesanta rubrica era ” Aflam de la militia capitalei”. 🙂 Sau era Informatia?
Ma rog, vreau sa spun ca nu mi-ar fi trecut vreodata prin cap ca o sa scriu la Romania Libera in Viitor mai ales ca Romania nu prea avea un viitor si era incatusata pe veci de un geniu carpatin. RLIV e o publicatie de calitate care dupa cum a spus domnul Maier, e rodul devotamentului si pasiunii celor care si-au facut ” o casa” din el.
La Multi Ani si cit mai mult trafic !!!!
Si parca imi suna in cap ce se ovationa la
cenaclul Flacara, L.L.L. Dar sa fie cu adevarat.:-)
Este o sete de comunicare pe care n-o s-o potolim niciodata, pentru ca fiecare dintre noi are ceva de spus si mai are si dorinta de a citi dincolo de randurile scrise de altii, spre suflet.
Exista, in „Eleanor Rigby”, o formula care-mi place mult, mult: „wearing a face”. In viata de zi cu zi, poate din instinct de conservare, poate din orgoliu, ne punem cate o fata pentru diferite situatii, pe care nu o dam jos decat atunci cand ajungem langa cei dragi.
Poate ca hartia (un display pe care scrii cu stiloul numit tastatura este tot o hartie) intra si ea in categoria celor dragi: in fata ei suntem mai noi insine.
Cred ca atunci cand citim randuri scrise cu sinceritate gasim o potecuta firava spre un coltisor din sufletul autorului, atat de firava, ca poate nici el nu-si da seama ca a deschis-o.
Vreau sa spun ca suntem niste necunoscuti care se cunosc din ce in ce mai bine.
Am inceput sa pretuiesc lucrurile bune mai ales prin durata lor.
Din pacate la noi in putine cazuri ceea ce este bun dureaza. Trebuie sa pretuim perseverenta in acest sens. Eu cred ca „albul”, „binele”, au nevoie de incurajare, de intelegere, de sustinere energica. „Negrul”, „Raul” isi fac singure loc si ies in evidenta si au tendinta sa domine si chiar reusesc. Asta pt ca adesea ne focalizam atentia critica asupra neimplinirlor Binelui sau dand curs propriilor diferente de opinie incat Binele ajunge sa se coaguleze extrem de greu sau chiar deloc. De aceea e inca timpul constructiei si mai ales al constructiei in durata.
Suntem abia la inceput
Asa cum spune Stefan in acest editorial, in multe din gandurile exprimate in RLIV m-am regasit si eu cu o „fidelitate inspaimantatoare”, de-a lungul timpului.
Cu o astfel de fidelitate ma regasesc si in aceste ultime ecouri si parca in aceste zile de sfarsit de an mi-a fost dat sa traiesc „la unison” cu multi prieteni descoperiti prin colaborarea la aceasta publicatie.
Acest lucru imi da o data in plus un sentiment de multumire, de incredere, facand un bilant, acum la sfarsit de an; un bilant al gandurilor mele, al perceptiilor mele fata de viata.
Cred cu tarie in triumful Binelui, al Frumosului, al „Albului”, asa cum spune Marius.
Ca si urare de sfarsit de an – Fie ca zambetul sa va lumineze mereu chipul, iar in sufletul dv. sa isi gaseasca locas doar Dragostea.
Va multumesc pentru ecourile voastre.
Construim aici o minunata iluzie, care nu stiu unde va duce. Octavian Paler scria undeva, daca nu ma insel, ca Egiptenii Antici au construit piramidele crezand ca vor invinge moartea, si n-au invins-o. Dar au invins-o. La fel cum prin copiii nostri as adauga, ne castigam nemurirea. N-o castigam. Dar o castigam. La fel cum Columna Traiana reprezinta actul de nastere al Romanilor. Nu este acela. Dar este. Ori cum ne construim si ne mobilam case cu senzatia ca mobila si casa si vasele si tacamurile si cuiele din perete si tablourile agatate in cuie vor dura etern. Nu vor dura. Dar isi revendica a lor clipa in eternitate. Ori cum coralii cladesc bariere din fragedele ziduri de calcar pe care le aduna in jurul trupului lor firav. Ei mor – dar nu mor.
Ce adunam noi aici? Ce ramane in urma noastra? Ce viitor speram ca vom putea construi vreodata sau ce libertate in viitor? Adevarul e ca avem aceasta libertate ACUM. Ne-am nascut liberi, ramane doar sa ne reamintim, fiecare dupa puterile lui.
LA MULTI ANI celor ce se straduiesc sa completeze un buchet de ganduri scrise fie ele si in virtual, din fericire victoria rapiditatii comunicarii si a transmiterii ideilor este un semn al noului mileniu si nu ne putem opune. Imi aduc aminte de un cantec al formatiei MONDIAL, nostalgic : ” toate sunt la timpul lor/ceva exagerat..” Daca nu ar fi fost constelatia virtuala nu ne-am fi putut reintalni cu usurinta prieteni vechi si colegi, nu am fi putut castiga alti prieteni si de ce sa nu recunoastem ca un anume romantism se naste si din aceasta dependenta de computer si mai ales, o arta a viitorului deja prefigurata in fel si fel de gaselnite tehnologice. Un mare avantaj al acestei constelatii Gates (candva era Gutenberg) este ca mai scapam de singuratate.
Datorita net-ului l-am reintalnit pe Stefan Niculescu Maier, Liviu Antonesei, Lucian Vasiliu, Sorin Antohi sa.
Felicitari colectivului redactional si celor ce scriu si mai ales cititorilor. Sa nu uitam ca portalul RLIV se situeaza pe un loc de cinste si dorim o ascensiune minunata in anul ce urmeaza.
/Prieteniile se fac usor, dar se mentin greu/. Si daca nu era computerul, ce faceam? Uitam rudele, prietenii, cunoscutii, colegii, le pierdeam urma? Nu computerul ar trebui sa ne determine mentinerea relatiilor umane, ci dorinta de a nu pierde urma celor dragi. Ce fac cei din ziua de azi care nu au computere? Ramân izolati de restul lumii? Fiti convinsi ca nu. Pentru ca daca vrem, putem mentine legatura cu vechii colegi, prieteni sau rude, comunicând prin posta aeriana sau terestra, comunicarea de la om la om, important este sa DORIM. Omenirea a trait foarte bine si pâna la intrarea în functiune a acestei masini – „un rau, devenit necesar”.Oamenii si-au mentinut relatiile zeci de ani si fara computer, important este sa dorim, pentru ca daca vrem… si putem. Personal mentin relatii de colegialitate si prietenie cu persoane pe care le-am cunoscut în urma cu 60 de ani, cu toate ca ne aflam la 16 mii km.distanta. Posta aeriana functioneaza perfect si grafia nu si-a schimbat nici forma, precum nici stilul.
Poate unii dintre oameni pot conta uneori doar pe internet a fi compania lor, oferindu-le inspiratie si motiv pentru a continua o activitate creativa sau simplu a exista. Indiferent cata energie si loialitate se dedica familiilor si prietenilor ele nu asigura mereu reciproce sentimente si fapte. Oameni binevoitori se pot afla involuntar in gradina dezamagirilor si izolatiei. In acele momente ce se pot simti ca un tunel intunecat fara de sfarsit, website-uri ca romanialibera.com pot aduce speranta imbibata cu umor si luminarea potecii minunate de a largi orizontul si a deveni o fiinta cu oportunitati multiple.
Este intr-adevar de admirat acest rol ce un website il poate avea la fel ca si calitatea acestui portal de comunicare si posibilitatea de a primi informatii educative si artistice din diferite colturi ale pamantului in dulcele grai romanesc.
Dupa decedarea parintilor mei am fost mult mai adanc afectata cu simtamantul de indepartare a culturii romanesti de unde provin. Desi mi-am dat straduinta ca ai mei copilasi sa imi invete limba materna ei nu au reusit sa o mentina. Cu tristete simt ca ei ma cunosc doar pe jumatate ( in limba engleza ). De cand imi afisez poeziile pe internet si citesc deseori cu vocea mare articole doar ca sa aud limba romaneasca ei incep sa aiba mai multa cunostinta de limba si cultura copilariei mele. Si asa ei devin mult mai curiosi de radacinile mele, radacinile lor. Zeci si zeci de prieteni ce au venit pe aceasta poteca literara doar ca sa imi citeasca aventurile poetice s-au bucurat de a intra in acest cerc polivalent de noua informatie. Prieteni ce nu citesc romaneste au intrat si au beneficiat si ei de totul ce e scris in engleza, franceza etc. si au fost apreciativi ca au invatat mai mult despre cultura romaneasca si despre existenta romanilor din Romania si etc.
Imi pun increderea ca acest site are a anumita importanta in vietile tuturor ce trec pe aici indiferent ca ei ne dau un semn sau nu. Felicitari Profesorului Stefan Niculescu-Maier pentru talentul si efortul depus pentru http://www.romanialibera.com! Felicitari tuturor colaboratorilor! LA MULTI ANI SANATOSI SI FERICITI TUTUROR CE POPOSESC PRINTRE FILELE VIRTUALE DE PE ACESTE MELEAGURI CIBERNETICE! VA IUBESC! HAPPY NEW YEAR! MAZALTOV, NOROC SI BAFTA IN 2006! cu respect, admiratie si gratitudine, Adela-Adriana Moscu
Versurile: ” toate sunt la timpul lor/ceva exagerat..” sunt din cantecul „Vremuri” al trupei Phoenix si nu Mondial..:)
Oricum la fel de bune amandoua..:)
Multumesc tuturor celor care in cuvinte simple, prietenesti si-au exprimat ganduri de viata lunga pentru portalul nostru.
Chiar daca intre ani nu este o cumpana (asa cum se mai spune) ci un pod care arde cu o ploaie de artificii, nu pot sa nu ma gandesc la „cantitatea de memorie” care s-a creat aici si care, in timp, va deveni o cale de reintoarcere a multora dintre noi catre ei insisi. Daca si numai atat va ramane ca „testament de identitate”, marturisind despre vremuri de speranta, de vise, de dorinte sincere de a fi mai buni, mai realizati, si tot va fi un mare succes.
Sanatate la trup, minte si suflet va doresc cu ocazia viitorului an, care peste câteva ore îsi va intra in drepturi!
singurul lucru care il pot spune e ca aceasta lume este o masca peste adevarata fata a lumii..nu cred ca se vor schimba lucrurile intr-un viitor destul de apropiat..toti mint si suntem mintiti..
ANDREEA – are perfecta dreptate. Traim într-o LUME FALSA, SUPERFICIALA, în care primeaza BANUL si APARENTA. /ÉTRE, OU PARAITRE”? (A fi sau a parea /ca esti/). OMUL, vorbesc în special de lumea capitalista si asa zis, democrata, apare ca UN MAR FRUMOS, DAR PE DINAUNTRU GAUNOS. Aparentele înseala de cele mai multe ori.
As dori ca în acest an OAMENII SA AIBA PICIOARELE PE PAMÂNT SI CAPUL DEASUPRA NORILOR. Ar trebui sa vedem /ochii inimii/.
ÎN ACEST SECOL XXI, SE TRAIESTE ÎNTR-UN DESERT SPIRITUAL.
Sfântul AUGUSTIN a scris, printre altele:”Daca traim bine în prezent, în spiritualitate, vom trai în ETERNITATE”.
PROUST, scriitor francez (1821-1922)a dominat istoria romanului francez al secolului XX prin ansamblul cercetarii „timpului pierdut”. Într-unul din Eseuri scria: „Ce-ati face daca ati sti ca mâine nu veti mai exista?” Raspunsul a fost: „As fi mai bun, mai altruist, mai OM”. Acestea, zic eu, ar trebui sa constituie esenta umanitatii, dar suntem foarte departe de ea.