Editia Internet a ziarului Romania libera din data de 21 Ianuarie 2004 afiseaza pe pagina de Politica Interna urmatorul text:
<<
Joi, 22 ianuarie 2004, Romania 1, ora 16.25
„Un ziar de la Bucuresti la Washington” Miercuri 21 Ianuarie 2004
Romania 1 prezinta in seria „Dizidenti, opozanti, contestatari”, serie realizata de Lucia Hossu Longin, istoria grupului de jurnalisti de la „Romania libera” care in ianuarie 1989 a tiparit manual primul ziar clandestin, „Romania”, confiscat de securitate, iar autorii „complotului” arestati si condamnati.
Bucurestiul anului 1989, un oras in bezna, in saracie si in teroare. In nici un ziar nu mai razbatea „nici macar umbra unei opinii cu privire la realitatile triste ale tarii”.
Tiparit intr-o tara in care Ceausescu impunea sentinte de peste zece ani pentru orice „act de propaganda” contra regimului comunist, fie ca era vorba de un manifest, un banc, un sindicat sau un memoriu – orice care i-ar fi pus in pericol imaginea si i-ar fi dezvaluit fondul rigid stalinist -, ziarul „Romania” a fost prima publicatie disidenta din Europa de Est.
Spre onoarea Jurnalisticii romane, tiparnita se afla azi turnata in bronz la Muzeul Presei de la Washington si curajul sublim al grupului este inscris intre momentele de remarcabila rezistenta fata de un regim totalitar.
Povestea lui Petre Mihai Bacanu, a lui Mihai Creanga, a lui Anton Uncu, ca si a fostului maistru tipograf Alexandru Chivoiu si a celorlalti colegi incepe Joi, 22 ianuarie 2004, la Romania 1.
In urma cu 15 ani, in aceste zile au fost arestati si din primele ore au luat contact cu aparatul represiv al securitatii, cu anchetele dure de la Directia a VI-a din Calea Rahovei. Au cunoscut foamea, umilirea, bataia, tortura psihica.
Au primit condamnari la moarte, sentinte preschimbate dupa cateva saptamani, ca efect al internationalizarii cazurilor, in ani de inchisoare si de domiciliu fortat.
>>
Uita sa precizeze ziarul Romania Libera cine semneaza explicatia aflata alaturi de exponatul aflat la Muzeul Presei din Washington si cine a facut tot posibilul ca “presa ilegala” sa fie transportata de la Bucuresti, din redactia ziarului, din camaruta acoperita de praf si ziare vechi unde fusese depusa cu ani in urma de chiar unul dintre gardienii de la inchisoarea Rahova, pentru a deveni unul dintre cele mai celebre exponate ale Muzeului Presei.
Un oarecare Stefan Niculescu-Maier, care nu a fost coleg cu nici unul dintre celebrii disidenti mentionati de articol, ci doar un “inginer prapadit” – nu mai putin condamnat la moarte, nu mai putin inchis, nu mai ocolit de suferinta si tragedie – dar, din motive care se vor intelege mai jos, ne-mentionat de “colegii” de la Romania libera.
PORTALUL ROMANIALIBERA.COM
La data de 1 Decembrie 2003 lansam in Internet, fara publicitate, portalul Romanialibera.com. Desi portalul este gazduit la aceeasi adresa unde a putut fi citita timp de sapte ani editia on-line a ziarului Romania Libera, editata de Societatea “R” s.a. din Romania, el nu are nici o legatura cu aceste entitati. In acest sens, indrumam pe toti cei interesati in a accesa editia ziarului Romania libera sa foloseasca adresa internet a acestuia din domeniul .ro.
Cateva explicatii sunt necesare, pe care le vom oferi in cele ce urmeaza, sub forma unor raspunsuri la cateva intrebari:
De ce nu mai apare editia ziarului Romania libera la aceasta adresa?
La data de 17 septembrie 2003, printr-o decizie redactata de Nicolae Nicolae, director de dezvoltare, semnata de Petre Mihai Bacanu si de Klaus Overbeck (Directorul General al Societatii “R” s.a.) se desfiinta, fara explicatii, aparitia editiei on-line a ziarului Romania libera in domeniul romanialibera.com, incepand cu data de 1 octombrie. Nu ni s-au comunicat nici pana astazi motivele acestei decizii. O firma germana, cea care controleaza Societatea “R” s.a., editorul ziarului “Romania libera”, a luat aceasta decizie. Astfel societatea germana economisea lunar aproape sapte sute de dolari, cat reprezentau salariile brute a doi webmasteri in Romania si solutia de hosting pe care o punea la dispozitie firma NIMS pentru aparitia on-line a ziarului. Nu cunoastem alte avantaje pe care le aduce decizia de incetare a aparitiei in domeniul romanialibera.com. Un demers de cedare a domeniului, in favoarea Societatii “R” s.a., in vederea asigurarii unei continuitati a serviciilor de informare pentru zecile de mii de cititorii din intreaga lume ai editiei on-line nu s-a bucurat de nici o atentie din partea factorilor de decizie ai editorului. La acea data, statisticile aratau ca ziarul se afla, ca popularitate, intre cele mai vizitate 20000 de weburi din lume.
Cine este initiatorul acestui nou portal ?
Domeniul romanialibera.com nu apartine unei persoane juridice (Societatii “R” s.a.), ci unei persoane fizice. El a fost inregistrat cu multi ani in urma si apartine lui Stefan Niculescu-Maier, fost director de productie al ziarului Romania libera intre 1990 si 1993. Inregistrand domeniul, Stefan N. Maier, in prezent stabilit in Statele Unite, a creat, impreuna cu o echipa de profesionisti in domeniul Internet prima editie on-line a unui ziar romanesc si, pana nu de mult, cel mai vizitat sit romanesc. M-am intrebat daca am dreptul moral de a folosi numele romanialibera.com pentru a construi un nou portal.
Nu am fost, pana in acest moment (si nici de acum incolo) o persoana publica si prin urmare se cunosc relativ putine lucruri despre mine. Intre altele, se cunoaste foarte putin faptul ca, in 1988, i-am propus lui Petre Mihai Bacanu, pe atunci ziarist la Romania libera, sa scoatem un ziar clandestin impotriva dictaturii ceausiste. Cincisprezece ani mai tarziu nu pot spune cu certitudine daca sugestia mea nu venea ca o urmare fireasca a unei discutii conduse de el. Totusi imi amintesc exact locul in care i-am propus sa scoatem foaia. Pe atunci eram decis sa risc orice pentru ca libertatea de expresie sa fie posibila in Romania. Nu-mi arog calitati patriotice sau eroice. Realmente ceea ce am facut atunci nu intra nici azi in criteriile pe baza caruia as considera un act ca fiind eroic. Era insa o decizie de bun-simt. Ne stimulase sa luam aceasta decizie temeritatea unei poete pe care aveam s-o cunosc personal abia mult mai tarziu: Ana Blandiana.
Acel moment avea sa-mi schimbe totusi viata din temelii intrucat in ianuarie 1989 am fost, alaturi de Bacanu, Uncu, Creanga, Elena, Chivoiu, arestati, torturati psihologic pana la comunicarea inevitabilitatii condamnarii la moarte, apoi, ca prin minune, eliberati conditionat. Domiciliul fortat l-am avut Craiova, pentru a reveni intr-un final in Bucuresti, o data cu Decembrie 1989. Fiecare dintre noi a fost trimis intr-un alt oras cu exceptia lui Bacanu, care a fost mentinut in inchisoare si a carui tortura nu a incetat decat pe 22 decembrie 1989. Ceausescu a fost sfatuit sa nu creeze un grup de martiri capabil sa-i rastoarne dictatura, intr-o epoca nu “de aur”, ci mai degraba de vapori de benzina, in care doar scanteia lipsea pentru aprinderea haosului social (care de altfel a si urmat). O data cu revolutia am revenit din localitatile unde domiciliam fortat, supravegheati indeaproape de securitate. Aveam sa punem in ultimele zile ale lui Decembrie 1989 bazele noii Romanii libere. Putina lume stie sau isi mai aduce aminte ca Stefan Niculescu-Maier a fost artizanul privatizarii ziarului si al crearii Societatii “R” s.a., obtinand Certificatul de Inmatriculare cu numarul… 001. Desigur, “colegii” de la Romania libera STIU aceasta. De ce nu mentioneaza si numele meu alaturi de al lor, in prezentarea mult-asteptatului film? Nu stiu. Bine ca numele meu se mentioneaza la Washington… In orice caz, pentru mine este o explicatie de ce a esuat disidenta in Romania.
Si mai putina lume stie sau ar dori sa-si aminteasca motivele pentru care, in 1993, am decis sa parasesc Societatea “R” s.a. Aceste motive au constat in acte de coruptie si de musamalizare a acesteia, derulate la cel mai inalt nivel in cadrul societatii, impotriva pozitiei mele, exprimata verbal si consemnata in scris. Nu uit ca intre perspectiva unei anchete pe care i-am solicitat-o si plecarea mea de la Societatea “R”, Bacanu a preferat-o pe cea din urma. Poate ca va realiza totusi intr-o zi ca ar fi fost bine sa ma asculte atunci. Din nefericire el a continuat sa fie slab si influentabil, caracteristici de care cei din jurul lui nu au ezitat sa profite – si profita in continuare.
Bacanu nu a facut si nu va face parte niciodata dintre cei corupti. Nici astazi nu stiu daca realizeaza insa a ascuns coruptia, plasandu-se in mod fals pe pozitia “sarac, dar cinstit” si putand sa se ia de mana fara echivoc cu Iliescu, la acest capitol. Nu-mi face nici o placere sa scriu aceste randuri. Coruptia manifestata atunci in sanul Societatii “R”, soldata cu o pierdere financiara uriasa, a avut consecinte incalculabile, facand ca astazi Societatea “R” sa nu reprezinte ceea ce am vrut sa fie: una dintre cele mai puternice societati comerciale din Romania, independenta, curata si cu statura morala pe care ar fi trebuit sa i-o confere zilele de inchisoare politica a celor care am creat-o.
Nu de putine ori i-am dispretuit in tacere pe unii dintre fostii mei colegi jurnalisti, fosti membri ai partidului comunist, ani nenumarati cantatori in struna ai sistemului de trista amintire, care si-au descoperit dintr-o data vocatii anti-comuniste si, intr-un avant deplorabil de “spalare a constiintei” au trecut de partea opusa a ceea ce fusesera, exagerand si aratand cu degetul, in loc sa ajute o societate bolnava, promovand un simt al masurii si curatandu-se mai intai pe ei insisi, mai ales facand loc celor tineri. Nici macar ziarul nostru clandestin nu era conceput ca un manifest anti-comunist, era doar anti-ceausist… Zilele de dupa revolutie insa au creat insa un nou tip de “amanti ai patriei” cum ii mai numesc. (Din aceasta perspectiva, un Paunescu sau un Vadim merita chiar un miligram de respect: ei cel putin au ramas constanti in retorica lor nemernica). Astazi, majoritatea acestor artisti ai retoricii pot fi urmariti in emisiuni de dialoguri complet inutile si plictisitoare, pe zecile de canale de televiziune care se intrec sa capteze atentia unei populatii dezorientate. Efortul societatii romanesti de a-si crea modele morale si repere de constiinta este aproape nul iar Romania libera nu (mai) pare sa fie in aceasta cursa. NU CRED ca societatea germana care o controleaza este interesata de asa ceva. Incercarea noastra si zilele de inchisoare, anii de munca aproape isterica, de dimineata pana dupa miezul noptii… nu se stie cui vor servi. Iar in ceea ce ma priveste, a fost nevoie sa plec deocamdata din tara pentru a ma salva.
Romania libera, cea pentru care am stat in inchisoare, si-a ratat misiunea.
In acei primi ani de dupa 1990 am lucrat ca inginer si administrator de productie si proiecte in cadrul societatii, scriind rar. Am reprezentat ziarul pe langa institutii internationale si m-am straduit sa obtin bani ca sa construim o tipografie. La capatul unei runde de intalniri cu Lawrence Eagleburger, Rupert Murdoch, George Soros, Aurelius Fernandez si altii, intalniri initiate de Petre Mihai Bacanu si Doina Cornea, aveam sa imi aduc modesta contributie la obtinerea a circa1.5 milioane de dolari care au constituit baza de plecare pentru tipografia Societatii “R” s.a. A trebuit sa plec pentru ca nu mai puteam indrepta lucrurile decat intorcandu-ma impotriva unora dintre cei care, asemenea mie, au fost inchisi pentru idealuri ceva mai nobile. Am sperat ca, poate, ei se vor redresa si singuri, recunoscandu-si si reparandu-si greselile. Dar in orice caz nu am dorit sa fiu complice. Daca cineva are vreo dovada sau macar impresie contrarie, s-o faca publica.
De ce nu mentioneaza si numele meu alaturi de al lor, in prezentarea mult-asteptatului film? Nu stiu. Bine ca numele meu se mentioneaza la Washington… In orice caz, pentru mine este o explicatie de ce a esuat disidenta in Romania.
Ajungand in SUA concomitent cu perioada de lansare a Internetului, am realizat ca trebuie sa se ia o masura rapida pentru o prezenta in internet a ziarului. Am vrut sa obtin inregistrarea domeniului pe numele Societatii “R” s.a., dar, birocratia si lipsa de viziune (pe care nu le condamn neaparat) au condus la intarzieri mari si in cele din urma am inregistrat domeniul in nume propriu, urmand sa ajut la editia on-line fara a realiza un profit din aceasta, ceea ce s-a si intamplat in ultimii sapte ani.
Astazi privesc cu regret si dezamagire in urma, vazand cum sacrificiul nostru pentru o Romanie mai buna s-a irosit iar tara este contaminata de coruptie si ilegalitati la tot pasul. Dintr-un port-drapel de constiinta care sa se adreseze celor care pot face ceva in Romania, ziarul a devenit mai degraba promotorul unui nesfarsit sir de critici in legatura cu care nimeni nu se sinchiseste. Romania libera ar vrea sa promoveze economia de piata si liberalismul cu mijloace specifice discursului de stanga, populist pana la ipocrizie.
Nici macar in timpul regimului Constantinescu, adus la putere in principal de catre Romania libera, cu contributia directa a lui Petre Mihai Bacanu de care fostul presedinte a profitat din plin, ziarul nu a avut prieteni destul de puternici ca sa produca o diferenta pozitiva in viata comunitatii. Insusi Emil Constantinescu, in loc sa ajute Societatea “R” si ziarul, consolidand un posibil grup care sa schimbe Romania in bine, i-a intors cu nerecunostinta (si inconstienta) spatele. Desigur, nu ziarul este cel care ar fi trebuit sa schimbe Romania. Dar Romania libera, prin simplul fapt ca era singurul ziar pentru care s-a facut inchisoare politica, ar fi trebuit sa dea mult mai mult decat a fi principalul cotidian de mica publicitate, publicului caruia i se adreseaza. Desigur, Societatea “R” a dat regimului Constantinescu si doi directori mai speciali, unul al SRI si unul al SIE. Dupa 4 ani de cand ei nu mai sunt in functie isi mai aminteste cineva numele lor? Au facut ei ceva deosebit care sa fi ramas in istoria recenta a Romaniei ca un simbol al spiritului pentru care creatorii Romaniei libere puteau fi livrati in 1989 famillilor lor in cutii bine sigilate? Am foarte mari indoieli la acest capitol. Asa cum se vede acum, n-au facut nici ei decat sa contribuie la Marea Inselare a Sperantelor Poporului Roman – actiune coordonata cu succes de Emil Constantinescu intre 1996 si 2000. O alta ratare.
De ce nu mentioneaza si numele meu alaturi de al lor, in prezentarea mult-asteptatului film? Nu stiu. Bine ca numele meu se mentioneaza la Washington… In orice caz, pentru mine este o explicatie de ce a esuat disidenta in Romania.
Sunt multe de spus si mi-e ca amaraciunea sa nu ma faca sa spun prea multe lucruri ce pot fi percepute ca nedrepte sau chiar incorecte. Strict subiectiv insa, nu sunt mandru de ceea ce au ajuns Romania libera si Societatea “R”, pentru care renuntasem candva la viata si prin care am lasat rani si cicatrici adanci in viata celor care-mi sunt cei mai dragi. Acelora care mai traiesc dintre ei le cer astazi tardiva iertare. As fi putut ajunge unde sunt azi, pe cai mai scurte si mai putin costisitoare.
Consider ca am dreptul moral de a folosi numele romanialibera.com pentru a realiza un portal Internet, fara a fi in competitie cu ziarul Romania libera sau Societatea “R” s.a. Istoria personala, (poate ma insel, dar astept ca acest lucru sa fie dovedit legal) imi da acest drept.
Societatea “R” s.a., si ziarul Romania libera isi vor gasi, poate, calea spre ceea ce ar trebui sa fie candva, calea spre ceea ce am sperat candva sa fie. Vor veni din urma noi generatii si, intr-un mediu in care a spune adevarul nu implica si riscul vietii, vor gasi formula pentru a da viata, putere si independenta spiritului care a dus la crearea ziarului. Dar pana atunci, domeniul romanialibera.com va avea propria lui viata. In ACEL spirit. Pe care, mi-e teama, va trebui sa-l regeneram in principal din afara Romaniei, dintr-o lume in care se poate trai fara compromisuri, fara pile, fara musamalizari, fara coruptie. Din acest punct de vedere trebuie sa le multumesc lui Nicolae Nicolae, Petre Mihai Bacanu si Klaus Overbeck pentru maniera absolut neprofesionala, jignitoare, in care au optat sa anuleze contractul de realizare a editiei on-line a Romaniei libere, in totala nepasare fata de cele mai elementare norme de conduita in afaceri si fata de cititorii editiei on-line. Daca vreunul dintre ei (in special primii doi) isi inchipuie ca raspunsul pentru gestul lor ar trebui sa fie ura, se inseala. Gestul lor este fara doar si poate demn de dispretuit, sa fim intelesi. Totusi le multumesc pentru ca m-au eliberat. La capatul a doua luni de intrerupere, situl Romanialibera.com a renascut. In spatele lui se afla deja un grup de elita al diasporei romanesti, care pregateste, cu rabdare, SCHIMBAREA. Nu “pentru cititorii Romaniei libere”, ci pentru cei care cred ca Romania va fi nu doar libera intr-o buna zi, ci si un loc in care majoritatea romanilor vor putea trai cu demnitate, fara a fi nevoie sa faca compromisuri pentru a se realiza. Romanialibera.com renaste ca un portal Internet pentru viitor.
Aici se incheie prima si ultima justificare pe care ma simt obligat sa o ofer pentru initiativa de a crea acest nou portal. Nu am vrut sa public aceste randuri. Nu intentionez sa adaug la cele spuse mai sus, sa ofer nume sau cifre in plus. Nu doresc sa anulez chiar ultima sansa a celor care ar trebui sa-si curete si singuri constiinta in raport cu greselile pe care le-au facut. Iar pentru greselile mele am platit si voi plati in continuare – e o realitate simpla, fara nici cea mai mica incarcatura de patetism. O stiu bine cei care ma cunosc indeaproape. Ceilalti ori ma cred pe cuvant, ori n-ar trebui sa aiba nici o importanta pentru ei.
De ce nu mentioneaza si numele meu alaturi de al lor, in prezentarea mult-asteptatului film? Nu stiu. Bine ca numele meu se mentioneaza la Washington… In orice caz, pentru mine este explicatia definitiva de ce a esuat disidenta in Romania.
Da, cele descrise mai sus sint principalul motiv de esesc. Imi este clar ca ce am vrut in Decembrie nu va fi atins nici atit de repede, nici atit de deplin pe cit am fi vrut, dar sint convins ca o schimbare imperfecta, tot are loc. Fata de datoria noastra de suflet pentru cei care au murit pentru schimbare, e cu siguranata putin, insa traim in lumea aceasta imperfecta in care idealul e de multe ori imposibil de realizat.
Revenind,felicitari pentru explicatia Dv. si pentru intreprinderea Dv. (RL on-line)-este cel mai bun lucru care putea fi facut.
Salut Stefan,
Romanul are o vorba: „cu o floare nu se face primavara.” Nu cred ca e nevoie de explicat sintagma, insa e simptomatica pentru ceea ce se intimpla si s-a tot intimplat in Romania. Efortul vostru e remarcabil in sine, insa la scara intregii societati nu se regaseste intr-un critical mass de atitudini similare, inainte de 1989. Poate daca exista o coordonare, o incercare de coroborare a actelor de curaj individual intr-o miscare de mase, ar fi fost posibil ca dizidenta sa reuseasca sa schimbe Romania. Din nefericire, firea Romanului e de asemenea natura incit prefera sa se adapteze raului, decit sa-l distruga. Intr-un final, scirba si cumulul de suferinta poate da nastere unei revolte in rindul maselor, dar rolul dizidentului, in orice regim e esential in generarea acelui gen de revolta care sa schimbe un regim.
E interesant ca in expunerea ta de motive, dintre toti politicienii post-decembristi il gasesti doar pe Emil Constantinescu ca vinovat in nesustinerea unei societati, fie ea si societatea „R”. Trebuie sa intelegem ca prin default, ceilalti participanti la actul politic, Iliescu, Nastase, Geoana (sic!) au avut o alta atitudine fata de societatea „R”? Sau pe ei ii eliminam, tot asa, prin default, de la actul dizidentei, ei fiind continuatorii sau exponentii, daca vrei, ai reformatului de tip comunisto-nomenclaturist, care flip-flop, schimba cu abilitate Moscova cu Washington si in viitorul apropiat Washington cu Bruxelles?
Personal, il prefer pe Cornel Nistorescu sau PM Bacanu, care desi membri PCR si-au facut un mea culpa si au cerut scuze publice pentru apartenenta la un partid politic totalitar desi trebuie sa recunosc in Paunescu sau Vadim, importanta unui adversar la vedere; de cind cu conversiile mai sus-amintite de pe axa Moscova-Washington-Bruxelles fostii adversari (subiectul dizidentei pre-1989, nu-i asa?) au devenit prietenii democratiei de tip occidental.
[Stefan]
Multumesc pentru comentariu. Ai sesizat corect, noua nomenclatura nu era de asteptat s-o coteasca spre democratie, spre bunastarea poporului – aveau sa faca ce-au facut si parintii si inaintasii lor. Dar Constantinescu a reprezentat o sansa istorica. El ar fi avut sprijinul popular daca ar fi avut o motivatie reala sa faca o schimbare.
Dumneavoastra, domnule Maier, mentionati cuvinte precum „constiinta”, „bun simt” care, din pacate, nu (mai) fac parte din vocabularul romanului din ziua se azi. Cu atat mai putin din a celor ce au ajuns printr-un concurs de imprejurari, intr-o pozitie sociala si finanaciara confortabila. Articolul dv. imi confirma, o data in plus, faptul ca, ceea ce a fost denumit generic „elita si intelectualitatea romaneasca” si-a pierdut rostul si rolul. Fac aceasta afirmatie din perspectiva a ceea ce desemna aceasta sintagma, incepand de la „carturari” si pana in perioada interbelica. Actualmente, cuvantul „elita” nu este perceput si din perspectiva unei conduite morale decat de extrem de putini dintre membrii sai, aflati astazi la varste venerabile. Din pacate… Ca sa nu mai mentionam totala lipsa de coeziune manifestata atat de pregnant – in acesti 15 ani – tocmai de catre cei care ar fi trebuit sa reprezinte in marea lor majoritate, vocea cetatii. Cu care, apropo, a cam pierdut legatura… Speranta mea este ca elita romaneasca, in ansamblul ei, sa-si regaseasca identitatea cat mai repede cu putinta. Doar din acel moment se poate contura telul ei, adaptat realitatilor Romaniei contemporane.
NUME DE COD „TEHNICIANUL”, Dosar nr.I 597-C.N.S.A.S. O dizidenţă concretizată în crearea (în anul 1978!) a unui post de radiodifuziune întitulat „radio univers” (a nu se confunda cu zecile de staţii radio-pirat de cartier active astăzi). A solicitat (MANIFESTE), Onor elitei intelectuale, cetăţenilor români şi instituţiilor statului comunist, sprijin pentru implementarea pe teritoriul României a unui post de radio teritorial independent în anul 1978! (Manifestele au fost redirijate, cu elan patriotic, fără excepţie!)
A rămas acelaşi om liber, ostil regimurilor totalitare. A refuzat orice metodă de îndoctrinare impusă, considerând că valorile universale ale culturii şi stiinţei sunt mai importante decât frecventarea unor cursuri de formă. S-a opus FĂŢIŞ regimului… A fost trădat. Viaţa lui a fost permanent controlată de Securitate. Nu a intrunit condiţiile necesare pentru a fi PROGRAMAT ca iniţiatorul unei revoluţii ce avea să se înfăptuiască parţial în decembrie 1989! Îi priveşte?! A fost obiectul muncii lor (serviciile secrete).
UN EXPERIMERNT DIDACTIC. S-a folosit tehnică şi mijloace specifice. S-au înpărţit antinevralgice şi grade. Evident, după 1989, ex-judecătorii, aparent, au reusit să compromită DIZIDENTUL (condamnă irevocabil, de la distanţă) Au fost „fabricaţi” agenţi pentru Europa de est şi Irak. Dizidentul (dintr-o altă barcă) nu i se va permite să descâlcească relaţiile foştilor nomenclaturişti şi Securitate.
YO8RBS
Am avut [ne]fericita ocazie, sa cunosc unele persoane care lucrau in securitate, nu pot baga mana in foc de retragerea lor, doar pentru acei trecuti in nefiinta! Exista dezidenti care au invins sistemul, dar ca si in cazurile similare, din alte ramuri [criminalistica], din motive subiective, atunci nu li s-au permis ofiterilor, publicarea faptelor acestora, in aceste cazuri, au aparut adevarate mituri, unele, chiar ilare!