Un fost manechin este propus ca prefect – pentru Bucuresti.
Au fost cazuri si mai grele – pe care nu vreau sa le mai amintesc. Problema de acum e ca, daca intre scena spectacolelor si cea politica diferenta nu o face, mai nou, decit o pereche de picioare frumoase, este semn ca Romania e locul geometric comun al politicii si spectacolului – in care politica se face alandala, si legile la fel.
Romania n-a fost niciodata o tara care sa pretuiasca mult calmul, logica sau ratiunea. Ca popor latin cu singe mai degraba fierbinte, am avut tendinta de a eticheta aceste lucruri drept „reci”. Ca popor, romanii au tendinta de a admira mai degraba sentimentele si actiunea – si, prin urmare, au apucatura de a considera viitorul ca fiind ceva de ordinul imediatului sau, egal, ceva apartinind urmatorului secol.
In marea majoritate a povestirilor si muzeelor noastre nu aratam elaborarea statului geto-dac sau a regatului Romaniei, ci mai degraba apararea lor la Sarmisegetuza si Plevna – ca un reflex al inecatului in valurile istoriei ce se agata de simbolul romantic-agresiv al lui Penes Curcanul, inradacinat in traditia de actiune pur romaneasca de a scuipa-n palme si, injurindu-i de mama, de a navali cu bita in dusmani.
Nu aratam realizarile intelectuale formidabile ale lui Costin, Eminescu, Noica sau Brancusi, ci patima eroica a lui Vlad Tepes. Sau a lui mihai Viteazu. Sau a lui Stefan cel Mare (si sfint) – si nici astea prea bine. Nu admiram munca si infinita rabdare a parintilor sau patriarhilor sau a monahilor ce au construit poporului acestuia o constiinta de sine, si nici minunea numita „natie” sau „natiune”. In schimb, ne mindrim cu perlele turistice – cu manastirile din nord, si exultam cu Gheorghe Doja sau Horia, Closca si Crisan.
Ciudat – si traditional de-acum – e ca fenomenul devine mai puternic in perioadele de restriste. Or, lucru si mai ciudat, actualmente in Romania se traieste mai greu decit in timpul razboiului II mondial. Asa zic statisticile.
Cu cit traim mai greu, cu atit mai mare e dispretul pentru gindirea lucida si calma si rationala a celor care ar putea schimba efectiv in bine lucrurile, si cu atit mai mare pasiunea cu care oamenii se abandoneaza emotiilor. Un recurs la memorie e suficient – pentru Ardeal un parlamentar pune mina pe pusca, pentru Delta Dunarii s-ar face razboi, in campaniile electorale se plinge (de doua ori, chiar), iar prefecturile orchestrau, pina nu demult, adevarate show-uri politice.
Si, in imp ce adulatia unui popor la care s-a muncit cu sudori de singe, mii de ani, se indreapta spre muzicaliseniile lui Adi de Vito, guristele „senzo” de la Blondy sau spre lacrimile de crocodil ale nu-stiu-carui-marinel, sintem jefuiti, saraciti si indobitociti. „Educati in spiritul noilor realitati” – realitati de care incercam sa fugim.
Dar din Romania nu se fuge. Tinerii nu fug din Romania; ei scapa din Romania. Tineri care au putere, inteligenta si inclinatie spre performanta si plus-valoare. Ma intreb daca valul de ura, disperare si irational pe care-l vad inflorind atit de plenar in ultimii ani va face ca oamenii sa se agate in continuare de simbolurile succesului obtinut cu orice pret, si daca va reusi sa schimbe acel colt din inimi care se numeste Romania. Daca va duce in continuare la segregarea adevaratelor valori si la intoleranta. Daca va duce la invidie si la prostie.
Ultimerle evenimente politice – numirea prefectilor, sau congresele partidelor, arata ca da.
Ma-ntreb daca nu cumva, undeva in adincul arhetipului „roman”, radacina invidiei si lenei si nepasarii (mai ales a nepasarii) nu e altceva decit ura si dispretul fata de calm, de logic si de chibzuiala. Pentru ca, daca-i asa, va trebui sa ne gindim bine la cei dinainte. La Bogdan, la Stefan, la Mircea, la Cuza, la Kogalniceanu, la Iorga – sint multi – cu totii cetateni in Era Ratiunii. Este posibil ca ura asta (ca si delasarea, si lenea si tot) sa fie, de fapt, cel mai sever test al nostru de pina acum, asupra propriilor noastre credinte „lucide” in romanism si Romanie.
Ba, daca ne gindim la Groza, la Ceausescu sau la sleahta de obraznici ai politicii actuale, s-ar putea sa nu ne placa ce vor afla despre propriile noastre motive si meniri; oricum, credibilitatea noastra va depinde de rationalitatea si inteligenta examinarii.
Deocamdata, vom afla ca nu sintem poleiti cu aur. Nu suntem „cei mai” – asa cum am invatat, ani la rind, peste tot; nu suntem decit o natie mica care va deveni si mai mica in viitorul concert european.
Concluzia? Legea – LEX – nu este spectacol. Legea nu este teatru. Intre ele e o mare diferenta. Inainte sa scriem, sa adoptam sau sa infiem legi ce reflecta sentimente dramatice sau tipatoare, trebuie sa fim siguri ca am invatat sa intelegem diferenta de care vorbeam.
Chiar si pentru legile nescrise…
Si daca noi nu sintem o natie ci o iluzie a natiei? Si daca nu avem arhetip ci poate arhetipuri? Avem noi origine unitara? Ce este o natiune? O adunatura de etnii si rase? Nu am inteles niciodata definitia marxista a natiunii. Mi se pare contradictorie logic. Din noi parca a ramas numai un fragment dintr-o constiinta. Pot spune din experienta ca o generatie tinara atit de vicioasa ca si cele care au urmat dupa 1989, eu inainte nu am vazut. Ori erau romanii rai de dinainte si nu au putut sa-si arate rautatea din cauza constringerii statului, ori s-au inrait dupa 1989.
Totusi nu mi se arata ca ar fi fost atit de rai inainte.
Una din cauzele dominarii afectivitatii asupra cunoasterii este aceea ca fiecare vrind sa fie burghez nu exista resurse pentru a i se impini idealul mediocru. Nu ramine nici timp pentru afirmare. Romanul a scapat din inchisoarea vizibila socialista si intrat in inchisoarea invizibila capitalista. Nimicnicia lui nu-i permite iesire in magistrala istoriei. El vrea sa fie gras, cu autmobil ca „boierii”, cu amante ca „artistii” si celelalte accesorii de care motoarele umanitatii au uitat deja. El este depasit. A ajuns intr-un stadiu de egoism in care daca i-am spus ca am 1400 de euro la mine putina lui minte a disparut si seara mi-a dat in cap sa-mi ia banii. Pentru ca acum este libertate „domnule” ce vrei.
Intre cine sa fie unitate? Intre egoisti? Logic egoistii se asociaza cel mai adesea in vederea savirsirii de infractiuni nu ca sa-si faca binele unul altuia.
De la ce pornim? Citi unguri sint? Citi tigani sint? Citi nemti sint? Citi slavi sint? Cite religii sint? Cite filozofii sint? Citi dumnezei sint?
Unde este natiunea? Coerenta valorilor in care credem ne-ar fi dezlantuit luciditatea, gindirea clara, monumentala si precisa.
Mai este nevoie sa vorbim de factorii distructivi exteriori poporului roman?