La fiecare sfarsit de an, publicatiile si-au obisnuit oarecum cititorii cu clasamente. Cele mai importante 10 evenimente. Cei mai solicitati actori. Topul masinilor. In SUA (dar si in alte tari), “armate” de statisticieni specializati analizeaza datele stranse de-a lungul unui an despre zeci de mii de produse si servicii si alcatuiesc “Raportul consumatorilor” – principalul set de indici care stau la baza valorii stabilite in economiile de piata. Finalul de an inseamna foarte multe linii trase sub operatii aritmetice simple, conducand la reasezarea valorilor. De fapt e vorba de operatii continue, dar incheierea unui an e o foarte buna ocazie de a informa publicul si de a-l ajuta sa se orienteze, pe baza rezultatelor culese tot de la el.
Tot acest preambul nu pregateste o critica la adresa Romaniei – unde avem in continuare de-a face in marea majoritate a cazurilor cu o “piata a vanzatorilor”, nu “a cumparatorilor”, meteahna mostenita de la fostul regim egalitarist, campionul vanzarilor pe sub tehghea. Atitudinea agresiva a vanzatorilor (da, lucrand azi in magazine private!), lipsa de solicitudine si multe altele asemenea vor fi maturate treptat de economia de piata, iar un articol continand lamentari pe aceasta tema nu va adauga nimic in plus la educatia vanzatorilor din Romania. La altceva as vrea sa ma refer.
As vrea sa ma refer la o anumita calitate a vietii noastre, una care scapa clasificarilor. Aceasta pentru ca in alergatura consumerista dupa sentimentul ca suntem informati, digeram uneori pe nemestecate zecile de clasamente care ni se pun la dispozitie, acceptand de cele mai multe ori convergente ale gusturilor, convingerilor si obisnuintelor personale care NU ne sunt proprii – doar pentru ca majoritatea gandeste despre ceva anume, intr-o anumita directie.
Un fenomen straniu pune stapanire pe viata noastra: o forma de digitizare, de impersonalizare (am stat de vorba cu mai multe cunostinte, si li se intampla si lor…). Nu numai varietatea problemelor si obiectelor pe care le manipulam zilnic este in continua diversificare, dar insasi probleme care altadata pareau simple se transforma in adevarate scheme logice de procese, cu variante de rezolvare implicand atentie, calificare (!) si nu de putine ori o departare uluitoare de problema in sine…
Comunicam cu colegii de birou prin posta electronica, in loc sa facem doi pasi si sa stam de vorba pe un culoar. Ne ajustam comportamentul la un interviu pentru o slujba, pe baza unor retete publicate in carti de specialitate. De cele mai multe ori cand intram in contact cu institutii ale statului sau chiar private, urmam un protocol foarte elaborat, pe etape, uneori semnand cu anticipatie ca institutia respectiva nu-si asuma nici o raspundere in relatia cu noi. Saptamanal avem de “rezolvat” teancuri intregi de scrisori – multe dintre ele simple reclame, care ne sosesc pe adresa de-acasa si pe care nu ne-nduram sa le aruncam pur si simplu, deci avem de luat mici decizii in legatura cu ele: care vor merge direct la cosul de gunoi si care… vor apuca pe aceeasi cale, dar mai tarziu. Drumul la serviciu sau calatoria de placere devin adevarati algoritmi si ferestre de oportunitati. La capatul celalalt al vietii, medicina anului 2003 a dobandit tehnologiile pentru a tine in viata oameni complet dependenti de aparate computerizate, in loc sa fie capabila sa ofere familiei unui muribund ragazul de a-si lua ramas bun de la cel drag. Comerciantii de formule de dragoste pretind ca au retetele lor de succes – iar pe baza lor destui reusesc sa-si satisfaca diferite necesitati mecanice – si chiar cred ca au succes. Iar exemplele pot continua. Si exemplele pot fi la randul lor clasificate, categorizate, indexate, supuse testului majoritatii.
In tot acest vartej de mici procese, dintre care unele se succed zilnic cu o viteza ametitoare si in viata mea, pastrez o trasatura generica in masura sa ma proiecteze in afara marsului din jurul meu: originea romana. Prin origine reprezint, in felul meu, o minoritate. Iar daca tot sunt, iremediabil, parte dintr-o minoritate, imi pot permite parca mai des si mai fara prejudecati decat altii din jurul meu, sa gandesc in afara clasamentelor comune, in afara tiparelor comune, sa am preferinte personale pentru cele mai bune filme ale lui 2003, pentru cei mai grozavi actori, pentru cele mai interesante masini si asa mai departe…
Este si indemnul pe care vi-l adresez, dragi cititori ai acestui editorial: ganditi-va mai bine din ce minoritate faceti parte – daca n-ati aflat inca, insistati si veti descoperi ca sunteti membru al unei minoritati foarte speciale! Apoi evaluati anul care se incheie prin mintea si sufletul dumneavoastra, nu prin cele ale majoritatii. Majoritatea nu exista deocamdata decat pentru a ne asigura, politic vorbind, o viata uneori decenta in cea mai buna dintre toate variantele proaste posibile, dar nu si pentru a ne modela in mod absurd, personalitatea.
Va doresc un an 2004 cat mai personalizat pe notiunea dumneavoastra despre BINE!