Imi incerc acum puterile atacand un subiect foarte dificil si dupa cum observ, foarte greu de abordat. Se poate discuta la infinit si fiecare ajunge la o alta definitie sau rezultat. Nu am nici pe departe pretentia sa-l rezolv, sa epuizez, sau sa dau o solutie cat de cat valabila.
Sper sa fiu completat, contrazis sau chiar atacat de cineva. Nu va sfiiti, am o piele foarte groasa.
Incep cu un fel de fabula. Spun fabula pentru ca este vorba de un animal, in rest totul este real si perfect adevarat.
Noi avem acasa un motan foarte frumos si cuminte. Face parte din rasa pisicilor albastre. Cand l-am luat avea numai cateva saptamani. Odata cu el am primit si un act prin care se autentifica rasa precum si o lista in care erau nominalizati stramosii sai cu 15 generatii inainte. (Ei, poftim, eu nu am asa ceva!) Pe langa acte am primit si un fel de “mod de intrebuintare”, deci un fel de “indicatii pretioase”. Dau mai jos cateva citate din aceste “porunci”:
1. Nu dati niciodata pisicii resturi de la masa chiar daca cere. Grasimile sau oasele o pot imbolnavi. Pisica nu este o galeata de laturi.
2. Duceti-l in fiecare an la doctor in vederea vaccinarii antigripale si antirabice.
3. Periati-l daca se poate zilnic. Blana sa fiind deasa si stufoasa nu si-o poate ingriji singur in mod eficient.
4. Puneti-i pe ceafa cateva picaturi din medicamentul X. Asta va tine toti parazitii departe de el.
5. Nu-l obligati la nimic. Lasati-l sa faca ce vrea, sa umble prin toata casa si prin gradina pentru a se putea familiariza cu noul sau mediu.
Noi ne-am conformat intocmai. L-am hranit numai cu Whiskas alternativ: o zi carne de pui, o zi peste, o zi carne de caprioara etc. (Animalul asta beneficiaza de un meniu mai bogat decat al meu.) Rezultatul a fost, ca motanul refuza in prezent orice alt fel de hrana. Nu-l intereseaza nici carnea, nici pestele, nici branza de la masa noastra. Pana si laptele il refuza. Asa s-a format. Si nu cerseste niciodata nimic. Are sase ani si nu a fost niciodata bolnav. Se joaca si se alinta toata ziua.
Si acum se intreaba multi ce legatura au aceste banalitati cu mentalitatea noastra? Incerc sa traduc /interpretez) “poruncile” de mai sus si sa le adaptez realitatii romanesti:
1. Radio si televiziunea sa inceteze sa mai toarne laturi in capul populatiei. De asemeni unele ziare precum si Vadim, Paunescu, Cristoiu sau CTP. Oamenii au inghitit destule laturi in timpul comunismului.
2. Luati in fiecare an tensiunea starii de spirit a oamenilor. Vaccinati-i impotriva a tot ce le poate otravi sufletul.
3. Intelectualii de seama ai tarii au datoria sa-i perie cat mai des pe romani. Nu trebuie sa se aplece la nivelul oamenilor, ci sa incerce sa-i ridice pe ei la nivelul lor.
4. Tineti parazitii tranzitiei si relicvele comunismului cat mai departe de micul ecran si de radio. Numai asa nu se va mai scarpina nimeni in cap a nedumerire.
5. Lasati oamenii sa gandeasca liber si nu le mai picurati in suflet otrava propagandei. Sa hotarasca singuri ce e bine si ce e rau.
Bine, bine, o sa-mi spuneti, insa ce ne facem cu vechea generatie? Calul batran nu-l mai inveti la ham.
Nu m-am referit la cei mai in varsta, ci la cei care deschid ochii acum in aceasta lume. Sa invete ca smecheria nu aduce nimic, nici hotia si nici traseismul politic. Sa nu mai ceara nimic, ci sa puna umarul sa-si
rezolve singuri treburile. Sa nu mai stea cu ochii pironiti catre vest, sa-si formeze o parere si o personalitate proprie. Pentru ca romanii nu sunt cu nimic mai tampiti decat alte popoare. Abia atunci s-ar putea schimba mentalitatea de “Eu sunt smecher, ma descurc”. Atunci vor invata sa priveasca lumea cu alti ochi si implicit isi vor schimba mentalitatea.
Acum o sa vina cineva care imi va spune ca sunt un idealist naiv si ca fac teoria chibritului. Nu pot sa-l contrazic.
Dar ideea in sine, imi pare frumoasa…
Si mie imi place ideea. Eu sunt unul din acei tineri care inca privesc catre mirifica Romanie. Parca e prea departe Vestul sa ma incumet sa privesc intr-acolo. E prea obositor, cand se pot face atatea si prin tara noastra. Daca sunteti un idealist naiv, vreau sa fiu si eu. Sunt inca tanar, dar, cine stie…
Se pare ca am si eu un frate pe lumea asta. Chiar daca eu nu m-am prea inspirat din instructiunile de urmat in menajarea si adaptarea bietelor necuvantatoare pe langa ograzile noastre, am eu felul meu de a judeca lucrurile, gasesc foarte nimerita adaptarea ta si chiar ii incurajez pe cei care nu le prea au cu acest capitol, sa o foloseasca cu incredere, ca face bine…. peste tot.