ACUM.TV

Marturisesc ca, uneori, sunt invidios pe indemanarea unora de a manevra cuvantul, de a-l silui, construind adevarate labirinturi, de-ti vine sa crezi ca ai dat peste esenta filosofului orator. Pentru acestia, domeniul n-are nici o importanta, il abordeaza sub acelasi deziderat, al contorsionarii, astfel incat, la final, nici dracu` sa nu mai inteleaga ce si cum. Pomenirea satanei, ma duce cu gandul la cel pe care niciodata nu-l voi iubi indeajuns, Toma Caragiu si la celebrul sau monolog, „Mefisto”, cand vorbeste de un tanar aflat la o expozitie in fata unui tablou si care:„se uita…, se uita…si zicea,

– Dracu sa ma ia daca inteleg ceva!

Zice cineva:

– Pai, ca sa intelegi, citeste si tu cronica!

Ia cronica si o citeste:

– Mv, mv, mv… temitizarea exhaustiva si relational caduca; Incongruenta fenomenologica si introspectiv cromatic.

Adica, l-a cautat pe dracu si l-a gasit pe tacsu. Si, parol de-onor, eu n-am pictat niciodata in viata mea, iar tata saracu`, pe caldura aia, numai de cronica plastica nu-i ardea!”

Asta-i specia cuvantatorilor care ma face invidios, cum spuneam mai sus.

Revenind, vreau sa spun ca voi raspunde invitatiei lansata de cineva, n-are importanta cine, de a vorbi despre oameni si fapte care, extrapolate, sa aduca renumele Romaniei la treapta meritata, chiar daca cei aflati astazi la carma se straduiesc din rasputeri sa-i faca pe toti sa creada ca suntem un popor de subdezvoltati, din moment ce le ingaduim sa pretinda ca ne conduc tara. Cam stufoase si pretentioase demersurile, dar am inteles si sunt de acord ca si astfel putem servi dezideratului propus aici.

Inca de la inceputul lunii septembrie, am gasit pe site-urile institutiilor muzicale, anuntul unui concert de vioara sustinut de un roman. Am facut precizarea cu site-urile pentru a sublinia ca invitatia trimisa muzicianului nu a venit din partea comunitatii romanesti sau macar a vreunei fractiuni de comunitate, ci din partea unui centru cultural. Am cumparat bilet si am anuntat cativa cunoscuti, pe care ii stiam cat de cat interesati. Nu multi, vreo sapte-opt. Concertul a avut loc pe 17 noiembrie, la Cerritos Performing Arts Center. (Pentru cei mai de departe, ne aflam in sudul Californiei, zona Los Angeles.) Sala, multifunctionala, a fost aranjata la modulul de 900 de locuri. Era o zi a saptamanii total nepotrivita, luni si tremuram la gandul ca nu vor fi prea multi spectatori. EROARE! Inainte de 7:30, ora inceperii concertului, sala era aproape plina. Si nu de romani! Iubitorii muzicii nu au granite. Nici timp restrictiv. Au venit. Si stiau de ce! In pauza am avut curiozitatea sa contabilizez numarul romanilor. N-au fost mai multi de 30, din care 5 chemati de mine. Nici macar cei sapte-opt de care va spuneam n-au venit cu totii.

Concertul a fost o splendoare! Sala a aplaudat in picioare, artistul fiind obligat la trei bisuri. La unul din ele, a interpretat, in prima auditie mondiala, o piesa muzicala intitulata „Sonet”, a unui compozitor local, prezent, desigur, in sala si aplaudat odata cu muzicianul roman.

Nu, nu e nici o greseala sau exagerare. ALEXANDRU TOMESCU este un muzician, nu doar un interpret. Interpretul interpreteaza, muzicianul personalizeaza si incearca sa atinga perfectiunea imaginata de autor. Are numai 27 de ani si este prim solist concertist al Orchestrei Radio din Romania. Biografia lui este deja impresionanta. Repertoriul, la fel. Cronicarii lumii muzicale il numesc unul din cei cinci-sase violonisti ai secolului douazeci. Si, inchipuitiva, cand s-a sfarsit secolul duoazeci, el avea doar 24 de ani! Alti cronicari il numesc urmasul lui David Oistrah si Yehudi Menuhin. Va puteti imagina? Urmasul celor mai mari doi violonisti AI LUMII! Ce se va intampla in secolul 21? Usor de imaginat. Iar interpretarea… eheheiii… interpretareaaa…

Trebuia sa fiti in sala sa-l vedeti, nu numai sa-l auziti. Inainte de a incepe, isi tine pretioasele arme intr-o pozitie comoda si eleganta, inchide usor ochii si, pentru 20-30 de secunde, se scufunda in sine insusi, unde va gasi fluviul muzicii in care urmeaza a se scalda. Gura se arcuieste intr-un zambet imposibil de descris, l-as numi Divin, l-as numi giocondic, mie teama insa sa nu fiu acuzat de exagerare, dar va asigur, nu exagerez, si atunci sunt sigur ca s-a intalnit cu Muzica, iubita lui, cu care este una de acum. Se inalta lin pe varful picioarelor, se apleaca usor in fata si spre dreapta, mainile, intr-o miscare de-a dreptul suava, aduc vioara si arcusul si le aseaza unde se cuvine, deschide ochii si incepe sa cante. De aici incolo, toate miscarile scenice si mimica iti sugereaza scrierea notelor pe portativ. Pana la sfarsitul piesei, Alexandru nu mai e pe scena. MUZICA e pe scena.

In mod normal, daca piesa muzicala este compusa din mai multe parti, nu se aplauda intre ele. Asta-i regula. Exceptia vine atunci cand nu te poti abtine si aplauzi intre parti. Se obisnuieste la concertele cu rasunet ale marilor staruri, in sali celebre, cu multe camere de televiziune si la performante de exceptie. Alexandru Tomescu a fost aplaudat de doua ori intre parti, intr-o sala normala, de un public extrem de educat si conservator, fara macar un aparat de fotografiat prin preajma, la un concert de care stiau numai initiatii. Ce a mai ramas din elementele care duc la incalcarea regulii? Exceptionalitatea performantei! Alexandru Tomescu este violonistul secolului.

Dupa concert, la intalnirea cu artistul, au venit foarte multi spectatori. Prea multi pentru spatiul in care ne aflam. Si romani, dar mai multi altii. Toti aveau expresia extazierii si-si exprimau recunostinta elogioasa. Flori, pupaturi, fotografii, cadouri, autografe, CD-uri. Toti stiau ca e roman. Se auzea vorbindu-se romaneste. Se facea asocierea cu Romania. Se punea exceptionalitatea si pe seama Romaniei. Asa se reprezinta Romania! Asa se poate face ceva pentru Romania. El o face la sublim. Noi, ceilalti, o putem face cu onestitate. Tot frumos este. Si exemplul il am aici:

Intre romanii chemati de mine, s-a numarat si doamna Mariana Bucataru, una dintre primele figuri de roman cu care m-am intalnit dupa sosirea in America, la biserica. Suntem cunostinte bune, as exagera sa spun prieteni. Tinem legatura, cat sa mai stim ce si cum unul despre altul si cam atat. O cunosc destul de bine. Intotdeauna este cea mai entuziasmata cand vine vorba de a ajuta, de a sprijini, de a promova romanul, romanismul si Romania. Am crezut ca-i vorba de un defect profesional, ea fiind lucrator social. Dar nu, o face! Cum poate, cu ce poate, cum se pricepe. De exemplu, gazduieste (si nu numai) pe termen foarte lung, o doctorita stomatolog din Romania care incearca sa-si ia licenta in USA. E putin, e mult, judecati si dumneavoastra! Dar ce si mai ales cum a facut dupa concert, chiar merita a fi mentionat ca model de raspuns la intrebarea zilei de pe portalul nostru: incotro?

Se invartea ca toti ceilalti in jurul artistului, vorbea, poza si era pozata, cerea si primea autograf si , intre acestea, cumpara nu unul sau doua CD-uri, ci 20! „Ce faci cu ele Mariana?” „Le dau cadou de Craciun la prieteni”. S-a mai dus o data langa Alexandru si, asa, ca in treacat, il intreaba: „Stii vreo organizatie de copii in Romania, care are nevoie de ajutor?” Alexandru raspunde: „Chiar parintii mei, muzicieni, au o organizatie in care se ocupa de copii talentati dar fara resurse, si au nevoie de orice fel de ajutor”. Credeti ca atunci cand am spus despre Mariana „ca in treacat”, n-am stiut ce fac? Habar nu are sa se prefaca, chiar daca ar vrea! Fara nici un fel de alte comentarii, scoate carnetul de cecuri din poseta si scrie un cec de 200 de dolari pe care i-l da lui Alexandru: „da-l si tu la copiii aia amarati”. Gata, s-a terminat povestea. Pleaca mai departe. Daca nu mi-ar fi rusine, v-as spune ca am ingitit cateva lacrimi. De aceea nu va spun. Credeti ca Mariana e bogata? Va inselati amarnic! Ea habar nu are de gandurile care i le port de atunci. Relatia noastra e aceiasi, adica mai mult nu e. Dar ramane impresia!

Iaca, asa se reprezinta si se ajuta Romania. Cu oameni, fapte si intamplari tip „Alexandru”, tip „Mariana”. Si sunt o multime. Milioane? Sa le facem cunoscute!

Poate, astfel, vom acoperi ceea ce „desfac” cei putini, dar alesi.

Acest articol a fost publicat duminică, 14 decembrie 2003 la rubrica Editorial.
Puteti urmari ecourile la acesta folosind fluxul RSS 2.0.