Mi-au trebuit ani de zile ca sa inteleg un fenomen statistic legat de fumatorii de pipa. Acela ca “ei stiu mai bine”. Experienta personala nu mi-a dovedit prea des ca intr-adevar fumatorii de pipa sunt mai eruditi, mai inteligenti sau mai buni la suflet decat fumatorii de tigara. Si unii si altii fac, la urma urmelor, acelasi lucru: fumeaza. Insa aproape fara exceptie fumatorii de pipa au o parere fata de sine net superioara parerii fata de sine pe care o au fumatorii obisnuiti. Drept urmare un fumator de pipa in genere va cantari cu mare atentie orice i se spune si va fi o placere pentru el sa se contrazica cu cineva. Pentru ca… fumand pipa, “stie el mai bine”.
Aceasta simpla observatie (pe care o puteti face usor printre cunostintele dumneavoastra) este o buna ilustrare, dintr-un unghi foarte limitat, a faptului ca pentru un grup restrans de persoane, o preferinta personala se poate transforma intr-un comportament general de o anumita nuanta politica. Dar cine dintre noi nu face politica?
A da o anumita educatie unui copil inseamna a face politica. A avea o parere despre colegii de serviciu sau de scoala, a opera cu valori morale de orice fel, inseamna a face politica. J.F. Kennedy spune: “Toate mamele ar dori copiilor lor sa ajunga presedinti dar, daca s-ar putea, sa nu faca politica in acest proces”.
Suntem inevitabil parte dintr-un complex social in care fie facem propria noastra politica, fie fumam politica altora. Desigur, e vorba de preponderente. Nu exista dictator sau sclav absolut. Diferenta intre o viata incununata de succes si una modesta insa, rezida de multe ori nu atat in politica pe care o duce fiecare dintre noi cat in constientizarea acesteia si in consecventa cu care ne luptam sa ne facem cunoscute preferintele, anticipatiile si planurile, coroborate cu binele pentru ceilalti din actiunile rezultante.
Un alt citat celebru, de data asta formulat de Sir Winston Churchill, descrie viziunea sa despre principala calitate a unui politician: “Abilitatea de a prevedea ce se va intampla maine, luna viitoare, anul viitor – si de a explica ulterior de ce nu s-a intamplat”. Contemporan cu el, Stalin spune: “Cei care voteaza nu decid nimic. Decid cei care numara voturile”.
Ma gandesc uneori la omul politic ideal. Nu exista asa ceva. Istoria isi naste oamenii politici de care are nevoie. Nu exista oameni politici nemeritati de cei pe care ii conduc. O sa ma intrebati daca irakienii il meritau pe Saddam ori daca romanii il meritau pe Ceausescu. Despre Ceausescu va spun din proprie experienta ca da. Desigur, din nou discutam statistic. Destui, intre care ma numar, nu-l meritam, dar pentru asta am incercat fiecare in felul nostru sa facem gesturi politice ale caror rezultate nu ne-au fost tocmai comode. Destui nu-l meritau pe Saddam – si aceia trebuiau ajutati sa-l elimine, daca cineva ar fi avut aceasta posibilitate. Dar nu vreau sa divaghez. In esenta si Saddam era meritat de majoritatea irakienilor, dupa cum se va vedea in lunile urmatoare.
Exista numai oameni politici reali. Iar in Romania, dupa 14 ani de la eliminarea clanului Ceausescu, politica este inca in mainile celor a caror preferinte sunt departe de binele social. Un om politic ar trebui, in viziunea mea, sa fie ca un consultant: “eu va spun incotro ar trebui sa mergeti si unde sa sapati ca sa aveti rezultate mai bune, dar ma luati si pe mine in masina pe care o construiti ca sa mergem in directia respectiva si-mi dati si mie din rezultatele concrete ale sapaturilor voastre. In schimb va ascult intotdeauna parerile, va spun ce cred, sunt informat, va protejez ca grup, ma sacrific pentru voi, daca este nevoie”. Majoritatea oamenilor politici pe care i-am cunoscut insa pana acum in Romania se ghideaza dupa: “eu va spun incotro ar trebui sa mergeti si unde sa sapati ca sa supravietuiti, dar principalele rezultate sa fie depozitate la mine in hambar, nu doresc sa merg in aceeasi masina cu voi ori sa locuim in apropiere pentru ca facem parte din specii diferite, nu ma intereseaza sa-mi dati nimic pentru ca-mi iau singur cat doresc. Ma fac ca va ascult o data la patru ani, nu va spun niciodata ce cred cu adevarat, ma prefac ca sunt informat caci numai de informare n-am timp, putin imi pasa de voi, sunteti o turma, iar daca e nevoie sa se sacrifice cineva pentru binele colectiv – sunteti invitatii mei”.
Cunoaste cineva vreun om politic in Romania de azi care se distanteaza cat de cat de acest profil-robot? M-as bucura sa scriem despre el in aceste pagini!