Statistici si realitati ingrijoratoare
Toata lumea cunoaste zicala “Cine nu munceste nu mananca”. Eu am invatat zicala asta de la bunicul meu si am fost socat sa constat ca in prezent zicala s-a schimbat in: “Munceste, atunci poate vei afla cand si cat timp ai la dispozitie ca sa poti sa si mananci”. Aceasta constatare nu urmareste a incuraja hotia ca modalitate mai convenabila de a pune o paine pe masa, pentru ca nici furand nu ai certitudinea continuitatii hotiei ci te bazezi pe evenimente aleatorii care se pot sau nu intampla. Cu alte cuvinte, e foarte greu sa furi milioane ca sa-ti puna o paine pe masa toata viata. Ca sa nu mai vorbim ca, o data prins, e foarte greu sa te reincadrezi in munca si sa castigi o paine cinstita. Bazele de date ale societatii moderne sunt din ce in ce mai restrictive in ceea ce priveste profilul unui noui angajat.
Dar iata ca saptamana trecuta, Comisia Globalizarii a Organizatiei Internationale a Muncii a constatat ca in 23 de tari in curs de dezvoltare, tari care incorporeaza 5% din populatia lumii, Produsul intern Brut pe cap de locuitor a scazut intre anii 1985 si 2001. In alte 14 tari in curs de dezvoltare, insumand 8% din populatia lumii, produsul pe cap de locuitor a crescut anual cu mai putin de 1%. Per total, 750 de milioane de oameni traiesc in tari sarace, in care standardul de viata tot descreste, indiferent de cat de mult s-ar stradui sa munceasca cinstit cea mai mare parte a locuitorilor lor.
Pe de alta parte, tarile bogate continua sa aplice tarife protectioniste in agricultura, trantind usa in nas tarilor sarace.
O ultima constatare facuta de studiul respective e faptul ca tarile bogate ofera o asistenta de numai 0,2% din Produsul lor Intern Brut tarilor sarace, in timp ce SUA cheltuieste in Iraq mai mult decat cheltuie toate tarile dezvoltate la un loc in toate tarile in curs de dezvoltare.
Paradoxul Chinei, tara care impreuna cu India a inregistrat cresteri de mai mult de 3 la suta pe an in aceeasi perioada, este remarcabil prin faptul ca fenomenul s-a desfasurat sub un regim totalitar, deci o paralela intre democratie si dezvoltare economica nu se poate face.
Cele mai sarace 20 de tari din lume continua sa fie aceleasi ca si acum 40 de ani, datorita unor regimuri politice degringolare, care nu au reusit sa nu doar sa impuna respect, dar macar sa fie previzibile… si ca urmare investitiile directe au lipsit prin lipsa increderii (respectul nefiind o variabila prea importanta in relatia oamenilor de afaceri cu guvernele straine!).
Rezulta din studiul de mai sus ca munca individuala aduce roade doar daca riscul politic este redus. Deci se pare ca daca individul ar face alegeri in totala cunostinta de cauza, probabil ca si in Romania de azi ar alege fie sa emigreze, fie sa nu munceasca din cauza riscului politic ridicat!
Optiunile, fireste, se indreapta catre un regim putin mai strict dar neizolationist – cu alte cuvinte, nu PRM dar cineva capabil sa disciplineze mai mult societatea prin exemplul propriei coeziuni si totodata in stare sa aduca capitaluri directe prin castigarea increderii tarilor dezvoltate (vezi articolul nostru anterior: „Armata si profesorii – o solutie?”), dar in nici un caz actualii, care ne-au dovedit clar ca prin demoralizarea societatii si prin recentele realizari, ne conduc clar spre o intrare fulminanta in prima lista mentionata mai sus – ce a tarilor in care oricat de mult s-ar munci si prin mijloace oricat de cinstite, painea pe masa ramane sub semnul intrebarii.