Tot mai des imi imaginez un viitor al democratiei in care nu majoritatea, ci o multime de minoritati informate, competente, responsabile si implicate vor decide incotro incearca sa se indrepte o societate sau alta.
In fond, cine este aceasta majoritate care decide pentru dumneavoastra si de ce in particular in Romania, dupa atatia ani de la eliberarea de dictatura, majoritatea continua sa aleaga prost, punandu-i administratori ai muncii si vietii cetatenilor pe multi dintre cei care sunt poate cei mai nepotriviti pentru a indeplini aceasta functie? Raspunsul este simplu: pentru ca majoritatea este inca alcatuita din oamenii cei mai putin informati si cel mai usor de manipulat.
Aceeasi majoritate, la care cei mai multi dintre noi se gandesc in termeni de “turma” sau “gloata” – desigur, ignorand cu buna stiinta faptul ca si altii ne includ, din perspectiva lor, in aceeasi categorie deloc magulitoare, este si cel mai putin competenta in operarea cu mecanismele progresului social cat de cat planificat. Majoritatea voteaza pe baza unor criterii cu totul straine de performantele specifice ale lui X sau Y. Ceea ce conteaza este charisma si, de cele mai multe ori, oportunismul mincinos al celor aflati in campanie, sau retorica de prezentare (de unde si succesul firmelor de imagine, in epoca in care traim, firme care coreleaza asteptarile publicului, determinate statistic, cu un comportament fabricat al candidatului).
Din fericire societatea nu este in intregime alcatuita pe baza unor mecanisme de decizie majoritara si de exemplu sindicatele de surori medicale nu au un cuvant de spus in stabilirea cursului unei interventii chirurgicale. (Eufemistic vorbind: aceasta performanta, incercata de ideologia comunista, a esuat concomitent cu imbatranirea si cresterea nevoii de asistenta medicala a nomenclaturii…) Dar totusi: v-ati duce la un spital care si-ar face reclama ca aplica mecanisme de decizie medicala majoritare, in care sunt inclusi toti amploaiatii spitalului?
Recent, cineva care face parte din consiliul executiv al uneia dintre cele mai mari firme de asigurare din lume imi spunea ca in fata unei decizii importante in legatura cu care parerile erau impartite egal intre membrii consiliului, a propus ca, decat sa se stea pe loc, mai bine sa se ia o decizie dandu-se cu banul. Morala: in loc sa se adopte o solutie care va intampina reactii negative din partea unei jumatati din Consiliu, toata lumea se va fi supus unei decizii aleatoare. Si decat o decizie de pus in practica cu o jumatate de echipa PRO si o jumatate CONTRA, mai bine o decizie la intamplare (evident, ambele decizii vizau efecte pozitive pentru companie), care poate fi dusa la bun sfarsit cu TOATA echipa. Exemplul este bun insa doar cu conditia ca toti sa fie de acord sa se supuna rezultatului aleator. Insa e o tema interesanta de reflectie.
Ma mai gandesc uneori ca anonimitatea votului este o conditie care va apartine si ea din ce in ce mai mult trecutului. Parintii democratiei moderne au avut in vedere anonimitatea ca si conditie de protejare a identitatii electorului, intr-o faza de definire a democratiei in care pericolul represaliilor era iminent. Nu vad, in viitor, rostul anonimitatii in mecanismele de votare al populatiilor care se supun democratiei. As merge chiar atat de departe incat nu as valida decat voturile persoanelor care se identifica si ataseaza numele lor votului, incat prin tehnologiile de care se dispune (bazate pe Internet), fiecare sa poata verifica daca votul lui a fost atribuit candidatului sau chestiunii pentru care a votat si nu altcuiva sau pentru altceva. Abia in acel moment alegerile de exemplu, ar deveni incontestabile: in clipa in care ORICINE de ORIUNDE poate verifica daca s-au facut sau nu calcule corecte. In fapt cred ca acesta este un drept al fiecarei persoane care voteaza.
O alta inovatie pe care as aduce-o mecanismelor electorale ar fi aceea ca, in functie de contextul in care se voteaza, as da electorilor diferite ponderi in calculul rezultatului final. De ce sa aiba aceeasi pondere si cel care se preocupa de viitorul societatii din care face parte si cel care o fura sau o distruge sau este pur si simplu indiferent? Rezultatul unui vot este un pariu pe viitor. De ce sa se ia in calcul in mod egal, nediscriminatoriu (fireste, nu ar fi incluse intre elementele discriminatorii acele caracteristici inconsecvente cu obiectul votului) ceea ce doreste fiecare, daca trecutul celor care aleg denota implicari diferite in viitorul chestiunilor pentru care se voteaza?
Ramanem insa deocamdata, din multe puncte de vedere, in modul concret de implementare a democratiilor moderne, tributari unei paradigme specifice epocii primitive: gloata mai numeroasa decide impotriva grupului mai putin numeros. Cine, daca nu minoritatile insa, aduc progresul unei societati, inventand, creind, cercetand, fiind non-conformiste? Datorita acestui paradox, chiar societatile democratice avansate, in modul in care sunt organizate astazi raman primitive si avanseaza voiniceste spre crize din ce in ce mai mari. Sa nu ne facem iluzii. Democratia, va arata viitorul, va fi buna daca se va mai lucra inca mult la ea si se vor gasi suficiente cai pentru ca minoritatile sa aiba o voce iar aceasta sa fie si auzita si ascultata, INAINTE de a se ajunge in situatii fara iesire.
Privind din aceasta perspectiva, democratia viitorului va fi rezultatul unei negocieri intre minoritati si nu forta oarba a majoritatii de care, sunt convins, cei mai multi dintre cei care ati citit acest articol pana aici, sunteti satui pana peste cap.
Sunt simple ganduri ale unui calator intr-un tren, dar daca ar fi sa inchei cu o observatie pragmatica, as spune: incercati sa faceti parte dintr-o minoritate cu ale carei afinitati va identificati. Faceti ceva in asa fel incat aceasta minoritate sa prospere. Cu putin noroc, minoritatea dv. va avea de spus un cuvant intr-o buna zi in niste alegeri. Rezultatele acestora nu va vor mai gasi in starea euforica pe care o are un suporter al unui meci castigat de echipa favorita sau in dezamagirea aceluiasi suporter, cand echipa a pierdut – ambele situatii perfect indiferente in raport cu casa in care locuiti, ce dati de mancare copiilor si ce resurse aveti pentru educatia lor…sau unde si cum va veti face concediul. As numi acestea lucruri cu adevarat importante…
Nu va bucurati ca faceti parte din majoritate. Viitorul, daca vine, vine si cu sfarsitul majoritatii!
Stefan N. Maier
Articolul este de exceptie. Dar oare cind se va schimba ceva? N-as vrea sa fiu prea batrina atunci.
In sfarsit, domnul Stefan Maier ridica o mare problema, o foarte importanta problema. Legea democratica a majoritatii trebuie amendata. Sunt pentru votul cenzitar. Am vazut ce are de spus majoritatea noastra, m-am convins ca nu conteaza votul celor care-si folosesc mai mult creierul, fiind mai putini. De ani de zile, eu nu ma mai prezint la vot. Stiu, nu e corect, dar sunt foarte dezamagita…
Excelenta reflectie! Îmi amintesc de MASCARADA votarii în România înainte de 1989…99,99%, iar dupa, nu s-a schimbat nimic si cred ca nici nu se va schimba aceasta „masina infernala”. În ce priveste vechiul dicton latin – VOX POPULI, VOX DEI – care „se zice” ca ar fi practicat în statele cu ADEVARATA DEMOCRATIE, este departe de realitate. Aceasta cugetare afirma ca adevarul este cel definit de acordul unei mari majoritati sau de unanimitatea unei opinii. Aceasta ar presupune ca glasul poporului (consensus omnium) sa fie ascultat la fel ca glasul conducatorilor (vox Dei). Fraza trebuie acceptata cu precautie si rezerva, luând în considerare NESTATORNICIA MULTIMILOR, INCULTURA si USURINTA cu care ei pot fi manipulati. Un bun exemplu, chiar din timpurile antice: când era oare „vox Dei” – vocea poporului, când striga „Osanna”, sau când, la interval de câteva zile mai târziu, striga „crucificati-l”? În timpul zilelor noastre, îmi amintesc foarte bine de sloganele: „moarte intelectualilor”, „nu ne vindem tara capitalistilor”, „jos burghezia si mosierimea” etc. Erau incitari nationaliste sau sovine, care pledau ca argumente potrivit carora întelepciunea seculara a proverbelor se cuvine uneori sa fie amendata, ramânând sa folosim doar formula prescurtata „vox populi”, pentru a atrage atentia conducatorilor sa tina seama de doleantele legitime ale poporului.
Mi se pare ca autorul are dreptate intr-o mare masura. Si totusi, eu vad un pericol in anularea legii majoritatii, cum se va desemna minoritatea care conteaza mau mult ?
Vad o analogie cu o familie cu multi copii. Parintii sunt o minoritate, si totusi ei conduc. In cazul ideal, parintii stiu ce e bine pentru copii, ii iubesc si ii respecta si nu le ingradesc libertatea, dar ei fiind la alt nivel de evolutie (adulti) au o perspectiva mai larga. Dar cum sa aplici acest model in societate in general ? Cum sa determini cine e suficient de matur sa joace un rol de parinte? Acel cineva trebuie sa fie intelept, cu mintea limpede, impartial, plin de iubire si neposesiv, gata de a se sacrifica pentru ceilalti si nu invers. Daca politicienii ar putea fi asa, societatea ar fi ideala. Acest model a fost initial la baza institutiei monarhiei. Monarhul trebuia sa fie un reprezentant al lui Dumnezeu prin calitatile lui si nu prin puterile atribuite lui de oameni.
Suntem in secolul manipularii si confuziei. Totul este pus la indoiala, si cu totii putem gresi. Criteriile de evaluare traditionale se dovedesc imperfecte, si ne inselam adesea. Cum putem sti daca o noua regula nu va fi mai rea decat cea dinainte ?
De ce aleg concetatenii nostri asa cum aleg? Prin comparatie, alegatorii americani au ales acel candidat care in opinia lor este un aparator mai credibil al „valorilor morale”. Unul din cinci alegatori a considerat ca acesta este factorul decisiv in formarea opiniei sale. Poate fi discutabil care sunt aceste valori si de ce americanii cred ca Bush este cel mai aprig aparator al lor. Nu asta este important. Important este ca un astfel de criteriu arata ca alegatorul american este un om liber, independent economic. El nu asteapta „pomeni” de la stat, ajutoare pentru incalzire, mariri de salarii sau pensii, subventii, privilegii pentru revolutionari, masini „Dacia”, etc., ci este preocupat de libertatea lui personala intr-un inteles complex.
Particular, in cazul ultimelor alegeri, individul majoritar american a fost ingrijorat de o prea mare libertate pe care a vazut-o ca fiind un libertinaj, anume dreptul la casatorie al homosexualilor. Bush a parut mai credibil cind a enuntat acea propozitie (era sa zic fraza!): „I believe in the sanctity of marriage”.
Nu este insa cazul sa cadem intr-o prea mare admiratie: ar fi fost de dorit pentru un electorat atit de emancipat in ale democratiei, cum este cel american, sa vada ca nu-i chiar constitutional sa amesteci un concept religios cu unul de drept civil. Deci si la ei e loc de mai bine …
Am fost anul asta in Romania. Am auzit multe pareri despre cei ce sunt acum reprezentanti al unuia sau altui partd. Mai toti mi s-au parut nume care reprezentau pe cei de ieri. Si atunci ca si Caragiale am intrebat „noi cu cine votam? „. Raspunsul cel mai frcvent a fost cred Nastase. N-am mai intrebat de ce. Am intrebat ce ar fi daca toti care nu stiu dece voteaza intr-un fel sau altul, ar anula votul! Cel putin asa s-are vedea ca este ceva care nu merge bine!
Am scris aici un ecou exact la obiect si nu il vad. [Va rugam reluati ecoul trimis]
Eu zic acum: revin cu acel comentariu dar atunci l-am scris sub impresia citirii textului dumneavoastra si era rezultatul unei intrigi pe care mi-ati declansat-o in suflet el fiind scris de-a dreptul sub inspiratie. Acum eu reconstui comentariul deci va fi rece, saracit.
…Se pare ca problema democratiei reculeaza in zona cunoasterii. Multimea indivizilor componenti ai societatii incearca sa detecteze sensul miscarii istorice. Daca unul vede mai repede si mai bine, acela ii poate salva pe ceilalti. Daca nu, atunci multimea in disperarea ei nu mai crede in cunoastere si automat in cel care pare ca o poseda. Ce face ea? Resursele speciei umane fiind reduse in fata marii miscari in care e prinsa, se coboara in zone ale psihismului consolidate de Natura in indelungata perioada a formarii psihismului animal. Reculeaza in aceasta zona pentru ca este cea mai consolidata si verificata in raport cu achizitia constiintei. Deci Omul, in incercarea lui de a se desprinde de animalitate s-a ratacit si se intoarce acolo unde simte ca este mai in siguranta adica in bazele animalice ale psihismului, reluind sisific munca nenorocita. Nu are alta sansa. Ce gaseste acolo? Trei necesitati sadite adinc de natura si ramificate intr-o serie de instincte. De acolo pornind, el nu va mai folosi spiritul decit ca mijloc de satisfacere a lor pentru ca individul speciei nu mai are incredere in activitatea cognitiva propriu-zisa si cu atit mai putin in cultura. Individul, elita, colectivitatea, au aceeasi necesitate fundamentala dar toti de voie de nevoie reculeaza in zonele primare ale existentei din aceasta deficienta cognitiva, anume ruptura constiintei de filonul viu al existentei. Si pare ca organizarile politice nu sint decit simple mijloace, instrumente si nicidecum valori absolute ale umanitatii. Am putea ierarhiza valoarea lor numai daca am cunoaste sensul existentei umane si, daca s-ar putea, chiar temeiul pentru care existam.
Pe mine m-a surprins faptul ca ati reusit sa strapungeti carapacea gindirii unice, comune. As fi multumit daca as intelege prin ce atitudine ati facut-o.