ACUM.TV

Sper sa ma ierte Liviu Antonesei ca imi tin doar partial promisiunea ca in editia 19 a saptamanalului ACUM sa se gaseasca la Editorial continuarea scrierii domniei-sale despre modernizarea Romaniei, scriere programata a face si pasul dincolo de pamflet, in zona unui alt limbaj. In fond de ce n-am avea doua editoriale pe saptamana, chiar daca si numai in unele saptamani? Avand in vedere popularitatea lor crescuta si proprietatile minunate ale functiei de arhivare in Internet, care le mentine on-line si le face usor de gasit, in loc sa se transforme in hartie de ambalaj sau maculatura preferata la lustruitul final al geamurilor precum le foloseam impreuna cu mama, editorialele (si nu doar ele ci si articolele altor rubrici) isi pastreaza accesibilitatea si de multe ori chiar actualitatea.

Sper sa ma ierte colegii mei, editorii ACUM, pentru indrazneala cu care afirm ca sensul pe care as prefera sa-l adopte publicatia noastra este cel prezentat in editorialul de fata. Repet, e o preferinta si nu o impunere. Ei vor decide cu tot discernamantul personal cum e mai bine sa procedeze in continuare.

Sper sa ma ierte cei care au pus atata patima in recentele dispute intelectuale din spatiul romanesc de pretutindeni. Nu urmaresc, precum unii nu iarta gresalele altora, ca « agatandu-ma » de un subiect atat de popular sa devin popular, la randu-mi. Pur si simplu asa am pornit la drum cu ACUM si sper ca asa vom continua (se poate vedea din arhive…) : in spiritul construirii unor poduri intre cetatenii din Romania si romanii care au devenit cetateni ai lumii, avand un singur scop … acela de a face o diferenta pozitiva in tara a carei limba o vorbim toti cei care citim aceste randuri.

Incat iata, ma regasesc in postura unui cetatean, intre cei pe care unii ii numesc « boieri ai mintii » si cei pe care, in replica, cei numiti, nelasandu-se mai prejos, ii forteaza in categoria « oieri ai mintii ».

Daca din intamplare, iubite cititor, nu stii despre ce este vorba, am sa fac un mic rezumat, din ceea ce am inteles pana acum, evitand sa dau nume: un grup, initial extrem de redus numeric, de intelectuali romani, aflati in afara granitelor tarii, s-au raliat in a acuza un alt grup de intelectuali romani, aflati in tara, unii avand functii guvernamentale culturale, si atributiuni cum ar fi, citez : „pastrarea unei legaturi vii cu românii de pretutindeni, din jurul frontierelor noastre, ca si cu cei din diaspora, în vederea conservarii identitatii lor culturale” precum ca ar practica un fel de elitism vecin cu o noua forma de infractiune, aceea de corupere a valorilor specifice acestei identitati, prin abuz de prestigiu – sau cam asa ceva – (exprimarea imi apartine dar reprezinta esenta a ceea ce se spune cu mare risipa de cerneala si celuloza). Asta in eventualitatea ca ar fi lipsit idei noi, proaspete, despre ce ar mai fi de corupt prin Romania. Acesti intelectuali din tara ar fi, in viziunea celor (initial doar cativa intelectuali) din afara ei, « boierii ».

In replica, acuzatorii, altfel persoane cu cariere respectabile in lumea in care au prins radacini, cu titluri academice obtinute prin merite reale si cu multe sacrificii, sunt etichetati din tara drept « oieri », iar universitatile care le-au recunoscut aceste titluri sunt comparate cu niste scoli provinciale de doi bani. Aceasta, concomitent cu un fenomen care a creat deja un precedent viabil, acela de coagulare a unor minti romanesti din diaspora in serviciul benevol si dezinteresat al administratiei din Romania, mai precis in cadrul unei colaborari cu Ministerul Invatamantului in scopul renasterii prestigiului doctoral (de altfel ACUM a reflectat cu promptitudine aceasta actiune, pe parcursul ei). O oferta similara se afla sub forma unui « cec in alb » si pe masa Ministerului de Externe si a Presedintiei – deocamdata in asteptare.

Ulterior, in virtutea unei (s-o numim) sinergii date de dobandirea – repet, binemeritata – a unor titluri academice in strainatate, dar si datorita faptului ca intelectualii romani (cu referire directa la cei din SUA) sunt pusi « in aceeasi oala » – si una deloc magulitoare, s-a reusit ralierea unui numar de 23 de semnaturi pe un protest in atentia Presedintiei – aparut si in paginile ACUM. Si din nou ma intreb : ce-i opreste totusi pe toti cei revoltati, chiar daca revolta lor este pe buna dreptate, sa-si uneasca fortele si pentru altceva decat a protesta, mergand chiar pe exemplul pragmatic promitator al colaborarii cu MedC, mentionat mai sus ?

Sa se fi dorit indeplinirea misiunii de a se tine o legatura vie cu romanii de pretutindeni taman prin aceasta inviorare de tipul « faceti ceva, daca nu sunteti niste nimeni ! » ?

Acum puneti-va pentru o clipa in locul meu, care am avut « imprudenta » sa incep acest saptamanal electronic alaturi de cativa colegi la fel de entuziasti si de increzatori ca putem ajuta si noi cu ceva pe undeva. Dintr-o data simt cum bate vantul din toate directiile, cu presiuni prietenesti, asumari de pozitii… toate ducand spre a ma decide si eu : ce sunt, « oier » sau « boier » ? (ca fost diplomat, as putea fi « boier », dar ca detinator al unui titlu academic in strainatate, as putea fi « oier »). Din fericire, ACUM, asa cum am mai aratat, nu depinde de nici un grup de interese !

Si din nou imi cer iertare… nu s-ar putea sa ma sustrag acestei paradigme, altfel tipica unui secol al XVII-lea si sa-mi fie ingaduit sa traiesc in secolul XXI, in care mai exista si cetateni, nu doar oieri si boieri ?

Caci, dragi prieteni, eu as vrea sa fiu cetatean. Si iata argumentele mele :

1. Sa zicem prin absurd ca Romania ar fi dominata din punct de vedere cultural de un grup de persoane care isi aroga calitati intelectuale nemeritate iar noi, intelighentzia din diaspora vedem acest lucru cu un ochi clar si limpede. Ce face un cetatean in aceasta situatie ? Pai as zice, ori se intoarce in tara chiar daca nu este intampinat cu covor rosu la sosire (sau mai ales !) si-si indeplineste menirea facandu-i de rusine pe impostori si oferind prin exemplul personal si comunicare cu publicul acea valoare de care este atata nevoie in Romania, ori descrie punctual infractiunea comisa despre care are stiinta, ori actioneaza de departe intr-o directie pozitiva, cu generozitate si ingaduinta (si nu este vorba de intors si obrazul celalalt). Nu se apuca sa scrie teze, eseuri si articole pe tema asta, nu se apuca sa-l traga de maneca pe presedinte pe tema asta, nu-si ridica poalele peste cap iscand o disputa care in ochii oricarui cetatean al lumii nu are decat o singura semnificatie : « Nenica, dar ce de timp mai au romanii astia ! ». In ultima instanta, adevaratul spirit intelectual nu are nevoie sa fie jignit pentru a incerca sa se manifeste. Adevaratul spirit intelectual functioneaza pe baza unei agende proprii si este in competitie cu sine insusi, nu are nevoie sa fie tinta unei incercari de umilire pentru a fi demn si a avea initiative. Iar daca supozitia mea de mai sus (legata de o asa-zisa « inviorare » printr-o nedreapta palma data « la gramada »), probabil bine trasa de par, are totusi un sambure de adevar, va trebui sa treaca o vreme ca sa vedem totusi concret ce pot face romanii din afara pentru tara, in afara de a protesta (oricum cu ce pot face cei din tara pentru cei din afara sunt lamurit dar, spre deosebire de altii, nu-i acuz pe cei ramasi pe plaiurile mioritice pentru aceasta limitare). Numai ca… atentie : protestul celor din afara potrivit caruia ei sunt cineva pentru Romania ii va obliga sa si dovedeasca asta !

2. Greseala pe care am facut-o ani si ani de zile, de a interpreta vorbele spuse mie de cineva ca si cand i le-as fi spus eu acelei persoane, n-o mai fac. Fiecare pasere nu doar pre limba ei piere, dar si de trait traieste. Astfel incat, de la o vreme, cand ma mai injura cineva, inainte de a-i raspunde – si, din nou, insist, fara a intoarce si obrazul celalat – incerc sa castig un pic de timp si sa ma documentez. Ce inseamna injuratura pre limba respectivei persoane ? Pe cine a mai injurat ? In ce context ? Urmare a ce m-a injurat ? Astfel am ajuns sa-mi vina sa-i pup pe unii care ma injura, deoarece delimitarea de ei insisi pe care o transeaza injurandu-ma, imi serveste ca un pahar cu apa pe vreme de arsita. Desigur, ma abtin cu pupatul, dar nu ma pot abtine de la a gandi : « Injura-ma, mai draga ! ». Arata lumii cine esti, injurandu-ma pe mine. Fa-ma albie de porci, fa-ma animal, lumpen, scursura daca se poate, ca sa inteleaga tot omul cine esti dumneata. Evident, interpretarea mai la rece a injuraturilor ma obliga la o atitudine similara si fata de linguseli.

3. La sfarsitul zilei, ma uit in jurul meu, privesc uneori departe peste mari si tari spre dulcea Romanie cu un vag sentiment de vinovatie ca nu fac destul… si vad tot atata saracie si deznadejde, cu si fara aceste dispute intelectualiste sterile. Ce este cultura va intreb, pe cei care sunteti de partea oierilor, a boierilor sau care, ca si mine, preferati sa fiti cetateni, daca ea, cultura, nu se transforma in civilizatie ? Ce este cultura, daca oamenii de cultura in loc sa se ajute intre ei, sa caute valori, sa promoveze mandria nationala (si nu nationalismul… dar am mai scris… romanismul e bun ca sport, nu si ca profesiune…), se impung intre ei cu gratuitati, cumparandu-si ziarele unii altora si scriind, dupa expresia binecunoscuta ziaristilor profesionisti, « sugand din deget »?

Ma opresc aici, cerandu-mi din nou iertare (evident, toate aceste cereri de iertare sunt un truc stilistic, eu chiar cred ceea ce scriu !). Este prima si ultima mea interventie pe aceasta tema si zau ca am facut-o nu pe timpul alocat lectiilor cu copiii, nu in timpul serviciului, in nici un alt timp decat acela in care trebuia sa dorm. Si cu toate astea n-am sa-mi iert ca m-am bagat in aceasta disputa decat daca, indiferent ce se va mai spune pe acest subiect in continuare si care vor fi consecintele publicarii acestui material, singurul meu raspuns va fi tacerea. Vreau doar sa fiu cetatean si tacerea e singurul mod in care pot dovedi, fara drept de apel, ca toata aceasta disputa este, din punctul meu de vedere, quasi-nula. A curs deja prea multa cerneala pe aceasta tema si prea putini dintre cei implicati par sa fi remarcat ca exista si alte cai de relevare a adevarului si de infiripare a unui dialog, cum ar fi :
a. instrumentele sociologice si studiul temeinic, profesional (spre deosebire de incrancenarea patimasa) – dupa cum subliniaza Gabriela GAVRIL (singurul nume care mi se pare demn de mentionat in articolul meu) in excelenta ei interventie din TIMPUL Iesean (nr. 7/8, 2004) si
b. grupurile de lucru comune in cadrul parteneriatelor de tip public-privat, in care institutii guvernamentale se consulta cu expertii intr-un domeniu, intr-o atmosfera constructiva si de respect reciproc – iar b) functioneaza chiar si pe Internet.

Drept care, intr-o nota optimista, am sa inchei cu un vechi banc evreiesc :

Itzic merge la Rabbi foarte abatut :
– Rabbi, Shtrul nu mai vorbeshte cu mine…
– Ei, si ? Nu gaseshti o cale sa va-mpacati ?
– Incerc de zile intregi si nu merge, Rabbi…pur si simplu n-am ce sa-i mai spun, n-am o baza de discutzie… orice-i spun… tace…
– Hmm… Asculta. Cand il vezi data viitoare, baga-l in p… ma-sii.
– Serios ?
– Serios !
Zis si facut, a doua zi Itzic revine la Rabbi si mai suparat.
– Ei ? Intreaba Rabbi
– Oy, vey, nu ma mai intreba…
– Dar ce s-a intamplat, spune o data !
– L-am injurat…
– Si?
– M-a njurat si el…
– Ei, bravo ! In fine, aveti o baza de discutie !

Sper sa va fi smuls un zambet. Cert este ca recentele dispute de mai sus ar putea intr-adevar fi o baza de discutie. De ce nu s-ar folosi acest dialog, care de altfel exista acum pentru prima data, dandu-i-se un sens pozitiv ?

Va astern la picioare paginile ACUM, stimati intelectuali care aveti ceva de impartit, si poate reusiti sa si inmultiti impreuna. Ma retrag inapoi la pupitrul tehnic si va doresc succes, nu inainte de a reveni la motivatia care aduce aceste randuri la Editorial si nu in alta parte : este o propunere de mentinere a directiei pentru publicatia noastra.

Romania nu poate fi libera in viitor nici prin efortul exclusiv al celor din tara (sunt prea napaditi de multiple forme de orbire si de coruptie, fara sa fie si unic vinovati de asta) dar nici prin presiunile exercitate de peste ocean sau din Europa, de fiii si fiicele ei care au prins radacini departe de locul unde s-au nascut. Numai dintr-o colaborare dintre cele doua grupuri se va naste un viitor liber. In aceasta colaborare, pe langa faptul ca propun ca ACUM sa ramana mereu deschis unui dialog intre puncte de vedere opuse iar noi, editorii sai, sa pastram o echidistanta jurnalistica lasand ecourile cititorilor nostri sa decida, este nevoie si de o anumita doza de toleranta.

Nu de alta, dar nu vad prin apropiere nici un dictator pe care sa mai dam vina pentru toate esecurile noastre iar lipsa tolerantei este primul apanaj al mediocritatii, de altfel, dupa cum au spus-o multi, multi, cu multa, multa vreme, de mult disparuti inainte ca noi sa ne jucam rolurile in care ne aflam azi.

La buna vedere !

Acest articol a fost publicat luni, 9 mai 2005 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.