amintirile… am atâtea evantaie de amintiri! şi sertarul miroase la fel ca drumul de simplitate! a iubi curcubeul… înseamnă a cunoaşte minunatul capitol despre dragoste din Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel! a birui vrăjmaşul… înseamnă a cunoaşte zicerea Sfântului Ciprian… „cine nu are Biserica de mamă, nu poate avea pe Dumnezeu de Tată”. murmur Crezul şi apoi mi-aduc aminte cum era să mă pierd… toamna trecută! parcă mă văd cum alergam spre mănăstirea Cotmeana! nu mi-a fost uşor să ajung, pentru că îmi slăbiseră puterile de-atâta amar de lacrimă, dar ştiam că acolo îmi voi afla liniştea! m-am grăbit să-l revăd pe părintele Stareţ Ioasaf, aveam nevoie de sfatul său, o presimţire îmi şoptea că am să las totul în voia luminii sfinte… pur şi simplu!
m-am tot întrebat de ce există, în această mică parte de lume, marea dorinţă de a îmblânzi timpul… de a vorbi despre minuni… răspunsul nu a întârziat să apară! orice lucru făcut cu dragoste, speranţă şi osteneală, renaşte, înainte de toate, prin muncă şi trăieşte prin credinţă! au fost ridicate case, chilii, o casă domnească şi un muzeu, o bibliotecă, un arhondaric, o trapeză boltită şi mai multe anexe gospodăreşti. în ultimii doi ani, a fost ridicată din temelii o nouă biserică, un „Paraclis”, cu mult mai mare şi mai încăpător ca mănăstirea, devenită demult monument istoric, pentru evitarea degradării picturii şi a arhitecturii. prin harul şi dragostea Sfintei Fecioare Maria, a cărei icoană făcătoare de minuni se află aici, dar şi cu rugăciunile şi slujbele Prea Cuviosului Părinte Stareţ Ioasaf şi ale tuturor preoţilor şi monahilor ce vieţuiesc aici, au loc multe minuni… sunt atâtea legende la Cotmeana, încât cu greu ne putem imagina că aceste locuri nu mai păstrează încă paşi şi suflete de oameni.
prima atestare documentară a Cotmenei este în data de 20 mai 1388, într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân câtre mănăstirea Cozia, dar se presupune că ea exista cu mult înainte, mergând până la sfârşitul secolului al XIII-lea, fiind sub acest aspect cea mai veche mănăstire domnească din Ţara Românească şi poate din sud-estul Europei. mai bine de câteva secole, mănăstirea Cotmeana a fost metohul mănăstirii Cozia. răsfoind mica monografie a comunei Cotmeana, scrisă chiar de părintele Ioasaf Boiciuc, aflu că mănăstirea îşi are originea pe o fostă biserică de lemn, fiind o posibilă ctitorie a lui Vladislav-Vlaicu şi Radu I, pe care voievodul Mircea cel Bătrân o închină Coziei.
Cotmeana… denumită de stolnicul Constantin Cantacuzino „Ospăţul cel de seară”, a străbătut mai bine de şase secole de istorie, pentru ca, astăzi, să vorbească despre o realitate pe care din ce în ce mai mulţi istorici o admit, prezenţa cumană puternică în spaţiul românesc prin excelenţă. numele aşezării a pornit de la numele poporului cuman, a fost preluat prin tradiţia bizantină, apoi ajustat pe tradiţie cărturărească chirilică şi pe tradiţie populară locală. chiar şi numele domnilor de la Argeş este de origine cumană sau pecenegă.
cele peste 1000 de piese litice, în marea lor majoritate de silex, descoperite cu precădere în partea de vest-nord-vest a Munteniei, în zona Argeş-Olt, se încadrează aceloraşi tipuri litice descoperite în Europa, corespunzând geomorfologic Podişului Getic din Piemontul Cotmeana. circa 46 au fost identificate pe valea pârâului Cotmeana şi 33 de piese litice în zona de formare a pârâului Cotmeana. inventarului arheologic de săpătură i se adaugă un tezaur de monede din aur, discuri ornamentale de teracotă, dar şi celebra candelă aflată la temelia mănăstirii, găsită pe 27 iulie 1933 de C. Bobulescu. având în vedere şi elementele caracteristice ale cadrului natural, zona a oferit un cadru prielnic pentru dezvoltarea comunităţilor preistorice. existenţa unei aşezări de epoca bronzului la Cotmeana nu poate fi exclusă, mai ales că urme de cultură materială aparţinând acestei etape au fost semnalate şi la Piteşti, Ţiţeşti, Draganu etc.
Cotmeana… pare a fi un tip arhaic, o biserică pe plan dreptunghiular fără turle. turnul clopotniţă adăugat probabil de Mircea o apropie de monumentele de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului următor şi de arhitectura din voievodatul valah. discurile smălţuite în cafeniu închis şi verde măsliniu împodobesc faţadele monumentului ca şi în cazul bisericilor Cozia, Sfânta Treime din Siret şi al celor de pe litoralul pontic de la Cetatea Albă. în plus, acest tip cromatoplastic este tributar secolului al XIII-lea din Peninsula Balcanică, de la Târnovo şi Mesembria, după căderea ţaratului târnovean, răsfrângându-se şi la nordul Dunării. prin tradiţie, el coboară în secolul al X-lea, amintind de mai vechea olărie de lux bizantină, ce se regăseşte în întreaga Peninsulă Balcanică. nu trebuie uitat că aici se află cel mai vechi clopot din Ţara Românească, dăruit de jupânul Dragomir în anul 1385.
mănăstirea se află la jumătatea distanţei dintre Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, şi la aceiaşi distanţă de Curtea de Argeş, adică 30 de km. ea poartă Hramul Buna Vestire şi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. toţi cei care vor să îşi umple sufletul de soarele dumnezeirii, sunt aşteptaţi zilnic la Sf. Liturghie, iar miercurea şi vinerea la taina Sf. Maslu şi la Moliftele Sf. Vasile cel Mare.
Cotmeana… un excelent popas, pentru ca amintirea să vorbească mereu despre acest locaş de linişte şi curăţenie sufletească.
12 noiembrie 2010, 17:33
Daniela Voiculescu