Dezabonarea lui Miron Cozma de la cantina si cazarea gratuita la care isi castigase dreptul incercand sa reinvie atata amar de ani Epoca de Piatra in Romania este semnalul unui cutremur mult mai adanc, ale carui efecte nu vor intarzia sa ajunga si la suprafata: acela al ruperii PSD-ului in cel putin doua factiuni.
PUR-ul si UDMR-ul, cu corabiile aflate pana azi in portul unei insule aparent stabile, se vor trezi dintr-o data ancorati in rada a doua insule in timp ce de undeva, din departare, o alta nava, condusa de un marinar cu mai multa experienta, se indreapta spre continent. Iar pe masura ce trece timpul, apelul navei-amiral, aflata in directia cea buna, prin care ii cheama pe cei rataciti, se va auzi probabil din ce in ce mai slab. Cine are urechi de auzit acum, sa auda si sa incerce s-o prinda!
Nu putea sa faca tandemul Iliescu-Nastase o miscare mai favorabila pentru Basescu, decat eliberarea lui Cozma. In acest moment, dupa cum imi sugereaza un bun amic, fin analist politic si el insusi fost membru al Parlamentului, Basescu isi poate permite sa avanseze ideea alegerilor anticipate fara cea mai mica teama ca acestea vor spulbera pur si simplu orice posibilitate a unei opozitii puternice avand drept coloana vertebrala PSD-ul. La o noua cursa, calul pe care au pariat PUR si UDMR, exponente ale unui oportunism care nu are nimic de-a face cu interesele nationale ale Romaniei, va crapa cu mult inainte de linia de sosire.
Fara sa ne propunem sa scriem despre politica cu tot dinadinsul in paginile ACUM, eliberarea lui Cozma nu ar fi trebuit a trece neobservata imediat in mediile de presa internationale, dupa cum observa, cu bun simt, un alt prieten. La CNN l-am vazut pe nasu’ Cozma si ortacii lui distrugand obrazul Romaniei, la CNN ar fi trebuit sa vedem iesirea nasului din inchisoare in compania finului, Fane Spoitoru.
Unele evenimente politice se preteaza la analize, sofisticate, bazate pe conexiuni interesante. In cazul de fata editorialul nostru nu are de ce-o face. Gestul lui Iliescu nu are echivalenta decat in teatral, in spectacolele de travesti in care in final Chiritza isi scoate masca si vedem ca era de fapt un barbat in rolul ei.
In cazul nostru concret, este invers: barbatul care, spre norocul Romaniei in cateva zile nu-i va mai fi presedinte, si-a scos masca pentru ca aceia dintre noi care nu aflasera inca, sa nu mai aiba nici un dubiu ca timp de 15 ani scena pe scena politica romaneasca si-a facut de fapt de cap Coana Chiritza.
Vizavi de Chirita, pe cealalta jumatate de insula, D-l Goe, alias Bombonel, se pregateste sa fie prins fara bilet. Sa vedem dupa ce sparg si PSD-ul in doua, ce va mai ramane din butaforia in care au incercat sa transforme Romania.
Ii multumesc domnului Maier pentru articolele sale. Le scrie cu talent, dar si cu suflet. Sunt o romanca care locuieste in strainatate, iar departarea de tara mea m-a facut sa gasesc noi valente ale notiunii de „acasa”… In fiecare saptamana imi fac timp sa intru pe internet, sa citesc despre Romania, sa ma simt, astfel, mai aproape de casa. Articolele domnului Maier sunt un balsam pentru sufletul meu de romanca. Numai de-ar da Domnul sa le citeasca cat mai multi romani, de oriunde, din toata lumea!
——————————-
Stimata doamna, va multumesc mult pentru aprecieri. As minti daca as spune ca nu fac bine inimii mele. As vrea ca randurile noastre, ale echipei ACUM, sa faca intr-o buna zi o diferenta, sa insemne intr-o buna zi si fapte, nu doar vorbe.