Strada nu are mai mult de cateva sute de metri. Pietonala. La un capat este marginita de Piata Sfatului, locul atator manifestari culturale. La celalalt de Piata Revolutiei, loc unde au murit peste o suta de oameni in ’89.Vara pe mijlocul ei abia lasand loc trecatorilor se intind terase de la un capat la altul.In restul anotimpurilor banci din loc in loc strajuite de cosuri de gunoi simpatice.Casele sunt majoritatea de peste o suta de ani. Cu fatadele pline de ornamente. Unele cladiri au fost reimprospatate si zugravite.Altele asteapta.In general case cu un etaj altele,putine, se inalta la peste doua.Casele de la strada se intind cu una doua corpuri de cladiri si in curte. Curti care sunt un fel de ganguri prelungi fara verdeata si unde soarele patrunde greu sau nu ajunge deloc in timpul zilei. Fiecare casa are la parterul dinspre strada un magazin,un local, o agentie de turism,o farmacie,case de schimb, etc. Magazinele se prelungesc si in curte.Fiecare spatiu este vazut de proprietarul lui ca o mina de aur. Totul pentru comert. Majoritatea spatiilor de acest gen au fost fie redobandite de fosti proprietari fie cumparate de actualii(prin legile de dupa ’90) si o parte sunt inchiriate. Putini proprietari vechi sau noi le folosesc. Cei mai multi le-au inchiriat cu credinta ca Dumnezeu le-a pus mana pe crestet si din chiria serioasa o vor duce bine ei si familia pana la si mai adanci batraneti.Din loc in loc anunturi cu apartamente de vanzare.Cu pretul cerut,exorbitant, poti sa-ti faci la marginea orasului o casa plus gradina aferenta.Nu cumpara nimeni.Doar panza pe care sunt scrise impozantele anunturi se ingalbeneste incet incet.
Chiriile sunt mari,extravagante doar suntem pe “strasse”-buricul targului,centrul orasului.Locul unde te vezi cu cineva si este bine sa fii vazut ca sa existi.
La chiriile mari comerciantii umfla preturile peste masura cu gandul ca dau si ei lovitura. Odata sa acopere chiria dar in primul rand sa se umple de bani. Poti cumpara aici imbracaminte sa incaltaminte la preturi la care-ti vine sa suieri precum sirena masinii Smurd. Pe care de altfel la marginea orasului le cumperi la jumatate. Un suc, o bere sau prajitura bat recorduri.
Toti cauta lovitura. Acum ori niciodata.
De altfel si profilul magazinelor se schimba frecvent tot la doua trei luni. Atat trebuie noului venit, sa simta mirosul falimentului… Renunta si lasa visele de imbogatire altora care jinduiesc la “strasse”.
Apare altul la fel de entuziast si crede ca afacerea lui sigur va functiona pe cai mari. Renoveaza localul dupa marile aptitudini artistice,lanseaza cu ceremonial deschiderea si totul merge vertiginos in jos.
Cei ce locuiesc pe “strasse” sunt deja in varsta ,pensionari sau oricum nu bogati si nu cumpara de la magazinele aflate la parterul caselor. Stiu demult lectia.
Ceilalti locuitori ai orasului vin aici asa cum am spus mai ales sa se vada. Raman turistii si gura casca ajunsi in frumosul oras. Cred ca aici este”staiful”,nivelul,deosebitul.
Indoiti de preturi totusi nu renunta sa plece din oras fara o amintire.
A fost vreme cand tot la patru cinci case se afla cate un magazin de telefonie mobila. Pana cand apucatura asta romaneasca a inceput sa se mai domoleasca. Odata cu ea au disparut si mare parte din magazine. Ca orice strada de centru ce se respecta si aici vin muzicantii. De la trupe de mandoline la singuratici emigranti de prin America Latina. Unul striga sagalnic si trist dupa Che Guevara, altii impanati precum la muzeu si doldora de pene multicolore ne duc departe catre incasi, Anzi sau Dumnezeu stie ce alta destinatie. Un domn fara o mana canta la nai. Evident cu o cutie de carton in fata. Sta mai pe sub porti,la intuneric, de frica politiei comunitare. Probabil nu are autorizatie. Bietul om nu are de-a face cu instrumentul, stie doua melodii pe care le “arunca” legat si continuu in aerul noptii.
Mai un timp la un colt de strada un barbat plinut cu o palarie cu boruri largi, asezat pe un scaunel de pescar amintea trecatorilor tot felul de hituri romanesti. Omul avea o chitara si ceva voce, canta cu pasiune si suflet. Oameniilor le placea individul care a adus putina culoare si neaosism intre atatia calatori de peste tari si mari si in doua- trei ore cutiuta de carton se umplea de bani.
Multi se invart pe aici in speranta ca fac bani. Doua trei flasnete ce produc floricele de porumb, batrane cu niste cosuri de nuiele ce vand buchete de flori de toamna, tiganusi “gigolo” ce bat localurile imbiindu-te cu un trandafir pentru partenere,un pictor care zi de zi isi atarna expozitia de tablouri pe zidul aceleasi case . Tiganusi la cersit,hoti de buzunare care adulmeca prada.
Criza a readus o parte din comert pe alte coordonate.In locul unui magazin de telefoane mobile a aparut o covrigarie.Farmacia, candva cea mai mare din oras, cu spatiu larg si fantani tasnitoare de la care putea sa iei un pahar de apa pentru necesarul medicament de inghitit si-a tinut o treime din spatiu restul inchiriindu-l unui magazin de suveniruri kitsch. O librarie care exista dinainte de ’89 functioneaza si azi. Semn.Un mic semn si o mare mirare.
Dimineata strada este pustie. Cativa trecatori catre sau spre locurile de munca.Curentul ca un vifor ce taie in lung strada si cativa proprietari de cani ce-si plimba odraslele pe macadamul lipsit de animatie. Este ora animalelor. Seara nu mai loc de oameni si de gura casca.
“Strasse”. Locul unde daca ai noroc te poti intalni cu oarece “vedete”. Locul unde cu mic cu mare,imbracati elegant, oamenii urbei si nu numai ies la plimbare.
Locul unde de fapt nu se intampla nimic important.
Numai iluzia ca aici este buricul orasului.