Din 2000 încoace, trăim cu prejudecata că dl. Emil Constantinescu a fost un preşedinte slab, iar de anul trecut, ne-am procopsit şi cu povestea lui Popeye cel Tare.
Este adevărat, guvernarea din jurul CDR n-a făcut mari minuni, mai ales în ce priveşte reforma economică, mai puţin anul ultim, cu dl. Isărescu premier, cînd lucrurile începuseră să meargă. E adevărat, de asemenea, că actuala guvernare este încă la debut şi că dl. Băsescu de-abia se pregăteşte să-şi aniverseze cel dintîi an prezidenţial.
Eu însumi am trăit vreo cinci ani cu această prejudecată legată de slăbiciunea constantinisciană şi cîteva luni în respectiva poveste legată de tăria d-lui Băsescu. În cel priveşte pe cel din urmă, m-am trezit din „somnul dogmatic” după primele două luni ale mandatului şi am început să-i semnalez slăbiciunile, ezitările, comportamentele ciudate pentru un preşedinte. Cum s-ar spune, am îneput să-mi fac mea culpa, pe care o întăresc şi în acest articol.
Acum, însă, cred că sînt dator şi cu o amendă onorabilă în ceea ce-l priveşte pe dl. Constantinescu. De unde provine impresia slăbiciunii fostului preşedinte? Mai ales din faptul că s-a retras practic din jocul politic în 2000, înaintea încheierii mandatului, ceea ce a constituit o lovitură mortală pentru CDR, îndeosebi pentru nucelul dur ţărănist. Luaţi de val, n-am mai avut niciunul răbdarea să-i fi analizat cu obiectivitate întreaga prestaţie de pe durata unui mandat de patru ani, iar asta nu e nici frumos din partea noastră, nici sănătos pentru viaţa politică băştinaşă.
Iar impresia de tărie a lui Popeye ce origine are? Păi, cred, aceasta este de găsit în comportamentul său ofensiv, în declaraţiile spectaculoase şi chiar fără perdea, în vizitele obsesive la podurile dărîmate de ape, în dansurile cu chivuţe pe la malul mării şi, mai ales, în faptul că-şi critică propriul guvern şi mai dă şi buzna în şedinţele acestuia, mai ales dacă premierul e plecat cu treburi! Într-un cuvînt, în caracterul „natural”, ca şi nejucat, al demagogiei pe care o practică. Lucruri destul de nepotrivite, cam exibiţioniste unele şi, adesea, chiar nedemne pentru un preşedinte de stat, fie acesta şi România.
Dacă trecem însă de această pojghiţă foarte subţire de spectacol de gust măcar îndoielnic şi comparăm primul an al regimului Constantinescu cu cel dintîi al regimului Băsescu, ce vom constata? Că lucrurile stau exact pe dos decît în prejudecăţile şi poveştile cu care am fost şi sîntem intoxicaţi, au cu voia au fără voia noastră.
Să începem cu începutul – cu o majoritate la fel de fragilă, dl. Constantinescu a reuşit să obţină pentru gruparea sa conducerea celor două camere, ceea ce dl. Băsescu n-a reuşit, cu tot cu „soluţia imorală” la care a apelat. Mai mult, a ratat şi anticipatele pe care le-a trîmbiţat din februarie şi pînă mai ieri, cînd deveniseră nu doar inutile pentru Alianţa D.A., ci de-a dreptul periculoase, riscînd să ducă guvernarea spre partea adversă. E drept că, în această ratare, are şi premierul Tăriceanu partea sa de vină, dar un preşedinte cu adevărat puternic nu s-ar fi împiedicat de-un ciot!
La capătul primului său an de mandat, dl. Constantinescu reuşise să schimbe şefii serviciilor secrete instalaţi de Iliescu în mandatul precedent, ba chiar şi pe procurorul general. Mai mult, se dispenase şi de ineficientul cenuşiu domn Ciorbea, nimerind – e drept! – peste ineficientul mult mai colorat Radu Vasile! Important este, în context, că îl schimbase!
Dl. Băsescu? L-a schimbat cu chiu cu vai pe sinistrul Amariei de la Parchetul Naţional Anticorupţie şi cîţiva adjuncţi de la servicii. În rest, securiştii dovediţi ori bănuiţi cu just temei stau liniştiţi la locurile lor. În schimb, a început să creeze un fel de superserviciu, Comunitatea de Informaţii, ca să nu se simtă cumva singurei pe lume securiştii pripăşiţi care în serviciile de informaţii pe vremea d-lui Iliescu, care pe la Cotroceni, tot cam de pe atunci, cînd nu mai de multă vreme!
În 2000, dl. Emil Constatinescu s-a declarat învins de Securitate, după ce reuşise să fie primul preşedinte care a zdruncinat-o din temelii. Din păcate, Revenirea d-lui Iliescu i-a redat acesteia balonul de oxigen, pe care acum dl. Băsescu i-l ţine foarte atent la buze. Da, dl. Băsescu, inamicul „sistemului ticăloşit” din campania electorală trecută.
Doar că acelaşi domn Constatinescu avea dreptate – nu poţi lupta împotriva „sistemului ticăloşit” cînd ai fost şi eşti parte a acestuia. Preşedinte-jucător? De bună samă – că doar dănţuie mai ceva ca Elţîn în ultima sa campanie electorală! –, dar rămîne întrebarea: în ce echipă? Că într-a noastră, a celor care l-am trimis la Cotroceni, nu prea pare să joace!
Într-o emisiune de televiziune explozivă, pe măsura d-lui Robert Turcescu, realizatorul acesteia, fostul preşedinte i-a acuzat pe d-nii Băsescu, Adrian Năstase şi Teodor Stolojan de apartenenţa la serviciile de informaţii ale regimului comunist. Desigur, asemenea acuzaţii au mai fost vehiculate de presă şi de analiştii politici de-a lungul vremii.
Nici unul din acuzaţi nu a făcut vreun comentariu, dar să le mai şi nege. Date fiind poziţiile ocupate de impricinaţi în vechiul regim, algaţiile sînt plauzibile. Şi, acum, sîntem însă într-o situaţie cu totul nouă. Pentru că dl. Constantinescu a fost preşedintele României, şeful CSAT şi a avut acces la documente secrete la care nici jurnaliştii, nici analiştii nu puteau să aibă. Te-ai fi aşteptat la negări vehemente sau la recunoaşteri pioase din partea acuzaţilor.
Însă, nimic, o tăcere asurzitoare. Situaţia nu poate continua fără a aduce grave prejudicii climatului public din ţară. În momentul de faţă, cei trei, care ocupă poziţii foarte importante în viaţa politică a ţării, au datoria fie să recunoască respectiva colaborare cu Securitatea şi să explice populaţiei circumstanţele acesteia, fie să o nege, dîndu-l pe dl. Constantinescu în judecată ca să-şi repereze onoarea pierdută.
Tertium non datur. Nu ştiu cum vor proceda ceilalţi doi acuzaţi, dar în ce-l priveşte pe veselul preşedinte, mă tem că, la sfîrşitul mandatului, în loc să se declare învins de Securitate, va declara hăhăind că securiştii sînt băieţi simpatici şi că s-a simţit minunat în braţele lor drăgostoase. Şi înainte de 1989 şi după aceea!
Emil Constantinescu merita mai mult decat atat. Merita scuze!
Sau mai bine zis mass-media, intelectualii care conteaza, ar trebui sa-si faca o ‘mea culpa’ pt modul in care au intervenit in perioada 1996-2000.
E o discutie lunga, ar fi de facut o analiza obiectiva. Pt ca analiza aceasta ar ajuta si intelegerile si abordarile prezentului si ale viitorului.
Dezamagirea mea profunda a venit dinspre acei intelectuali care insemnasera repere morale si politice pana in 1996 dar care ulterior s-au comportat copilareste, dovedind surprinzator sindromul Tatucului. Inca lumea asteapta ca lucrurile sa se petreaca precum intr-un basm frumos, in care sa apara un Fat Frumos care sa rezolve totul dintr-o data, fara ca noi sa fim implicati cumva.
Articolul de fata iim pare mai degraba un nou prilej de atac la adresa lui Traian Basescu.
Problema la noi este insa ca tirurile astea concentratedin toate directiile nu au permis si nu permit in continuare promovarea unor lideri si a unor atitudini constructive.
Problema-i alta. Aproape toti cei trecuti de 40 de ani sunt la mana securistilor. Sunt, adica, santajabili. Si-atunci? Atunci joaca precum li se canta.
Problema trebuie pusa astfel: serviciile secrete tre’ puse cu botu’ pe labe; tre’ sa li se prescrie clar responsabilitatile, sa li se interzica ingerintele in viata personala a oamenilor politici etc. Chestii din astea, de drepturi ale omului.
Constantinescu, dac-a fost „invins”, inseamna ca are bube-n cap. Asta ca sa va fie tuturor foarte clar.
Un raspuns pentru ambele ecouri
Mai intii, ca intelectualii si jurnalistii vor face fiecare ce cred ei de cuviinta. Slava Domnului, nu se mai lucreaza dupa ucaz. Eu am facut ceea ce am crezut eu de cuviinta. De altfel, nu l-am criticat pe EC decit din decembrie 1998, cind am iesit din jocul politic si am putut sa ma pronunt liber. E un atac la Basescu? Da. Si care e problema? Am facut vreun legamint de omagiere – cu D-sa ori cu oricare alt politruc la fel de mincinos? N-am facut! L-am votat insa, e drept mai mult ca sa nu cistige Nastase si PSD-ul.
Am ales „raul cel mai mic” si acum constat ca acesta e destul de mare! Doar nu se asteapta cineva, nici macar simpaticul prieten Marius, sa tac din gura!!! E un motiv simplu – cine n-a tacut, de la un moment incolo, sub Ceausescu, cine n-a tacut sub Iliescu sau Constantinescu, n-o sa taca nici sub Basescu. Care se dovedeste a nu fi Sfintul Gheorghe ucigind balaurul (coruptiei, Securitatii, „sistemului ticalosit”), ci tot un politruc de stirpe carpato-danibiano-pontica. Mult mai smecher decit ceilalti ca are mare succes la cei mai saracuti cu duhul!
In al doilea rind, salut reaparitia lui Nea Marin, de care mi se facuse dor. Nu cred insa ca toti cei peste 40 de ani sint neaparat santajabili. Eu nu sint, si am trecut de semicentenar. Mai cunosc o multime care nu sint, dar care, din pacate, nici nu s-au bagat in cloaca aceasta care este politichia romaneasca. A propos, Constantinescu are destule defecte ale lui, dar nu e santajabil. Nu ar spune lucrurile pe care le spune! In 2000, cind a anuntat retragerea, am crezut ca este. Acum, as pune mina in foc ca nu este. Dar nici nu l-as mai dori in vreo functie. Din alte motive.
Mi-ar placea insa sa le mai strice sarbatorirea de pe margine, ca un ochi al societatii civile, celor care se cred vesnici de cum urca in vreun tron sau taburet. Inca o data, bun venit, Nea Marine!
Este desigur problema mea..:)
Impresia mea este ca genul de critica practicat la noi nu are vreun efect pozitiv.
Doar sa induca in public o lehamite generala si sa alunge orice urma de ierarhizare valorica.
Atata timp cat este „injurat” fiecare la rand fara sa existe si enuntul macar al unei alternative viabile nu ramane in urma decat pustiu.
Senzatia mea este ca la noi critica este din perspetiva uneo utopii visate cu ochii deschisi.
Critica din anii 96-2000 nu a facut decat sa dea inca o data inapoi demersul democratic de la noi pt ca a desfiintat o alternativa incat acum degeaba il criticam pe Basescu. Daca alternativa CDR era sprijinita in 96-2000, cu toate greselile ei, aveam o alta dispunere a fortelor politice si pana la urma si a oamenilor. Incat nu vad de ce atata mirare acum…
Pe de alta parte orice discurs ar fi la un moment dat deja nu mai conteaza. Impresia generala este proasta dar lucrurile merg usor-usor inainte si daca relativizam, e bine..:)
1) Dezvaluirea lui Constantinescu din 2000, cum ca a fost invins de sistem, in mod normal trebuia ca presa, societatea civila sa iasa in strada si ceara vehement rezolvarea problemelor, asumându-si toate riscurile, eventual chiar si amânarea alegerilor, ceva in genul P-ta Univ 1990. Pentru ca declaratiile facute de seful statului la acea ora, erau de o gravitate extrema. Intelectualitatea, presa s-au facut ca nu înteleg, sustinand lacrimogen pe Ion Iliescu!
2) Constantinescu trebuia sa demareze operatiunea asa cum promisese, nu sa se distanteze de Pct 8 al Proclamatiei de la Timisoara, in care se angajase, moment prin care si-a pierdut propriul electorat (ma includ), urmat de alte gafe. Pe de alta parte, D-sa s-a dat mai degraba cu PD-PNL, dusmani de moarte ai PNTCD, carora le-a facut jocul.
Adaugam jignirile aduse sutinatorilor sai proprii, PNT si AC, indiferenta fata de mazilirea lui Valerian Stan, dar si multe alte manifestari ciobanesti, care au reliefat un caracter infam. Cum D-sa avea in spate un electorat instruit, a fost foarte usor a-l pierde definitiv, caci l-a jignit in mod josnic!
3) Recenta iesire la rampa, dupa o alta campanie contra PNTCD (00-04), la fel de irationala, ca sa nu spun comandata, deci dupa ce si-a indeplinit „mandatul” decapitarii PNTCD, reiese la rampa cu o alta figura de stil. Dupa ce in iunie 2005 a plâns pe umar lui Petre Roman (aniversarea a 15 ani, ev P-ta Universitatii), revine in stilu-i caracteristic cu o alta „bomba” lipsita de trotil. Dezvaluie ceea ce stiam cu totii, pentru ce l-am si ales in 1996, nimic nou; din contra, in timpul mandatului D-sale, se lauda cu reconcilierea nationala si ca va reinstaura democratia in Ro.
In fine; sa vedem de ce avem doar carcasa bombei lipsita de trotil, adica o apa de ploaie. Pentru ca: Legea lustratiei nu mai poate afecta pe absolut nimeni, plus ca aceasta nici numai poate fi adoptata decât pentru virusul aviar cel mult. Spionajul economic, politic al sistemului nu este socotit incalcare a drepturilor omului. Bani s-au spalat de mult, fostii sunt azi oameni de bine, „curati ca lacrima”, pe care nici un tribunal nu-i va putea condamna. Dosarele celor trei nu exista, iar daca va fi ceva dat cateilor, vom avea surpriza sa descoperim cum ca acestia au adus servicii benefice Ro, nu sistemului ceausisto-comunist. Dl C-tinescu se va da la fund din nou, in trei zile se va uita de aceasta gargara (pe care putini o si baga in seama), iar acuzatii vor culege roadele. E.C urmeaza sa fie primit cu bratele deschise in hibridul PPCD. Impuscati doi iepuri dintr-un foc!
4) Traian Basescu, un expert in populism, ameteste populatia (nu poporul), intareste structurile pe mai departe. Declaratia ultima a D-sale, prin care sustine cum ca E.C nu a existat vreodata, releva obraznicia, netimtirea acestui fiu de sclav ajuns „imparat”. O vorba spun: cum ca fiecare popor are conducatorii pe care-i merita. Basescu este o oglinda perfecta a acestuia. Marturisesc ca si eu am crezut la inceput in bunele sale intentii, un fel de pocainta reala, care din cel mai mare bandit, criminal face un apostol al binelui, din pacate m-am inselat pentru putina vreme (din fericire). Ar fi o catastrofa ca acest marinar sa optina al doilea mandat. Cred ca trebuie dusa/inceputa o campanie serioasa impotriva acestui „fiu de sclav ajuns împarat”. Nu de alta dar trebuie sa il invatam bunele maniere, adica civilizatia, educatia. Trebuie gasita o formula prin care sa i se dea peste nas; obraznicia a intrecut orice masura a bunului simt. Mai mult; se pare ca va pune in pericol interesele vitale ale Ro, imaginea sa de tara civilizata, integrata in sistemul de valori la care tinde. România va reprezenta un pericol major pe viitor ptr NATO si U.E, daca va reusi formula de cosmetizare baseasca! Din acest punct de vedere, ar fi bine ca si U.E sa se autosesizeze in urma declaratiilor lui E.C., sa atraga serios atentia Romaniei din acest punct de vedere.
De asemenea, ISD – care tine in brate tovarasi SD din Ro, au contribuit la consolidarea acestui sistem ocult din Ro. Blândetea U.E fata de anormalitatile din Ro, limitându-se la aspecte mai putin importante, reflecta coruptia instaurata la Brüsseles via ISD, a latinilor, carora le este caracteristica „palavrageala” si toate cele cunoscute si de noi românii, atât de bine!
Sa auzim de bine!
O.M
Pentru Marius
Dragul meu, eu cind scriu nu urmaresc vreun efect pozitiv, in afara aceluia ca insasi critica, semnalind malformatiile, aberatiile, ticalosiile, demagogia si minciuna, are de fapt o finalitate eminamente pozitiva. Lucruri pozitive am incercat sa fac cind eram politician si administrator, dar despre asta, despre ce a iesit si ce nu a iesit, am scris altadata si, oricum, nu despre mine, fiinta privata, este vorba aici. Ca s-au facut unele progrese – sub toate guvernarile – se vede cu ochiul liber, doar ca acestea sint mincuscule, pe de o parte, iar pe de alta, nu stiu cum naiba se face ca ele au avut loc in afara vointei celor care ne-au condus, ba chiar adesea impotriva acestora! Cum s-ar spune, in mici zone autonome, scapate de sub control, de normalitate – economica, culturala etc. Asta este. O Ro fara niciun fel de guvern din 1990 incoace s-ar fi descurcat infinit mai bine! Asa, ca in Vestul Salbatec acum 200 de ani!
Ecou pentru dl. Mihaescu
Sint tentat sa va dau dreptate aproape suta la suta. Cum ati observat probabil, eu il valorizez pozitiv pe dl. Constantinescu numai sub aspectul comparatiei prestatiei sale cu cea a d-lui Basescu si, pe deasupra, referindu-ma strict la primul an de guvernare al ambilor.
Pe de alta parte, in ce-i priveste pe cei trei imbratisati amoros de Secu – si reciproc! – in emisiunile de pe Realitatea TV si, apoi, TVR1, mi s-a parut un om responsabil, care stie ce spune si care are probele. Acum, nu ne ramine decit sa asteptam intilnirea sa cu CNSAS-ul, unde a promis ca le indica exact membrilor Consiliului unde si ce trebuie sa caute ca si documente doveditoare. Sper ca, daca CNSAS, nu va reusi sa le gaseasca, ni le va prezenta insusi dl. Constatinescu, nu? Pentru ca ar trebui sa le aiba, intr-o forma sau alta.
Cum, daca ati citit cumva Mostenitorii Securitatii de Marius Oprea, ati vazut ca autorul uza de o multime de documente, mai ales referitoare la securistii capitalisti. Iar dl. Oprea nu a fost presedinte, ci doar consiler al acestuia! Deci, eu mai astept pina pe 6 decembrie pentru a-mi formula o opinie defintiva despre dl. Constantinescu. Daca probele se produc, fie prin intermediul CNSAS, fie direct de catre dl. ex-presedinte, cu atit mai interesat voi ramine asupra prestatiilor viitoare ale d-sale.
Inca o data, nu ca politician, ca in acest domeniu nu mai avea ce cauta, ci ca un fel de ochi vigilent (si informat) al societatii civile. Daca probele nu se produc, e limpede ca-l putea lasa se indrepte (n-am spus sa-l aruncam noi!) spre groapa de gunoi a istoriei! cele bune,
Liviu Antonesei
Stimate Domnule Liviu Antonesei
Incontestabil, E.C ramâne figura cea mai importanta, informata care face dezvaluiri, in fapt pune stampila credibilitatii, oficializeaza acuzele pe care, dupa 1989, cu totii le-am adus clicii Iliesco-KGB-iste!
Acestea trebuie sa aiba si urmari serioase, pentru ca sunt foarte grave, pun in pericol siguranta nationala.
Coroborat cu declaratia din anul 2000 (fff importanta), dl E.C. ofera o minima umbra de credibilitate, care trebuie sustinuta. Desigur, cu retinere, pentru a nu cadea intr-o noua miscare abila, care sa ne mai deceptioneze inca odata si de lunga durata, cum a fost 96-00.
Nu arunc in spatele dlui Constantinescu tot raul: nu! A fost sabotat de sistem, daramat de structuri asa cum a si declarat. Daca asculata de sfaturile (inclusiv ale lui Lech Walesa, caruia i-a dat un raspuns …) si de promisiunile facute nu doar cu caracter electoral, ci pe care le constientiza ca intrand in atributiile domniei sale, nu il demola sistemul. A pierdut 4 ani, pentru ca sa se trezeasca la final, când deja fusese compromis total, sa treaca la treaba.
Era prea târziu, ca sa nu concluzionam ca a fost o reala razbunare fata de tradarea structurilor in care s-a increzut si colaborat. Avem multe elemente care releva caracterul razbunator al domniei sale, primitiv, ca sa nu spun mai mult.
In rest – va asigur ca ma regasesc si eu in articolul dv, deci nu contest punctul de vedere expus. Sustin si salut sincer, dar cu precautie, demersul domniei sale. In clipa de fata, dl E.C. ma are din nou alaturi de domnia sa; dar pentru a recâstiga simpatia, respectul pierdut, este nevoie de timp. Dupa anul 2000, este prima iesire publica, importanta a domniei sale, meritand atentie si sustinere!
Cu aceeasi stima,
O.M.
P.S
Cred ca acest articol va atrage interesul dezbaterilor noastre aprinse, comentarii-ecou care vor bate recordul. Sa vedem daca se adevereste! As fi bucuros sa se adevereasca si cele spuse de dv, dl Constantinescu sa recâstige respectul si simpatia noastra, pentru ca nu este sa i le acordam post-mortem (boala global-vesnica). Tin cont si de posibilele „slabiciuni” ale domniei sale, specifice educatiei (intelectual rasat) – bunul simt – de care s-a profitat pentru a-l demola/compromite.
Basescu nu este nimic mai mult decat un demolator de guverne, un pol de instabilitate al vieti politice romanesti. Si toate acestea pentru ca are o pofta netarmurita de putere si de a parveni. Din punct de vedere intelectual nu este departe de Ceausescu. Ca si acesta este un om care ar calca peste cadavre pentru a putea sa isi ostoiasca setea de putere. Atat.
Chiar daca as folosi cuvinte olecutza mai masurate, in mod fundamental, in ceea ce spuneti de structura psihologica a impricinatului, ma tem ca nu v-as contrazice deloc! cele bune, l.a.
Binevenite completarile d-voastra! Eu eram interesat mai ales de comparatia dintre „slabul” domn Constantinescu si „puternicul” domn Basescu. Iar dl. Isarescu a aparut in context intrucit in timpul mandatului d-sale au inceput sa se vada si efectele pozitive ale reformei economice, initiate in timpul mandatului d-lui Ciorbea.
Pe de alta parte, nici un articol si nici un singur autor in toate articolele pe care le-ar scrie nu au cum acoperi in intregime o epoca atit de complicata, cum e nesfirsita noastra tranzitie. Tocmai acesta pare a avantajul esential al editarii electronice – permite completari, puneri de accente, reveniri ale autorului chiar, trasarea de nuante etc. Daca ma uit la numarul, dar si calitatea ecourilor sosite la acest biet articolas, imi dau seama ca a beneficiat din plin de darul interactivitatii. Cele bune, l.a.
Domnule Antonesei, sunt foarte rare articolele care ies din stereotipul bine inradacinat de PSD, al „dezastruaosei guvernari CDR-PD-UDMR”. Ma bucur ca faceti aceasta tardiva reparatie. Mi se pare insa ca gresiti limitand-o la presedintele Constantinescu si la prim-ministrul Isarescu.
Poate va surprinde, insa cred ca reformele economice initiate de Victor Ciorbea au fost profunde, curajoase si esentiale pentru curatarea „grajdurilor lui Augias” in care cei patru ani de guvernare Vacaroiu transformase economia romaneasca.
Aceste reforme, indelung amanate, au stat de fapt la baza revirimentului economic inceput sub Isarescu si continuat sub Nastase. In mod ironic, Nastase a cules roadele eforturilor facute de nefericitul Ciorbea. Mai precis, iata care au fost aceste reforme:
– liberalizarea cursului de schimb valutar;
– introducerea dobanzilor bancare real pozitive (dupa ani de aberatie financiar-bancara);
– finalizarea liberalizarii preturilor;
– stoparea utilizarii bancilor cu capital de stat ca pusculite pentru ajutoare de stat mascate pentru sectoare neperformante si sustinerea artificiala a unor costuri scazute ale importurilor energetice (exemple: Banca Agricola si Bancorex);
– inceputul restructurarii industriale reale, inclusiv prin lichidarea intreprinderilor de stat producatoare de pierderi;
– inceputul privatizarii reale, dupa experimentele populiste gen MEBO si „cuponiada”;
– depasirea, în 1999, a unei iminente intrari in incetare de plati ca urmare a unui „vîrf de sarcina” în serviciul datoriei externe, lasat plocon de guvernul Vacaroiu, care s-a împrumutat frenetic pe pietele externe de capital fara ca asta sa se traduca în reforme economice reale sau macar în investitii de infrastructura notabile.
Cu cele mai bune ganduri,
Alex Boroda
Succesul inregistrat de acest articol se datoreaza in oarecare masura si unui nou sistem de gestionare a ecourilor la articole.
Practic incepand de relativ scurt timp, toate ecourile nu mai poposesc doar pe web-site ci sunt transmise si tuturor celor care au luat pana in acel moment parte la o discutie. In acest fel, cercul celor interesati se largeste progresiv iar discutia ajunge sa-si atinga potentialul de profunzime si de dezbatere meritat.
Cred ca este o idee foarte buna, care trebuie sa intre, cum s-ar zice, in patrimoniu. Mareste si mai mult caracterul interactiv al publicatiei noastre. Mai trebuie reglat ceva – mesajul l-am primit, doar ca in cinci exemplare. Nu stiam ca e acelasi. Nu ma pricep la tehnica, asa ca nu stiu din ce pricina. Dar le dezlegati voi, cei mai priceputi la detaliile astea. Inca o data, ideea e excelenta.