In acest an 2005, succesele sau insuccesele vietii sale, cu deosebire cele zilnice, omul modern tinde sa si-le masoare, considere si defineasca tot mai frecvent prin doua extreme:
a) ori prin liberul arbitru total,
b) ori prin vointa divina ca fiind singura existenta si atotpotenta.
In primul caz, si victoriile si infringerile sale duc mai devreme sau mai tirziu la diverse forme de alienare psiho-sociala, culminind tot mai des astazi cu sinuciderea.
La capatul celalat al diametrului, si victoriile si infringerile sale duc inevitabil la diverse forme ale resemnarii, culminind tot mai des astazi cu recunoastera vointei divine ca adversar invincibil si tiranic, consecinta tragica fiind adoptarea in viata, a unei atitudini fataliste si robotizante.
In primul caz, in mod evident se ajunge la ignorarea Lui Dumnezeu, mergind pina la negarea Lui totala.
La capatul celalalt al diametrului, recunoastem usor concluzia axiomatica a Sfintului Augustin: Da quod iubes et iube quod vis (Da ce poruncesti si porunceste ce doresti/ Confesiuni, X, 31), precum si aproape tot ce inseamna protestantismul (lutheranismul si calvinismul, plus derivatele lor) in esenta sa.
Trebuie sa adaug, pornind de la acestea spuse anterior despre vointa divina, ca in araba „islam” inseamna „supunere/ neconditionata/”. Iar in Coran este subliniat ca vrednic in fata lui Allah este cel care se teme de el cel mai mult.
Astfel, islamismul contine si razboiul sfint, Jihad-ul, avind scop misionar si anume raspindirea doctrinei mahomedane in lume, care se poate face si prin violenta, caci necredinciosii sunt uriti de Allah, prin urmare uciderea unui necredincios ne-fiind definita ca o crima. Citez astfel din Coran doar versetele (fiind destule altele):
” 002:178-179: [2.178] …retaliation is prescribed for you in the matter of the slain… [2.179] …there is life for you in (the law of) retaliation, O men of understanding, that you may guard yourselves. ” (… [2.178] razbunarea este prescrisa pentru tine in privinta crimei…[2.179] … va asteapta viata in legea razbunarii, O inteleptilor, pe care trebuie s-o paziti voi insiva…”
respectiv
” 002:190-191: [2.190] …fight in the way of Allah with those who fight with you…(luptati-va in modul lui Allah cu cei care se lupta cu voi) [2.191] And kill them wherever you find them, and drive them out from whence they drove you out, and persecution is severer than slaughter, and do not fight with them at the Sacred Mosque until they fight with you in it, but if they do fight you, then slay them; such is the recompense of the unbelievers. ” (Si ucideti-i oriunde ii veti gasi, si izgoniti-i din locurile in care ei v-au izgonit, iar persecutia este mai severa decat uciderea, si nu va luptati cu ei in Sacra Moscheie daca ei nu aleg sa se lupte cu voi in ea, dar daca ei se lupta cu voi, atunci ucideti-i; aceasta este recompensa necredinciosilor) ( Translation used: M. H. Shakir, published by Tahrike Tarsile Qur’an, Inc., 1983, unless otherwise indicated. ) – Traducere in limba engleza M.K. Shakir.
Prin urmare, aflam si una dintre sursele si explicatiile concrete ale terorismului islamic contemporan, datorat modului de interpretare al supunerii neconditionate fata de Allah…
Iar omul computerizat, in acest caz al resemnarii in varii forme, ajunge cu siguranta nu la dragostea de Dumnezeu, ci doar la supunerea neconditionata fata de El si, cu certitudine, incearca o frica existentiala continua. Care oricum ar fi definita, e frica si e continua. Si, practic, necomunicabila. Daca devine teroare, atunci, mai devreme sau mai tirziu, devine cu siguranta si, ura.
Interesant este ca la o privire mai atenta, comportamentul radical si la extreme, mai sus notat, se (auto)defineste cel mai bine in societatile moderne ale lumii contemporane, prin tentativa lor continua de a inlocui ideea de liber arbitru individual, cu ideea de legislatie (constitutie). Si, reversul monezii, ideea de destin social – in locul ideii de vointa divina. Pare-se, asa e mult mai practic si comod. Unii vor adauga,mustrindu-ma: dar, democratic si modern.
Dar, chiar si asa vom avea un “conflict de interese” real si inevitabil fiindca oricare ar fi substitutele, arhetipurile si pozitiile lor ramin neschimbate, fiind intrinseci fiintei umane.
Asadar, iata, avem o “anume” dilema existentiala care creeaza astazi, poate mai mult ca oricind in trecut, suferinte si efecte dramatice, chiar tragice nu o data in viata noastra, oriunde in lumea moderna.
Iar “probele” doveditoare abunda prin fie si numai analiza subiectelor abordate in arta. Spre exemplu, daca vreti, cinematografia artistica a acestui inceput de mileniu III. Cred eu: este dincolo de orice discutie recunoasterea faptului ca, alaturi de literatura, dar mai rapida in comunicare si impact, desi mai saraca in nuante si profunzimi, a VII-a arta a ajuns astazi a fi arta cu cel mai pronuntat caracter istoric-documentar si , in aproape egala masura, vizionar si modelator de comportament psiho-social.
Filmul artistic este astazi o creatie perfect biunivoca: subiect al marturiei si, martor al subiectului. Deci, creatia martorului si marturia care creeaza. Astfel, vedeti bine: majoritare in acest sfirsit de secol 20 si inceput de mileniu III sint filmele alienarii, fel si chip sau, ale resemnarii, de tot felul. Iata cum, pentru sustinerea si atestarea dilemei noastre in acest timp prezent, pe marele sau pe micului ecran, filmul artistic este una dintre demonstratiile ideale/motivul indubitabil/ care iti permite, dupa vizionare si un strop de meditatie, sa inchei cu mina pe inima rostind clar : quod erat demonstrandum.
*********
Bine, bine, e limpede – dilema exista. Dar cum iesim din aceasta dilema?
Caci, daca vom intreba filosofii clasici si mai ales pe cei moderni, vom vedea ca in imensa majoritatea a cazurilor, prin meditatiile si sentintele acestora, in special cele aplicate in mod concret, ajungem fara doar si poate, la o irecuzabila separatie a puterilor in universul nostru: de o parte, vointa umana. De cealalta parte, vointa divina.
Si cum domniilor lor nu li se pare deloc clar daca exista, sau poate exista un raport, fie de subordonare, fie de egalitate, fie de complementaritate, fie de respingere intre cele doua parti – vezi bine, apare in viata noastra a treia putere care aranjeaza cum trebuie lucrurile pentru noi, in orice domeniu al existentei noastre:
“filosoful liber arbitru” (si e inutil sa-i mai numim pe toti acesti “dumnezei”, fiind destui si inainte, si dupa clasica triada Marx, Engels si Lenin).
Din nefericire, aceasta este simpla si reala explicatie a existentei lui Hitler, Stalin, Mao Zedong , Kim Il Sung, Ceausescu, Castro, Peron, Pinochet, Saddam Hussein, precum si a nazismului si comunismului/ dictaturilor sud-americane si terorismului islamic/ a
neo-nazismului si antisemitismului / a nationalismului si neo-comunist si religios, a discriminarii rasiale si a altor destule binefaceri ale ultimului veac.
Asadar, sa incercam a despica nodul gordian .
Eu cred ca, iesirea din dilema este doar aceasta – a accepta, a intelege si a urma calea de mijloc. Adica, pur si simplu astfel:
a trai constient de si intru coexistenta vointei divine cu liberul arbitru omenesc.
Iar acest modus vivendi s-ar putea explica/defini frumos si cu de-a-maruntul, chiar si numai prin citirea lucrarilor unor intelepti sfinti teologi, ca Thomas Aquinas sau Ioan Damaschin, si il citez doar pe ultimul:
Dumnezeu prevede totul, dar nu predestineaza totul! (Dogmatica, II,30).
Dar cine mai are nevoie de sfinti si de teologie adevarata astazi?! cind “ time is money ”are toate oportunitatile, si le foloseste deja din plin sa devina in aceasta lume
“filosoful maestru unic ”pina si al reputatului ”filosof liber arbitru”, mai sus pomenit ?
Totusi, nu vreau sa ramin dator nimanui, cu atit mai putin mie-insumi.
Evident, afirmatia/solutia propusa de mine, trebuie explicata macar in final, nu-i asa?
Si cum, in aceasta poveste despre liber arbitru si predestinare, si dizolvarea acestei dileme chinuitoare – orice final si explicatie daca-mi vor apartine vi se vor parea cam pretioase si pina la urma false, ei bine, invoc duhul unuia dintre invatatorii mei dragi, sfintul si eruditul, prea-inteleptul monah crestin Nicolae Steinhardt.
Iata-l. Zimbeste. Blind, dar si usor muscator. Se lumineaza adincimea tacuta a ochilor sai patrunzatori. Isi mingiie barba ninsa, scurta si aspra ca a sfintului Nicolae, cel al pruncilor. Si rosteste:
– Imi par a fi pline de bun-simt, intelepte si cu umor, da, da, inviorator de prezente si de practice , doua vorbe ale romanului in ipostaza sa de liber-cugetator, cu Credinta totusi :
Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune in sac El-Insusi.
Pina la Dumnezeu, te maninca sfintii.
– Dar, continua el hitru, acestea nu sint decit cele doua laturi ale triunghiului echilateral care, bine si cu sirguinta rotit, va produce produce minunata sfera a vietii noastre, acel magic glob de clestar ce ne poate salva de la cadere. Dar, despre a treia latura, cea care lipseste, iti spun o gluma buna de tot, nascocita tot de roman, care ride de evreul sau ca de el insusi:
Intr-o buna zi, fiind bolnav si tare nefericit din cauza lipsurilor fumurii, dar si a palidelor bucurii din viata sa de pina atunci, Itic isi indreapta privirile spre cer, isi intinde bratele si se jeluieste amarnic:
– Ah, Doamne Dumnezeul meu, de ce nu-mi dai si mie norocul ala sa cistig la lotto asa avere ca sa nu ma mai pling de nimic, oi, oi, oi! De ce, Doamne?!!
Si dintr-o data se tulbura cerul si vocea Lui Dumnezeu bubuie:
– Dar, joaca!!! joaca odata, Itic!!!
Si acestea fiind cuvintate, eu te intreb firesc:
Ce poate fi o viata implinita, pentru oricine, dar cu evidenta si acuta sete de echilibru launtric, pentru omul modern …? Liber arbitru si predestinare…?
Nimic mai simplu decit,
PUNEREA FIECARUIA DINTRE NOI IN ACORD CU DUMNEZEU.