În România politica apare ca un conflict între oameni, ca o luptă personală. Or, politica înseamnă să ai puterea de a face un lucru bun. Situaţia politică a ţării noastre se pierde în tăcerea oamenilor, în duplicitatea politicienilor, în dorinţa de îmbogăţire prin ascensiune politică.
Partidele politice nu au doctrine, ele doresc să fie la putere pentru ca oamenii lor să se îmbogăţească şi nu pentru prosperitatea cetăţeanului. Alternanţele la putere de după 90 nu au dus la încredere în clasa politică, dimpotrivă au reînviat nostalgia comunistă, sigur sub forma nouă: comunismul cu faţă umană.
Din păcate, azi românul tace, acceptă orice pentru o bucată de pâine. Salarul de mizerie, ştie că dacă-l are, poate oricând să-l mărească prin spagă, prin mici ciubucuri făcute în timpul serviciului sau pur şi simplu se mulţumeşte că e plătit.
Cele mai bune afaceri se derulează cu instituţiile de stat. Majoritatea oamenilor de afaceri caută să angajeze lucrări finanţate de la bugetul de stat pentru că acolo spaga rezolvă totul iar lucrările nu trebuie să fie de ceea mai bună calitate. Aceşti bani sunt ai contribuabilului, pe care primarul, cu sprijinul tacit al consiliului local îi foloseşte după bunul plac, mai ales că o parte intră în propriul buzunar.
Pentru cei aflaţi la putere toate acestea sunt avantaje pentru care luptă cu orice mijloace. Pentru ceilalţi tăcerea este cumpărată cu mici firimituri din masa celui puternic, pentru care mulţi îşi trădează propriile principii. Unii mai eficienţi se înregimentează în partidul aflat la putere şi câştigă prin trădare, fără să le pese că s-au compromis.
Tăcerea a fost sub Ceauşescu o scuză că poţi pierde totul, acum tăcerea te poate face bogat, cu o condiţie: să lauzi puterea şi să condamni „răutatea” opoziţiei care dezvăluie abuzurile partidului de guvernământ.
Nu ai să vezi azi profesori care să acuze sistemul de învăţământ pentru unele abuzuri care se petrec în sistem. Profesorul ştie că poate face o meditaţie şi îşi mai rotunjeşte venitul sau mai primeşte o mică atenţie la examenele naţionale.
Părinţii elevilor închid ochii când sunt obligaţi să dea bani la şcoli, chipurile pentru buna funcţionare a procesului de instruire şi educaţie, ca apoi să constate că de fapt ele au fost utilizate în alte scopuri. Tăcerea părinţilor e cumpărată sub deviza ”nu ne punem rău cu profesorii”.
Funcţionarul aflat în slujba cetăţeanului tace pentru că zilnic primeşte o mica spagă fără să ceară, ca ofertă din partea cetăţeanului, pentru serviciile aduse.
Contribuabilul tace şi el, deşi ştie că dă o serie întreagă de biruri la stat. La rândul său, contribuabilul aservit clasei politice la putere are o serie de facilităţi, una din ele este scutirea de impozit, dacă ştie cum să tragă sforile.
Uneori şi investitori străini se adaptează la „înţelepciunea” românească, încât nici o firmă străină care se retrage din cauza corupţiei nu spune cine şi de ce li se cere spagă. Chiar şi demnitarii occidentali şi americani ştiu cu exactitate că prin corupţie pot obţine orice de la guvernul român.
Poliţia tace şi ea, cu toate nemulţumirile, pentru că la 100m de sediul lor pot cere spagă să aibă benzina necesară pentru a urmări un infractor.
În general, tăcerea de azi e consecinţa nu a unui sistem politic totalitar, ci acceptarea unor intoleranţe inacceptabile ce seamănă cu resemnarea din anii epocii de aur.
Tăcerea de azi ne va face vinovaţi în faţa generaţiei de mâine.
Aurel Neicu – Hârlău
Aurel Neicu Hirlau, problema s-ar pune cam asa, avind in vedere ca te adresezi costiintei individuale: oare cauza acestei injosiri a persoanei comparativ cu inaltimea celor de altadata se afla in sufletul individual sau in structura sistemului social in care traim?
Daca piedica este de resort psihic individual atunci ce putem face acum cind din acest punct de vedere face care ce vrea? Daca tine de organizarea si functionarea colectivitatii atunci pentru schimbare trebuie sa actionezi politic si aici regulile sint controlate deja de cei care domina sistemul si iarasi intentia moare sau va fi alterata.