ACUM.TV

PRIMA PARTE

MOTTO: CORUPTIA NE PRIVESTE PE TOTI… SI RADE

A fost odata ca niciodata un administrator de bloc, hai sa-i zicem Admi1. Batran vulpoi, se instalase in functie parca din antichitate si parea de neclintit. Intretinerea crestea si scadea mai degraba dupa problemele lui financiare decat dupa necesitatile Asociatiei. Cand avea de zugravit in casa, brusc se constata ce murdari sunt peretii exteriori, se cumparau materiale si se angaja o echipa de zugravi platita cu chitante dubioase, dar pe care nu le mai contesta aproape nimeni, din obisnuinta.

Cand isi repara Admi1 robinetul din bucatarie, era angajat mecanicul blocului pentru interventie la partile comune. De mult nu mai cheltuia Admi1 in propria casa cu detergentul, becurile si alte maruntisuri, iar asta parea atat de normal, incat nimeni nu se revolta, ba destui chiar il apreciau ca stie sa se descurce in viata. Din cand in cand mai apareau si critici, repede transformate intr-o barfa acida si inutila. La urma urmei, barfa ramanea singura consolare a nemultumitilor si ce conta pentru Admi1 era ca totul sa se plafoneze la nivelul vorbelor.
Se mai intreba cate cineva de ce se platesc lunar reparatii la instalatii de care nu se atinge nimeni cu anii. Se mai mira cate cineva cand se cumpara vopsea pentru gardul metalic si nimeni nu explica de ce un gard de 50 de metri inghitea din 3 in 3 luni cate 200 kg de vopsea. Se mai supara cate cineva cand femeia de serviciu facea curatenie prin anumite apartamente, in loc sa mature scarile si sa spele geamurile, insa favorizatii, strans uniti in jurul lui Admi1, interveneau galagios si niciodata nu pierdeau disputa.

Desi minoritari pe total bloc, tovarasii lui Admi1 reuseau sa stranga randurile in momentele decisive si sa aiba superioritate numerica pe durata conflictului. De altfel, locatarii, in majoritatea lor, doreau liniste si siguranta si evitau sa iasa in evidenta printr-un scandal. In plus, toti erau constienti ca sunt la mana administratorului cand au lucrari la instalatiile sanitare sau cand mai intarzie cu plata intretinerii. De aceea, foarte putini il contestau pe fata pe Admi1, in soapta insa multi se plangeau de el.

Campionul comentariilor la vedere era cetateanul-mereu-nemultumit, el intotdeauna avea ceva de criticat. Desi abia asteptau sa-l auda incontrandu-se cu Admi1 sau cu comitetul, vecinii se fereau sa apara in preajma lui, ca sa nu fie rau vazuti. Mai mult, devenise subiect de misto si cine avea intrebari incomode era catalogat ca amic al cetateanului-mereu-nemultumit, acuzatie grava care inchidea gura oricui.

Dar, cum nimic nu este vesnic, si Admi1 a imbatranit, a obosit, sau poate s-a gandit ca ar fi cazul sa se bucure de un pic de libertate, sa cheltuiasca din banutul ciugulit ani si ani de-a randul. Poate a inteles ca a devenit pe nesimtite prizonierul propriei tesaturi de intrigi si aranjamente, pe care n-o putea parasi nici macar doua zile fara riscul de a se da in vileag o micuta invarteala, care nu trebuia privita de aproape, ca vedeai alta, si alta, si alta…

Sa fim sinceri, Admi1, vesnic legat de functia lui, era ultimul care sa se bucure de foloase. O ducea bine nevestica, se imbuibau verisorii si fratiorii platiti pentru lucrari fictive, profitau de avantaje copilasii ori nepoteii, care (culmea!) mai radeau ba de haina lui veche roasa la coate, ba de sapca proletara, ba de vocabularul ancorat in anii tineretii revol’tionare. Ei bine, cu propria complicitate, o forma de garantie ca trecutul ramane istorie si viitorul incepe de la cont zero, Admi1 a fost detronat la o Adunare Generala pe care a dorit ca tot el sa o controleze. Spre ghinionul lui, pe langa vocile abil dirijate, s-au trezit si altii sa vorbeasca si sa aiba opinii personale, ceea ce a declansat un haos de necontrolat.

Propunerile si votarea, desfasurate intr-o dezordine totala, l-au adus in functie, aproape intamplator, pe un oarecare, atat de sters, ca nimeni nu a fost ferm impotriva lui. Acesta, ales ca Admi2, a acceptat functia mai mult ca sa se mute discutia de la propria sa persoana. Admi1 a strambat din nas si a plasat din start mici sageti otravite pe teme eterne: ca mai bine se promova tineretul, ca Admi2 are rude in Occident si o sa plece acolo, ca mototolul asta n-o sa faca ordine pentru ca nici nevasta nu si-o bate ca lumea, ca se da intelectual si nu stie sa se murdareasca pe maini, etc, etc, etc…

Surprinzator, nu il mai asculta nimeni. Participantii, deja plictisiti, se grabeau unii la meci, altii la o partida de table cu bere, altele la un film cu multi bogati, cu multe neveste de bogati, cu multe amante, cu multe lacrimi si in general cu personaje pline de bani si fara loc de munca. Uite asa, din jocul intrigilor schioape si al intamplarii, a ajuns Admi2 sa se ocupe de problemele Asociatiei de locataro- proprietari.

A DOUA PARTE

MOTTO: MINCIUNA ARE PICIOARE SCURTE, CEEA CE-I CONFERA STABILITATE

In prima dimineata de mandat, Admi2, cam stingher in functie, nu prea stia cu ce sa inceapa si a inceput cu ceva simplu, curatenia. A cerut femeii de serviciu sa-i arate in fiecare zi ce a facut. Dupa o jumatate de ora s-a trezit la usa cu locatara-de-la-sapte, care l-a luat la intrebari, de ce o persecuta pe biata femeie, asa harnica si ascultatoare si platita cu nimic. Dupa care, numai lapte si miere, l-a rugat frumos s-o lase pe femeia de serviciu sa-i faca si ei curatenie, numai o ora.

Bineinteles ca domnul administrator este invitat la o cafea, sa vada cum arata apartamentul, desigur, cu toata discretia. Admi2, deja agasat, a trimis-o la plimbare pe locatara-de-la-sapte si a interzis femeii de serviciu sa deretice prin diferite apartamente in timpul programului. La urmatoarea Adunare Generala, locatara-de-la-sapte l-a acuzat ca i-a facut propuneri indecente si Adunarea a luat acuzatia de buna, nu pentru dovezi (care oricum nu existau), ci de dragul unor glumite de cartier, la care fiecare avea ocazia sa se dea ceva mai smecher decat era in realitate.

Dupa o vreme, Admi2 a fost acostat in piata de locatarul-de-la-zece, fost membru in comitet, cu o problema de mare importanta: avea nevoie de vreo 50 kg de vopsea pentru la tara, nu se puteau cumpara oare pe banii blocului? La intretinere se acopera, se simte si el o cu tuica buna, cu domnul Admi1 a mai rezolvat si n-au fost necazuri. Admi2 a refuzat, iar locatarul-de-la-zece, care nu l-a mai salutat de atunci, l-a acuzat la urmatoarea Adunare Generala ca a cumparat cantitati industriale de vopseluri, pe care nu se stie cu cine le-a impartit, poate le-a vandut la coltul strazii.
Lacoma de subiecte tari, Adunarea n-a mai cerut dovezi, fiind incantata de un mic scandal, sarea si piperul vietii anoste de la bloc.

Familia-de-la-trei l-a rugat sa scoata de la intretinere copiii plecati vara in tabara din mai pana in octombrie. Dupa ce le-a cerut perioada exacta a taberelor si o dovada de inscriere, l-au injurat in public un trimestru intreg, iar la urmatoarea Adunare Generala au ridicat problema arzatoare a corcoduselor cazute in spatiul verde si disparute fara urma. Vai, nu il acuza nimeni pe Admi2 ca le-ar fi luat el, desi a cam fost vazut pe acolo, dar unde este grija pentru fructele Asociatiei, care puteau fi adunate in cadru organizat si puse la dispozitia tuturor pentru compot, dulceata si alte minuni culinare?

Acuzatia a starnit hohote de ras si din acel moment, cand Admi2 incerca sa raspunda serios la intrebari serioase, se gasea cineva sa rada si sa intrebe unde e dulceata.
Pensionarul-de-la-doispe a vrut sa tina in uscatoria comuna niste galeti cu boasca de struguri, nu degeaba, dadea si el de baut. Admi2 n-a fost de acord, pensionarul-de-la-doispe a inghitit galusca, dar in urmatoarea Adunarea Generala a ridicat problema uscatoriei pe care Admi2 s-a facut stapan si a transformat-o in magazie personala. Cei care au incercat sa replice ca s-au folosit fara probleme de uscatorie au fost repede redusi la tacere: au vreun interes, sunt din clica lui Admi2?

Fostul presedinte de comitet i-a propus lui Admi2 sa-si puna impreuna gresie in apartamente cu banii din fondul de rulment. Refuzat, a asteptat urmatoarea Adumarea Generala ca sa il acuze pe Admi2 ca si-a cumparat masina de spalat din banii Asociatiei si i-a pus inapoi dupa 6 luni. Nu exista nici o dovada, dar asta conta cel mai putin. Printre cei prezenti la adunare erau destui cu cate o mica pata neagra pe constiinta, erau destui care ar fi profitat de o functie daca le-ar oferit cineva vreodata una, erau destui nemultumiti de tot ce misca si pentru toti acestia important era sa fie putin lovit si
Admi2, ca prea nu-l prinsese nimeni cu nimic, lasa ca o fi facut el ceva, s-a gasit ala supercorectu’ ???

Asa s-a facut ca, la urmatoarea Adunarea Generala, multi il antipatizau deja pe Admi2, care ii taxase cu penalizari pe restantierii de la intretinere, le tot atrasese atentia petrecaretilor sa respecte orele de odihna, scosese pe cei valizi la amenajarea spatiului verde si, mai rau ca toate, le ceruse tuturor sa ia decizii privind reparatii generale, amenejarea spatiului verde, modernizari la instalatii comune. Pe vremuri, Admi1 decidea el si cetatenii aveau libertatea si satisfactia de a-l critica indiferent de rezultate, mai mult sau mai putin in soapta.

Admi2, cu ideile lui de a-i responsabiliza pe ceilalti, reusise sa displaca profund. S-a cerut insistent demisia lui Admi2, de parca nu Adunarea era cea in drept sa numeasca administratorul. Cateva voci rationale, repede acoperite de vociferari, incercasera sa spuna ca intretinerea era mai mica fata de aceleasi luni ale anului precedent, ca Admi2 reparase cu adevarat instalatiile sanitare, ca scarile erau mai curate si uscatoria chiar putea fi folosita ca uscatorie si nu ca depozit de vechituri.

Spre surprinderea generala, tocmai cetateanul-mereu-nemultumit era multumit de Admi2, pe care il aprecia pentru cat de corect calcula intretinerea si cat de prompt achita facturile. Desi la inceput aproape toti participantii fusesera de aceasta parere, antipatia de care se bucura cetateanul-mereu-nemultumit s-a extins si asupra lui Admi2. Cand s-a ajuns la alegeri, un mic scandal provocat de galagiosii nemultumiti de Admi2 a fost ultimul argument in favoarea schimbarii: participantii la Adunare s-au convins ca da, doresc ruperea de trecut, doresc un administrator mana de fier, cu adevarat competent, experimentat, intransigent cu altii, dinamic, care sa aiba grija de oameni, sa-i ocroteasca, sa-i slujeasca, sa-i conduca intelept spre o viata imbelsugata, comoda si gratis.
Uite asa, Admi2 a fost izgonit din functie si Adunarea, in cautarea unui tatuc, a propus si a votat. Iar alesul maselor largi colocatare a fost…

A TREIA PARTE

MOTTO: PROSTIA NU ESTE UN PACAT, DAR COSTA MAI MULT

… of course, Admy3 New Generation. Nepot prin alianta cu Admi1, Admy3 a fost, de mic, simpatic tuturor. Niciodata nu a fost aratat cu degetul pentru ceva rau, desi facuse destule prostioare, mici sau marisoare. Avea talentul deosebit de a deveni invizibil in momentele critice si de a sta in cadru cand era de bine. Fusese tare dragalas in uniforma de la gradinita, apoi in uniforma scolii (erau acele uniforme pe care le adorau profesorii si parintii, dar pe care elevii nu le purtau decat sub amenintare) si in general ii statea bine in orice uniforma.

Nu se omora cu munca si nu facea nimic gratis. Din cand in cand, mai mult de gura babacilor, mai ajuta la cele gospodaresti pe unchiul Admi1. S-a intamplat odata sa accepte o corvoada, sa mearga la geamgiu cu geamul de la avizier, spart de nu se stie cine. Pentru efort, unchiul ii daduse de o prajitura. Interesant, dar de atunci mai mereu persoane neidentificate spargeau geamul de la avizier si nepotelul, aflat prin preajma, ajuta cu un drum la geamgiu, fiind apoi recompensat cu ceva maruntis, nu prea mult, dar bun si asa.

Cand era mic, le spunea „saru’mana” si la tanti si la nene. Crescand, a invatat ce place si a inceput sa-i salute pe barbati cu „Sa traiti!”, castigand un capital de simpatie care nu strica niciodata. A reusit sa nu se remarce prin nimic si sa fie bine vazut, si pe vremea lui Admi1, si a lui Admi2. La Adunarea Generala, viitorul Admy3 a venit intolit la patru ace, contrastand vizibil cu restul lumii, dar costumul lui era mai mult tipator decat elegant si asta l-a apropiat de sufletul participantilor.

A luat cuvantul, a spus cifre mai mult sau mai putin exacte, pe un ton doct, captivand publicul, care oricum nu statea sa verifice acuratetea calculelor. Doar Admi2 si cetateanul-mereu-nemultumit au replicat cu „stai, domnule, ca nu e chiar asa, hai sa socotim daca vrei”, dar ceea ce conta era impresia artistica, nimeni nu avea chef de matematica. A mai vorbit si despre viata grea a vecinilor cu venituri mici, miscand pana la lacrimi pe cei care sub toti administratorii o duc greu si intotdeauna vad vremurile vechi cu ochi mai buni decat pe cele noi, poate din cauza uitarii, poate din cauza ca sunt asociate cu anii de tinerete, poate pentru ca atunci viata era ceva mai putin complicata.

Propus parca de la sine (cine a avut timp sa remarce ca de cateva saptamani Admi1 tot facea vizite la vechi tovarasi de conducere?) a fost votat cu admiratie si speranta de o larga majoritate.
Inca din prima zi de dupa alegere, Admy3 a luat masuri ferme. A demontat gardul metalic, vesnica sursa de cheltuieli cu vopseaua si a afisat la avizier ce economii se vor face din acest motiv. Dupa un timp nimeni nu-si mai amintea clar daca risipa de vopsea se asocia cu Admi1 sau cu Admi2, conta doar ca Admy3 era apreciat pentru ca gasise o solutie radicala. Avea sa treaca o vreme pana sa intrebe cineva unde a disparut gardul demontat si de ce tot atunci la vila socrului lui Admy3 a aparut un gard metalic nou, insa Admy3 nu dadea socoteala oricui si a instituit regula ca orice nelamurire trebuie sesizata in scris, inregistrata intr-un registru (niciodata de gasit) si clarificata in sedinta comitetului care nu se intrunea niciodata la data si ora anuntate.

Nu a trecut mult si a Admy3 descoperit cu surprindere ca spatiul verde nu este protejat. In consecinta, a cumparat gard viu de la o firma infiintata, spuneau gurile rele, de un var al lui. Gardul viu ar fi putut fi plantat de locatari, dar Admy3 a terminat cu vremurile de trista amintire cand cetatenii munceau cu sapa la ordinele unui administrator exploatator. Acum a angajat o firma de profil, care a realizat o plantare stiintifica, pe baza unui proiect intocmit de sotia lui Admy3 si inclus in devizul lucrarii.

Voci mereu nemultumite au lansat ideea ca societatea comerciala de plantat gard viu apartinea unchiului Admi1 si ca expertii plantatori erau subordonatii de la serviciu ai lui Admy3, care le-a dat in compensatie cate doua zile libere in saptamana urmatoare. Dar trebuia facuta o reclamatie scrisa, inregistrata, etc, etc, etc si vorbele au ramas vorbe. Dupa ce apele s-au linistit, a aparut, absolut firesc, un contract de intretinere a gardului viu, cu aceeasi firma, stabilindu-se o taxa lunara fata de care vechile cheltuieli cu vopseaua erau floare la ureche.

Admy3 a renuntat la practica total neprofesionista de a plati o persoana neautorizata pentru efectuarea curateniei. S-a incheiat in Contract de Salubrizare si Igienizare Ecologica a Spatiilor Comune, cu o firma de specialitate. Ca urmare, femeia de serviciu a fost angajata la respectiva firma, primind in continuare acelasi salariu. Contractul includea costuri pentru managementul salubrizarii si prevedea o suma lunara medie pentru materiale, iar locatarii nu mai stiau exact pe ce se da fiecare leut, se vedea doar daca este curat sau nu. Suma fiind cam de cinci ori cat pe vremea lui Admi2, sigur ca firma avea cu ce sa mai faca si curatenie din cand in cand.

Femeia de serviciu a revenit la vechiul obicei de a deretica prin apartamentele persoanelor importante, dar cand o intreba cineva de ce nu matura scarile, replica obraznicuta ca este angajata firmei si da socoteala cui ii plateste salariul. Nemultumitii au cerut lamuriri lui Admy3 si au primit raspuns mestesugit, ca se va face o sesizare catre firma prestatoare, avand la baza reclamatiile scrise ale locatarilor. Nimeni nu vrut, totusi, sa scrie si sa semneze primul o reclamatie, iar femeia de serviciu a castigat runda.

S-au auzit vorbe ca marea firma de salubrizare si igienizare ecologica ar fi a unei matusi a lui Admy3, cu oarece actionari din familiile lui Admi1 si Admy3, dar in afara de cetateanul-mereu-nemultumit, nimeni nu era preocupat sa despice firul in patru, mai ales ca vocile cele mai galagioase erau in favoarea contractului, fiind vorba de cei la care femeia de serviciu facea curatenie saptamanal.

Nici reparatiile la partile comune nu au fost uitate. S-au facut contracte cu firme cu denumiri pompoase, dar cu cate 5-6 angajati: Director General, Director Economic, Director Tehnic, un Vice sau doi si secretara. De lucrat la instalatii, lucra tot vechiul mecanic, care acum era platit de ba de o firma, ba de alta si dadea socoteala la fel de mult ca si femeia de serviciu. Ca o reparatie costa de zece ori cat inainte, nu mai conta, aceiasi galagiosi nu lasau pe nimeni sa comenteze. Era normal, pentru ca pe langa reparatia cea mare se strecura si cate o modernizare in casa la baietii buni, nu? Mai mult, pentru asigurarea compatibilitatii cu instalatiile deja existente si ca sa nu se pericliteze siguranta locatarilor prin executii amatoriste, nimeni nu mai avea voie sa faca lucrari in casa decat cu firmele acceptate de Admy3.

Cetateanul-mereu-nemultumit a considerat ca asta e prea de tot si chiar a incercat sa faca o sesizare pe baza procedurii, dar abia dupa 3 luni a reusit sa o inregistreze la registrul administratorului. Pentru elaborarea raspunsului a fost angajata, cu bani din fondul de rulment, firma de consulting a cumnatei lui Admy3, iar adresa de raspuns i-a fost trimisa cetateanului-mereu-nemultumit prin cel mai scump curierat rapid, pe cheltuiala Asociatiei. Raspunsul era un teanc de fotocopii dupa niste articole de lege, sterse de nu se intelegea nimic. Vecinii, desi la fel de nemultumiti ca si cetateanul-mereu-nemultumit, l-au luat tot pe el la intrebari, acuzandu-l ca din cauza lui creste intretinerea, ca sa i se plateasca raspuns la reclamatii. Unii dintre ei l-au indemnat sa faca o revenire, sa ceara socoteala si el i-a intrebat de ce nu fac si ei reclamatii. I-au raspuns ca nu au timp, ca sunt bolnavi, ca nu se pricep, ca el e specialistul. Le-a intors spatele si de atunci a fost evident pentru toti ca e un fricos, ca poate are aranjamente cu barosanii, ca o fi avand partea lui din contractele alea scumpe pe care nu le intelege nimeni si le platesc toti, ca e sluga lui Admy3, ca el l-a pus administrator, ca fura mai mult ca toti.

Locatarii au vazut apoi ca intretinerea creste mai rau decat pe vremea criticatului Admi1, ca in afara etajelor unde locuiesc Admy3 si amicii lui domneste mizeria, ca nimeni nu-i baga in seama cand au o problema grava, ca daca se sparge un geam nu e inlocuit, dar e platit mai multe luni la rand, ca domneste igrasia, ca se repara numai defectiunile care ii afecteaza pe Admy3 si amicii lui galagiosi, ca totul merge din rau in mai rau. Dar criticile erau repede transformate intr-o barfa acida si inutila. La urma urmei, barfa ramanea singura consolare a nemultumitilor si ce conta pentru Admy3 era ca totul sa se plafoneze la nivelul vorbelor. Ca intotdeauna, oamenii au cautat un vinovat si un reper luminos. Reperul luminos a fost repede gasit: si-au amintit cu totii de harnicul si modestul Admi1, care vorbea asa frumos cu oamenii, care nu se imbraca pretentios, care nu avea masina de lux, care stia sa scoata puturosii la sapa, care era totusi supus greselii, mai punea, ce sa-i faci, degetul la miere, ca oameni suntem…

Iar vinovatul, normal ca era Admi2, cel care uneltise contra lui Admi1, cel care masluise voturile Adunarii Generale impreuna cu acolitul lui, cetateanul-mereu-nemultumit, ca sa ajunga la putere, ca sa intoarca spatele tuturor si sa-si dispretuiasca vecinii, ca sa puna mana pe fondurile Asociatiei si sa profite cu toata familia din strainatate si firmele lui secrete. Linistiti ca au aflat cine le e dusman, au fugit repede sa plateasca intretinerea, sa nu-i penalizeze Admy3, saracul, ca tare ocupat mai e si tare mult mai munceste…

Acest articol a fost publicat joi, 1 septembrie 2005 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.