Poate cel mai mare privilegiu pe care l-am avut vreodata a fost colaborarea, pentru un an de zile, cu profesorul Erwin Friedlander. Terminasem un masterat intr-un domeniu quasi-irelevant pentru ce ma astepta la Lawrence Berkeley Laboratories, unde l-am intalnit: de la tehnologie instructionala, care este un fel de amestec de psihologie, pedagogie si tehnologie, la fizica particulelor cosmice de energie inalta. Desi trecut de 70 de ani, Erwin a avut rabdarea sa ma reinitieze in tainele statisticii si sa ma indrume in realizarea unei aplicatii software construita sa simuleze ciocnirile nucleare.
Putina lume stie ca in 1975, in plin “razboi rece”, Erwin a reprezentat “moneda de schimb” pe care cateva personalitati din comunitatea stiintifica internationala a cerut-o pentru admiterea lui Nicusor Ceausescu la una dintre cele mai importante institutii de invatamant americane. La vremea aceea Erwin Friedlander era deja recunoscut ca unul dintre cei mai mari specialisti din lume in domeniul protectiei vietii in cosmos.
Erwin a fost singurul personaj renascentist (dupa cum il caracteriza si cotidianul San Francisco Chronicle) pe care l-am cunoscut. Vorbea fluent sapte limbi alaturi de romana materna, canta la pian, era pasionat de jocuri pe computer si chiar crea jocuri noi, spunea anecdote in legatura cu orice daca dorea (a si scos o carte in SUA, impreuna cu Josephine “Jo” Weiss, sotia lui, altfel la randul ei un distins om de stiinta), isi educa doctorii in legatura cu analizarea mai buna a datelor propriilor teste medicale, cunostea numele tuturor submarinelor si portavioanelor americane… iar la Laborator, laureati ai premiului Nobel pentru stiinte il salutau cu respect si-i cautau apropierea. Se putea discuta oricand cu Erwin despre muzica, literatura si arta, clasice si contemporane. “De la Bach la Beatles”, spune fiica lui. Cum aparea o tehnologie noua, inclusiv in domenii in care nu lucra curent, Erwin o intelegea primul. Il invidiam si-l admiram in acelasi timp, cu acea atitudine pe care as avea-o probabil intr-o buna zi si daca m-as intalni cu Zana cea Buna sau cu Mos Craciun. Prin inteligenta si bunatatea lui era, intr-un fel, ireal.
Erwin a plecat dintre noi pe 22 ianuarie 2004, fiind mostenit in spirit, alaturi de sotia sa Jo si de fiica lui, Monica, de o parte dintre noi, cei care l-am cunoscut.
Sub ocupatia nazista din Romania, Erwin a cunoscut, ca victima, munca fortata. Mai apoi, din cauza ca si-a construit un radioemitator, a fost acuzat de spionaj si inchis, fara a fi in cele din urma condamnat. Daca Erwin avea un talent de spion, acesta era intradevar pus la lucru in mod magistral, pentru intelegerea tainelor Naturii. De la Erwin am inteles o parte din tainele pe care Natura le ascunde in spatele masuratorilor care se traduc in serii de numere. Iar acolo unde Natura nu produce numere, ea poate fi stimulata sa produca, si inteleasa indirect. Date stiintifice pe care superputerile nucleare le obtineau folosind acceleratoare de particule uriase ale caror bugete de constructie echivalau cu produsul intern brut pe un an al unei tari ca Romania, Erwin a dovedit ca se pot obtine folosind straturi de emulsie fotografica expuse la razele cosmice. De la Erwin am aflat ca in fiecare secunda, prin corpul nostru, trec in medie 3000 de particule “ca prin branza” pentru a se opri undeva, la cativa metri sub pamant.
Erwin Friedlander a fost unul dintre initiatorii miscarii SOS – Saharov, Orlov, Saransky – in sprijinul dizidentei stiintifice din fosta Uniune Sovietica. Este posibil ca fara sfaturile si perspectiva lui, miscarea respectiva sa fi esuat.
O carte isi asteapta editorul, pentru ca intr-un ultim efort – la fel ca in poemul “Daca” de Rudyard Kipling, cand nici inima, nici ochii, nici muschii nu l-au mai ajutat, neavand ca suport decat vointa care le-a spus “rezistati” – Erwin a dictat cartea vietii lui.
Intre ultimele cuvinte pe care le-a mai rostit inainte de a-si lua ramas bun de la familie, s-a numarat si titlul cartii: “Razele Cosmice la umbra Secerii si Ciocanului”.