Atunci cand si-a inceput cariera poetica si jurnalistica, in a doua jumatate a anilor 60, Adrian Paunescu se visa un Evgheni Evtusenko, un bard antistalinist al Romaniei. Il sustinea pe Ceausescu cu fervoare, dar stia sa simuleze (ori poate ca era sincer pe atunci) un fel de prospetime a viziunii poetice, un simt al justitiei si o indignare clocotiroare in raport cu meschinariile birocratiei culturale. I-a cultivat pe Eugen Jebeleanu si pe Geo Bogza, a fost prieten cu Nichita Stanescu, cu Cezar Baltag, cu Ioan Alexandru si cu Alexandru Ivasiuc, avea o energie vulcanica, devenita legendara. Se declara anti-stalinist si poate ca si era la vremea aceea. Volumul “Istoria unei secunde” includea poeme ce pareau contestatare (“Rugaciunea lui Alfa catre Omega”). Ca redactor-sef adjunct al “Romaniei Literare” incuraja experimentele literare si publica interviuri ce pareau eretice. Imi amintesc, de pilda, un dialog publicat prin 1970 cu seful planificarii din epoca, Maxim Berghianu. La intalnirile lui Ceausescu cu scriitorii era printre cei care nu ezitau sa puna intrebari incomode. Totul insa sub semnul devotamentului pentru socialism, revolutie si partid. Paunescu din acea perioada reproducea iluziile revizionismului est european din perioada revolutiei maghiare si a liberalizarii poloneze. Era tarziu, dar nu era nici inutil, nici absurd. Ar fi putut merge mai departe in acea directie, ar fi putut coagula un grup de actiune intelectuala care sa sfideze dictatura. Nu a facut-o, a preferat pactul cu puterea si avantajele ce decurgeau din el. S-a mutat intr-o vila superba pe strada Sandu Aldea, se intalnea cu odraslele potentatilor epocii cu care juca ping-pong si punea tara la cale. Le dedica poeme adulatoare.
A ajuns in Statele Unite cu o bursa in cadrul programului international de la Universitatea Iowa. Din jurnalul poetei Constanta Buzea (prima sa sotie), reiese ca America l-a nelinistit, l-a speriat, i-a creat un profund, irepresibil disconfort. A facut un interviu cu Mircea Eliade care a provocat multe discutii. Dupa ce i-a promis profesorului de la Universitatea din Chicago ca acel interviu (primul, dupa stiinta mea, acordat de Eliade unui scriitor/jurnalist din Romania comunista) ca textul ori va apare integral, ori nu va apare, si-a incalcat angajamentul. Nu si-a cerut niciodata scuze (Monica Lovinescu a comentat acid in epoca episodul). Discutia a aparut ciuntita, fara semnalarea pasajelor ce lipseau. Paunescu se transforma nu doar fizic (devenea obez vazand cu ochii), dar si psihologic. Relatiile cu puterea ajunsesera simbiotice. I s-a pus la dispozitie revista “Flacara” (l-a debarcat repede pe H. Dona, prietenul fostului sau protector Gogu Radulescu) si a transformat acel saptamanal pana atunci insipid intr-o tribuna propagandistica de reala eficienta. A sustinut impostura protocronista. Avea jurnalismul in sange tot asa cum avea si cinismul oportunist. A inceput sa scrie penegirice tot mai desantate pentru “conducatorul care-a stiut si stie/ca sufletele noastre nu-s niste vami pustii”. L-a slavit pe Ceausecu in metafore pe cat de grandilocvente, pe atat de buimacitoare. Nu mai avea limite in dorinta de a fi trubadurul “Epocii de Aur”. Nu-i ajungea sa-l glorifice pe Ceausescu, a inceput sa o preamareasca si pe “savanta de renume mondial”. In chip ironic, pamfletul lui Eugen Barbu publicat prin 1980 ca prefata la antologia Paunescu din BPT surprindea personajul in enormul sau baroc caracterial. Paunescu si Barbu si-au unit fortele in lupta impotriva directiei lovinesciene din lumea culturala. Isi ofereau fara rusine serviciile ca hingheri ideologici. Sigur, nu a fost un versificator de duzina precum Vadim Tudor, dar textele sale ajunsesera ilizibile, labartate, dezgustator de lingusitoare. Era greu sa se imagineze o mai penibila degradare.
A fost rasplatit cu “Cenaclul Flacara”, platforma propriei ascensiuni mediatice. A rapit si a mistificat fenomenul folk pentru a atrage tineretul nonconformist. In acelasi timp, Cenaclul era locul unde se rosteau ode isteroide pentru Ceausescu. Transmis la Televiziune, era un instrument de imbecilizare nationala. Cultul personalitatii lui Ceausescu s-a bazat pe asemenea actiuni cu efecte toxice de lunga durata (dovada omagiile ce i se aduc in aceste zile!) Dupa accidentul de la Ploiesti, Paunescu si-a pierdut acest vehicol de participare la jocurile simbolice ale puterii. I-a trimis lui Ceausescu (dar si “delfinului” Nicu Ceausescu) texte in care il implora sa-l ierte, sa-l readuca in universul puterii. A scris el insusi ori a patronat pamflete abjecte impotriva marilor intelectuali ai exilului. In “Flacara” paunesciana a aparut o infamie semnata de Dinu Sararu (un pseudo-interviu cu mama lui Virgil Ierunca) menita sa-i compromita pe Ierunca si pe Monica Lovinescu.
Agonia terminala si prabusirea dictaturii l-au surprins pe Paunescu pe post de lacheu dispretuit si de stapanii invinsi si de sclavii revoltati. Urmarit de multime pe strazile din centrul Capitalei, a incercat sa se refugieze la Ambasada SUA. A scapat fara o zgarietura. A revenit in registrul public fara ca vreodata sa-si exprime vreun regret. Acelasi Ion Iliescu care candva, ca prim secretar al Comitetului Judetean Iasi al PCR, refuzase sa permita performantele grotesti ale “Cenaclului Flacara al Tineretului Revolutionar” l-a acceptat si l-a incurajat ca politician in cadrul PDSR (azi PSD). A devenit senator, a scos revista cu numele incredibil “Totusi, iubirea”. Literar vorbind, Adrian Paunescu a incetat din viata cu decenii in urma. Moral, la fel. A fost un instrument benevol si primejdios al unui regim criminal pe intreg parcursul existentei sale. Efemera sa rebeliune morala din anii 60 a fost o revolta in genunchi. S-a emasculat etic si a capotat estetic. Am scris despre el in acesti termeni de-a lungul anilor. Nimic din ce s-a petrecut in ultimii ani nu ma face sa-mi schimb punctul de vedere. Dimpotriva.
Si totusi, omul a murit cu doua zile in urma. Ma rog, poate a fost cine a fost, poate ca e un dizgratiat in ochii dumneavoastra, dar lasati-l sa se odihneasca in pace cel putin o saptamana. Nu-i stiu toata istoria lui Paunescu, dar oricine n-ar fi fost are si el dreptul la o anumita odihna de pe urma. Chiar e nevoie sa fie ponegrit din primele momente ale mortii sale?
„KH” (lasitatea anonimatului e de rigoare la astfel de indivizi),
In loc sa profitati de faptul ca cel mai mare specialist in istoria comunismului romanesc dezvaluie aici unele aspecte mai putin cunoscute ale personalitatii versificatorului ceausist si sa va dezignorantizati, chiar daca doar marginal, ati luat in brate idiotenia cu „dreptul la odihna eterna”. Chiar nu realizati ce stupiditati scrieti?
Slavit sa fie Dumnezeu pentr ca l-a luat pe Adrian Paunescu dintre noi dupa ce a avut indeajuns timp pentru a putea hotari in care parte a lumii de apoi apartine omul, poetul si politicianul Adrian Paunescu.
Eu am avut mai mult timp decit mi-a fost drag ca sa fac – incepind din anul debutului sau in 1968 diversele fatete. Precum tot Romanul, se nascuse si el poet, dar a fost in adaugire ars in interior de focul sarantoc al unui parvenitism cu puternica coloratie social nationalista. Nascut cu talent de tribun la fel de populist cat si oportunist el a urcat pana pe virful masivului cult idolatric pentru Ceausescu, pentru comunisti si pentru Securitatea de Stat. Acestia au fost casa si familiaq lui adoptiva.
Fara indoiala Adrian a avut un deosebit de prolific talent poetic pe care l-a intarit printr-o neobisnuita dibacie de hipnotizare a maselor. In aceasta privinta el a urmat ca model si – ascuns de public si cunoscuti – idol pe Yevtushenko/Evtusenko (si deci indirect pe Maiakovski). In cateva privinte majore el s-a deosebit totusi clar de acesti mari poeti: provincialism social-nationalist, virulent patriotism cu iz de rasism, antisemitism. Cu alte cuvinte: un Goebbels epigonal cu lauri de curtizan poetic.
Acum mai toti colegii sai de generatie care au facut cariera paralela in mod asemanator cu Paunescu il ridica in slavi, de multe ori cu o doza palpabila de nerusinare.
Domnul poate sa-l ierte, eu nu o voi face caci nu vreau sa uit cum mi-a si ne-a cazut in spate in perioada post Dubcek 1968 – 1970, anul in care am reusit sa scap din tara regelui Ceausescu si a printului sicofant Paunescu…
pardon, debutul literar a fost in 1960, 1968 a fost debutul lui comunist, pe 30. August …
Gratitudine domnului Tismaneanu pentru ca ne-a (re)amintit si dezvaluit partea atat de trista si de controversata a „marelui” poet A. Paunescu. Mai trist este ca astazi multi oameni, care in parte isi plang (poate pe buna dreptate) tineretea pierduta, petrecuta cumva prin cenaclurile versificatorului comunist, nu mai sunt in stare sa se detaseze de falsificatorii de imagine, de multimea de inepti si ineptii. Am fost de-a dreptul oripilat zilele acestea sa aflu, din gura unor „ridicatori in slavi” de meserie, ca Adrian Paunescu este al doilea poet national (de ce nu UNIVERSAL?!) dupa Eminescu! Probabil in mintea unora exista o crasa confuzie intre poezie si numarul de carti scrise!
Astazi circula si o peritie-on-line pentru iertarea lui A Paunescu !!!
Uluitor, dar iertarea crestineasca propovadiuta de catre BOR pe jumatate, a prins radacini: „despre morti numai bine”, etc…
Iertarea crestineasca se acorda dupa CAINTA ! cu o rezerva explicata de marii teologi, si anume cainta tainica din ultimul moment de luciditate…
Deci ramane decizia bunului Dumnezeu sa-l ierte ! De ce am fi noi in masura de a-l ierta?
„neobisnuita dibacie de hipnotizare a maselor…” M-ati facut sa rad, domnule Soran-Schwartz. Cred ca e cazul sa nu-l mai aureolam pe acest individ. Paunescu a fost un poet mediocru, fara talent. Nu trebuie sa ai doctorat in filologie ca sa constati asta. Si va asigur ca nici Barack Obama nu foloseste tehnici nemaiauzite de hipnoza ericksoniana, nici Paunescu nu avea o „neobisnuita dibacie de hipnotizare”. Boileau spunea ca „un prost gaseste totdeauna unul mai prost, care sa-l admire”. E cazul pacaliciului national si al adulatorilor sai, mai prosti decat el. Dumnezeu sa-i ierte pe cei vii, ca Paunescu se descurca si singur, asa cum a facut-o, de altfel, si in timpul vietii.
Am vazut ca multi dintre cei care insista in favoarea lui Paunescu pun problema „iertarii crestinesti”. Bun, l-am iertat.
Dar in continuare avem voie sa spunem adevarul despre personaj, ca sa inteleaga tanara generatie de ce vreun posibil epigon al „porcului” (repet, conform autocaracterizarii pe care si-a facut-o) nu are nici o valoare?
Pentru mine, personajul despre care se face vorbire în text a murit încă din ziua-n care a fost adus într-o emisiune de Tatulici şi s-a autoproclamat „porcul” naţiunii. Atunci am reuşit să-l văd în toată splendoarea lui şi i-am dat dreptate. Ceea ce s-a petrecut săptămâna trecută şi se petrece încă în media românească ţine de spiritul locului: suntem adulatori de moaşte şi n-avem nicio treabă cu un decent „cult al eroilor.” Probabil că dacă BOR ar fi pe fază acum ne-am alege şi cu Sf. Adrian, un nou prilej de odihnă după atâta muncă.Nu contest marele merit al lui Adrian Păunescu- acela de-a avea o imensă capacitate de-a seduce şi-a manipula, mai ales acea parte a populaţiei care s-a identificat psihologic cu marele adulat. A avut geniul de-a scrie acea scrisoare pe patul de spital, în care i-a pus la albit pe mogulii presei ştiind că de ei depinde imaginea lăsată posterităţii unui popor mancurtizat.Dacă Mădălina Manole a aprins atâtea spirite, el de ce, nu? Şi s-a văzut că de „bocitoare” n-a dus lipsă. Cine sunt? Mai întâi aşa-zişii intelectuali, fraţi întru gândire şi suferinţă. Apoi acea parte a presei care-i datora măcar un necrolog pe cinste. Bobor. Mult bobor care se hrăneşte spiritual cu elodii, cu diaconeşti, cu mădăline, cu păuneşti. Şi alde gură-cască, însoţitorii de ultimul drum profesionalizaţi, dornici de ultima poză cu vip-ul. Şi când te gândeşti că bietul Caragiale a fost pedepsit să-şi ducă veşnicia alături de un personaj atât de odios îţi pierzi şi ultima speranţă-nici în moarte nu poţi scăpa de râia comunistă!
„UBI BENE UBI PATRIA”, rezulta din cele scrise mai sus de actual numit Tismaneanu, Mayer,Sandy Schindler,Roby Schwartz,Petru Clej. La crestini exista obiceiul ca mortii sa fie lasati sa se odihneasca in pace. Fara de greseala este NUMAI Dumnezeu, indiferent cum se cheama in multele religii. Oricum de persoanele de mai sus, reale dejectii um,ane, NIMENI nu va mai auzii peste ani dar de Adrian Paunescu, da, in mod sigur.
Am publicat acest comentariu semnat „A.Dabija” ca să se vadă, pentru cine are ochi de văzut și minte de înțeles, cine sunt detractorii revistei ACUM, în bună măsură câinii pavlovieni al național-comunismului ortodoxist. După logica acestui individ, creștini ca Lenin, Hitler, Stalin, Papa Doc Duvalier, Nicolae Ceaușescu trebuie lăsați să se odihnească în pace. De unde o fi învățat acest prost fudul despre creștinism?
cum puteti cobori cu atata usurinta la nivelul dlui Dabija. N-ati sesizat provocareza pe care v-a intins-o? Dupa ce l-ati publicat, cand nu era cazul, va delectati utilizand un limbaj mai mult decat mediocru. Vedeti, cu expresii ca astea nu faceti decat sa indepartai cititorii si cei care ar fi avut intentia sa puna o piatra la stabilimentul revistei Acum.
Da, mai Ficule, putine lucruri ma mai intristeaza in ultimii ani ai vietii mele, dar cum dl. Rau a mentionat foarte cumsecade, ca Paunescu sa fie considerat al doilea dupa Mihail Eminovici/Eminescu e precum comiterea unui sacrilegiu cultural.
Mi se pare ca un profesor din Iasi a spus cumva despre Eminescu ca a fost si (sic!) un mare poet. Spusa lui a creat niscaiva comfusie pe care inteleptul din Iasi a trebuit sa o risipeasca; lamurindu-i pe cei care in mod preponderent il considerau pe Eminescu ca un mare — poate cel mai mare — poet roman ca mai intai a fost poate cel mai mare patriot roman — daca nu prin fapte, cel putin prin scrieri.
Desi in multe privinte sunt de acord cu G.B. Shaw si idea lui ca patriotismul se poate transforma oricind intr-o manifestare pernicioasa la nivel cultural, etnic si militaristic, pot spune, ca dialectica necesara intelegerii faptelor vietii intr-o societate necesiteaza acel act de balantare a ideilor de-a lungul aparentei lor de opunere ireconcibiabila.
Pertinenta ideilor legate de patriotism poate fi pierduta in orice moment de inflacarare care ar arde putina ratiune ramasa si necesara pentru a intelege intreaga situatie.
Datorita multor privinte istorice si geografice nu exista romani perfecti. Exista numai un popor care s-a creat si a ramas inca intre foarte multe natiuni mici si mari ca un cadou si ca o zestre a multitudinilor nationale si culturale pe aceasta planeta.
Eminescu a fost plapind fiziceste. Paunescu a fost asisderea lui Marian Vanghelie. Eminescu a fost probabil (eu cred ca da) un poet de nivel european, poate chiar mondial. Paunescu a fost o victima a propriului success in a fi deajuns placut de acei oficiali care il considerau ca o forma benigna de compromis intre ceea ce ar trebui sa fie acceptabil culturaliceste si ceea ce era de asteptat. Eminescu a fost un intellectual. Paunescu a fost ‘inzestrat’ mult mai mult decit altii de poetismul romanului nascut poet. Cum parca spusese Tudor Arghezi (il parafrazez): nu e greu (de) a scrie versuri frumoase, dar e foarte greu (de) a spune ceva semnificativ in versuri frumoase.
Greata intelectuala pe care am trait-o intr-o lume oarecum ‘imbunatatita’ de acei precum Adrian Paunescu, Eugen Barbu, etc. (oameni precum am zis erau talentati dealtfel) a fost cumva balantata (si oarecum neutralizata) de acei precum Liviu Ciulei, Dan Haulica, Lucian Pintilie si multi alti formidabili, care desi poate ca aveau un carnet de partid sau acceptau sa produca o mica scriere de recunoastere pentru cei care erau la putere precum ca sa fie vizati nu nefavorabil, m-a lasat convins ca inchisoarea national(ist)a care a fost Romania comunista a creat tot felul de animale, unele cu suflet, altele haine, dar cele mai multe dintre ele s-au dovedit corcituri uimitor de crezut si acceptat — omul de rind — supravietuitorul care in zilele acestea nu stie ce sa faca cu libertarea ideologica (dar nu si economica)…
Conditia umana este…cum este si inainte de a adormi cu capul pe perna (sau fara perna daca esti sechestrat intr-o forma de cazare impusa de cei care nu inteleg toleranta) fara sa te intrebi daca ai facut ceva intr-adevar teribil in ziua aceea, atunci esti pierdut. Demnitatea e o conditie umana care ne cere sa raspundem cu cumsecadenie la orice cerinte din viata fara ca sa ne pierdem umanitatea.
Adrian Paunescu nu a fost un om rau. Dar nu pot sa spun mai mult despre el decit ca desi l-am dispretuit toata viata mea de cind l-am cunoscut cu forta prin intermediul publicatiilor si televiziunii m-a facut sa ma las surprins de faptul ca fiind basarabean a contribuit la reconstructia unei constiinte nationale pentru cei care nu s-au lasat rusificati si slavonizati ad nausea de catre acei puternici si atit de necrutatori.
In fine, multam pentru acest forum si pentru ocazia de a-mi exprima gindurile care imi inchipui ca nu pot sa multumeasca pe toata lumea. Si desigur ii multumesc d-lui Clej ca nu lasat vulgaritati si injuraturi sa se streacoare printre discutiile de multe ori civilizate care apar pe acest portal care pana deuna zi se numea Romania Libera.
Domnule, Vladimir TISMANEANU, unde erai Dumneata pe vremea cand poetul Adrian Paunescu, a savarsit ororile de care cu atat mandrie scrieti?Orice ai spune Dumneata, poetul nu a murit singur, a fost insotit, sigur Dumneata vei muri singur si probabil te vor insoti la groapa doar rudele, pe cand poetul Adrian Paunescu, a fost insotit la groapa de popor, de muzica folk, de poeti, scriitori, prieteni si chiar tovarasi!…
Doamnă/domnule „Fundeanu” (sau preferați să vă spun „Rodica Damian”, așa cum semnați până în urmă cu câteva mesaje, postând de la IP 77.206.88.192 – sau poate „Nicușor Păduraru?”), între dumneavoastră și „Dabija” nu e decât o deosebire de nuanță, ambii sunteți trolli. Pentru informarea dumneavoastră, luni 8 noiembrie a fost o zi record de audiență pentru revista ACUM, cu peste 1300 de vizitatori unici și 4000 de pagini citite. V-am demonstrat cam ce s-ar întâmpla dacă am lăsa să treacă orice comentariu, așa cum sugerați dumneavoastră, ca la Dilema Veche.
Vă mulțumesc pentru grija emoționantă pe care o purtați revistei ACUM, dar știți dumneavoastră cine moare de grija altuia precum câinele de drum lung… Cât despre mediocritate, o întruchipați la perfecțiune, neavând nimic inteligent de comentat și încercând să băgați fitile pe motiv de răzbunare… Vă avertizez că dacă nu încetați cu această imbecilitate infantilă, comentariile dumneavoastră vor merge direct la spam.
@ Ionela Horge
Bravos! De trei ori bravos! Adevărată republicană şi demnă urmaşă a Miţei Baston. Pune-l la colţ pe acest domn să afle unde-i e locul! Cine se crede dumnealui, un necunoscut, să atingă marea glorie a românismului? Da, am şi eu o nelămurire- spuserăţi că poetul nu muri singur, ci a luatără cu el popor, nu glumă- „chiar şi tovarăşi”. Da, ce frate a fost sinucidere în masă şi n-au aflat televiziunile? Ori e vreun secret la mijloc?
Ha,ha,ha…Doar Isus a scris cu degetul pe mare,iar noi,cestilaltii (in care intrati si voi,cu toata stradania de a parea ca detineti adevarul absolut!) nu ne putem ridica deasupra conditiei de fiinta umana. „Sa arunce primul cu piatra cel fara de pacat!” Esti dumneata acela,domnule Ierunca? Sau dumneata,domnule Schwartz?…Dumnezeu sa va ajute sa intelegeti eroarea (umana!) in care sunteti.
Si nu va straduiti sa-mi aflati IP-ul (ma faceti sa cred ca sunteti securisti si asta ma enerveaza rau !!!!) pentru ca va spun eu ca ma numesc Cristian Buica si locuiesc in Resita.
Domnule Buica, va atrag atentia ca Virgil Ierinca a murit in 2006 si cred ca v-ati ratacit pe aceasta pagina unde ignorantii si habotnicii ca dumneavoastra sunt luati in suturi virtuale.
Aveti de comentat ceva despre articolul semnat de Vladimir Tismaneanu, cel care combatea regimul comunist pe vremea cand versificatorul Paunescu era pupincuristul sef al lui Ceausescu.
Nu l-am cunoscut, in mai multe sensuri, pe marele patriotard Paunescu. Patriotismul unora e dubios! Dupa cum se spune la anglo-saxoni: Patriotismul este ultimul refugiu al canaliei. Se pare ca sunt multi in acel club daca judecam dupa reactiile de fata. In plus, miros un in maranimia „crestinilor de fata” un iz de anti-semitism bineinteles impodobit cu o pojghita lucitoare de obiectivism. Lasati mortii in pace! Nu tulburati poetii trecutului. Se pare ca Paunescu era un poet de clasa celora care si-au vandut, ca si d-rul Faust, sufletul (unul dintre ele) Satanei. Despre acesti poeti, draga doamne, se zice: A murit la 29 de ani, si l-au ingropat la 70 de ani. Intai i-a murit muza dar licheaua s-a impodobit cu drapelul national! Mars in groapa!
„nu ne putem ridica deasupra conditiei de fiinta umana”(CRISTIAN BUICA)
Da asa este,dar se poate cobori sub acest nivel,si idolul dvs.a facut-o cand a lins mainile care i-a aruncat o bucata de carne mai mare decat la altii.Iar pe langa toate erorile(umane),unii mai reusesc sa-si tina spinarea dreapta.
Istoria, persoanele, copacii, ca si norii, au forme diferite care depind de unghiul privitorului. Nu as vrea sa se creada ca revista ACUM descurajeaza voci care spun SI altceva despre Adrian Paunescu. De pilda vocea lui Dorin Tudoran – un om care l-a cunoscut nemijlocit.
http://www.dorintudoran.com/2010/11/05/astazi 5 noiembrie-2010/
,,Maria: (9-11-2010 la 08:30)
@ Ionela Horge
Bravos! De trei ori bravos! Adevărată republicană şi demnă urmaşă a Miţei Baston. Pune-l la colţ pe acest domn să afle unde-i e locul! Cine se crede dumnealui, un necunoscut, să atingă marea glorie a românismului? Da, am şi eu o nelămurire- spuserăţi că poetul nu muri singur, ci a luatără cu el popor, nu glumă- “chiar şi tovarăşi”. Da, ce frate a fost sinucidere în masă şi n-au aflat televiziunile? Ori e vreun secret la mijloc?”
———–
Raspunsul meu:
Ionela Horge
Sigur, pe acest/aceasta nu trebuie sa-i pun eu la colt, sunt pusi deja, televiziunile vor muri in masa relativ, vag, rand pe rand, una cate una.Spre marea stupefatie a domniilor voastre, va muri si aceasta revita si vom uita de ea.ADRIAN PAUNESCU CU VOIA VOASTRA SAU NU, VA RAMANE UN MARE POET, LA LOC DE CINSTE VA FI TINUT IN VECI, nu a scris nimanui vreodata, un text asa precum ai scris d-ta aici, diferenta dintre Paunescu si aceasta revista este;Paunescu era de neam romanesc, pe cand aceasta revista nu…
(Scrisoare de) Ramas bun – Poezie din ceruri
Adrian Paunescu
…ultima poezie scrisa in agonie de Adrian Paunescu noiembrie 4, 2010
Eu recunosc ca am facut greseala
De a slavi prea mult conducatorul
Facandu-i ode si-ndemnand chiar sala (sa cante):
Partidul, Ceausescu si Poporul.
Dar nu uitati ca tot eu sunt cel care
L-am criticat si-am insuflat dorinta
De libertate, bunastare si schimbare
Subtil, necenzurandu-mi constiinta.
Am facut si mult bine-n stanga-n dreapta
Atat cat s-a putut, fara sa-mi pese
Periclitandu-mi starea, familia si casa
Dar toate s-au uitat si-s fapte sterse.
De-aceea spun ca ultima dorinta
Sa ma iertati de v-am gresit vreodata
Si-mi fac adanc proces de constiinta
Caci nu e om pe lume fara pata.
As vrea ca sa raman in mintea voastra
Doar un poet ce si-a iubit mult tara
Ce a descoperit si slefuit talente
Ce-au scormonit prin inimi cu chitara.
Trecutul mi-l asum si nu mi-e teama
Nici nu mi-a fost, nu-mi este, n-o sa-mi fie
Nu m-am dezis de clasa proletara
Si am simtit ca am o datorie,
De a starni in mintea tuturora
Si mai ales in suflete de tineri
Ca nu suntem o tara oarecare
Si-avem destin maret si vom fi liberi.
Cand noi cantam in salile-arhipline
Si recitam pe voci de milioane
Visam la Marea noastra Romanie
Si va-ndemnam: Treceti batalioane!
Un dor as mai fi-avut, dar ce pacat
Ca n-am putut opri din cale vremea
Sa vad autostrada prin Carpati
Din Chisinau-Arad cu via Tebea
Sunt unii care ma lovesc si-acuma
Cand m-am urcat la ceruri, ce oroare!
Cuvinte grele-arunca, nesimtire
Si toti vor ca sa cada in picioare
Eu va privesc de-aici de sus, cu mila
As vrea sa fiti mai buni dar nu se poate
Se rasuceste Stefan in morminte
De-atata ura, pizma, nedreptate.
Imi este jena, sila….chiar ma bucur
Ca am plecat de-acolo, dar ma doare
Cand vad valori, talente, caractere
Ce-si fac familiile peste hotare.
Ce sa va spun, romanii mei de bine
Ce-aveti sfiala, bun simt si onoare
Poporul nostru-i cel mai bun din lume! (Sa tineti minte)
Nu lasati tara calcata in picioare.
Nu plecati capul, tineti pieptu-n fata
Cu fruntea sus, sa n-o coboare nimeni
Sa va claditi cu totii alta viata
Mesaj catre romani de pretutindeni!
Sa iei aminte tara mea de suflet
Ia atitudine si da raul afara
Unde s-a dus Granarul Europei
Banala tara-industrial-agrara.
Sa iei aminte tara mea de glorii
Cu patima ti-o spun din nefiinta
Cladeste-ti viitorul pe trei sfinte
Pe munca, educatie, credinta.
In timp ce va imbarbatez de-aicea
Din ceruri si din sfere tutelare
Vad iarasi vorbe grele prin ziare
Pe forumuri, pe la televizoare.
N-am omorat pe nimeni niciodata
Nici cand murim nu ni se mai da pace
La toti gasiti cusururi si reprosuri
Nu mai lasati pe nimeni sa se-mpace.
Nu-mi sta in caracter dar ma doboara
Limbaju-ascuns al poeziei mele
Fir-ar sa fie, nevertebrata tara
Cu oameni falsi si plina de lichele.
Daca in agonie fiind, poetul a putut sa scrie astfel, unde sunteti voi astai care-l denigrati, la ce distanta de distinsul Paunescu?A ÎMPĂRŢIT pretanţa lui cu fistecine din PATRIOTISM, cand defapt acest popor stie doar de frică.Acest popor a fost calauzit de o istorie incarcata de criminalitate in vorbe si in fapte, acesta este rezultatul, FICTINUEA, iar voi aici nu sunteti in slujba culturii românesti, ci menestreli ai FICŢIUNII…
Ionela Horge, revista nu poate fi de niciun neam, ci doar de o limbă și aceea e româna. Dar să vă dau și eu un exemplu de ceea ce a scris Adrian Păunescu:
„Vă mulţumesc”
de Adrian PAUNESCU-poezie dedicată lui N.Ceauşescu
„Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou
Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,
Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,
Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă (…)
Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,
Aţi deşteptat întreagă speranţa românească, (…)
Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,
Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,
Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod
Ca-n ’72, ţin minte: «Acum ori niciodată!» (…)
De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,
Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,
Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plâns
Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.
Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,
Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune
Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti
Şi tot ce e valoare în juru-i să adune. (…)
Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,
Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare”.
Scrisoarea lui Adrian Paunescu catre Nicolae Ceausescu,
(noaptea de 7 spre 8 februarie 1986)
Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,
Trist şi singur şi umilit, cum sunt, dat la o parte de forţe obscure din prima linie a luptei pentru afirmarea „Spiritului Ceauşescu“ în viaţa publică românească, pierzându-mi aproape orice speranţă că acolo, sus, unde sunteţi, glasul meu se va auzi, datorită norului greu penetrabil de calomnii în care am fost învăluit, uitând probabil în tristeţea mea sinucigaşă chiar şi ştiinţa de-a mă mai eventual bucura, am avut, totuşi, marea fericire de-a citi cuvântarea dumneavoastră de la Şedinţa Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român de joi 6 februarie 1986.
Începusem să cred că adevărul va ajunge greu la dumneavoastră şi boceam cu capu-n pernă, câteodată, pierderea acestei şanse, pe care mi-o explicam prin sistemul triumfalist şi viciat, de dezinformare criminală, care e aproape fatal să apară într-o lume care nu-şi mai conservă dialectica şi opoziţia.
Vreau să vă spun, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, clar şi din tot sufletul meu, că, şi dacă în România ar fi 200 de partide, eu tot în partidul condus de dumneavoastră aş face cerere de înscriere sau reînscriere, chiar dacă aş şti că alte partide m-ar plăti, iar partidul acesta mi-ar mai da o dată vot de blam cu avertisment.
Nu sunt un apucat, nu sunt un nebun, dar sunt un patriot adevărat care nu poate să nu observe că în problemele fundamentale ale României aveţi o scânteie divină şi vă călăuzeşte un geniu lăuntric.
Vineri, 7 februarie, am căutat un ziar cu cuvântarea dumneavoastră în toată Capitala, îmi spusese tata de cu noapte că v-a auzit la televizor şi că aţi vorbit extraordinar. Tata are 70 de ani şi mă roagă să vă transmit că, dacă e nevoie de dânsul pentru apărarea României şi a fiinţei dumneavoastră, la care ţine ca la adevăratul eliberator al ţării, vă stă la dispoziţie cu viaţa lui, pe care n-au ocolit-o dramele, puşcăriile, nedreptăţile, dar în care nu şi-a permis niciodată să-şi trădeze credinţa în ceea ce a iubit şi iubeşte.
Şi-ntr-un târziu am găsit un ziar, şi parcă nu-mi venea să-mi cred ochilor. Nu m-am îndoit niciodată de marea dumneavoastră iubire pentru adevăr, dar am ştiut că mulţi şi-au construit carierele minţindu-vă.
Dar când am văzut că sunteţi încă atât de tânăr, atât de curajos, atât de lucid, atât de realist şi de necruţător cu adevăraţii responsabili ai diverselor necazuri, pe care le trăieşte minunatul popor, zbuciumatul popor, din al cărui geniu sunteţi nutrit, am înţeles nici pentru mine, nici pentru ceilalţi oameni, care au fost îndepărtaţi sistematic şi programatic de dumneavoastră, nimic esenţial nu e pierdut.
Că am pierdut funcţii, că am fost terfelit, că mi s-au oprit cărţile şi mi s-a confiscat abuziv ceea ce am construit corect la Breaza, că nu mi se mai îngăduie să public şi că sunt practic interzis în ţara mea nu înseamnă nimic: un fleac în raport cu marea fericire, cu extraordinara fericire că Tovarăşul nostru, că Omul nostru, în care ne-am investit speranţele şi tinereţea, ştie adevărul despre ţară şi nu-i lasă pe mincinoşi, pe duri, pe incompetenţi să triumfe.
La multe rele v-au îndemnat ei şi unele, din păcate, s-au şi comis, dar există o compensaţie istorică, există o revanşă a adevărului şi sunteţi autorul unui gest pe care mă văd obligat să-l numesc istoric, deşi cuvântul „istoric“ e cam obosit de prea multă întrebuinţare, şi când trebuie, şi când nu trebuie.
Iubite tovarăşe Nicolae Ceauşescu, profetice cuvinte aţi rostit şi bine aţi făcut că le-aţi lăsat să apară, să fie cunoscute de acest popor care vă iubeşte, în ciuda faptului că îl fugăresc şi-l chinuie diverşi oameni cu putere, care au neruşinarea să se prevaleze de numele dumneavoastră în acţiunea lor de subminare a economiei naţionale, a agriculturii româneşti, a spiritualităţii româneşti, pentru că, după toate acestea, cred ei, ajungându-se la faliment, România să fie uşor remorcată de falsele idei înnoitoare de la răsărit.
Şi ce-or mai vrea ei? În loc de Hora Unirii, pe care dumneavoastră aţi restituit-o ţării, să ieşim în piaţa mare şi să jucăm, în frunte cu incompetenţii, pe care i-aţi demascat, la începutul acestui februarie 1986, şi care nu vă vor iubi niciodată, să ieşim şi să jucăm o Gorbaciovskaia pe furate, până într-un punct, şi-un ceardaş, o Kadarească de la acel punct încolo.
Eu, tovarăşe Secretar General, fie că mă vor omorî azi, fie că mă vor ierta până mâine, înjurat şi de Europa Liberă şi de Moscova, şi de Budapesta şi vai, şi de Bucureşti, cred în ceea ce am apucat să cred în August 1968, când mi-aţi făcut onoarea să mă primiţi în singurul partid comunist care s-a opus deschis violenţei, invaziei, coaliţiei împotriva libertăţii, Partidul Comunist Român.
Mi s-a putut părea, şi-mi dau seama că am greşit, că adevărul nu va mai ajunge niciodată întreg la dumneavoastră. Dar sufletul dumneavoastră întreg, mintea dumneavoastră pătrunzătoare, caracterul dumneavoastră neînfricat v-au condus spre o analiză de o unică acuitate şi care trebuie să rămână în istoria economică şi socială a României moderne un document definitiv.
Vedeţi dumneavoastră, cuvintele sunt iarăşi prea obosite, prea le-au ponosit vopsitorii de ocazie, linguşitorii de toată mâna şi detractorii de toate felurile. Dar cu ce să vă comunic emoţia mea? Acesta este Adevăratul Nicolae Ceauşescu al Istoriei Românilor, marele patriot revoluţionar, necopleşit de rutină şi capabil de gesturi epocale, pe care noi toţi ceilalţi s-ar cuveni să-l transformăm în realitate. În valori, competenţe, beneficiu social.
Acum, poporul român aşteaptă măsurile organizatorice pe care le anunţă cuvântarea şi care să aşeze lângă dumneavoastră oameni competenţi şi credincioşi. Dar acelaşi popor care vă iubeşte aşteaptă şi acele acte revoluţionare prin care sistemul osificat şi nefertil pentru înnoiri să fie radicalizat, spre a purta nu amprenta leninistă, ci amprenta lui Nicolae Ceauşescu, cel mai de seamă gânditor politic al situaţiei României sale.
Ştiţi, desigur, mai bine decât noi toţi, dar vă reamintesc şi eu, că oricâte schimbări de persoane aţi face, dacă nu va funcţiona corespunzător sistemul, cu o reală competiţie a valorilor şi cu o vie înfruntare a opiniilor într-o corectă luptă de idei (cum aţi cerut cândva într-o analiză a dezvoltării ştiinţelor sociale), situaţia nu se va putea modifica esenţial.
Va trebui ca democraţia pe care aţi promovat-o principal şi neabătut să funcţioneze ca o nouă pârghie a progresului economic: şi în industrie, şi în agricultură, şi în ştiinţă, şi în cultură. Dar, vai, Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, ca să vă dau un exemplu: ajunge un singur Dulea la un car de cărţi şi întreaga producţie editorială stă, iar fierberea în cultură nu e bună şi nu face bine renumelui culturii române.
Mă-nchin dumneavoastră pentru fantastica, surprinzătoarea capacitate de a redescoperi adevărul, îmi pare rău că rănile pe care le port nu-mi îngăduie să susţin o campanie publică de analiză şi subliniere a ideilor pe care le-aţi esenţializat în cuvântarea din 6 februarie 1986.
Pot doar să vă mulţumesc şi să sper că mă va găsi viu momentul în care eventual ar mai fi nevoie de mine. Vă vrea ţara, aşa vă iubim noi, aşa ne faceţi să ne ridicăm şi din morţi, pentru a dovedi că, într-adevăr, cum spuneţi, o ţară nu se face cu justificări, ci cu fapte.
Să trăiţi, Măria Voastră! Şi să nu lăsaţi pe cei ce se ascund sub justificări demagogice să compromită în vreun fel această Adresare Către Naţiune care, în ciuda conciziunii ei, are valoarea unui adevărat Raport de Epocă. Să fiţi sănătos, omule bun şi drept, pentru a putea scoate de guler din scena politică fariseii şi pentru a ne conduce cu geniul dumneavoastră izbăvitor.
Iată de ce am considerat că nu e deplasat să vă trimit aceste rânduri. Ar fi, după opinia mea, normal ca lipsurile constatate de dumneavoastră şi arătate naţiunii să fie analizate atent, pentru ca valoarea documentului pe care ni l-aţi oferit să nu rămână izolată, vremelnică şi să nu pară o terapie momentană, când e vorba de fapt de nişte vicii de fond, care ţin în loc mersul înainte al acestei patrii care vă e atât de scumpă. Aş vrea să cred că noi toţi vom înţelege în spirit critic şi autocritic marele dumneavoastră exemplu de înţelepciune şi curaj.
Să trăiţi, Măria Voastră! Adrian Păunescu, noaptea de 7 spre 8 februarie 1986
Nu e de mirare că-l adulați pe Adrian Păunescu, dumneavoastră și toată târla care mârâie de nemulțumire la adresa acestor articole scrise de Ovidiu Ivancu și Vladimir Tismăneanu.
Daca Romanii sunt rasa „pura” si nu s’au amestecat cu turcii, cu slavii, evreii si tiganii cum se poate ca limba romana are atatea cuvinte straine. M’am mirat cate cuvinte turcesti sunt in Romaneste. Iluzia rasei pure si crestin ortodoxa duce la niste aberatii genetice. Pana si familile regale si-au dat seama ca din cand in cand trebuiau sa se uncruciseze cu oameni din popor. In familia tarilor rusi erau multe cazuri de hemofilia. Cum se face ca eroul Croneliu Z. il chema Zelinschi adica polonez sau rus. Ar fi bine sa va desmeticiti si sava uitati la realitatea europei saui a Statelor Unite.
Articolul in cauza este deosebit de dur.Singurul lucru uitat de toti cei care scriu comentarii este ca ar trebui sa faca deosebire intre poetul ( pentru ca a fost poet si nu poate fi contestat acest fapt ) si omul Paunescu.
Nu sunt impotriva criticii dar nici nu pot fi de acord cu oameni care vorbesc din amintirile altora sau din ceeace au citit prin ziare si isi permit sa aiba pareri aberante despre poetul Paunescu.
Cred ca persoanele care au crescut si trait alaturi de poet pot sa-si spuna parerea.Iar eu sunt unul din ei…
Am fost la toate spectacolele cenaclului Flacara in care nu se citeau doar poeziile lui Paunescu ( laudele conducatorului si a comunismului nu ocupau decit un loc infim in aceste spectacole ) ci se lansau tinere talente care altfel nu ar fi devenit ceeace cunoastem astazi despre ei.Lista e lunga .Unii au devenit poeti,altii cintareti folk sau de muzica usoara,altii artisti de film sau teatru.Si totul datorita celui care si-a permis sa creeze talente…
Cineva spunea ca nu poti vorbi despre ceva daca nu cunosti acel ” ceva „…ori eu am cunoscut mare parte din opera poetica a lui Paunescu…daca Dvs. dati exemple de poezii… de ce lista Dvs. nu cuprinde poeziile „Ruga pentru pariti ” „Analfabetilor ” ” Repetabila povara ” si altele care au constituit piese de rezistenta a unor mari cintareti folk ca Hrusca,Baniciu,Olifantis si altii…???……nu mai scriu alte nume ….s-ar putea sa-i ostracizati fiindca au ” indraznit ” sa „foloseasca” poeziile lui Paunescu…
Teroarea care se incearca sa se impuna in cazul lui Paunescu nu este cu nimic mai putin aberanta decit ceea facuta de comunisti
Iar daca crestinii spun ca mortii trebuie sa se odihneasca cu ce va deranjeaza…asa crede o mare parte a omenirii…Dvs. nu.
Va propun cu caldura tovaraseasca sa nu incercati sa le schimbati credinta ca si asa nu veti primi nici o recompensa si nici nu veti fi primiti in rindurile religiei ebraica.
Va spun acest lucru fiindca traiesc in Israel.
Si sa nu spuneti ca sunt un nerecunoscator fata de statul evreu si ca mi-am umplut blidul de mincare zilnic cu banii lor fiindca cei care au facut acest lucru au fost calugaritele de la Spitalul Italian din Haifa unde am lucrat peste 20 de ani.Desi sotia este evreica eu nu am primit de lucru decit sporadic in cadrul invatamintului israelian…dar asta e alta poveste care nu are legatura cu Tismaneanu si Paunescu.Si n-as vrea sa spuneti ca divaghez…
Si inca un amanunt : fiul meu si-a indeplinit obligatiile fata de statul Israel cu brio fiind un soldat de frunte in rindurile Tzahalului.
Nu cumva sa se ajunga la concluzia aberanta ca am ceva cu evreii sau cu Israelul fiindca imi fac datoria de cetatean onest (fara idei preconcepute sau – mai rau – fara idei ca si „antevorbitorii” mei din acest forum…) de a sustine ca Paunesc a fost poet,un mare Poet al Romanilor si al Romaniei…
Ca om a gresit si singur si-a dat seama.
Iar daca poetul va deranjeaza fiindca a murit si nu poate sa va raspunda atunci continuati sa va luptati cu mindrie patriotica si cu acest curaj nemaipomenit de care dati dovada cind va luptati cu un mort.
Astept haita de necunoscatori,de sacali si coioti sa se napusteasca asupra mea…atit din tara cit si din Israel.
Si inca un amanunt,surprinzator pentru multi…nu m-am nascut in Romania dar mi-a fost ca o mama…Paunescu a fost si va ramine fiul Romaniei…Ia sa vedem cine continua sa dea cu pietre (parca asa fac iranienii…!!!) in fiul tarii lor…si indirect – prin ricoseu – in mama lor…!!!!???
Ceeace nu mai pot intelege este grija parinteasca a conducatorilor acestei reviste care incearca din rasputeri sa calauzeasca ca un far neostenit ” criticii ” pentru a trage ” spuza la turta lor „…adica cine-i cu Paunescu nu e cu noi….trageti in poet ca si asa e mort si nu mai aude latraturile…fiindca caravana trece…
Sa va ajute Dumnezeu sa fiti sanatosi
Victor
Domnule „Victor”, cu ce nu sunteți de acord din ceea ce a scris politologul Vladimir Tismăneanu? Că Adrian Păunescu era o canalie politică și un pupincurist la lui Ceaușescu demn de regimurile Stalin, Mao sau Kim Ir Sen? Când și-a dat Păunescu seama că a greșit? Când a promovat în revistele Totuși Iubirea și Vremea fosilele vechiului regim? Când a devenit senator al Partidului Socialist al Muncii în 1992, susținând cel mai incompetent și corupt guvern din ultimii 20 de ani – guvernul Văcăroiu? Când a votat în favoarea sinistrei Legi 112/1995 care a făcut ce nici Ceaușescu n-a îndrăznit – să permită vânzarea către chiriași a imobilelor tâlhărite de statul comunist, el însuși locuind într-un astfel de imobil? Când a candidat la președinție în 1996 înregistrând un scor ridicol? Când a devenit senator PSD în 2000 la remorca partidului condus de Ion Iliescu și Adrian Năstase?
Ați citit cumva articolul scris de tânărul filolog Ovidiu Ivancu, care opinează că Adrian Păunescu nu este poet, ci versificator? Despre agresivitatea celor care s-au repezit asupra revistei ACUM la publicarea celor două articole nu aveți nimic de spus?
Și de ce tot vă referiți la situația dumneavoastră? Pe cine interesează? Vă simțiți cumva cu musca pe căciulă în vreun fel? Ce amestec au evreii sau Israelul aici?
Și închei citându-vă:
Si inca un amanunt,surprinzator pentru multi…nu m-am nascut in Romania dar mi-a fost ca o mama…Paunescu a fost si va ramine fiul Romaniei…Ia sa vedem cine continua sa dea cu pietre (parca asa fac iranienii…!!!) in fiul tarii lor…si indirect – prin ricoseu – in mama lor…!!!!???
Un silogism al stupidității sau ridicolul care ucide…
Nu doresc aici să comentez articolul dlui Tismăneanu, dacă are sau nu dreptate în caracterizarea poetului A. Păunescu, este opinia dumisale, o respect, la fel cum doresc ca şi opinia mea să fie respectată.
Singurul comentariu: Impresia mea este că publicarea articolului atât de repede după moartea lui AP a fost o gafă socială. Nu-i vorba aici de iertare creştinească, sau de condamnare creştinească, este vorba de … decenţă. Ca şi cum, bănuind că AP nu va supravieţui (rapoartele din presă nu erau optimiste), domnul T. işi ascuţea deja condeiul. Mog, în termeni actuali, deja scrisese o primă ciornă, salvată în fişierul Word, în aşteptarea decesului. Aceasta a fost impresia mea şi nu mi-o poate schimba nimeni, indiferent de valoarea poetului Păunescu sau de non-valoarea lui, dacă a fost pupincurist, conform acestui neologism popular introdus în vocabularul colorat al lbii române, sau nu. A fost, sigur … dar mă opresc aici. S-a scris mult, n-are rost să mai adaug şi eu vorbele mele care nu mai au acum nici un fel de importanţă, nici măcar în proprii mei ochi. Tot voi aprecia acele câteva poezii de valoare, şi asta iarăşi nu pot schimba. Dar, repet, m-a şocat graba cu care dl. T.şi-a publicat capodopera jurnalistică.
Doina
Corecţie: Scuze, din viteză, Mă rog a devenit Mog.
Doina
Da mai Ficule, mai…D-ale carnavalului! Mai mult sau mai putin intens sau serious sau glumet, e sanatos sa razi si e cam bolnavicios sa o ei prea in serios, asa ca vom trece si prin astea… Cel mai important lucru este ca ne doare imaginea societatii noastre. Ne zvircolim incolo si-ncoace sa ne gasim un nivel de demnitate nationala care a scazut de la nivelul (probabil idealizat) Eminescu-Maiorescu spre panta Paunescu-Vanghelie. Dar nu va pierdeti speranta; inca zece kilometri de autostrada completata in anul urmator si ne vom civiliza cu mult mai mult…
Hai sa fim si mai seriosi: care a fost mancarea favorita a lui Adi Paunescu? Asta e ce conteaza. Poezia dureaza doar cateva secunde. Digestia: cam vreo opt ore. Depinde ce maninci. Adi Paunescu manca de toate. Deci el a fost un omnivor-supravietuitor. Cine dintre noi n-a mancat sau gustat din toata abundenta de atunci – oferita de un imbecil adulat de cei care gaseau si adunau firmituri de mancat de la prinzurile lui mioritice?
Nu stiu daca am fost vreo data o natiune de Eminescieni, dar am dovedit ca putem fi o natiune de Paunescieni. Da, mai Ficule, asta este…Ce sa faci? Schimba placa!
Hai sa ajutam Basarabia!
Biblioteca mea nu a gazduit si nu a suspinat niciodata dupa vreun volum de poezii scrise de Paunescu. Niciun prieten, de-a lungul anilor, nu m-ar fi cadorisit vreodata cu asa ceva. Si totusi … daca nu exista acel Cenaclu Flacara, probabil ca fenomenul folk ar fi murit ascuns, dosit, prin Club A, pe plajele de la Costinesti si Vama Veche. Probabil ca nu m-as fi bucurat niciodata de colindele de Craciun cantate dumnezeieste de Stefan Hrusca, n-as fi auzit niciodata vocile Adrianei Ausch, Marcelei Saftiuc, Nicu Alifantis, Evandro Rosetti, Mihaela Buzdughina, etc … Nu pun la indoiala nicio secunda faptul ca s-a folosit de ei pentru promovarea gloriei personale, dar, mie … mi-au ramas cantecele si vocile lor … nu Paunescu.
Aviz suporterilor fanatici ai lui Adrian Păunescu, extremiștilor și în general detractorilor revistei ACUM: nu avem nimic împotriva publicării unor comentarii ca acesta, care este exprimat într-un limbaj decent, nu pune la îndoială buna credință a autorului articolului și nu este postat sub acoperirea anonimatului. Când veți îndeplini aceste trei condiții, nu veți mai fi luați în șuturi virtuale. Luați exemplu de la Doina Manea, nu vă mai comportați ca niște pitecantropi virtuali.
Parca nu erati asa de pornit impotriva celor care nu erau de acord cu ideile Dvs. dar vad ca am gresit…nu faceti altceva decit sa repetati greselile criticilor comunisti.Pur si simplu nu va dati seama ca ati creat in jurul Dvs, o pleiada de pupincuristi demni de regimul precedent.
Cred ca ati observat ca in interventia mea de la onorabila Dvs, tribuna virtuala nu m-am referit decit la poetul Paunescu si nu la politicianul sau omul Paunescu.
Sigur ca Domnul Tismaneanu scrie mult mai antrenant decit mine si isi spune punctul de vedere corect si fara jigniri.
Nu se poate spune acelasi lucru despre altii.
Daca nu aveti nevoie de oameni care sa-si spuna punctul de vedere dupa constiinta lor atunci trebuie sa publicati un motto de genul „Revista e a noastra si a celor care tin cu noi !”…sau sa atentionati eventualii doritori de a se arunca in ghiarele haitelor de critici dornice de singe proaspat si/sau de ” prospaturi ” deci sa-i atentionati cu o mica pancarta „lasati orice speranta cei care vreti sa ne criticati….”….
Sau vorba lui Caragiale…”cine nu e cu noi e impotriva noastra…si viceversa „…
Ar trebui sa-i lamuriti pe cei de la guvern si pe cei de la Academia Romana ca au facut o oribila eroare cind au hotarit sa-l inmorminteze pe Paunescu pe aleea scriitorilor in cimitirul Bellu din Bucuresti.Ar trebui sa trimiteti scrisori tuturor celor care l-au iubit pe Paunescu si sa le aratati partinic ca nu e voie sa- aprecieze fiindca Domnul Tismaneanu nu este de acord.
Despre agresivitatea celor care publica in aceasta rubrica nu am prea multe de spus…Dvs. singur aveti ” grija ” de ei…Si cu cita forta de convingere demna de o cauza mai buna…
Eu mi-am exprimat parerea personala despre Paunescu care nu coincide cu a Dvs. si nici cu a Domnului Tismaneanu…ce vreti sa fac ?!?…sa ma sinucid…???!!!
Iar in legatura cu Israelul a fost o scapare din partea mea bazata pe faptul ca nu exista numar al revistei in care sa nu se vorbeasca despre evrei,holocaust,Israel.
Acest lucru ii face pe multi sa creada ca sunteti platiti de forte oculte…ii linistesc eu…nu mai e nevoie de bani….unii reusesc sa faca acest lucru voluntari ca pe vremea glorioasei ” munca patriotica „…
In incheiere as vrea sa va intreb daca imi dati voie sa mai comentez si,mai ales,sa va rog sa nu va suparati daca nu sint de acord cu Dvs.
Va promit ca voi fi de acord cu linia trasata de conducerea Dvs.
Nu stiu despre care ” stupiditate ” vorbiti in articolul Dvs.in care ma onorati cu parerea Dvs…..dar stiu ca pietrele iranienilor chiar ucid si nu numai in mod ridicol…Eu n-am atacat pe nimeni…stupid si ignorant este cel care insulta un cetatean cinstit fiindca nu gaseste un raspuns documentat.Si atunci cine e pitencatrop,onorabile ???
Cred ca ar trebui sa punem punct aici.
Ma tem ca veti continua sa ma jigniti si mi-ar parea rau sa devin badaran…nu pot fi ca altii.De altfel am fost atentionat de unii prieteni de aici si din tara sa nu intru in ” gura leului „…si nu e vorba de Cenaclul Flacara…!!!…
Cu respect
Prof. Victor Franc Haifa Israel – ce sa fac daca sint nevoit sa traiesc aici..!?…vreti sa va dau un nume si o adresa falsa ca sa aveti satisfactia sa ma „descoperiti” asa cum s-a mai intimplat cu altii…?????
Domnule Victor Franc (nu e prima oară când vă arătați colții și dacă doriți fac cunoscut insultele dumneavoastră din trecut la adresa revistei ACUM), dacă dumneavoastră nu realizați că acest paragraf:
Si inca un amanunt,surprinzator pentru multi…nu m-am nascut in Romania dar mi-a fost ca o mama…Paunescu a fost si va ramine fiul Romaniei…Ia sa vedem cine continua sa dea cu pietre (parca asa fac iranienii…!!!) in fiul tarii lor…si indirect – prin ricoseu – in mama lor…!!!!???
este un silogism al imbecilității, care-i echivalează pe criticii lui Păunescu (un demagog patriotard infernal) cu iranienii care ucid cu pietre, atunci chiar că e mai bine să încheiem discuția. Eu v-am pus niște întrebări foarte precise care demontează aberanta dumneavoastră afirmație că Păunescu și-a dat seama că a greșit după 1989 și n-ați răspuns la niciuna (pentru că habar n-aveți). V-am întrebat dacă ați citit articolul lui Ovidiu Ivancu din acest număr care argumenta că Adrian Păunescu nu este un poet de geniu ci un versificator. Nici la această întrebare n-ați răspuns. Pentru simplul motiv că nu aveți niciun fel de argumente, vorbiți mult și spuneți puțin sau mai precis nimic.
Totși, nu mă așteptam la astfel de răspunsuri din partea dumneavoastră, domnule Clej… Imbecilitate, idioțenie, astfel de indivizi… Nu știu de unde ați putea să mă cunoașteți, cu atât mai mult nu cred că numele meu ar putea să vă spună ceva. Se pare că ați uitat măcar acea demnitate care v-ar împiedica să insultați o persoană chiar de la primul schimb de cuvinte. Cel mai ciudat este că eu n-am avut intenția de a insulta pe cineva, iar articolul domnului Tismăneanu nu m-a deranjat cu nimic. Singurul lucru de care m-am legat a fost data în care a fost publicat acest articol, adică peste două zile de la moartea unei persoane. N-aș vrea totuși să aduc insulte aici, cineva o să le înțeleagă în propriul mod, dar numai cânii se strâng in jurul leșurilor imediat ce aceștia și-au dar ultima suflare. Însă cânii o fac pentru a se hrăni. Ca să nu vorbesc de domnul Tismăneanu, dumneavoastră pentru ce o faceți?
Dar să nu ne batem pe ceva în al cărui sferă nu am nici un fel de influență sau cunoștințe, cel puțin. În istoria politicii nu mă pricep și, cum ați accentuat-o, sunt un pic mai mult decât un ignorant. Cum am mai spus-o, articolul l-am citit în întregime, iar informația nu am cum să o dezaprob sau să o afirm, nu am acele cunoștințe în domeniu. Singurul lucru care m-a deranjat a fost anume data. În ce mă privește, nu am comis nici o stupiditate, cu atât mai mult nu m-am legat de creștinitate sau creștini. Am atins o coardă umană, care aici își are cel mai bun loc, și se pare că mi-ați răspuns în cel mai mișel mod cu putință, acuzând de idioțenie și stupiditate. Nu știu cum în politică, dar în societatea pe care o cunosc eu, pe timp de pace, cei demni își păstrează veninul pentru mai târziu și nu-și permit a ataca pe cei ce nu pot răspunde imediat ce aceștia și-au pierdut posibilitatea. Cu atât mai mult nu insultă când înțeleg la ce se referă persoana dată, asta presupunând că m-ați înțeles. Aici a intrat un simplu principiu, morții nu mușcă, dar nici nu simt. Deși cei ce atacă imediat după moarte își știrbesc demnitatea.
Iar pentru a răspunde la acuzul de anonimat. Nu știu cărui grup de oameni mă atribuiți, nu știu de unde ați scos că sunt laș din restul articolului, dar nu cred că v-ar fi ajutat cu ceva dacă îmi știați numele. Oricum nu mă cunoașteți și nu ați auzit de mine. Poate e o greșeală aici, sau o idee stupidă, dar cel puțin ați demonstrat că nu puteți rezista să vă legați de astfel de lucruri minore.
Domnule sau doamnă care vă ascundeți cu lașitate sub aliasul „KH”, ca mulți dintre cei ca dumneavoastră exprimați în vorbe prea multe ceea ce ar putea fi spus mai pe scurt. Vladimir Tismăneanu a mai spus lucrurile astea despre oameni ca Adrian Păunescu și cât timp era în viață (vezi raportul privind regimul comunist în România). Am notat obiecția dumneavoastră și am respins-o. Sunteți mulțumit?
Am si eu ceva pentru dv., „KH”. Va trebui sa scriu in detaliu despre asta, ca sa priceapa cat mai multi: anonimatul nu este „o chestiune minora”. Nu ne intereseaza sa va cunoastem. Vrem insa ca randurile pe care le scrieti sa poata fi asociate de catre cei care va cunosc cu numele dv. real. Poate in acest mod ati castiga un pic in integritate.