V-ati pus vreodata intrebarea in ce poate transforma un substantiv sau un verb sufixul ism?
Dictionarul on-line Wikipedia consemneaza o prima utilizare a sufixului ism ca si cuvant separat, in anul 1680. In jurul secolului al XIX-lea Thomas Carlyle, eseist si istoric scotian din epoca Victoriana il foloseste pentru a desemna “o ideologie pre-ambalata”. Dar totusi ce poate semnifica “ism”-ul?
– o doctrina, teorie sau religie ( ex. pacifism);
– o teorie dezvoltata de o persoana (ex. Marxism);
– o miscare politica (ex. feminism) ;
– o actiune, un proces sau o practica (ex. terorism) ;
– o caracteristica, o calitate sau o origine (ex. eroism) ;
– o stare sau o conditie (ex. anacronism) ;
– un exces sau o boala (ex. gigantism) ;
– un prejudiciu sau o discriminare (ex. rasism) ;
– o caracteristica a modului de vorbire (ex. frantuzism)
Cam in toate cazurile « ism »-ul fie exprima o conditie acceptata ca inexorabila, o binefacere sau o fatalitate care s-a abatut pe capul uneia sau mai multor persoane, fie releva structuri prefabricate. Elemente conceptuale care nu au de a face cu judecata sau optiunea in functie de imprejurari. O lipsa de nuantare in actiunea umana. O incercare de a impune ceva cuiva. De aceea pot spune, fara rezerve, urasc « ism »-ele de orice fel, chiar si cand e vorba de substantive si nume inaltatoare. Ismele sunt facute sa ascunda adevaratele cauze ale lucrurilor, sa inlocuiasca ochii deschisi ai fiecaruia dintre noi cu ochii altora – care de regula n-au vazut nimic ei insisi ci sunt platiti sa ne atraga printr-o forma sau alta de propaganda, sa ne faca adeptii unor idei si puncte de vedere care nu le apartin nici macar lor.
Este inutil sa mai adaug cat de mari afinitati as putea avea in particular fata de doctrinele politice, fie ele capitalism, comunism, socialism sau chiar liberalism. Era sa scriu « aceste isme ne… » dar ma corectez : aceste isme sunt facute sa ne inregimenteze de asa maniera incat sa avem suficiente motive ca, la o comanda propagandistica venita pe diferite canale, sa ne napustim asupra aproapelui nostru in numele unei cauze justificata noua ca fiind nobila si sa-i nationalizam calul, sa-l saracim, sa-l facem sclavul nostru sau sa-l ucidem crezand ca am facut o fapta buna. In numele ismului, desigur. Si-a pus vreodata cineva intrebarea de ce nu exista cuvantul compasionism ?
Am sentimentul ca in societatea contemporana se da o batalie fundamentala intre isme si non-isme si ca de deznodamantul acestui razboi depinde viitorul nostru, in mai mare masura decat de limitarile energetice, de spatiu, timp, resurse naturale. In mod particular in Romania, o tara inca a cumetrismelor, nasismelor si nepotismelor, e inca atata loc pentru oamenii care se simt singuri sa lucreze impreuna pentru o viata mai buna pentru ei insisi! In opozitie cu ismele, desi neavand o cultura dezvoltata a asocierii si a functionarii in structuri ale societatii civile, romanii ar putea sa se reuneasca in mici comunitati locale sau virtuale (in care sa joace un rol si romani din diaspora) in cadrul carora sa se ajute reciproc sa aiba o viata mai buna. Nu vad in clipa asta vreo solutie pentru acea viata mai buna dorita cu atata ardoare si de altfel bine meritata, din partea nici unui ism – venit fie din tara fie din afara ei.
Apropo de Thomas Carlyle… Lui ii apartine urmatoarea fraza: „Daca Iisus Hristos ar veni acum pe pamant, oamenii l-ar invita politicos la cina si ar face haz de el”.
Atata timp cat ii vezi chipul pe tricouri „I love Jesus” sau in seriale tv difuzate de Craciun si de Pasti, Iisus a devenit un fel de vedeta media, un „one man show”, un personaj de Discovery Channel si pe care te astepti sa-l vezi saptamana urmatoare intr-un talk show Jay Leno. Un banalISM…