Că România este o ţară buimacă, în care, cînd începe să fie anchetat Iliescu, este eliberat Cozma, iar Sechelariu nu mai ştie cînd e arestat şi cînd e liber, atît de rapid pare meciul dintre procurori şi judecatori, e totuşi în firea lucrurilor. În fond, sîntem o tînără democraţie, cu un stat de drept pe cale de timidă înfiripare şi cu o economie de piaţă aflată deocamdată în stadiul de talcioc cvasi-socialist.
Dar că exact aceeaşi buimaceală bîntuie bătrîna Europă, civilizată, cu democraţie veche şi stabilă, cu o economie mai performantă decît a noastră, deşi anevoie performantă comparativ cu cea americană, e ceva mai greu de priceput. Şi, totusi, tot ceea ce se întîmplă de cîteva luni în UE prezintă semnele unei derute incredibile, de parcă ar fi dat strechea în taurul Zeus pe cînd îşi supunea iubita, transmiţindu-i şi acesteia neliniştea, panica, maxima iritabilitate.
După negocieri întinse de la adoptarea Tratatului de la Nisa pînă la începutul acestui an, statele europene păreau să fi ajuns la un compromis acceptabil, chiar dacă ultravoluminos, în ce priveste Constituţia UE. Şi iata, aceasta a căzut la primele doua probe electorale, Franţa şi Olanda, chiar dacă din motive diferite – pentru francezi e ultraliberală, pentru olandezi dimpotrivă!
După primele eşecuri, ba chiar inaintea lor, creştin-democraţii germani anunţă reluarea negocierilor cu Romînia şi Bulgaria, comisarul UE pentru externe propune amînarea extinderii, Verheugen aminteşte angajamentele deja luate de UE prin semnarea Tratatului, Marea Britanie anunţă că amînă sine die referendumul, iar Franţa a devenit „sceptică“ la extindere. Mai mult, în vreme ce ministrul nostru de externe ne asigură că de “banii României” nu se atinge nimeni, preşedintele Chirac, mulţumindu-i d-lui Traian Băsescu pentru contribuţia noastră la eliberarea ostaticei franceze, taie din “porţia României”!
Cu un cîştig tot ne-a ieşit preşedintele din această vizită în fond inutilă – după pupăturile din zona “axei”, a făcut schimb de pupături şi în aria Europei latine! Ba chiar şi cu Schroder, rămas, acum cînd e pe ducă, unul dintre puţinii sponsori ai adeării “la termen” a României.
Prins pe picior greşit, după şase luni de placută odihnă, tulburată doar de inundaţiile contra cărora n-a putut face nimic, şi criza ostaticilor, rezolvată de preşedinte împreună cu reţelele arabe ale Securităţii lui Ceauşescu, guvernul Tăriceanu îşi aminteşte de restanţe, ajutat şi de cartonaşul galben spre roşu de la Bruxelles!, şi îşi asumă răspunderea pentru un pachet supraponderal de legi privind justiţia şi proprietatea. Cu gîndul nu atît la aderare, cît la un fel de acoperire în caz de amînare/suspendare/renegociere – nu ne-au vrut? Asta e, dar n-a fost din cauza noastră!
Normal, PSD, cu inspiraţia caracteristică, gîndeste – e un fel de-a spune! – că e momentul cel mai potrivit pentru o moţiune de cenzură! Dacă tot avem motive de grabă, să încercăm totuşi o frînă de mînă, de picior…
Cum nu era de-ajuns, vizita lui Blair la Chirac iese cu scîntei, mai ales din pricina PAC (politica agricolă comună), astfel încît întîlnirea la vîrf de la Bruxelles s-a petrecut cu vîlvătăi între premierul englez şi axa comică franco-germană, Europa „unită“, că altfel nu-i pot spune!, riscînd să rămînă nu doar fără Constituţie, ci şi fără un buget bătutîn cuie pentru 2007-2113! Oricum, la încheierea summit-ului, exigenţele lui Tony Blair, care a cerut reluarea discuţiilor de la zero, a lăsat lucrurile suspendate. Cum e şi firesc, din ceartă, au ieşit în pierdere noile state membre şi candidatele, ca un fel de victime colaterale ale prostiei şi indeciziei “vechii Europe”.
În ce ne priveşte, mari probleme nu putem avea. Mai întîi, pentru sumele prevăzute pînă în 2006 vor rămîne probabil aceleaşi. Al doilea, noi oricum nu reuşim să cheltuim nici măcar sumele la care deja avem dreptul, fiind puţin pricepuţi la formularea de proiecte credibile în număr suficient de mare pentru a acoperi sumele. Mai trist stau lucrurile cu recenţii membri, în frunte cu Polonia, care vor trebui să suporte reducerea proporţională a alocaţiilor comunitare în funcţie de reducerea, previzinilă, a bugetului.
În aceste condiţii, mă tem că reluarea negocierilor şi chiar amînarea aderării, cu un an ori sine die, ar fi mai degrabă de folos decît motiv de spaimă. Sau, poate, soluţia alternativă, niciodată luată în serios decît politic şi militar, cea americană, desigur, va atrage în sfîrşit atenţia diriguitorilor de la Bucureşti. Dacă ei, “vechii europeni” nu ne vor, ori nu ne vor deocamdată, ce rost are să ne băgăm în sufletele şi minţile lor aşa de „europene“? Dacă nu se înţeleg între ei, nici măcar în aceeaşi ţară, d-apăi din ţări diferite, în chestiuni vitale pentru propria lor supravieţuire, cum naiba vor reuşi să se înţeleagă cu noi? Cei care nu reuşim să ne înţelegem pe noi înşine! Oricum, ultima jumătate de an europeană m-a făcut mai îngăduitor cu nerealizările, neputinţele şi chuar tîmpeniile noastre. Dacă ei, europenii, nu sînt în stare de mare lucru, ce să aştepţi de la o ţară traumatizată de o jumătate de veac de comunism şi peste un deceniu de tranziţie neocomunistă, gălăgioasă, dar oarbă?!?
S-au succedat mai multe modele, ca modelul german, francez si acum se incearca cel englez. Sa-l incerce dar… daca sunt democrati, atunci ar trebui sa dea drept la opinie macar consultativa si reprezentatilor tarilor aspirante la Uniune. De ce ignora sau dispretuiesc potentialul gandirii din rasaritul Europei?
Americanii achizitioneaza la greu competente est-europene considerand Europa de est, adevarata Europa tanara. Oricum nu vor face treaba buna in viitor daca nu cointereseaza strans fostele tari socialiste. Pe de alta parte est-europenii dau dovada de grosolana neseriozitate pentru ca nu se implica in chestiunea europeana cu valoroase contributii.
De exemplu: de ce accepta sa fuga in America pentru momeala personala? De ce nu isi vand ideile si munca aici, pentru renasterea Europei? Toate acestea se aduna si dau ca rezultanta un fel de tiganie gigantica in plan european. Disensiunile interne dintre europeni dau posibilitatea „lucratorilor” din afara sa-si faca tesaturile cu migala de lucru manual.