Cum crezi ca se va stabiliza in urmatorii 5-10 ani viata politica in Romania?
De la inceput vreau sa fac o precizare. Asa cum a rezultat si din raspunsurile date la intrebarile anteriaore eu nu am mai fost in Romania de la data cand am fost fortat sa plec din tara in mai 1990, refuzand pana la hotararea Curtii Supreme de Justitie din octombrie 2000 orice fel de contacte cu autoritatile romane. La aceasta as mai dori sa adaug si faptul ca nu m-am implicat direct sau indirect in situatia politica din Romania. Eu fac o deosebire intre sprijinirea unor pozitii romanesti si implicarea in viata politica din Romania. In opinia mea, romanii care traiesc in strainatate ar trebui, indiferent de culoarea lor politica, sa sprijine interesele fundamentale ale Romaniei. Asta nu inseamna sprijinirea automata a tuturor actiunilor si pozitiilor initiate sau promovate de un guvern sau altul de la Bucuresti. Cand spun interese fundamentale ma refer la sfera problemelor legate de suveranitatea si integritatea teritoriala, precum si la promovarea spiritului si a valorilor democratice. In fine, nu sunt nici politolog si nici comentator politic ci doar un simplu observator de la distanta in legatura cu ceea ce se intampla in Romania.
Adoptarea noii Constitutii, existenta institutiilor democratice si a partidelor politice, tinerea de alegeri libere si alternanta la putere care a avut in 1996 si 2000, sunt destule elemente care sa indice existenta unei stabilitati a vietii politice in Romania. In opinia mea, problema sta nu atat in stabilitatea vietii politice, ci mai de graba in calitatea acestei stabilitati si cui i-a servit aceasta stabilitate? Prezenta in toti acesti ani, in aparatul de stat si in Parlamentul Romaniei, a unor persoane apartinand fostului regim totalitar si aparatului sau de represiune, lipsa unui dialog permanent si constructiv intre cei aflati la guvernare si societatea civila, refuzul constant de a repudia prin fapte concrete trecutul comunist (declansarea procesului comunismului, anularea sentintelor tuturor celor care, intr-o forma sau alta, s-au opus regimului totalitar chiar de la inceputul instalarii la putere a acestuia), ca sa nu mai vorbesc de tonul in care se desfasoara asa zisul dialog intre putere si opozitie, sunt doar cateva exemple privind calitatea vietii politice din Romania. In privinta stabilitatii aceasta a servit, in primul rand rind, interesele clasei politice aflate la guvernare – indiferent de alternantele la putere care s-au succedat in acesti ani – in detrimentul restului populatiei tarii. Numai asa se explica, nivelul de trai extrem de scazut al populatiei si gradul de saracie care domneste in tara, in comparatie cu conditiile de viata a clasei politice. Concluzia pe care o poate trage un observator de la distanta a scenei politice romanesti, nu poate fi decat una singura: cei chemati si alesi – in ultimii 14-15 ani – sa guverneze tara, au fost mult mai mult preocupati de gestionarea propriilor destine si sa se tina cu dintii de putere, decat cele ale populatiei, in totala contradictie cu programele, lozincile si promisiunile facute in cadrul campaniilor electorale. De aceea, am afirmat mai sus, ca de fapt nu este vorba atat de stabilitatea vietii politice cat mai degraba de calitatea acestei vieti si a celor care sunt angajati in acest proces. Ce va fi peste 5-10 ani este greu de spus. In orice caz, pana cand tanara generatie nu se va decide sa se implice direct in politica, pana cand aceasta generatie nu va produce noi lideri preocupati in primul rand de bunastarea populatiei si a tarii si mai putin de buzunarul lor, este greu ca pana atunci sa se produca un salt calitativ in viata politica romaneasca. Aceasta insa presupune renuntare la apatia politica, angajament si sacrificiu din partea celor care vor dori sa intre in acest proces, cu sincera dorinta de a servi, in primul rind, interesele tarii si nu cele personale. Tanara generatie are capacitatea sa faca acest salt calitativ si sunt convins ca pana la urma o va face. Pana atunci, nu cred ca va interveni vreo schimbare de substanta in actuala calitate a vietii politice din Romania care, in continuare, se pare ca va fi dominata de aceeasi actori.
Are sanse Romania de a fi invitata ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana in 2007, asa cum s-a propus initial?
Da, Romania are aceasta sansa. In ce masura sansa se va transforma in realitate asta depinde de capacitatea Romaniei de a indeplini conditiile de aderare. Aderarea la Uniunea Europeana e o chestiune total diferita de admiterea in NATO fiind, in acelasi timp, mult mai dificila. In cazul aderarii la NATO, evenimentele din 11 septembrie 2001 si reactia guvernului roman au fost hotaratoare in privinta admiterii Romaniei, fiind in ultima instanta, rezultatul unei decizii politice in cadrul Aliantei, ca urmare a noii conjucturi internationale. Admiterea in Uniunea Europeana presupune alinierea intregii structuri a societatii romanesti la standardele Uniunii Europene. De aceea, in cazul Uniunii Europene este vorba de “integrare”, in comparatie cu termenul de “alianta” in conditiile devenirii membru NATO. Uniunea Europeana s-a pronuntat in favoarea aderarii Romaniei si a stabilit si un program concret de aderare. Nu cred ca in cazul Uniunii Europene o anumita conjuctura internationala, activitatea de lobism, declaratii optimiste sau chiar pozitii favorabile din partea unor tari membre, vor fi suficiente pentru a reusi admiterea. Hotarator va fi numai efortul intern! Asta presupune, printre altele, renuntarea la multe din practicile folosite, in diferite domenii de actvitate (economico-financiar, justitie, etc) de catre clasa politica din Romania in procesul de guvernare al tarii dupa decembrie 1989. Va fi dispusa clasa politica din Romania sa renunte la aceste practici si sa treaca la realizarea nu a unor reforme de suprafata ci pe fondul problemelor, in spiritul conditiilor solicitate de integrare? Eu nu am un raspuns la aceasta intrebare. Cei care s-au aflat la putere, de prea multe ori, au vorbit una si au facut alta. Un lucru e sigur, daca se doreste cu adevarat admiterea in Uniunea Europeana atunci nu exista o alta alternativa decat infaptuirea reformelor respective. Este motivul pentru care am afirmat la inceput ca sunt sanse, dar ca devenirea unui membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana depinde, in primul rind si, in primul rand, numai si numai de efortul intern al Romaniei.
Va creste sau va scadea fenomenul coruptiei in urmatorii ani in Romania?
Judecand dupa actiunile intreprinse de autoritatile romane impotriva coruptiei, mai mult in sfera declarativa decat pe plan concret, cred ca fenomenul coruptiei mai degraba va creste in Romania, decat va scadea. Nimic din ceea ce se intreprinde acum in acesta directie nu constituie un indiciu ca exista o reala dorinta si preocupare din partea autoritatilor de a se confrunta, in mod concret, cu acest fenomen. Dimpotriva, sunt mult mai multe voci care sustin teza potrivit careia acuzatia la adresa Romaniei este exagerata, ca in fond coruptia exista peste tot si in toate tarile. In cele afirmate exista, fara indoiala, un adevar. Nu cred ca exista vreun stat sau vreo societate pura, lipsite total de coruptie. Dar asa cum in viata internationala, desi in principiu toate statele sunt egale, viata a demonstrat cu prisosinta, ca unele sunt mai egale decat altele. Tot asa si in cazul fenomenului coruptiei, desi in toate tarile exista un anumit grad de coruptie, in unele tari fenomenul este mult mai pronuntat si mai mare decat in altele. Romania face parte din aceasta ultima categorie de tari. Din moment ce coruptia este atat de raspandita in societatea romaneasca, in toate domeniile si la toate nivelurile, concluzia nu poate fi decat una singura: fenomenului respectiv i-au fost create conditii prielnice pentru inflorire, concomitent cu incurajarea si tolerarea lui de cei care s-au aflat la guvernare dupa decembrie 1989 si pana in prezent. Aici foarte bine se potriveste zicala din popor ca “Pestele de la cap se impute!” In fond cine sa faca aceasta curatenie? Cei care pana acum au incurajat-o si tolerat-o? Daca ne luam tot dupa o zicala din popor: “Corb la corb nu scoate ochii!” De asemenea, nu cred ca repetatele avertismente din partea SUA sau altor tari legat de fenomenul de coruptie din Romania, vor avea vreun efect real asupra autoritatilor de la Bucuresti. .
Cum vezi, evolutia structurilor sociale in Romania, in urmatorii ani? Ma refer in special la sansele aparitiei unei clase mijlocii?
Aparitia unei clase mijlocii in Romania, atat de necesara si benifica, din toate punctele de vedere, pentru dezvoltarea si consolidarea unei societati democratice viabile, nu prea se vede la orizont. Nu exista, deocamdata, o preocupare si un efort major in aceasta directie. Pacat, pentru ca prapastia intre nivelul scazut de viata a celor multi, in raport cu nivelul de viata extrem de ridicat a celor foarte putini a atins o limita periculoasa cu efecte negative pentru dezvoltarea viitoare a Romaniei. Este un serios semn de alarma care ar trebui sa puna pe ganduri intrega societate romaneasca!
Care ar fi cele mai bune orientari in politica externa romaneasca pentru anii urmatori?
Ca fost diplomat roman, am considerat ca obiectivele legate de aderarea Romaniei la NATO si Uniniunea Europeana, precum si implicarea activa in lupta impotriva terorismului international au corespuns si servesc, in cel mai inalt grad, interesul national al tarii.
De asemenea, ca o parere personala, cred ca e in interesul fundamental a Romaniei democratice, sa promoveze o politica externa echilibrata pe plan general si, in cadrul aliantei euro-atlantice.
Pe plan general, am in vedere in primul rand necesitatea de a ajusta prioritatile politicii externe romanesti tinand seama de interesul national dar si de posibilitatile si limitele reale pe care Romania le are. Romania nu are capacitatea si nici posibilitatea sa se implice in toate problemele si situatiile internationale. Romania insa poate si trebuie sa joace un rol activ in viata internationala in cadrul pozitiei ei geo-politice, in primul rand pe plan regional si european. In acelasi timp, Romania nu trebuie sa neglijeze relatiile cu puterile situate in afara aliantei euro-atlantice, dar cu interese globale, cum sunt, de exemplu, Rusia, China, Japonia. Neglijarea acestor relatii, plecand eventual de la premisa ca acum totul este in ordine, din moment ce Romania a devenit membra NATO, ar fi o greseala, cu consecinte negative pentru interesele Romaniei. Actuala criza transinestreana e un exemplu concret in aceasta privinta.
In ceea ce priveste situatia in cadrul aliantei euro-atlantice, mentinerea unui echilibru in raporturile cu toti membri acesteia, este dupa parerea mea si mai importanta. Accentul pus pe intensificarea relatiilor cu SUA si sustinerea pozitiilor americane nu ar trebui, in nici un caz, facute in deterimentul raporturilor Romaniei cu unii membri europeni ai aliantei. Din pacate, in unele cercuri politice, inclusiv in SUA, exista deja o anumita perceptie ca preferintele Romaniei inclina in favoarea SUA. Tare mie teama, de fapt, sunt mai mult ca sigur, ca atunci cand scadenta pentru admiterea Romaniei ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana se va apropia, si vor creste presiunile asupra Romaniei, preferintele acesteia vor incepe sa se incline in favoarea comunitatii. O politica echilibrata ar putea preveni astfel de situatii, de fapt oscilatii, cu efecte negative, imediate sau de durata, asupra sinceritatii si credibilitaii politicii romanesti.
Si ca o chestiune personala – ca fost diplomat roman si participant direct, in mai 1990, la manifestarile prilejuite de “Podul de Flori de pe Prut” – consider ca niciodata, si sub nici o forma, nu trebuie abandonata idea unirii Basarabiei si Bucovinei cu Romania. Dimpotriva ea trebuie mentinuta si cultivata, mai ales in perioadele istorice vitrige pentru Romania, cand idea unirii nu e agreata, practic, de nimeni; nici de actuala conducere a Republicii Moldova, nici de Rusia, nici de SUA, si nici de alte state. Cred ca a existat un moment prielnic in primavara anului 1990, care nu a fost insa fructificat. Sunt convins, ca istoria ne va mai oferi, in viitor, alte momente favorabile pentru realizarea unirii. De aceea, idea unirii trebuie sa fie, in ultima instanta, indiferent de conjucturile politice date, o prioritate constanta a politicii externe romanesti.
Ce viitor anticipezi in ceea ce priveste relatiile Romaniei cu Statele Unite?
Un viitor normal ca intre doua state cu relatii apropiate si facand parte din aceeasi alianta. Nu intrevad relatii speciale dar nici o deterioare majora a acestora in urmatoare perioada. Fac aceasta apreciere plecand de la implicarea mea de peste patru decenii in aceasta relatie si de la studierea evolutiei raporturilor romano-americane de la inceputul cunoasterii lor reciproce si pana in prezent, cu alte cuvinte pe parcursul a aproape trei secole. Dupa septembrie 2001, relatiile romano-americane au cunoscut o evolutie pozitiva, ca urmare a pozitiei adoptate de Romania de sprijinire a Statelor Unite in conflictele din Afganistan si Irak si, in lupta impotriva terorismului international. Este perioada in care, la randul ei, partea americana a manifestat o disponibilitate majora pentru apropierea raporturilor dintre Romania si Statele Unite. In consecinta, se poate afirma, fara rezerve, ca acesti ultimii trei ani au fost cei mai buni si mai productivi in relatiile romano-americane, dupa prabusirea regimului totalitar din Romania, in decembrie 1989. Prin aceasta inteleg: intensificarea dialogului politic si pe linie militara, imbunatatirea cadrului juridic, prin incheierea unor acorduri si intelegeri in diferite domenii de activitate, diversificarea contactelor pe linie culturala si stiintifica intre diferite institutii si organizatii din cele doua tari, etc. Aceasta apropierea a fost extrem de benifica pentru Romania care, in aceasta perioada, a obtinut sprijinul SUA pentru admiterea in NATO. In acelasi timp, trebuie sa remarc faptul ca Romania, nu a stiut sa profite de aceasta atmosfera favorabila in relatiile romano-americane, in urmatoarele doua domenii de activitate: cel economic, mai ales pe linia investiilor de capital american in Romania si pe linia imaginii Romaniei in SUA.
In privinta raporturilor economice si al investitiilor scazute de capital american in Romania, raspunsul se gaseste in replica data de persedintele George Bush premierului roman Adrian Nastase, cu prilejul vizitei in luna iulie 2004, cand a subliniat ca relatiile economice dintre cele doua tari se vor imbunatati atunci cand se vor imbunatatii si conditiile economiei de piata din Romania, afirmand ca oamenii de afaceri americani prefera medii de afaceri unde exista transparenta si reglementari anticoruptie. Aceasta pozitie a fost ulterior reafirmata de noul ambasador al SUA in Romania, Jack Dyer Crouch II, care referindu-se la discutia avuta cu presedintele Senatului Romaniei a afirmat ca “este absolut necesar sa fie rezolvata problema coruptiei pentru ca Romania sa fie pusa de a fi competitiva la nivel global”, ceea ce “este fundamental nu doar pentru un sisitem democratic solid, dar si pentru atragerea de investitii”. Fara imbunatatirea raporturilor economice si fara aportul unor investitii majore de capital american, este putin probabil ca relatia romano-americana va mai progresa. De fapt, lipsita de aceasta componenta, mai mult ca sigur va cunoaste un anumit declin, lucru previzibil, in conditiile modului cunoscut in care abordeaza autoritatile de la Bucuresti lupta impotriva coruptiei. De fapt, in opinia mea, replica data de presedintele Bush premierului roman a constituit un avertisment extrem de serios. La Bucuresti, multi comentatori si oameni politici, referindu-se la vizita la Washington a premierului roman, au argumentat ca importanta acesteia a constat in primirea premierului roman de catre presedintele Bush. Era absolut normal ca presedintele SUA sa-l primeasca pe premierul roman, in conditiile in care Romania are trupe in Afganistan si Irak. Cred ca importanta intalnirii a constat tocmai in raspunsul dat de presedintele american la cererea premierului roman privind investitiile. Cu alte cuvinte, sprijinul acordat politicii SUA in Afganistan si Irak nu se transpune automat si asupra cresterii investitiilor de capital american in Romania, atat timp cat nu exista in tara un climat favorabil acestei activitati.
Al doilea aspect cel al imaginii Romaniei in SUA. Este prima data in istoria relatiilor dintre cele doua tari cand, existenta unei atmosfere pozitive pe plan bilateral, ca aceasta din ultimii trei ani, nu a produs si o imagine favorabila a Romaniei in SUA. In trecut, de fiecare data cand a existat o apropiere intre Romania si SUA aceasta a fost insotita si de proiectarea unei imagini pozitive a Romaniei in Statele Unite. Asa, de exemplu, s-a intamplat: in perioada 1877-1882, cand s-a produs si stabilirea relatiilor diplomatice dintre cele doua tari (iunie 1880); in perioada 1916-1920, cand in timpul primului razboi mondial cele doua tari s-au aflat in aceeasi alianta; in perioada 1967-1977 cand au existat relatii speciale dintre Romnaia si SUA. In prezent, imaginea Romaniei in SUA ca sa folosesc limbajul lui Conu Iancu “e sublima dar lipseste cu desavarsire”. Iar atunci cand exista, este mai mult negativa decat pozitiva si asta, repet, in conditiile unei relatii apropiate si de alianta si cand Romania este prezenta cu trupe in Afganistan si Irak.
Pentru viitor, mentinerea si cultivarea unei relatii apropiate cu SUA, va fi intotdeauna, in ultima instanta, in interesul si avantajul Romaniei. Sa nu uitam ca SUA este, la ora actula, singura superputere in lume, avand prioritati si interese multiple, raspandite pe tot globul. In aceasta situatie, asa cum s-a intampalt si in trecut, Romania nu va fi la infinit in atentia ei. De altfel, in conditiile stabilizarii situatiei in Irak, si prin asta inteleg incetarea ostilitatilor militare si o anumita stabilizare politica in zona, este de asteptat ca interesul SUA fata de Romania sa inceapa sa scada treptat, mai ales daca pana atunci nici climatul pentru raporturile economice si pentru investitiile de capital nu se vor imbunatatii. De aceea, e in interesul Romaniei, sa profite cat mai mult de actuala etapa pozitiva in relatiile romano-americane.
Sa presupunem pentru o secunda ca ai fi Presedintele Romaniei. Care ar fi principalele cinci masuri pe care le-ai lua in primul an al mandatului tau? De ce?
Imi este greu sa raspund la aceasta intrebare, deoarece, nici macar pentru o secunda nu pot sa presupun ca as putea sa fiu presedintele Romaniei, in conditiile in care, in ultimii 15 ani am trait departe de tara si nu m-am implicat, in nici un fel, in viata politica din Romania. Nu am avut niciodata ambitii politice. Cand m-am hotarit sa ma opun regimului totalitar nu m-am gandit la vreo viitoare cariera politica, certificat de revolutionar, alte avantaje sau cum spunea Grigore Raceanu, sa fac din opozitia mea o “scara cu ajutorul careia sa ma cocot in vreo functie”. De asemenea, fiind o fire pragmatica, m-am ferit intotdeauna de sfera speculatiilor, pentru ca acolo as ajunge daca as incerca sa raspund la intrebare.
Un raspuns demn de un adevarat diplomat. Ma bucur ca am pus intrebarea, chiar daca nu primeste un raspuns. Pentru cei care au avut rabdare sa citeasca pana aici, e cea mai buna dovada ca acest interviu-maraton nu are o agenda proprie, ci reprezinta o opinie sincera si dezinteresata. Multumim, Mircea Raceanu!
