Am fost martorul, saptamana trecuta, incercarii unui om de a tine o scurta alocutiune despre curajul Romaniei de a se impaca cu propria ei istorie.
Locul in care urma sa fie tinuta alocutiunea era Muzeul Holocaustului din Washington D.C. Alocutiunea n-a mai avut loc deoarece omul a izbucnit in lacrimi dupa doar prima fraza. Nu cred ca intr-o imprejurare similara un alt presedinte de stat a tinut un discurs mai potrivit: cateva lacrimi care exprima in acelasi timp compasiunea pentru victime, mania ca toate acestea s-au intamplat in realitate, umilinta, acceptarea, raspunderea, dorinta de a face in asa fel incat istoria sa nu se mai repete.
Mi-l imaginez pentru o secunda pe Adrian Nastase in acelasi rol, in acelasi loc. Ar fi rostit un discurs perfect articulat (scris de diplomatii Ambasadei Romaniei la Washington din timp, aprobat de consilieri si pregatit in mai multe exemplare pentru a fi inmanat presei), ar fi zambit camerelor de luat vederi, ar fi facut mentiune despre “imaginea Romaniei”. Ar fi livrat o poza perfecta. Ar fi adus din nou greata la nivel de arta a comunicarii. Sau invers.
L-am revazut apoi pe presedinte seara, la Metropolitan Club, unde a avut inima-n el sa stranga mana sutelor de persoane prezente. A multumit celor care l-au votat si a promis ca va lega si mai mult Romania de romanii de pretutindeni.
Intr-un articol semnat de Andrei Postelnicu si Michael Meyer in ultimul numar din Newsweek, autorii il caracterizeaza pe Basescu din perspectiva nonconformismului sau. Ii va sta in putere lui Basescu sa rezolve problemele grave cu care se confrunta tara sa?
Romania nu este nici pe departe gata sa fie admisa in UE in 2007: economia este dezorganizata. Standardele de justitie si de Drepturile Omului sunt extrem de scazute. Coruptia este in floare. Mostenirea celor 15 ani de dominatie a celor care au organizat “cripto-lovitura-de-stat” (activistii si politia secreta care l-au dat jos pe Ceausescu) va fi greu de inlaturat, concluzioneaza autorii.
Ei bine, zilele astea, vazandu-l mai de aproape, am inceput si eu sa am indoieli ca Basescu va reusi. Presedintele este astazi ca un motor de vapor instalat pe un Trabant. El nu pare sa aiba nici curelele de transmisie si nici caroseria necesare pentru a-i acomoda viziunile si modul de a fi. Este inconjurat de o majoritate de politicieni care au uitat sa fie ei insisi si au devenit simpli producatori de imagini cu gulere scrobite. Iar din lehamitea celor care considera ca presedintele “este un tip original, dar STIM NOI MAI BINE” nu va iesi nimic bun.
Deocamdata il iubim pentru ca este. Pentru ca este asa cum este: stangaci, sentimental, curajos. Pentru ca stim ca este acel capitan care paraseste ultimul corabia in caz de avarie, si nu cu helicopterul personal pentru a se imbarca pe un vas de lux in care a mutat din timp averi delapidate…
Cred insa ca pe Basescu nu este suficient sa-l admiram. Cu atat mai putin sa ne miram despre faptul ca este cum este. Exemplul sau ne invata simplu: sa fim.
Domnule Presedinte, lasati copiii sa vina la dumneavoastra! Veti vedea cum caroseria de Trabant devine cel putin una de Toyota 4 Runner, iar curelele de transmisie se vor inmulti pe masura puterii pe care o puteti genera!