Atitudinea decisă a d-nei Monica Macovei, abilitatea cu cu care a reuşit, în cele din urmă, şi după ce a fost supusă unor atacuri grosolane politice şi de presă, să promoveze pachetul de legi pentru reformarea justiţiei, mi-au dat mici speranţe că este posibil să accedem, într-un orizont previzibil de timp, la oarece eficienţă în domeniul justiţiei în general, în cel al luptei împotriva corupţiei în particular. Speranţele încep însă din nou să mi se reducă, în urma unor dezvăluiri recente ale noului titular de la PNA.
Cred că cele spuse de dl. Daniel Morar, noul procuror şef, la conferinţa de presă de săptămîna trecută, ar fi trebuit reluat integral şi repetat de întreaga presă aborigenă. Pentru că, în acea împrejurare, D-sa a făcut declaraţii de natură să-ţi ridice părul măciucă – din dosarele de „mare corupţie”, de care vorbea fosta conducere, au mai fost găsite doar cinci, 40 s-au volatilizat, au zburat pur şi simplu din sertare! Vreme de trei ani, statul a finanţat din răsputeri o instituţie care nu şi-a făcut treaba pentru care a fost creată, ca să nu spun că a procedat exact pe dos.
Statutul ei gravitează între „anti-putirinţă” şi „anti-anticorupţie”. Vina pentru ineficienţa nu aparţine, desigur, exclusiv PNA. O parte a ei aparţine serviciilor de informaţii, ale căror sesizări sînt „nefundamentate şi lipsite de folos”, „simple poveşti, multe conţinînd materiale apărute în presă” şi, deci, „mai puţin de 20% din sesizările serviciilor pot fi folosite”.
Nu ştiu de ce, dar nu mă miră! Nebunia e că orice serviciu modern îşi extrage circa 75 din informaţii din surse deschise, inclusiv din presă, dar acestea sînt atent analizate, coroborate prin surse ascunse, nu furnizate en gros beneficiarului, PNA în acest caz. SRI a sărit ca ars, susţinînd că a furnizat informări bune. Am mari dubii – o persoană responsabilă, cum dl. Morar pare, n-ar fi riscat asemenea afirmaţii dacă n-ar fi fost corecte. De altfel, serviciile noastre sînt atît de defazate în general încît mă întreb de ce le mai ţinem – şi încă aşa de multe!
O altă parte a vinei aparţine, bineînţeles, altor organisme de anchetă şi control – de la Poliţie la Garda Financiară, Curtea de Conturi, Parchetele ordinare ş.a.m.d.
Însă, în ceea ce priveşte eşecul campaniei împotriva marii corupţii, greul vinei aparţine chiar PNA. Nu serviciile au subtilizat cele 40 de dosare lipsă, nu ele au dat NUP în cazuri flagrante, ci salariaţii de acolo. Despre care aflăm că sînt „slab pregătiţi” şi că, prin ei, „se scurg informaţii”. Dl. Morar: „Dacă aş avea măcar 20 de procurori deştepţi şi puternici, treaba ar merge bine”. Înţeleg că D-sa are în subordine 100 de procurori proşti şi/sau impotenţi. Cărora se adaugă cei din teritoriu şi mai dependenţi de reţele locale de putere şi crimă organizată.
Sigur că se sparie gîndul cînd te gîndeşti că rezultatele în lupta cu corupţia sînt un criteriu sensibil pentru aderarea la termen în UE! Ca să nu mai spun că nivelul atins de marea corupţie în România, căreia se adaugă nivelele mai „modeste”, sufocă totul, indiferent dacă vorbim ori nu despre aderare.
Dacă lucrurile stau aşa – şi n-am nici cele mai mici motive de îndoială! –, e limpede că lupta contra corupţiei va continua cu rezultate aidoma celor de pînă acum şi va sfîrşi într-un eşec glorios.
De altfel, în timpul vizitei în Statele Unite, preşedintele Băsescu însuşi a recunoscut că lupta împotriva corupţiei nici n-a început! Cu procurori debili şi neputincioşi, e clar că nu contează cîte noi dosare se deschid şi cîte se redeschid. Oamenii care au dat NUP în cazurile privind demnitarii, precum „Puwak-fonduri europene” sau „Năstase-Zambaccian”, nu-şi pot schimba decizia, indiferent ce va descoperi o eventuală anchetă suplimentară. De ce? Fiindcă există „reţinerea procurorilor de a cerceta persoane ce deţin înalte funcţii şi demnităţi”. În Italia, lupta de acum cîteva decenii cu corupţia a ieşit victorioasă. Au căzut miniştri, parlamentari, un fost preşedinte nu se poate întoarce în ţară pentru că va fi arestat pe loc. Un partid, „istoric” de altfel, a dispărut. Dar acolo, au existat procurori care au murit pe baricade, nu această adunătură de laşi care se ascunde în pliurile fustelor politice.
Prin urmare, în ciuda hotărîrii de care pare prins dl. Morar, nu cred că acest PNA poate fi reformat. Dacă dorim o instituţie eficientă, actualul PNA trebuie pur şi simplu desfiinţat şi refăcut de la zero. Cei care au lucrat acolo ar trebui să returneze banii, mulţi!, păpaţi degeaba. Cu obiceiul cîrpelii, al jumătăţilor de măsură, nu vom ajunge departe. Şi, la fiecare raport de ţară, chestiunea corupţiei de sistem va rămîne în fruntea reproşurilor europene. Iar noi vom rămîne, cum spunea un poet prin anii `80, „aici, în nimica”. Poate că ne simţim bine şi, atunci, chiar n-are rost să ne schimbăm obiceiurile, nici să aspirăm la depăşirea condiţiei în care ne complacem!
Felicitari! Lucrurile spuse pe nume dor, dar ajuta. Coruptia in Romania a adus tarii cele mai mari daune din istorie. Nici comunistii, in imbecilitatea lor fara margini n-au reusit sa pagubeasca material mai rau. Ce-au facut mai rau sunt daunele in moralitate. Lipsa de onoare, cuvint, coloana vertebrala, demnitate, cinste sunt atribute ce si-au pierdut -poate pentru o generatie- semnificatia. Si asta-i ce aduce si va aduce enorme pagube morale si materiale tarii. Fura si lasa sa se fure, mitueste si lasa-te mituit etc etc., cele (fost)zece porunci ale „omului nou” creat de comunism.
Numai un exemplu dar care pentru mine spune totul: pe noua autostrada Bucuresti-Constanta sunt canale abia construite cu capacele furate. Ma intreb, ce face politia, pentru ce-i platita daca nu-i in stare sa puna dupa gratii negustorii de fier vechi care fara doar si poate sunt cei la cere pina la urma ajung capacele furate si sparte? Un raspuns logic ar fi ca unii din responsabili de prinderea hotilor „participa la beneficiile realizate” sau sunt total incapabil si atunci trebuiesc concediati sau dupa caz, anchetati.
Problema nu e neaparat „marea coruptie” – in sensul coruperii marilor functionari de Stat ci faptul ca mare parte din magistrati sunt corupti.
Cu mult inainte de-a avea salariile astea mari (pe care multi vad ca le justifica prin sentinte dscutabile, sentinte care ne ard pe toti la buzunar pentru ca-s contestate afara), muntii Romaniei gemeau de palatele de vacanta ale procurorilor si judecatorilor tarii.
O spun ca unul in cunostinta e cauza, care bate-n fiecare vara 1000 km de drumuri de munte.
Asa ca de fapt cazul particular PNA e doar un reflex palid a celor ce se-ntampla. Aud insa ca
s-au facut echipe sub acoperire, a caror treaba e sa-i dea-n gat pe coruptii astia (din pacate nu si pe corupatori). Vorba aia, vom muri si vom vedea-o si pe asta.