VIVALDI PROJE(K)T

Uncategorized

VIVALDI PROJE(K)T

CENTRUL CULTURAL FRANCEZ si CENTRUL CULTURAL GERMAN

prezintă

in colaborare cu Liceul de Coregrafie si Arta Dramatica “Octavian Stroia” şi Teatrul de Balet Cluj

dans-performance

VIVALDI PROJE(K)T

Coregrafia: Damien Liger

Un proiect franco-german in serviciul dialogului intercultural

Creat cu ocazia celei de-a 40a aniversări a tratatului de la Elysée în 2003, Fondul cultural franco-german în ţări terţe simbolizează prietenia şi cooperarea franco-germană în străinătate. Dincolo de proiectele susţinute, acest program de finanţare promovează dialogul intercultural între francezi, germani şi cetăţeni din întreaga lume.

Având relaţii excelente, Centrul Cultural German şi Centrul Cultural Francez din Cluj depun anual un proiect către acest „fond Elysée”, asociindu-se de fiecare dată cu parteneri locali sau din alte ţări. Proiectul ales anul acesta Vivaldi Proje(k)t ţine de domeniul dansului contemporan.

Vivaldi-Proje(k)t

Lumea dansului la Cluj (studenţi şi profesori) este foarte doritoare de formare şi schimburi de experienţă. Cele două centre culturale au avut ideea de a organiza o rezidenţă, invitându-l pe Damien Liger, dansator şi coregraf francez care locuieşte în Germania şi pe Ivonne Kalter, dansatoare din Germania. În timpul acestei rezidenţe, un grup de elevi, studenţi şi profesori, membri ai Teatrului de Balet din Cluj şi ai Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică, participă în fiecare zi la ateliere de formare animate de Damien Liger. Obiectivul acestor ateliere este de a construi o coreografie modernă pe baza diferitelor compozitii ale lui Antonio Vivaldi, dintre care una, este Concerto Grosso nr.8.

Pe durata celor 3 săptămâni pe care le petrec împreună, coregraful franco-german şi tinerele talente din România vor încerca să depăşească barierele culturale şi lingvistice, inventând un nou limbaj comun prin intermediul dansului.

Rezidenţa artistică se va încheia printr-o reprezentaţie de înalt nivel, plină de energie, care va integra solo-ul lui Ivonne Kalter. Acest spectacol va putea fi preluat şi difuzat mai apoi în alte oraşe din România sau din străinătate, cu sau fără solo.

Staţiile principale ale vieţii mele: Clasa cu profil special de fizică, Liceul Emil Racoviţă Cluj (1971), Facultatea de Fizică UBB, secţia Fizica Corpului Solid (1976); Centrul Teritorial de Calcul Cluj (1976 - 1980) Catedra de fizică a Universităţii Tehnice Cluj; (1980 - 1992) doctorantură în fizică (1991 - 1993) şi....masterat în Jurnalistică la UBB. (1994) De 19 ani sunt redactor la TVR Cluj. Realizez emisiunea săptămânală SHALOM, difuzată pe televiziunea naţională (TVR3), prezentând istoria, tradiţia şi prezentul minorităţii evreieşti şi dezbătând subiecte precum antisemitismul, Holocaustul şi convieţuirea. Tot despre convieţuire vorbeşte şi Transilvania Policromă, o emisiune magazin transmisă în direct la TVR Cluj, care are în obiectiv minorităţile transilvane. De-a lungul anilor am obţinut premii la festivalurile de film de la Ebensee, APTR, 7 Arte , emisiunea Shalom a stârnit ecouri în presa românească şi cea din Israel. Public articole în presa din România şi din Israel şi mă străduiesc să fiu prezentă cât mai des în revista Acum

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back To Top