E o intrebare care zilnic da batai de cap multora dintre noi: fie ca e vorba de o intalnire (de orice natura ar fi ea), fie ca e vorba despre un interviu pentru obtinerea unei slujbe, fie ca e vorba de o simpla plimbare sau orice altceva de genul acesta, femei sau barbati, e imposibil sa nu –si puna intrebarea: CUM NE IMBRACAM?
Nici nu stiu cu ce sa incep: cu aspecte teoretice sau practice, pe aceasta tema?
De cele mai multe ori, foarte multi dintre noi spun ca cele doua chestiuni (latura teoretica si cea practica), in orice domeniu, nu prea se … impaca…
Si cum pentru majoritatea dintre noi e mai concludenta latura practica a lucrurilor, am sa incep cu aceasta:
Si cum era mai usor decat, intr-un anumit anturaj, sa provoc o discutie cu acest subiect?
Astfel, cineva care a trait o vreme intr-o tara occidentala, de exemplu, povestea cum “acolo, la birou lumea nu se imbraca tocmai elegant; se merge pe principiul sa te imbraci in ce te simti bine. Numai ca aceasta dorinta de comoditate si necunosterea anumitor norme duce la niste combinatii de haine si culori ca sincer daca i-ar vedea sorcova i-ar cadea florile; si cum asta nu ar fi destul, daca cineva are curajul sa se imbrace elegant, barbat fiind (cravata, de exemplu) ceilalti se uita la el ca la un martian. Acum se poate observa totusi o mica modificare in moda, cu tendinte europene, dar ce ne facem cu specificul oriental, ca degeaba e ceva elegant (cum ar fi croiul unui produs de imbracaminte) daca imprimeul este o multitudine de flori in zeci de mii de culori care de care mai tipatoare?
Tinerii considera elegant un tricou mai sexy, mulat pe corp in culori placute (o singura culoare sau doua), dar asta uneori merge ca nuca in perete cu blugii evazati, foarte lungi care matura trotuarul, tinuta folosita in toate situatiile la scoala, la o petrecere etc”.
Desigur, e o parere strict subiectiva…
Iata ce spune si o romanca: “de multe ori ma uit pe strada si vad fetele alea de 14 ani care se imbraca mai rau decat femeile; cand le vad ca isi pun tocuri si nu sunt in stare sa mearga pe ele si isi dau cu tone de fond de ten, cand au niste fetze atat de curate si tinere si ele nu fac decat sa le strice… Ce se intampla? Chiar nu mai au oglinzi pe acasa? Nu se uita ca sunt mai imbatranite la fata chiar decat mamele lor???”
“Parerea mea – a continuat altcineva – e ca in Romania fetele se imbraca de cele mai multe ori neadecvat momentului: buricutul gol la birou, pantofi de seara dimineata, blugi la petreceri simandicoase, haine de zi amestecate cu haine de seara, parfumuri de seara la birou etc. Nu mai vorbesc de fustitele de-o schioapa la birou, scoala, facultate. Sidefuri pe fata la ora 8 dimineata. Noroc cu firmele multinationale care prin tinuta pe care o impun la servici mai schimba un pic decorul si tendinta romancelor. Multa lume spune ca fetele din Romania sunt cochete. Cu riscul de a nu fi pe placul unora, spun ca mie mi se pare o cochetarie ieftina”.
Mda…
Ca in orice alt domeniu parerile sunt impartite. Iar Moda ocupa locuri fruntase in topuri de genul acesta…
Cert este ca uneori nu dam prea multa inportanta acestui aspect ori pentru ca nu avem timp, ori pentru ca avem alte prioritati. Dar: haideti sa ne gandim. Sunt ele, hainele, importante? Felul in care ne imbracam??
Ne surprindem uneori ca ne imbracam intr-un anumit fel pentru a face placere familiei sau prietenilor, fara sa ne gandim daca acel obiect se potriveste intr-adevar felului nostru de a fi, personalitatii noastre. Si totusi: oare alegem o rochie numai ca este frumoasa sau trebuie sa ne mai gandim la ceva?
Citeam la un moment dat ce scria NBC despre multimiliardarul american Donald Trump.
Printre altele acesta spunea: „Imi cumpar pantofi de cea mai buna calitate”…
„Ma mandream ca imi achizitionam haine si costume ieftine. Nu vedeam de ce ar trebui sa dau mii de dolari pentru o haina, cand o puteam foarte bine cumpara cu 100 de dolari. Ma gandeam ca cine stia cat am dat pe ea? Cu anii, am invatat ca faceam o greseala. Acum imi cumpar pantofi de cea mai buna calitate care par a dura o viata. Cei ieftini se strica repede si oricum arata exact pretul pe care l-am dat pe ei. Felul in care ne imbracam spune mult mai mult despre noi decat orice cuvant”.
Noi toti vrem sa aratam bine, sa avem o tinuta ingrijita si potrivita trupului si varstei noastre. Acest lucru se poate face fara a fi nevoie sa investim o suma prea mare. Depinde insa de gustul fiecaruia!
Exista un aspect foarte important in lumea modei, de care unii dintre noi un prea tinem cont, desi e cu adevarat important dupa parerea mea: gustul, stilul! Cum sa ni-l formam sau cum sa ni-l educam? Adesea ne dam sfaturi unii altora, dar sunt ele cele mai potrivite? Cineva se intreba: trebuie sa facem cursuri de estetica in acest sens?
Stiu si eu?
Cred ca nu trebuie decat sa ne privim in oglinda cu un ochi obiectiv. Sa ne recunoastem defectele precum si calitatile. Pe primele, daca exista si daca dorim, sa incercam sa le mascam, iar pe ultimele sa le scoatem in evidenta. Trebuie doar sa stim ce vrem… Oare cati nu se trezesc ca fac eforturi pentru a se imbraca “din reviste” si descopera ca arata ca niste caraghiosi…
Asadar: cum ne imbracam?
La inceputul acestor randuri pomeneam si de aspectul teoretic al acestui subiect. Ei bine, se face parca tot mai mult dovada ca a sti sa te imbraci e o arta. Si, ca orice arta, se afla in artist. Iar artistul e un om… Ceea ce il caracterizeaza e intiparit cum nu se poate mai bine in personalitatea lui intreaga, inclusiv in modul de a se imbraca… Cu cat e mai puternica personalitatea creatoare, cu atat necesitatea de a se exprima “in constiinta lumii inconjuratoare” e mai vie, sub orice forma ar fi. Natura expresiei cere in mod firesc societatea careia vrea sa i se comunice sub cele mai diverse forme. Si atunci, oricat de deosebit e modul de a ne prezenta (si aici putem include modul in care ne imbracam) el e o expresie a personalitatii noastre si in mod fatal e legata de societatea pe care o cauta sa i se impartaseasca. Este un amestec al dorintei de a fi admirat care inevitabil, insa, vine din natura personalitatii. Suntem oameni legati de un anumit timp si un anumit loc. Iar modul nostru de e ne exprima, inclusiv prin felul in care ne imbracam, nu “locuieste” neaparat intr-o “inteligenta”; este vorba despre constiinta, ratiunea inglobate intr-un trup viu.
Acesta, prin necesitatea naturala in care se afla de a invata si de a se desavarsi – mai greu sau mai usor – face din animalul pe care il insufleteste un animal realmente social. Astfel, tot ceea ce facem, chiar si cum ne imbracam, este o consecinta a tot ceea ce rasa si societatea, traditia spirituala si istorica trimit in trupul si inteligenta omului. E si ceea ce se numeste moralitate, neimpusa de nimeni din exterior, ci izvorata din constiinta proprie; e ca un parfum pe care il respira floarea frumusetii si care poate fi placut sau neplacut…
Atmosfera culturala e unei comunitati e aerul pe care il respira societatea.
Cred ca succesul modului in care reusim sa comunicam prin imbracaminte tine de fiecare dintre noi. Pare un subiect minor pentru un editorial… dar va invitam totusi la o clipa de meditatie pe aceasta tema. V-ati intrebat vreodata cat de mult este legata atmosfera pe care o creati in jur de modul in care va alegeti hainele?
Eleganta (ca si frumusetea) inseamna Atitudine. Nu se certifica, nu se declara, nu se afiseaza… sunt senzatii emanate si percepute functie de propriile scari de valori, educatii si sentimente ale celor imlicati… eleganta (ca si frumusetea) nu are multipli sau submultipli… este sau nu… iar daca este, doar se „respira” cu fiecare celula.
Ca orice lucru omenesc imbracamintea tebuie in primul rind sa existe. Abia dupa aceea ea poate fi intr-un fel sau altul.
In al doilea rind imbracamintea trebuie sa fie buna, adica sa indeplineasca functia pentru care este creata adica aceea de a satisface protectia trupului.
Abia in al treilea rind acoperemintul corpului trebuie sa fie frumos. Aici ne oprim.
Ratiunea de a fi a frumusetii acoperemintului corporal nu este clara. Trebuie pornit de la ratiunea de a fi frumos insusi corpul uman. Problema spinoasa. Frumusetea corpului omenesc nu are origine omeneasca. Este fapt sigur. Natura zic eu, a facut trupul frumos. Altul ar zice ca zeul a facut frumusetea fizica. Suparator este faptul ca nu a facut-o omul. Daca natura a facut-o, a facut-o cu o functie derizorie raportata la inchipuirile noastre si anume ca sa subordoneze activitatea sistemului nervos central (psihica) fata de necesitatea biologica a reproducerii. Aici putem gasi originea acelui Unu in care daca ajungi nu iti mai trebuie nimic. Trairea frumosului inseamna contopire cu obiectul si totodata pierdere de sine. Este o stare pe care femeile vor sa o prelungesca intr-o iluzie continua cu care vor sa insele si pe altii constient sau inconstient.
Imbracamintea din punct de vedere estetic poate avea aceeasi menire biologica. Poate da dar poate nu. Ea daca e facuta de om sub aspect estetic poate depasi seductia erotica functionind ca un limbaj de arta inducind sufleteste valori ca gloria, mintuirea, comicul, eroicul, tragicul, sublimul. In acest caz nu mai avem de a face cu natura ci cu spiritul omenesc care individual se exteriorizeaza si se transmite de la un om la alt om.
Bine ati scris ca este un limbaj dincolo de care este un om.
Reactia referitoare la MODA este formidabila si autentica. Tatal meu, care venise pe lume în anul 1897, educat si trait într-o familie de mic burghezi din Bucuresti, ofiter de cariera, a purtat zilnic cravata, de la sculare pâna la culcare, pâna a închis ochii în 1981. Cravata si vestonul le purta permanent în interior, nu mai vorbesc de exterior. Când observa vreo cuconita îmbracata fara gust, neasortata în culori sau nepieptanata corect, spunea: „oare nu are si ea un ciob de oglinda ca sa se vada?”
Gen. Ion Antonescu semnase în anul 1940 un Decret, care prevedea ca „barbatii nu au voie sa mearga pe strada fara veston si cravata, iar femeile sa poarte rochii care sa le acopere genunchiul, o palma sub genunchi”. Nu vreau sa comentez „moda” de azi, care seamana cu cea de la Circ, dar pentru a le face critica e bine sa privim cine sunt „autorii” acestei mode stupide, a coaforilor si a cosmeticienelor. Parerea mea ramâne aceeasi, ca tot HAINA FACE PE OM. Indecenta si exhibitionismul în zilele acestui secol sunt MARCA individului. Bineînteles sunt si exceptii, dar ma întreb de ce unele persoane au nevoie de etalarea stradala a anatomiei intime a corpului omenesc? Ce vor sa demonstreze, ce urmaresc? În concluzie – CUI PRODEST?
Acum sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si femeilor frumoase ce-i al femeilor frumoase. Eu nu cred ca un barbat ar cracni din nas daca ar vedea pe strada o femeie cu picioare frumoase, dezgolite de o fusta mini. Ar fi penibil sa se incerce incorsetarea feminitatii prin lege. Tare ma tem ca iritarea pudibonda afisata de catre unele doamne la vederea unor trupuri bine reliefate de o imbracaminte indrazneata, dar de calitate, nu e decat manifestarea unei invidii tipic feminine. Sanii, fesele si picioarele au fost dintotdeauna punctele de atractie vizuala pentru barbati, iar femeile stiu perfect asta. Afisarea lor face parte dintr-un arsenal al seductiei inscris in codul genetic feminin. Sper sa nu apuc ziua cand femeile vor umbla pe strada in uniforme stil Mao.
Regret Domnule Andronache ca nu ati retinut ceea ce înseamna ESENTA FRUMUSETII si a ELEGANTEI. Nu este vorba nici de invidie, nici de gelozie, este vorba de decenta. O femeie eleganta, îmbracata cu gust, care incumba stilul si comportamentul persoanei, este conditia de baza a FEMEII ELEGANTE si cu BUN SIMT, indiferent de vârsta. A expune „marfa” pe strada, nu este tot una cu marfa din boutique. O persoana, fie ea femeie sau barbat, cu cât este mai discreta în îmbracaminte, cu atât denota ca este marca unui om civilizat, respectând pe cei care-i înconjoara. Un barbat îmbracat cu maillot, care-si expune public toraxul cu podoaba capilara, de cele mai multe ori transpirat si unsuros, iar femeile aproape în costume de baie, va rog sa ma credeti ca îmi repugna si nu numai mie. Afisarea în mod ostentativ a anatomiei corpului uman, indiferent de sex, este o chestiune de etica (morala), care din pacate a cam disparut în ultimii 25 de ani. Pentru a cunoaste OMUL, sunt câteva conditii esentiale pentru a sti cu cine avem de-a face si anume: îmbracamintea pe care o poarta, ce anume manânca si cu cine se aduna. A fi decent nu înseamna a fi desuet, depasit de vremuri, înseamna a fi respectuos fata de propria-ti persoana si fata de cei care te înconjoara. „Spune-mi cu cine te aduni, ca sa-ti spun cine esti”.
Ca multe altele de pe aceasta lume, si notiunea de decenta evolueaza-n timp. Daca-n 1940 era decent o palma sub genunchi, asa ceva era de-a dreptul imoral la 1850.
Daca acest argument are vreo relevanta, depinde de cine-l citeste.
Se spune in articol undeva ca cei cu personalitate creatoare puternica, asa si pe dincolo, in sensul ca sunt/ar trebui/ar fi normal sa fie interesati si de partea vestimentara. Nu sta in picioare si sunt exemple multiple, chiar Einstein fiind unul dintre acestea (ii pasa cat e negru sub unghie de imbracaminte, umbla fara ciorapi in pantofi).
Pana la urma totul e simplu: cei carora le pasa de opinia celorlalti se vor imbraca intotdeauna cu grija, ceilalti ba.
Intrucat ma priveste, experienta mea personala imi arata ca, exceptand ocaziile formale, cei care nu sunt trecuti de 60 de ani si care se imbraca cu pedanterie (ma refer aici doar la barbati) sunt mai totdeauna insuportabili.
Ca sa fiu mai precis, incearca sa acopere astfel deficienta de imbracaminte „interioara”…
Multe ecouri si mai ales interesante pentru un articol (aparent) banal la prima … vedere…
Nu ne este indiferent cum ne imbracam, cum ne „afisam”… De fapt as indrazni sa cred ca mai totdeauna „barfele”, aici isi au originea:)
Ceea ce vreau sa subliniez, insa este faptul ca din aceste ecouri se desprind nenumarate subiecte despre care am putea scrie:
„Atitudine in sec XXI (si nu numai)”;
„Decenta versus Evolutie”;
Iar ultimul ecou semnat Nea Marin ma duce chiar cu gandul la un articol: „Cum se imbraca barbatii”:)
Pentru ca in ultimul timp, ecouri „inedite” ne parvin din partea unui distins „Anonim”, l-as ruga cu respect sa abordeze chiar domnia sa tema „Atitudinii” de care pomeneste in ecoul trimis…
Desigur, oricare dintre dv, stimati cititori, este invitat sa-si exprime opinia despre temele mentionate si nu numai. Multumim.
Îmbrăcămintea poate fi şi frumoasă, şi sexi, şi utilă, şi decentă.
Doar că ai nevoie de ceva talent ca să le poţi îmbina pe toate într-un singur obiect de vestimentaţie
Asa cum s-a specificat de la inceput, felul in care ne imbracam este doar efectul valorilor personale. Ca sa putem judeca decenta sau indecenta in moda trebuie sa avem un sistem de referinta clar la care sa ne raportam. Un alt factor de care trebuie sa tinem seama este motivatia reala (nu neaparat cea declarata) care genereaza modul in care ne imbracam, sau modul in care aprobam sau dezaprobam pe ceilalti. De obicei barbatii vor aproba orice le satisface apetitul vizual, si vor da nume sonore pentru a ascunde motivatia reala, care fie vorba intre noi nu este mult mai rasarita decat aceea a pustiului care cauta sa iscodeasca prin gaura cheii…